4 căi de a face Biserica să crească

Chiar și o scurtă privire pe rețelele sociale catolice dezvăluie o multitudine de oameni care, sincer, sunt insuportabili. Mult prea mulți par porniți să își promoveze propria corectitudine sau să își demoleze dușmanii. Acest tip de atitudine dăunează evanghelizării.

Episcopul Robert Barron
4 CĂI DE A FACE BISERICA SĂ CREASCĂ

Săptămâna trecută m-am întâlnit cu decanii Diecezei mele pentru a discuta o serie de probleme, dintre care cea mai importantă a fost procesul în curs de comasare a unora dintre parohiile noastre și reorganizare a altora în grupuri. Aceste mișcări care au avut loc în ultimii ani sunt necesare din cauza mai multor factori: scăderea numărului de preoți, schimbările demografice din orașele noastre presiunile economice etc. Dar chiar dacă mi-am exprimat aprobarea pentru unele dintre aceste modificări, le-am spus decanilor că pentru fiecare strategie de consolidare îmi doresc și o strategie de creștere. Pur și simplu refuz să accept ideea că eu – sau orice alt Episcop – ar trebui să „dirijăm” declinul Bisericilor noastre.

Prin însăși natura sa, creștinismul este centrifug: tinde spre exterior; e universal în scop și răspândire. Isus nu a spus: „Predicați Evanghelia câtorva prieteni”, sau: „Proclamați Vestea Bună propriei culturi”. Mai degrabă le-a spus discipolilor Săi: „Toată autoritatea din cer și pământ mi-a fost dată Mie. Duceți-vă deci și faceți discipoli din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” Le-a mai spus discipolilor Săi și că însăși porțile iadului nu vor birui împotriva Bisericii luptătoare pe care El o fonda. Prin urmare, a menține lucrurile așa cum sunt sau a gestiona declinul sau a bate pasul pe loc nu e absolut deloc ceea ce vrea sau așteaptă Isus de la noi. Poate să spunem imediat că creșterea Bisericii noastre nu e în nici un caz responsabilitatea exclusivă a Episcopilor și preoților. Așa cum învață Biserica în mod clar, fiecare catolic botezat este însărcinat să fie evanghelizator. Suntem deci cu toții împreună în aceasta. Care sunt așadar unele dintre strategiile de creștere care pot fi aplicate de orice catolic?

Prima pe care aș evidenția-o este pur și simplu aceasta: fiecare familie care vine regulat la Liturghie ar trebui să își asume responsabilitatea evanghelică de a aduce o altă familie la Liturghie în anul ce ne stă înainte. Fiecare credincios care merge la Liturghie, ce aude aceste cuvinte, cunoaște oameni care ar trebui să meargă la Liturghie și nu merg. Poate proprii copii sau nepoți. S-ar putea să fie colegi care au fost cândva catolici înflăcărați și pur și simplu s-au îndepărtat de practicarea credinței sau poate oameni care sunt supărați pe Biserică. Nu contează! Identificați aceste oi rătăcitoare și asumați-vă provocarea evanghelică de a-i aduce înapoi la Liturghie. Uitați, dacă toți am face aceasta cu succes, am dubla dimensiunea parohiilor noastre într-un an!

A doua recomandare este pur și simplu aceasta: să ne rugăm pentru creșterea Bisericii. Conform Bibliei, nimic măreț nu se realizează vreodată fără rugăciune. Așa că cereți Domnului cu insistență, cu ardoare, chiar cu încăpățânare, să își aducă înapoi oile împrăștiate. Așa cum trebuie să îl implorăm pe Stăpânul secerișului să cheme lucrători la secerișul Lui, tot așa trebuie să îl implorăm să își înmulțească turma. Aici aș încuraja mai ales bătrânii și cei ținuți în casă, din parohie, să își asume această sarcină specifică. I-aș ruga pe cei care fac în mod regulat Adorația euharistică să petreacă 15 sau 30 de minute pe zi cerând Domnului această favoare specifică. Sugerez cei ce se ocupă de Liturghie să includă intenții pentru creșterea parohiei în Rugăciunea credincioșilor de la Liturghia de duminică.

Un al treilea punct e de a-i invita pe cei în căutare să pună întrebări. Știu dintr-o vastă experiență concretă, din ultimii 20 de ani: mulți tineri, chiar și cei care pretind ostilitate față de credință, sunt de fapt profund interesați de religie. Ca regele Irod ascultând predicarea lui Ioan Botezătorul în închisoare, chiar și cel aparent antireligios merge pe site-uri religioase și este atent la ceea ce se discută. Așa că întrebați-i pe cei care s-au îndepărtat de ce nu mai vin la Liturghie. Știu că e greu, dar s-ar putea să fiți surprinși de cât de pregătiți sunt să vă spună. Apoi însă trebuie să urmați recomandarea Sf. Petru. Vă amintiți? Din Biblie. Citez: „Fiți gata oricând să dați răspuns pentru speranța care este în voi”. Cu alte cuvinte, dacă cereți întrebări, fiți gata să dați niște răspunsuri bune. Și aceasta înseamnă că trebuie să studiați teologia, apologetica, biblicul, filozofia, istoria Bisericii. Știu! Dacă aceasta sună descurajant, amintiți-vă: în ultimii 25 de ani, aproximativ, a existat o explozie de literatură tocmai în acele domenii, concentrându-se fix pe tipurile de întrebări pe care tinerii în căutare tind să le pună, iar cele mai multe sunt disponibile rapid online.

A patra și ultima sugestie pe care aș face-o este aceasta: fiți buni. Sherry Weddell, a cărei carte „Formând discipoli intenționați” a devenit un clasic modern în domeniul evanghelizării, spune că un prim pas crucial în aducerea cuiva la credință este stabilirea încrederii. Dacă cineva crede că sunteți o persoană bună și decentă este mult mai probabil să vă asculte vorbind despre credința proprie. Îmi permiteți să fiu tranșant, oameni buni? Chiar și o scurtă privire pe rețelele sociale catolice dezvăluie o multitudine de oameni care, sincer, sunt insuportabili. Mult prea mulți par porniți să își promoveze propria corectitudine sau să își demoleze dușmanii. Acest tip de atitudine dăunează evanghelizării. Așadar, oameni buni, atât online, cât și în viața reală, fiți buni. Nimeni nu va fi interesat să audă despre credință de la o persoană evident acră și nefericită.

Așadar, avem instrucțiunile de luptă. Vestiți-l pe Domnul Isus Cristos tuturor națiunilor, tuturor. Și să începem cu propriile noastre parohii, cu propriile noastre familii. Și să nu ne mulțumim niciodată cu întreținerea situației de fapt.