Avem o imagine distorsionată despre Dumnezeu

Pentru a aprecia pe deplin Milostivirea Divină și mesajul celei de-a doua cea mai minunată poveste, trebuie să începem prin a privi mai atent prima cea mai minunată poveste. Desigur, știm cu toții această poveste. Istoria care începe cu Cartea Genezei și se încheie cu Apocalipsul Sf. Ioan. Este istoria cu Isus, Maria, Iosif și apostolii. Ei bine, cel puțin ar trebui să știm acea poveste. Dar nu vă îngrijorați dacă nu sunteți bibliști: trebuie doar să fiți familiarizați cu un concept cheie din prima cea mai minunată poveste, pentru a aprecia pe deplin a doua cea mai minunată poveste. Eu numesc acea parte cheie a poveștii „școala încrederii a lui Dumnezeu”, și începe cu Adam și Eva în grădină.

Cred că pot să spun că am auzit cu toții această parte a istoriei. Șarpele ispitește și atunci Adam și Eva cedează ispitei. Dar apoi ce se întâmplă? „Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu, plimbându-se prin grădină în adierea vântului zilei și bărbatul și femeia lui s-au ascuns din fața Domnului Dumnezeu printre pomii grădinii. Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a zis: «Unde ești?» El a răspuns: «Am auzit glasul Tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am ascuns»” (Geneză 3,8-10). Observați câteva lucruri aici. Când Adam și Eva îl aud pe Dumnezeu umblând în grădină, în loc să fugă la El, fug de El. În loc să își recunoască păcatul, să îl mărturisească și să sară în îmbrățișarea iubirii lui Dumnezeu, se ascund. În loc să se încreadă în Dumnezeul nostru infinit de bun și milostiv, le este frică de El.

Catehismul Bisericii Catolice ne spune exact ce se întâmplă aici. Se spune: „Omul, ispitit de diavol, a lăsat să se stingă în inima sa încrederea față de Creatorul său și, abuzând de libertatea proprie, nu s-a supus poruncii lui Dumnezeu. În aceasta a constat cel dintâi păcat al omului. Ca urmare, orice păcat va fi o nesupunere față de Dumnezeu și o lipsă de încredere în bunătatea Lui.” Observați că cuvântul cheie aici este încredere. Primul păcat începe cu lipsa de încredere. Se spune: „Omul a lăsat încrederea față de Creatorul său să se stingă în inima sa”. Și această rădăcină a păcatului se aplică nu numai primului păcat, ci, așa cum spune Catehismul, la „orice păcat [ulterior]”. Într-adevăr, fiecare păcate al nostru implică lipsa de încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Catehismul continuă incluzând această lipsă de încredere ca una dintre consecințele tragice ale păcatului. Devenind și mai specific, spune că „Adam și Eva se tem de Dumnezeu despre care și-au creat o imagine falsă” (nr. 399).

Acest fapt, acea parte despre imaginea falsă, explică multe. Și de ce explică multe? Pentru că rana de a avea o imagine falsă despre Dumnezeu ne-a fost transmisă. Fiecare dintre noi tinde să se teamă de Dumnezeu și să nu aibă încredere în El. Tindem să îl vedem ca pe cineva care vrea doar să ne strice distracția, întotdeauna gata să ne dea o palmă divină, gelos să țină la puterea sa asupra noastră. Dar este adevărat? E Dumnezeu un fel de ființă răuvoitoare și răzbunătoare, căreia îi place să fixeze reguli pe care nimeni nu le poate respecta și apoi să ne pedepsească pentru că nu le respectăm? Nu! Nu așa este Dumnezeu! Iată realitatea: Dumnezeul nostru e un tată ce arde de iubire pentru noi și tânjește să ne facă fericiți. El arată milostivire infinită față de noi, nu pentru că trebuie, ci pentru că vrea. Și dacă am înțeles cu adevărat aceasta în inimile noastre, atunci nu are sens să îi oferim toată încrederea noastră? Și totuși nu o facem. Trebuie să ne întoarcem la genul de inocență copilărească, având încredere în Tatăl nostru ceresc.

Din păcate, adesea nu avem acest tip de încredere. Nu ne abandonăm în brațele iubitoare ale Domnului. Știu că a avea încredere în Domnul nu este ușor. Imaginea deformată despre El pe care o avem toți într-o măsură sau alta poate fi dificil de depășit. Dar Dumnezeu lucrează din greu să vindece această rană din noi. De fapt, aș spune că toată istoria mântuirii poate fi rezumată ca marele efort al lui Dumnezeu de a încerca să ne facă pe noi, creaturi agitate, temătoare, să renunțăm la frica noastră de El și să avem încredere în iubirea și bunătatea Sa. În istoria mântuirii, în narațiunea Sfintei Scripturi, Dumnezeu încearcă să ne învețe, să ne convingă să avem încredere în El, ca să ne vindece și să ne mântuiască. Și de aceea cred că întreaga Biblie poate fi rezumată într-adevăr ca o școală de lungă durată a încrederii, un mare efort din partea lui Dumnezeu de a vindeca imaginea deformată despre El, pe care o avem fiecare dintre noi. Și dorește să vindece acea rană din noi, ca să începem să avem iar încredere în El, ca să ne poată mântui.

Școala încrederii a lui Dumnezeu a început după căderea în păcat a lui Adam și Eva și continuă până azi, Dumnezeu încercând să vindece imaginea falsă pe care o avem despre El în inimile noastre. Dar de ce e atât de greu? De ce durează atât de mult? De ce Domnul nu pocnește din degete, vindecă inimile și ne face să avem încredere în El? Pentru că Dumnezeu nu poate face aceasta. „Cum?”, ați putea spune, „Dumnezeu nu poate face ceva?” Așa e, nu poate face lucruri care nu au sens, care sunt împotriva naturii Lui. De exemplu, nu poate face un cerc pătrat și este ridicol ca noi să așteptăm așa ceva de la El. Și în mod similar, a forța pe cineva să aibă încredere în El sau să îl iubească e ilogic. La urma urmei, încrederea și iubirea necesită libertate, și dacă există forțare, atunci nu există încredere și nici iubire. Dumnezeu are așadar o problemă și iată problema Lui: Dumnezeu dorește să avem încredere în El, dar nu poate forța aceasta. Și iată-ne cu o imagine deformată despre El, ce deja ne face să ne temem de El. Ați putea spune că șansele Lui sunt mici. Ce poate face „bietul” Dumnezeu? Ei bine, de exemplu ar fi putut distruge umanitatea pe loc și sincer, cine l-ar fi învinuit? În schimb, Dumnezeu s-a aplecat asupra noastră cu milostivire și a început procesul lung și dificil de vindecare a inimilor și câștigare a încrederii noastre. Slavă Domnului că așa a făcut! Și în Biblie, putem vedea exact cum a făcut-o.

Profesorul meu preferat de biblic din facultate, dr. Scott Hahn, ne-a învățat ceva care m-a uimit total. A spus că există o cheie care deschide toate comorile Sfintei Scripturi și rezumă ceea ce învață ea. Acea cheie se numește legământ. A spus că dacă te uiți la Biblie prin prisma legământului, atunci totul are deodată sens. Bine, grozav! Dar ce este un legământ? În timp ce un contract este un schimb de bunuri sau servicii, un legământ este un schimb de persoane. De exemplu, în căsătorie, avem un schimb de persoane și acel schimb de persoane, acea dăruire reciprocă în iubire, explică ce face Dumnezeu în Biblie. Din nou, este ca o căsătorie! Practic, Dumnezeu dorește să ne cucerească și să ne facă Mireasa Lui. Într-adevăr, e mai mult decât dispus să ni se dăruiască și să ne atragă în iubirea Sa. Dar din cauza imaginii deformate despre El pe care toți o avem în mintea și în inima noastră, nu suntem gata să ne dăruim Lui, nu? Așadar ne este frică și ne lipsește încrederea.