Autoritatea de a ierta și de a ține păcatele

Brant Pitre

După Înviere, Isus apare de mai multe ori în fața apostolilor și, în acest timp, face ceva unic: îi însărcinează pe apostolii Săi să fie trimiși așa cum și El a fost trimis de Tatăl. Isus îi însărcinează, autorizează și împuternicește pe apostolii Săi să continue aceeași misiune pe care El a început-o. Vestea Bună nu este doar că Isus s-a întors din morți, ci și că puterea, autoritatea și misiunea pe care le-a avut Isus sunt acum acordate celor 12 apostoli. Și ce le permite această autoritate să facă? Printre altele, să facă ceea ce doar Dumnezeu putea face în contextul evreiesc din secolul I: să ierte nu doar păcatele pe care cineva le comite împotriva lor, ci și păcatele pe care oamenii le comit împotriva altora. Secvență publicată de CatholicProductions.com și tradusă de Ioan Moldovan.

Durată: 5 min 15 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete: *

AUTORITATEA DE A IERTA ȘI DE A ȚINE PĂCATELE
(fragment din Lecturile liturgice explicate)

După ce le spune din nou „Pace vouă!”, [Isus] spune aceste importante cuvinte: „Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” De ce sunt aceste cuvinte importante? Când Isus spune: „Așa cum m-a trimis Tatăl”, folosește cuvântul grec apostello, care înseamnă a trimite, de acolo avem cuvântul apostol – din acel verb din greacă. Acest lucru este atât de esențial de înțeles: că parte a Veștii Bune a Învierii nu e doar că Isus s-a întors din moarte, ci și că puterea, autoritatea și misiunea pe care Însuși Isus le are de la Tatăl lui ceresc le încredințează acum apostolilor, celor doisprezece. De ce sunt numiți apostoli? Pentru că ei sunt trimiși de Cristos. Ei au – este foarte important – ei au autoritatea de la Isus însuși. Și veți vedea și în altă parte, precum în Evanghelia după Luca, unde Isus spune: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă. Cine vă respinge pe voi, pe Mine mă respinge.”

Este foarte important. Arată plinătatea autorității pe care Cristos le-o acordă apostolilor, astfel încât, atunci când îi trimite în lume, pentru a duce Vestea cea Bună până la marginile pământului, El îi trimite cu autoritate. De fapt, cu aceeași autoritate, să spunem așa, pe care El Însuși a avut-o, fiind Cel trimis de Tatăl. Cu alte cuvinte, conform Evangheliei după Ioan, Isus este, deci, apostol inițial/primar, pentru că El este cel trimis de Tatăl. Așadar, când El își trimite proprii apostoli, nu le putem trata autoritatea și învățătura gândind așa: „Ei bine, diferă de a lui Isus. Nu este ca și cum Isus a spus aceasta, ci Petru a spus-o”, sau: „Nu este ca și cum Isus a spus aceasta, ci doar Matei.” Nu, nu, nu! Ei au aceeași autoritatea de a veni și proclama Vestea cea Bună, aceeași putere pe care Cristos o are de la Tatăl. De fapt, în Evanghelia după Ioan, Isus le spune apostolilor: „Lucrări și mai mari decât cele pe care Eu le-am făcut, voi le veți face.” Lucru care, cu siguranță, i-a surprins mult. La ce s-au gândit când au auzit acele cuvinte, și anume că vor face lucrări mai mari decât ale lui Isus? Evanghelia după Ioan e așadar aici foarte clară, legat de autoritatea apostolilor.

Iar în acel context, de a fi trimiși, Isus le spune aceste cuvinte: „Primiți pe Duhul Sfânt! Dacă le veți ierta păcatele, vor fi iertate; dacă le veți ține păcatele vor fi ținute.” La ce se referă? Acesta este textul fundamental pentru puterea Sacramentului Spovezii. Observați că am spus puterea Sacramentului Spovezii. În timp ce este absolut adevărat că Isus nu spune: „Iată cum veți asculta spovezile. În primul rând vreau să stați jos. Apoi vreau să spuneți persoanei să zică: «Binecuvântați-mă, părinte, căci am păcătuit. Au trecut atâtea zile de la ultima Spovadă.»” El nu oferă detaliile ritului. Nu găsim așa ceva în text. Însă ceea ce le dă este puterea care este în Sacrament, pentru că le spune: „Dacă le veți ierta păcatele, vor fi iertate”; și viceversa: „dacă le veți ține, vor fi ținute”.

În contextul evreiesc al primului secol, aceasta este o surprinzătoare încredințare a autorității, căci, așa cum vedem în altă parte în Evanghelii, precum la Marcu, atunci când Isus iartă păcatele paraliticului, ei spun: „Acest om spune blasfemie! Cine poate să ierte păcatele, decât singur Dumnezeu?” Este o putere divină. Este o prerogativă divină să ierți păcatele. Și, în mod uimitor, acum Isus le acordă acea autoritate divină și acea putere divină apostolilor. Este așadar extrem de important aici să subliniem că pentru ca ei atât să ierte cât și să țină păcatele cuiva, implicația este că ei vor ști cumva care sunt acele păcate. Așadar, din nou, chiar dacă actul mărturisirii păcatului nu apare explicit în text, el este presupus prin însăși porunca dată de Isus apostolilor. Pentru că altfel cum ar putea ști ce păcate să țină și ce păcate să ierte? Acest aspect se va dezvolta în Biserica primară – implicațiile acestei puteri. Este așadar un text, foarte, foarte important.