Perspective asupra morții

Mulți putem gândi una dintre variante: moartea e dușmanul; e o poartă spre viața de apoi; sau chiar moartea ca naștere, prin care primesc o nouă viață în Cristos. Dar toate cele trei variante au minusurile lor.

Vă salut! Sunt pr. Mike Schmitz, suntem la Ascension Presents. Există o carte foarte bună, scrisă de dr. Peter Kreeft: „Iubirea e mai puternică decât moartea”. Un lucru ce m-a impresionat profund când am citit prima dată această carte a fost afirmația lui că trebuie să înțelegem că moartea este, de fapt, un rău. Am crescut creștin, așadar, am auzit mereu: „Nu, nu, nu! Moartea e poarta prin care trebuie să trecem ca să ajungem în rai.” A trebuit deci să învăț să văd moartea ca dușman. De fapt, Biblia spune că moartea este dușmanul, dușmanul final care va fi nimicit este moartea. Am fost crescut mereu cu adevărul că Isus a învins moartea. Așadar, moartea nu mai este sfârșitul. Moartea este poarta către veșnicie. Moartea este poarta către rai. A trebuit să accept că: „Nu! De fapt, are dreptate, Biblia are dreptate.” Moartea e dușmanul, e o hidoșenie. De ce? Pentru că este separarea sufletului de trup. Ca ființe umane, suntem meniți să fim suflet și trup laolaltă. Moartea este hidoșenie, pentru că ia ceva bun, o persoană umană, trup și suflet, și rupe aceste două părți integrale care ne fac ființe umane, fapt foarte fascinant pentru mine. Așadar, el trece prin patru feluri diferite de a privi moartea. Voi modifica câteva din ele, căci are mai mult sens pentru mine.

Primul este că moartea este dușmanul, și aceasta este perspectiva biblică: moartea trebuie evitată, cu orice preț. Nu e doar o perspectivă biblică, ci și cea pe care mulți dintre noi, cred, o avem. Nu ne place să ne gândim la moarte. Nu ne place să înfruntăm realitatea morții. Îmi amintesc că, acum câțiva ani, era o cântăreață braziliancă și a fost intervievată despre muzica ei. Spunea: „În Brazilia cântăm despre lucruri ce sunt tabu pentru voi, cei din SUA.” Erau mulți acolo și toți au râs. Ea le-a spus: „O, nu, nu! Credeți că vreau să spun că nu cântați despre sex. O, voi numai despre aceasta cântați. În SUA cântați numai despre sex, dar în Brazilia, muzica noastră nu este numai despre iubire. Este și despre moarte. Dar voi nu cântați vreodată despre moarte.” Nu medităm la ea. De ce? Pentru că pentru mulți dintre noi, moartea este dușmanul ce trebuie evitat cu orice preț, unul dintre motivele pentru care, în timpul pandemiei COVID, atât de mulți oameni au fost prizonieri ai fricii, căci aceasta ar fi putut însemna sfârșitul vieții lor. Dacă viața mea se sfârșește, atunci moartea este dușmanul. Totul se sfârșește. Un mod deci de a privi moartea este ca dușman.

Un alt mod de a privi moartea e poate mai obiectiv. Poate că gândiți: „Bine. Voi fi realist. Voi spune că o parte naturală a vieții este moartea. Așadar, voi recunoaște că moartea este obligatorie. Îmi voi trăi viața cu ochii larg deschiși. Nu voi considera moartea ca fiind dușmanul. Voi considera moartea ca fiind poarta prin care trebuie să trec. Este deci o poartă prin care trebuie să trec. Nu vreau să o fac. Nimănui nu îi place, dar trebuie să o facem. Dacă vreau să fiu realist, așa voi face.” Poate așa gândim unii, aceia dintre noi care au un mod brut de a privi viața. Și spunem: „Așa stau lucrurile. Aceasta este moartea. Este o realitate dură. Este poarta prin care trebuie să trecem. Ce se află dincolo? Nimeni nu știe.” Primele două moduri deci: moartea este dușmanul; al doilea că e pur și simplu poarta către o altă viață și nu avem vreo idee ce e de cealaltă parte.

Al treilea mod de gândire, creștin, este moartea ca naștere. Sunt conștient că, dacă mor în Cristos, trăiesc în Cristos; că, dacă trec din această viață în următoarea în prietenie cu Isus, atunci am o viață nouă care este deschisă pentru mine. Ceea ce este interesant este că acest lucru este bun, dar tot putem privi la aceasta ca și cum: „Da, înțeleg. Este o nouă viață, o nouă naștere. Nu o doresc cu adevărat. Nu sunt entuziasmat, în vreun fel, să mă îndrept spre ea, dar înțeleg, înțeleg: este ceva bun. Este ceva bun, dar nu mă entuziasmează. Naștere. Minunat!” Cred că mulți putem gândi așa. De fapt, cred că mulți putem gândi una dintre variante: moartea este dușmanul; trebuie să fiu realist despre moarte, e o poartă spre viața de apoi; sau chiar moartea ca naștere, prin care primesc o nouă viață în Cristos.

Dar toate cele trei variante au minusurile lor, căci pentru creștin, și Kreeft subliniază aceasta, pentru creștin, moartea este, de fapt, ca o persoană iubită. Și cred că ceea ce vrea să spună cu aceasta este că nu tânjesc după dușman – lupt împotriva dușmanului. Voi rămâne în viață cât de mult pot. Nu tânjesc să trec prin această poartă către necunoscut sau incertitudine. Trebuie să strâng curajos din dinți și să plec. Nu tânjesc după o nouă naștere. Accept și spun: „Bine, dacă așa trebuie să se întâmple, am încredere în Isus și voi trece prin acea poartă.” Dar când iubești o persoană, tânjești să fii cu ea. Sfinții vorbesc despre aceasta. Chiar și Sf. Paul. „Ce ar trebui să fac? Ar trebui să continui să trăiesc în trup și să slujesc? Sau pot fi luat la Domnul chiar acum? Nu știu ce să aleg, deci alege, Doamne, pentru mine.” Iar acesta e modul cum gândim noi. Dar el are acest dor, și nu în mod specific după moarte. Este dorul după Cel la care ajungem de cealaltă parte a morții.

Câți dintre avem acel dor? Câți dintre noi avem acea dorință nu de a pune capăt la toate. Aceasta este cu totul altceva. Uneori suntem așa obosiți sau suferim așa mult în această viață încât spunem că singura scăpare de durerea din această viață este moartea. Nu despre aceasta vorbesc. Nu vorbesc despre a fugi de ceva, ci despre a alerga spre Cineva. Inimile voastre sau inima mea tânjesc după rai? Inimile voastre sau inima mea se frâng de dorința de rai? Ne trezim și ne rugăm: „Isuse, ești prezent în Euharistie, ești aici”? De fiecare dată când ne rugăm: „Dumnezeule, ești adevărat, dar abia aștept să te am. Abia aștept să fiu în prezența Ta. Abia aștept să fiu al Tău pentru toată veșnicia.” Tânjim – din nou, nu să se sfârșească viața – tânjim după rai? Tânjim după viața veșnică? Eu nu cred că tânjim. Cred că dacă am tânji, am fi mai puțin temători și mai curajoși. Cred că dacă am tânji, am fi mai puțin indiferenți față de viață, față de cei din jurul nostru, am fi mai puțin indiferenți față de Dumnezeu și am fi mai iubitori. Cred că dacă am tânji cu adevărat după rai, după Isus, aceasta ne-ar aduce la rugăciune mai des. „Doamne, vreau doar să petrec mai mult timp în prezența Ta. Doamne, vreau doar să petrec mai mult timp cu cuvântul Tău. Doamne, vreau doar să petrec mai mult timp cu Tine, căci Tu ești Cel după care tânjește inima mea.”

Moartea este dușmanul, dar Cristos a învins dușmanul. Moartea este acea poartă, dar noi știm ce se află de cealaltă parte a porții. Moartea este o nouă naștere. Dar moartea ca o persoană iubită, moartea ca poarta către Cel pe care îl iubim cu toată inima, mintea, sufletul și puterea noastră înseamnă că trăim în această viață, dar inima noastră, inima noastră aparține Celui pe care îl vom întâlni într-un mod neîngrădit și nemijlocit după această viață.

Sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Asta spun? Nu aceasta. Așadar, este tot ce am de la… Este tot ce am de la noi toți, de… Vai… Din partea celor de la Ascension Presents, sunt pr. Mike. Așadar, din partea tuturor celor… Așadar, din partea tuturor celor de la Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze!