Un evreu despre Porunci

Porunca a VIII-a

În numerotarea catolică, este vorba de Porunca a VII-a: „Să nu furi”. În acest clip, Dennis Prager explică cum, prin extensie, această Poruncă le cuprinde pe celelalte. Apoi analizează concret trei forme: furtul de persoane (răpirea – abordată în tradiția catolică la Porunca „Să nu ucizi”); de bunuri materiale; respectiv bunuri non-materiale (reputație, demnitate, încredere, proprietate intelectuală).

Subtitrarea, realizată de Matei C. poate fi descărcat de aici. Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 5 min 48 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete:
Notă: Seria este prezentată de un evreu, din perspectiva sa. Nu doar numerotarea nu coincide cu cea catolică, dar uneori nici interpretările. Luați deci aceste clipuri așa cum sunt: o perspectivă evreiască. Firul roșu al întregii serii de clipuri este acela că aceste Porunci, date de Dumnezeu, sunt nu doar bune ci chiar necesare pentru omenire. Argumentele prezentate pot fi de multe ori utile și în a le explica chiar și necredincioșilor importanța principiilor propuse de Porunci în construirea unei societăți bune, a unei civilizații durabile.

Subtitrarea în limba română

S-ar putea cu ușurință argumenta că a Porunca a VIII-a, „Să nu furi”, este Porunca în care sunt cuprinse toate celelalte. Cum cuprinde „Să nu furi” toate celelalte Porunci? Ei bine… Crima este furtul vieții unei alte persoane. Adulterul este furtul soțului/soției unei alte persoane. Invidia este dorința de a fura ceea ce aparține unei alte persoane. Mărturia falsă înseamnă a fura dreptatea. Și așa mai departe.

Această Poruncă este unică într-un alt fel: este singura Poruncă cu final deschis. Toate celelalte Porunci sunt specifice. Porunca a V-a, de exemplu, spune că părinții sunt cei pe care trebuie să îi respectăm. Porunca a VI-a, ce interzice crima, se referă la luarea vieții unei persoane nevinovate. Porunca a VII-a, ce interzice adulterul, este și ea specifică: se aplică persoanei căsătorite. Două persoane necăsătorite nu pot comite adulter. Dar Porunca împotriva furtului nu dă nici măcar un indiciu legat de ce este interzis să furăm. Ceea ce înseamnă că nu putem lua nimic ce aparține unei alte persoane.

Iar aceasta, la rândul ei, înseamnă trei lucruri importante: În primul rând, Porunca împotriva furtului a fost întotdeauna înțeleasă ca însemnând că nu avem voie să furăm o ființă umană, adică ceea ce noi numim răpire. De aceea nimeni care are chiar și o înțelegere elementară a Poruncii a VIII-a nu ar putea folosi Biblia pentru a justifica cea mai comună formă de sclavie: răpirea de ființe umane și vinderea lor în sclavie. Criticii Bibliei susțin că Biblia permite sclavia. Dar tipul de sclavie descris era în aproape toate cazurile ceea ce este cunoscut ca înrobire contractuală: vinderea propriei persoane unei alte persoane, pentru o perioadă fixă de timp, pentru a plăti astfel o datorie. Aceasta nu are nici o legătură cu răpirea oamenilor liberi, cum se făcea în Africa și alte locuri. Așa ceva era în mod expres interzis de Porunca a VIII-a.

Al doilea sens important al Poruncii împotriva furtului este sacralitatea proprietății oamenilor. Așa după cum ne e interzis să furăm oameni, ne este interzis și să furăm ceea ce dețin oamenii. S-a putut vedea de atâtea ori că proprietatea privată, începând cu deținerea de pământuri, este indispensabilă pentru a crea o societate liberă și decentă. Fiecare regim totalitar înlătură dreptul la proprietate privată. În lumea antică și medievală, câțiva bogați dețineau toate pământurile și majoritatea populației lucra pe acele pământuri pentru îmbogățirea stăpânilor. Apoi, în Europa secolului al XIX-lea, mulți socialiști susțineau confiscarea proprietăților private și oferirea lor „poporului”. Unde acest sfat a fost urmat, în ceea ce a ajuns cunoscută ca lumea comunistă, furtul proprietății a dus rapid la furtul libertății, și în cele din urmă la furtul masiv de vieți.

Al treilea înțeles important al Poruncii împotriva furtului privește multele bunuri non-materiale pe care fiecare persoană le are reputația lor, demnitatea lor, încrederea lor și proprietatea lor intelectuală. Să trecem rapid prin ele:

1. Reputația unei persoane. Furtul bunului nume al unei persoane, fie prin defăimare, bârfă sau clevetire, este o formă deosebit de distructivă de furt, pentru că, spre deosebire bani sau bunuri, odată ce numele bun al unei persoane a fost furat, acesta nu poate fi aproape niciodată refăcut complet.

2. Demnitatea unei persoane. Actul de a fura demnitatea unei persoane e cunoscut ca umilire. Și a umili o persoană, în special în public, poate provoca daune permanente la ceea ce poate e cel mai prețios lucru pe care fiecare îl avem: demnitatea noastră.

3. Încrederea unei persoane. Furtul încrederii unei persoane este cunoscut ca înșelare. De fapt, în ebraică, un termen pentru păcălirea cuiva este g’neivat da’at, care literalmente înseamnă „a fura informație”. Un exemplu este păcălirea unei persoane să cumpere ceva, precum atunci când un agent imobiliar omite să îi spună unui posibil cumpărător toate problemele unei case, pentru a o putea vinde. Alt exemplu ar fi când cineva înșală pe altcineva cu declarații false de iubire pentru a obține favoruri materiale sau sexuale.

4. Proprietatea intelectuală a unei persoane. Această formă de furt include orice, de la copierea de programe sau descărcarea de muzică și filme fără să plătim pentru ele, la a fura cuvintele unei persoane, adică ceea ce noi știm ca plagiat.

A fura o viață, o persoană, un soț/o soție, proprietate materială, proprietate intelectuală, o reputație, demnitatea sau încrederea: este greu de găsit vreun aspect al vieții omului care nu este rănit, uneori ireparabil, de furt. De aceea este corect să spunem că dacă ar fi ca toți să respecte doar una dintre cele Zece Porunci, respectarea Poruncii „Să nu furi” ar face, ea singură, o lume frumoasă.

Sunt Dennis Prager.