Toți oamenii buni merg în rai?

Vă salut! Sunt pr. Mike Schmitz, și suntem la Ascension Presents. Așadar… m-am gândit: nu știu, este vacanță. Cum ar fi să vorbim despre rai și iad? Iată de ce. Există un pasaj biblic în care discipolii vin la Isus și spun: „Doamne, vor fi mulți mântuiți?” Aceasta e marea întrebare. De fapt, nu a fost doar pentru atunci, ci este întrebarea chiar și pentru acum: „Doamne, vor fi mulți mântuiți?” Trăim acum într-o lume care spune: „Da, normal!” Ca un fel de: „Doar nu fi ticălos și nu fi Hitler. Și atunci da, desigur.” Dar Isus spune ceva foarte diferit de aceasta. El spune… Este un cuvânt greu. Îmi pare rău. Vreau doar să spun aceasta chiar acum. Este de fapt… Aș fi putut: „Hei, prieteni! Hai să vorbim despre rai și iad!”

Dar este un lucru serios. Și iată ce spune Isus. El spune: „Lat este drumul care duce la pieire și strâmtă poarta care duce la viața veșnică”; că drumul lat este cel pe care merg majoritatea oamenilor, pur și simplu duși de val, alunecând prin viață; că lăsați de capul nostru, lăsați pe cont propriu, traiectoria noastră naturală, înnăscută, nu este spre Dumnezeu, ci departe de Dumnezeu. Avem ceva în noi care este făcut pentru Dumnezeu. Evident, suntem făcuți pentru Dumnezeu, dar suntem și distruși. Și astfel, de fapt, pentru a intra în rai, trebuie să alegi, trebuie să intri pe poarta strâmtă, spune Isus. „Lat este drumul care duce la pieire și mulți sunt pe el.” Acesta este un cuvânt foarte, foarte greu. Mai ales în zilele noastre.

Este un om, Christian Smith, sociolog de la Notre Dame acum. A fost la Universitatea din Carolina de Nord. Și a făcut acest studiu la nivel național asupra vieții spirituale a adolescenților americani. Poate acum un deceniu sau cam așa ceva. Și ce a descoperit a fost că, indiferent de modul în care cineva a fost crescut, dacă era protestant, evanghelic, catolic, evreu sau ateu, aproape toți adolescenții americani, și acum, cred, tineri adulți, au același crez, în esență, iar acest crez are cinci puncte. El l-a numit deism terapeutic moralist. Moralist pentru că spune: „Hei, fă binele, nu face răul”. Terapeutic în sensul că Dumnezeu este un fel de majordom terapeut cosmic. Doar apelezi la El și imediat apare. Și deist în sensul că Dumnezeu nu este chiar implicat în viața noastră de zi cu zi. Este mai îndepărtat de noi. Dar unul dintre cele cinci puncte ale crezului deismului terapeutic moralist, care este practic ceea ce crede cultura noastră – cam aceasta este ce credem la modul simplificat. Poate spunem: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul” etc., dar ce a descoperit Christian Smith a fost că cei mai mulți cred doar aceasta.

Și unul dintre cele cinci puncte pe care majoritatea oamenilor din America le cred este că oamenii buni merg în rai când mor. Atâta tot: oamenii buni merg în rai când mor. Și nici măcar nu definim „a fi bun”. Bun înseamnă practic că nu ești Hitler, nici Stalin, nici Mao. Nu ești un criminal în serie. Deci, în afară de aceasta, ești probabil o persoană bună. De ce? Pentru că nu lovești câinii când treci pe lângă ei. Genul acesta de idee. Ești generos cu timpul tău față de cei ce îți plac. Oamenii buni merg în rai când mor. Dar Scriptura arată că, de fapt, nu așa ceva învață creștinismul, nu așa ceva a învățat Isus. El a spus: „Lat este drumul care duce la pieire și strâmt este drumul care duce la viața veșnică”.

De fapt, Biblia și Biserica învață că sunt cel puțin patru condiții, am putea spune, necesare pentru a merge în rai.

1. Prima vine de la Isus în Ioan 3: „Dacă cineva nu se naște din nou din apă și Duh…” Deci Botezul este una, pentru a intra în viața veșnică.
2. În Ioan 6, Isus spune: „Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu veți avea viața veșnică” – deci și Euharistia este una.
3. Scriptura spune: „Dacă mărturisești cu buzele tale și crezi în inima ta că Isus este Domnul, vei fi mântuit” – deci credința este esențială.
4. Dar de asemenea, Isus, ca răspuns la discipolii Săi ce spun: „Știi, Doamne, Doamne, te-am cunoscut. Am mâncat și am băut cu tine.” El spune: „Dacă nu faceți voia Tatălui Meu care este în ceruri, nu veți avea viața veșnică”.

Deci există cel puțin patru lucruri indicate în Scriptură. Trebuie să ai aceste lucruri pentru a avea viața veșnică. Și nici unul nu este: „Trebuie să fii o persoană bună”. Nici unul dintre ele nu este: „Hei, nu fi un criminal în serie.” Nici unul dintre ele nu are de-a face… nu că nu are de-a face, parcă ar fi auxiliar. Dar nici unul dintre ele nu spune: „Hei! Vei ajunge în mod natural în rai!” Căci așa credem noi, nu? Că dacă suntem lăsați singuri, lăsați de capul nostru, suntem genul de oameni care ar ajunge în mod natural în oameni capabili să intre în rai la moarte. Dar Scriptura spune: „Nu, Botezul, Euharistia, credința, împlinirea voinței Tatălui.”

Ce înseamnă aceasta pentru noi? Ei bine, ne-ar putea face chiar triști. Și este în regulă. Da: este în regulă! Trebuie să înțelegem aceasta. Este atât de important! Trebuie să înțelegem realitatea că raiul nu este ca un premiu pentru cei care sunt buni când mor. Raiul înseamnă: dacă mi-am reorientat viața către Isus, dacă mi-am reorientat viața, prin harul Său, dacă m-am reorientat să fac voia Tatălui, așa cum o cunosc eu, atunci acolo mă îndrept. Dar dacă nu îmi reorientez viața, atunci în cealaltă parte mă îndrept. Căci suntem creați buni, după chipul și asemănarea Lui, dar suntem distruși. Aceasta înseamnă că ne naștem cu o anumită traiectorie. Această traiectorie e așa: dacă am fi lăsați pe cont propriu, nu ne-am îndrepta spre Dumnezeu, ci ne-am îndepărta de Dumnezeu. Aceasta e vestea proastă. Este vestea proastă, dar este realitatea, este vestea adevărată. Nu ne place să ne gândim la aceasta, dar este adevărat.

Vestea bună este că nu suntem lăsați pe cont propriu. Este incredibil! Vestea bună este că nu suntem lăsați pe cont propriu. De fapt, Catehismul învață așa, bazându-se pe Sfânta Scriptura și pe învățăturile Părinților – primii creștini și alții: nu există nimeni care să fi trăit vreodată, care să trăiască sau care va trăi, pentru care Cristos nu a suferit și nu a murit. Nu există nimeni pe care Dumnezeu să nu îl vrea. Nu există nimeni pe care Dumnezeu să nu îl cheme în mod activ. Gândiți-vă. Imaginați-vă. În acest moment, dacă vă uitați la acest video, sunteți o persoană pe care Dumnezeu o cheamă în mod activ să fie în relație cu El. Nu există nimeni care a trăit, trăiește sau va trăi vreodată, pentru care Cristos să nu fi suferit și murit. Ce trebuie să facem este să cooperăm cu aceasta, să dăm răspunsul.

Trebuie să dăm un răspuns invitației. Gândiți-vă la aceasta în termeni de… nu știu. Sunteți invitați. Gândiți-vă în termeni de invitație. Să spunem că ați fost invitați la nunta cuiva. De fapt, este biblic. Sunteți invitați la nunta cuiva. Dacă nu… Sunteți invitați. Există un loc rezervat. Ați putea chiar să răspundeți invitației spunând: „Vin”. Dar dacă nu chiar mergeți acolo, nu ajungeți pur și simplu acolo. Dacă nu luați deciziile care să vă ducă la ospățul de nuntă, nu sunteți la nuntă. De fapt, haideți să dăm înapoi. Sunteți dorit acolo de mire. El vă vrea la nunta sa. Vrea să sărbătoriți împreună, așa că v-a făcut o invitație. Am putea fi unii care spun: „Ah, poate mă decid mai târziu”. Poate că nu ați știut că aveți o invitație. Poate ați bifat „da”, dar nu ați trimis înapoi răspunsul. Poate ați bifat „da” și l-ați trimis, dar acum trebuie să vă pregătiți, să faceți alte adaptări în viața proprie pentru a vă schimba programul ca să ajungeți la nuntă. Pentru că dacă nu faceți acestea, nunta tot va avea loc. Tot veți fi cineva care este dorit acolo. Veți fi în continuare invitat acolo. Dar dacă nu luați decizia, nu veți fi acolo.

Așadar iată marea întrebare: „Cum rămâne cu acei oameni care nu știu? Cum rămâne cei ce nu au avut șansa să fie botezați sau împărtășiți? Cum rămâne cu cei care nu au auzit niciodată de Cristos sau de Biserica Sa? Știți, Catehismul spune de fapt ceva și despre aceasta. Spune că noi avem speranța ca Biserică, ca și creștini, noi avem speranța că cei care, fără vina lor, nu știu de Isus sau de Biserica Sa, pot, prin harul lui Dumnezeu care lucrează în viața lor, dacă răspund la bine, aleg binele pe care îl cunosc, avem speranța că și ei pot fi mântuiți prin Isus Cristos. Deci nu judecăm niciodată pe nimeni, spunând: „tu vei ajunge în iad” sau „tu în rai” sau așa ceva… Sunt cei pentru care avem speranța, cei care, fără să fie vina lor, nu știu. Pur și simplu nu știu de Isus sau de Biserica Sa. Dar, iată lucrul important, prin harul lui Dumnezeu – ei sunt invitați în continuare, iar Dumnezeu continuă să reverse har – ei aleg binele pe care îl cunosc.

De ce putem spera aceasta? Din multe motive, unul dintre ele… ei bine, două motive. Unul este caracterul lui Dumnezeu: știm că El iubește fiecare ființă umană. Nu e nimeni pentru care Cristos să nu fi suferit și murit. Dar și tâlharul bun, care nu s-a botezat, nu a primit Sfânta Împărtășanie; și-a mărturisit într-un fel credința în Isus, spunând: „Doamne, amintește-ți de mine când vei veni în Împărăția Ta”. Dar nu a avut nici o altă oportunitate de a face voia Tatălui. Și Isus a spus: „Astăzi va fi cu Mine în paradis!” Așa că: „Bine, Doamne, dacă tâlharul cel bun poate spera, atunci și noi putem spera”. Ideea este: dacă mama tâlharului bun a putut spera că fiul ei va ajunge în rai, atunci și voi, mame și tați, puteți spera că și copiii voștri vor ajunge în rai. Aceasta nu ne dă scutire. De ce? Pentru că Isus a spus că este lat drumul ce duce la pieire și mulți sunt pe el, și strâmtă poarta care duce spre viața veșnică. Dar apoi a spus acest cuvânt cheie: „Așa că străduiți-vă…” Deci străduiți-vă.

„Cum rămâne cu ceilalți? Dacă nu ajung în rai?” Aceasta nu e… este important. Dar întrebarea la care noi trebuie să răspundem este: ce fac eu? Nu ce fac ei. Ce fac eu? „Cum rămâne cu toți oamenii de acolo?” Nu, nu, nu. Voi străduiți-vă să intrați pe poarta strâmtă. Putem avea speranța că mulți sunt mântuiți. Trebuie. Trebuie să ne rugăm pentru aceasta. Dar Isus spune: „Voi străduiți-vă!” „Cum va fi cu ceilalți? Dar cu această persoană?” Nu. Ei sunt importanți. Dumnezeu îi iubește. Dar voi străduiți-vă! Putem spera că mulți sunt mântuiți? Categoric. Trebuie să sperăm, să ne rugăm pentru aceasta. Putem spera că noi suntem mântuiți? Absolut. Trebuie să sperăm aceasta, să ne rugăm pentru aceasta, să facem alegeri, să ne străduim pentru aceasta. Ne putem ruga ca mulți, mulți oameni să fie mântuiți, ca mulți, mulți, mulți, mulți oameni să ajungă în rai și să experimenteze acel ospăț de nuntă la care au fost invitați. Dar nimeni nu ajunge acolo dus de val. Nimeni nu ajunge acolo în mod natural. Ajungem acolo doar prin harul lui Dumnezeu și alegându-l pe El din toată inima. Este ceva pentru care să ne rugăm. Este greu, dar este plin de speranță.

Din partea la Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Hei, dați like, comentați, abonați-vă. Faceți toate lucrurile. Distribuiți videoul. Rugați-vă pentru oameni! Nu renunțați! Sperați! Străduiți-vă! Străduiți-vă!