Ca să nu te stingi (Comunitatea catolică)

Cuprinsul seriei

0. Trailer și explicarea seriei
1. Viața interioară
2. Liturghia și Spovada
3. Formarea continuă
4. Comunitatea catolică
5. Apostolatul personal

DISCUȚIA 2 (20 minute)

1. Ce comunitate catolică aveți acum? Cum ați putea începe sau susține un eveniment săptămânal, cum ar fi prânzul după Liturghie?
2. Prietenii catolici nu sunt doar pentru duminici. Cum ați putea să vă aprofundați prieteniile catolice?

LA MODUL PRACTIC!

Credința trebuie să fie pusă în practică. Vă recomandăm să alegeți două lucruri pe care le puteți face individual, iar ca grup alegeți doar unul pe care să îl faceți împreună. Nu ezitați să vă scrieți propunerile proprii, dacă doriți, sau să încercuiți dintre sugestiile de mai jos.

CA GRUP

1. Ne vom întâlni în grup și vom face ceva distractiv. Poate fi o drumeție, ceva cultural sau un suc împreună.
2. Vom lua masa împreună după Liturghia de duminică (și îi vom invita și pe alții pe care îi întâlnim acolo).
3. Ne vom gândi la o modalitate de a merge mai departe ca grup. Poate fi vorba de o întâlnire la cineva acasă sau de sprijinirea unui proiect al unui coleg de grup.

Episodul 4. Comunitatea catolică

Partea I: Menținerea focului

Astăzi vorbim despre comunitate. Comunitatea este ceva ce Isus a trăit foarte intenționat. El începe să predice și chiar înainte de a începe să predice, oamenii încep să îl urmeze, iar El se bucură de aceasta. Nu toți suntem chemați să fim evanghelizatori pelerini, așa cum a fost Isus sau cum au fost primii apostoli, dar suntem chemați să luăm acest aspect al vieții lui Isus, cum a adunat oamenii în jurul Său, și să vedem: cum pot lua aceasta în serios, cum pot imita aceasta în viața mea într-un mod care să mă ajute cu adevărat să trăiesc celelalte aspecte ale credinței mele? Prezența continuă a lui Isus prin intermediul Bisericii este construită în jurul adunării credincioșilor. Iar El a afirmat acest lucru foarte clar când a spus: oriunde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, Eu sunt acolo, în mijlocul lor. Deci doi sau trei – ca și cum s-ar referi la ceva de genul numărului Treimii. Oriunde există o comunitate de orice dimensiune, Isus spune că vine acolo și este prezent atunci când facem aceasta în numele Lui. Și în Geneză, Dumnezeu spune că nu este bine ca omul să fie singur. Și, prin urmare, nu a fost doar Adam, au fost Adam și Eva – nașterea familiei.

Și nu este bine ca un credincios singur să caute să facă aceasta pe cont propriu. „Voi căuta să îl urmez pe Isus. Doar eu și Isus, în camera mea, rugându-mă și desfășurându-mi slujirea.” Nu, suntem mântuiți împreună, suntem mântuiți ca o familie. Sf. Ioan al Crucii, marele mistic din sec. XVI din Spania, a spus că fiecare credincios este ca un cărbune într-un foc. Când pui toți acești cărbuni împreună într-un foc și arde și te uiți la un cărbune anume – el este în întregime aproape transformat în foc. Este pur și simplu roșu aprins-aprins. Nu ai cum să te întinzi și să îl apuci fără să te arzi foarte rău. Dar dacă iei un clește sau ceva asemănător te întinzi și iei acel cărbune și îl pui pe vatră și îl lași să stea acolo să se răcească, se va răci ca o piatră. Tot focul a dispărut. Și a folosit acest lucru ca o imagine pentru credincioșii izolați: pe cont propriu, suntem ca acel cărbune care este pe vatră singur. În cele din urmă, nu contează cât de fierbinte a fost în foc, se va răci. Tot așa, fără alți credincioși, fără a fi adunați cu Biserica, în cele din urmă, indiferent cât de înflăcărați de iubirea lui Dumnezeu am putea ajunge în timpul nostru de rugăciune, într-un final se va stinge. Avem nevoie de alți credincioși. Nu este doar o regulă: „Trebuie să adunăm oamenii duminica, pentru a strânge o chetă mare și frumoasă”. Nu, nu, nu! Este ceva de care noi avem nevoie. Este ceva ce ține de modul în care suntem creați, de modul în care Dumnezeu a făcut Biserica. Ceea ce au în ei, acel foc, acea iubire, acea credință, se răsfrânge asupra mea și ce este în mine se răsfrânge asupra lor. Și împreună, este ceva mult mai mare decât suma părților. Din nou, Isus a spus: „Oriunde sunt 2 sau 3 adunați, Eu sunt acolo, în mijlocul lor”. El este acest foc care ne ține și ne leagă împreună.

Aceasta a fost cu siguranță experiența mea personală. De îndată ce m-am întors la credința mea, am știut că trebuie să fiu în preajma unora de vârsta mea care, de asemenea, credeau. Aveam un grup grozav de prieteni cu care mergeam la școală, care erau oameni grozavi, dar nu aveau atât de multă credință. Așa că a trebuit să călătoresc puțin. În fiecare săptămână, călătoream la niște prieteni catolici și ne întâlneam. Am început o întâlnire de rugăciune. Și lucruri uimitoare s-au întâmplat în acel context. În mare parte, era doar distracție; în mare parte, era doar un loc unde puteam fi eu însumi, ca un catolic credincios. Un loc în care era în regulă să spun: „Îmi place foarte mult rugăciunea. Chiar vreau să aprofundez mai mult Biblia. Vreau să cresc în credința mea în Liturghie.” Era ok să vorbesc despre aceste lucruri și să le aduc în discuție. Dar, de asemenea, s-au întâmplat și alte lucruri uimitoare, cum ar fi călătorii misionare și proiecte pastorale, iar oamenii și-au întâlnit soții/soțiile și au înflorit prietenii. Și puteam să aducem pe oricine în acest grup, pentru că era un grup foarte, foarte distractiv în cadrul căruia să fii. Și așa se întâmplă, pentru că în mijlocul acestor lucruri, Dumnezeu este acolo. Dacă vreți să vă luați credința în serios, trebuie să fiți în preajma unor oameni care își iau credința în serios. Și împreună, să vedem care este următorul cel mai bun pas.

Partea a II-a: În jurul mesei

Cum facem aceasta atunci? Cum trăim în comunitate? Pentru mine, a fost ușor. Aveam o comunitate gata formată, oameni pe care îi cunoșteam deja. Trebuia doar să îi sun pe unii dintre ei și să le spun: „Bună, sunt eu din nou”. Și care este următorul lucru ce se întâmplă? Ne urcăm într-un autobuz, ieșim, râdem și mergem acasă. Aceasta s-a repetat, timp de câțiva ani, până când m-am alăturat fraților. Așadar, pentru voi ar putea fi puțin diferit. Primul meu sfat ar fi să căutați la nivel local. Așa că uitați-vă în parohie sau unde mergeți la Liturghie și vedeți dacă există un grup: un grup de tineri adulți, de studiu biblic, un grup de rugăciune – undeva unde puteți merge. Și chiar dacă nu este perfect – și nu este, apropo, nu va fi perfect – cum pot investi? Cum pot contribui pentru a-l aduce într-o direcție frumoasă? Este important ca oamenii care participă la acest grup să fie oameni cu care chiar te poți conecta, deci poate undeva în jurul grupei tale de vârstă, și unde să poți fi tu însuți. Trăirea credinței noastre nu se rezumă deci doar la rugăciune.

Vedem aceasta în viața lui Isus. S-a dus și a luat masa cu Simon leprosul. Și mulți alți oameni au venit. Și Levi s-a convertit. Și a dat o petrecere mare și au luat masa. Nu a fost mereu: „Și s-au dus la sinagogă și au recitat câteva Rozarii”. Nu. A fost în mare parte o viață normală, trăită împreună. Așa că vrem să fim atenți la aceasta: la oamenii cu care putem fi cu adevărat noi înșine și cu care putem petrece timp. Marele avantaj al unui astfel de grup, fiind conectat la parohia ta, este că este ca o situație în care toată lumea câștigă. Astfel, dacă vă găsiți vreodată într-o duminică dimineața: „Of, trebuie să merg la Liturghie acum. Nu prea mă simt atras…”, poate ajuta cu adevărat când te gândești: „Da, dar și x și y și z sunt acolo. Și după aceea vom sta împreună și vom lua prânzul.” Și invers este la fel de adevărat: aceste prietenii sunt în contextul credinței și credința voastră este în contextul prieteniilor – și ambele se întăresc reciproc.

Vorbeam recent cu niște prieteni și îmi descriau propria lor experiență, în Dublin, Irlanda. Și mi-au spus că merg la Liturghie și că au o mulțime de prieteni. Locul este aglomerat, se pare. Trebuie să văd locul acesta! O mulțime de tineri adulți. Și după Liturghie, mulți dintre ei, au început să ia prânzul împreună. Și apoi grupul a crescut: mergeau la un restaurant, erau prea mulți pentru acela, așa că au trebuit să meargă la altul, și acela a devenit prea mic. Și acum sunt într-un hotel, pentru că este singurul loc în care încap. Și s-a întâmplat în mod natural. Cineva a spus altuia: „Mi-e foame. Prânz?” Și cineva a auzit și a mers împreună la prânz. Este o binecuvântare uriașă și de fapt ajută ca mai mulți oameni să vină la Liturghie. Pentru că atunci când oamenii spun: „O, știi… mă gândesc la credința mea…”, când vorbesc cu cineva, pot spune: „O! Poți veni cu noi poate într-o duminică la Liturghie! Există un grup minunat de tineri care se adună după aceea și luăm un prânz frumos într-un hotel. Este o după-amiază cu adevărat minunată.” Așa că totul devine atât de frumos și atractiv. Și a început cu ceva foarte simplu. Și apoi a luat amploare. Și când se dezvoltă, nu te oprești acolo. S-ar putea să începeți să descoperiți că și alți vor să facă parte din grup și să fiți atenți la cei care cumva dau târcoale după Liturghie și să fiți proactivi și să îi invitați. Spuneți: „Unii dintre noi mergem la restaurant. Vreți să veniți? Mergem să luăm ceva de mâncare. Sunteți bineveniți.” Să avem această atitudine de invitație deschisă în jurul la toată chestiunea, ca să nu ajungă ceva închis și exclusivist, „doar eu și amicii mei”, ci să devină într-adevăr o slujire a Bisericii.

Și doar pentru a confirma acest lucru, aceasta a fost, de asemenea, ceea ce Biserica primară a făcut, potrivit Sf. Paul și Faptelor Apostolilor: atunci când credincioșii se adunau pentru Euharistie, era de multe ori și o masă implicată. Se adunau ca o mare și veche familie. Această părtășie, această prietenie pe care membrii Bisericii o aveau între ei… Ați fost vreodată în biserică și v-ați dat seama: „De fapt, nu știu numele nimănui!” Poate salutați pe cineva dând din cap, dar adesea nu, nu-i așa? Și nu așa trebuie să fie. Trebuie să îi știm pe oamenii cu care îi vom aduce cult lui Dumnezeu. Și trebuie să fim acolo pentru a crește în conexiunea cu ei la fel de mult cum creștem în conexiunea cu Dumnezeu.

Așadar, dacă există ceva în parohia locală sau acolo unde mergeți la Liturghie, atunci mergeți acolo. Vedeți aceasta și investiți. Dacă nu este cel mai bun, atunci rugați-vă în acest sens: „Ce pot face eu? Ce pot aduce eu în această situație? Cum pot sluji eu pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție mai bună?” Dincolo de aceasta, aș spune să fiți dispuși să călătoriți. Dacă puteți găsi o comunitate potrivită care să fie, să spunem, la aproximativ o oră distanță, fiți dispuși să faceți acest sacrificiu. Va fi una între cele mai bune investiții ce le veți face vreodată în credința voastră. Și dacă nu există nimic la aproximativ o oră, dacă nu puteți să călătoriți undeva, atunci poate începeți ceva. Vă garantez că dacă voi sunteți înfometați de comunitate și nu există nici una, probabil și altcineva este tot așa. Există probabil mulți alți oameni în comunitatea voastră locală și în zona voastră care sunt, de asemenea, înfometați după exact același lucru.

Nu vreau să spun că ar trebui să reducem Biserica la socializare, dar acest lucru este foarte important. Aproape că am putea spune că este o luptă. Isus a intrat în multe lupte stând la masă. Dacă priviți la luptele și disputele care au fost pornite împotriva Lui, multe au fost din cauza autorităților religioase care aveau o problemă cu faptul că El socializa cu săracii și cu păcătoși. Astfel în acest loc El a întemeiat Împărăția lui Dumnezeu foarte puternic, prin construirea prieteniei și prin construirea familiei și a comunității. Dacă a fost deci important pentru Isus și dacă a fost aproape ca un paratrăsnet pentru dramă și activitate pentru Isus, atunci probabil e foarte importantă, căci altfel ar fi evitat-o. La fel și pentru noi, este foarte important să facem aceasta și să depunem eforturi pentru a face aceasta. Și, așa cum am spus, atât de multe lucruri bune vor decurge de aici. Și lucrurile bune se vor întâmpla și vor veni din aceasta pentru că Isus este acolo. Oamenii își vor întâlni soții/soțiile, vor lega prietenii grozave. Oamenii vor planifica călătorii de misiune. Oamenii vor visa și vor începe să se conecteze în proiecte pastorale și în diferite moduri în care pot sluji și edifica Împărăția lui Dumnezeu. Și aceste lucruri se întâmplă de obicei și adesea în jurul unei cești de ceai sau de cafea, în jurul unei mese, în jurul prieteniei.

Îmi amintesc că odată ne urcam într-un autobuz și tocmai veneam de la un eveniment și ne distram tare și râdeam și glumeam și ne-am urcat în autobuz, tot grupul, și pe ultimul dintre noi șoferul l-a întrebat: „Ce ați consumat?” Și prietenul meu a spus oarecum jenat: „O, suntem de fapt doar catolici. Am fost la un eveniment, ne-am rugat și da, sunteți binevenit oricând!” Dar există ceva în a trăi într-o comunitate catolică, în a-l lăsa pe Isus să fie prezent prin comunitatea ta, ce este foarte atractiv! Chiar este contagios! Alți oameni vor putea să vadă: „Ce se întâmplă? Vreau și eu ceva așa ceva”, la fel ca șoferul de autobuz. Vor vedea! Dar pe de altă parte, dacă nu avem nimic, atunci și acest lucru este destul de vizibil – lipsa unei comunități. Așadar căutați comunitatea. Rămâneți acolo. Investiți acolo. Ajutați-o să crească. Și dacă nu există o comunitate, atunci creați una. Și este în regulă dacă primul pas este foarte, foarte mic. Nu vă fie teamă să începeți cu ceva mic. Isus a început cu doi tipi care mergeau în spatele Lui. Aceasta a fost. S-a întors spre ei și i-a salutat. Și așa a început prima comunitate creștină. Este în regulă să fie foarte, foarte mică, să rugați doar o persoană să meargă la o ceașcă de ceai după Liturghie. Este realizabil. Oricine poate face aceasta. Și chiar vreau să vă provoc să faceți acest pas următor.