Rușinea pare că ne oprește

Rușinea pare că ne oprește. Am vrea să ne spunem păcatele, dar ne este prea greu. Cine câștigă și cine pierde din aceasta? Nu este greu de ghicit.

Rănile care se arată nu se înrăutățesc, ci se vindecă. Fiindcă nimic nu îi bucură pe draci ca inima noastră alimentată cu gândurile rele, pe care ne este rușine să le spovedim. Dimpotrivă, sufletul care se gândește la Spovadă este ținut de aceasta, ca un frâu, pentru a nu păcătui. Fiindcă de toate cele pe care le mărturisim la Spovadă ajungem să nu ne mai temem, la fel cum nu ne mai este frică de întuneric.

Deci fiule, să faci ascultare de Domnul ca să nu râdă de tine duhurile rele, și să spui despre rănile tale dascălului tău. Arată rănile tale doctorului și spune-i-le fără să îți fie rușine. „Părinte, rana mea s-a făcut din propria trândăvie și nu din altă cauză. Nimeni nu se face vinovat de aceasta, nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci este vinovată propria mea nepăsare.” Față de comportamentul, de sufletul și de gândul tău, să devii propriul tău acuzator, privind în pământ și, dacă este cu putință, udă cu lacrimile tale picioarele duhovnicului, ca și când ar fi de față Cristos.

Sf. Ioan Scărarul
Întrebări și răspunsuri, 6