Câți se vor mântui?

Pacea fie cu voi. Prieteni, voi admite ceva. Sunt puțin reticent să vorbesc despre subiectul Evangheliei de azi deoarece este această chestiune faimoasă și controversată a numărului celor care vor fi mântuiți. Așadar, cineva îi pune lui Isus această întrebare și El răspunde: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă”. Spun că sunt reticent să o abordez pentru că am vorbit mult și am scris mult pe această temă. Și, vai!, oamenii au opinii puternice pe această temă. Dacă nu mă credeți mergeți oriunde pe internet, scrieți: „Biserica Catolică – câți vor fi mântuiți”. Veți găsi o mulțime de opinii foarte puternice. Toți vor fi mântuiți; nimeni nu va fi mântuit; doar câțiva vor fi mântuiți; majoritatea oamenilor vor fi mântuiți; și toate variațiile posibile. Și toți pot să se bazeze pe sfinți și pe Scriptură pentru a-și justifica punctul de vedere. Există multă energie în jurul acestei întrebări. Nu vă voi repeta deci tot ce am spus pe temă; puteți merge să vă uitați la predicile și scrierile mele.

Permiteți-mi să spun câteva lucruri simple, dar apoi vreau să ajung la ceva ce cred că e mai nou și mai proaspăt, căci despre aceasta, cred eu, e vorba în Evanghelia de astăzi. În primul rând, există iadul? Ei bine, da, evident. Doctrina iadului este un corolar al altor două doctrine fundamentale, și anume că (1) Dumnezeu este iubire și că (2) noi suntem liberi. Dumnezeu e iubire, nu? Adevărat! Acesta e El, e tot ce știe Dumnezeu să facă: să iubească; El dorește binele celuilalt. În libertatea noastră, putem răspunde acelei iubiri sau ne putem împotrivi ei. Când ne împotrivim ei, experimentăm suferință. Tradiția folosește tot felul de metafore pentru aceasta, focul fiind una cheie. Înseamnă doar durerea arzătoare ce vine din a te împotrivi iubirii lui Dumnezeu. Dante folosește metafora opusă: gheața, care ne îngheață și ne izolează, ne face nefericiți. Vedeți imaginea lui Satana îngropat în gheață în „Divina Comedie”.

Există iadul? Ei bine, da, am fost acolo, și majoritatea oamenilor pe care îi cunosc au fost acolo. Suferința care vine din a te împotrivi iubirii lui Dumnezeu începe aici. Se află cineva în acel iad escatologic? Ce vreau să spun e: în acel loc absolut definitiv, unde iubirii lui Dumnezeu i s-a răspuns cu împotrivire chiar de la rădăcina propriei ființe, pentru veșnicie. Ei bine, răspunsul sincer este: nu știu! Biserica a canonizat anumiți oameni – aceasta înseamnă că recunoaște că acea persoană este în rai. Dar nu există o mișcare opusă, nu există un fel de „canonizare” pentru cei care sunt în iad, astfel încât să știm cu siguranță că cutare sau cutare e în iad. Veți spune: „Cum rămâne cu Stalin și Hitler și Mao și…” Chiar și la Stalin, Hitler și Mao: avem noi o înțelegere divină a ce se întâmplă în adâncul minților și voințelor și conștiințelor lor? Putem spune absolut sigur că nu a fost nici măcar un gram de regret sau căință în acei oameni? Eu nu pot să știu aceasta. De aceea Biserica nu declară definitiv că oamenii sunt în iad.

Prin urmare, eu am adoptat poziția că putem spera că toți oamenii vor fi mântuiți. Încă o dată, mergeți online dacă nu mă credeți: oamenii s-au ridicat împotriva mea pentru că am luat acea poziție, majoritatea făcând o eroare fundamentală și anume să confunde speranța cu ceva de genul cunoașterii sau așteptării. Știu că toți oamenii sunt mântuiți? Sigur că nu! De fapt, aceasta este erezia apocatastazei. Nici nu aștept ca toți oamenii să fie mântuiți. Speranța nu este același lucru cu așteptarea. Cred că mulți dintre criticii mei pe această temă fac această greșeală. Dacă spun: „Putem spera că toți vor fi mântuiți”, ei: „O, el se așteaptă clar ca toți oamenii să fie mântuiți”. Nu am susținut niciodată aceasta. Biserica nu susține niciodată aceasta. Mai degrabă, Catehismul Bisericii Catolice spune, și aceasta e cu adevărat poziția mea: „În speranță, Biserica se roagă pentru mântuirea tuturor”. Verificați în Catehism (nr. 1821). Permiteți-mi să repet – e poziția mea: „În speranță, Biserica se roagă pentru mântuirea tuturor.”

Toma de Aquino a spus, apropo, că sperăm doar pentru lucruri dificile. Așa că oamenii care spun: „O, la Episcopul Barron totul e floare la ureche. Toți vor fi mântuiți. Nu vă faceți griji” – categoric nu! Cineva speră doar pentru lucruri dificile. E probabil ca toți oamenii să fie mântuiți? Evident nu. Priviți împrejur în lume. Hitler și Stalin – exemple extreme, sigur, dar priviți împrejur în lume. Vi se pare probabil ca toți oamenii să intre prin această poartă îngustă? Ei bine, nu, nu se bazează pe aceasta. Speranța nu se bazează pe realizările umane. Speranța se bazează pe ceea ce Dumnezeu a realizat în Cristos. Și astfel sperăm pentru acest lucru dificil: ca toți oamenii să fie mântuiți. Ok. Nu voi mai aprofunda tema aceasta. Puteți vedea celelalte predici și scrieri ale mele pentru mai multe detalii.

Dar iată pe ce vreau să mă concentrez, pentru că cred că despre aceasta e vorba cu adevărat în lectura de astăzi. Vai! Cei ce reacționează împotriva afirmației că putem măcar spera că toți oamenii vor fi mântuiți – vehemența reacției lor, aproape bucuria pe care atât de mulți par să o aibă dacă sunt mulți, mulți oameni în iad. Sau, dacă pot să spun așa, viziunea că, cumva, dacă nu sunt mulți oameni în iad, atunci chiar nu mai contează așa mult că eu ajung în rai. Dacă am făcut tot acest efort și toate aceste realizări, și sper ca toată lumea să intre e ca și cum ai spune: „Ce rost are să fii membru al unui club dacă toți intră în el?” Urmăriți din nou vehemența reacției când și doar sugerezi că putem spera în mântuirea tuturor. Având în vedere aceasta, observați acum această Evanghelie.

Așadar Isus trece prin orașe și sate. „Cineva i-a spus: «Doamne, sunt puțini cei mântuiți?» El le-a spus: «Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă».” Avem aici un evreu care vorbește cu un alt evreu, într-un context foarte evreiesc. Așadar putem, într-adevăr, extrage din aceasta întrebarea cumva abstractă: „Câți vor ajunge în rai?”, dar rămâneți în contextul acestui timp. Este o persoană evreică întrebând un rabin evreu, un învățător evreu, într-un context foarte evreiesc. Ce dorește deci să spună? „Doamne, sunt puțini cei mântuiți?” Fără îndoială că se gândește la puținii israeliți, poporul ales, la cei privilegiați să primească Legea și profeții, care sunt urmașii lui Abraham, care sunt copiii lui Moise și Aaron, moștenitorii legământului și făgăduinței… Da, israeliții vor fi mântuiți, și: „Doamne, nu este evident? [aceasta e, cred, implicația aici] Doamne, nu este evident că cei din afara Israelului, masele mari de neamuri, în mod clar nu vor fi mântuiți? Nu suntem doar noi, cei puțini, cei din interior, care vom fi mântuiți?”

Acum ascultați mai departe ce spune Isus dincolo de: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă”, ascultați: „După ce stăpânul casei se va scula și va închide poarta, stând afară, veți începe să bateți la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!» dar El, răspunzând, vă va spune: «Nu știu de unde sunteți». Atunci veți spune: «Noi am mâncat și am băut împreună cu Tine, iar Tu ai învățat prin piețele noastre». Însă El va spune: «Nu știu de unde sunteți».” Ce este descris aici? Acesta e unul „din casă”, este un israelit. „Uite, Doamne, sunt unul de-al Tău. Sunt unul din poporul ales. Evident că voi fi condus la ospăț.” „Nu te cunosc.” Să nu crezi că statutul tău de „de-al casei” va fi suficient pentru a te mântui. Te-ai străduit să intri pe poarta îngustă sau te bazezi pe faptul că simți că ești „de-al casei”, care aparține în mod firesc clubului? Dacă vă îndoiți încă de această interpretare, mergeți puțin mai departe. „Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților [spune Isus] când îi veți vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob și pe toți profeții în Împărăția lui Dumnezeu; voi însă veți fi alungați afară. Și vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor fi așezați la masă în Împărăția lui Dumnezeu.”

Vedeți ce se întâmplă aici, oameni buni? El mustră pe cineva care se bazează pe statutul lui israelit de „de-al casei”. Care presupune: „Da, doar câțiva dintre noi, cei din interior, vom fi mântuiți, iar restul, ei bine, sunt doar niște muritori de rând.” Nu, nu! Imaginează-ți acum că Împărăția a sosit și acolo sunt Abraham, Isaac și Iacob, acolo sunt marii eroi ai Israelului; sunt toți profeții și patriarhii. Și cine stă cu ei? Ei bine, nu tu, nu unul dintre cei „de-ai casei”, ci de fapt toți acești străini din est și vest și nord și sud – aceasta înseamnă neamuri de pretutindeni. Și ei își ocupă locul la masa ospățului. Vedeți ce se întâmplă, oameni buni? Mi se pare… Omul întreabă: „Sunt puțini cei mântuiți?”, adică „noi, acei puțini care suntem «de-ai casei»”, iar Isus spune: „Extinde-ți imaginația, extinde-ți ideea privitor la ce este posibil.” Da, este un instinct firesc să spui: „Noi, puținii «de-ai casei», noi suntem cei din club și toți ceilalți sunt excluși”. De fapt, aceasta mă face să mă simt mai special dacă văd că masa mare a oamenilor este exclusă.

Dar poate că lucrurile nu merg așa. Poate generozitatea lui Dumnezeu și milostivirea lui Dumnezeu se extind mult dincolo de mica și înghesuita noastră idee legată de ce este posibil. Nu pot să nu mă gândesc, oameni buni, și vedeți aceasta online dacă vă îndoiți, citiți multe dintre aceste reacții, că cei care cer ca doar o mână mică de persoane să fie mântuite [și ca să fim corecți: aceasta a fost viziunea Sf. Augustin, că există o massa damnata, există o „masă osândită”, marea majoritate a rasei umane e osândită și doar o mică mână de oameni sunt mântuiți] dar nu pot să nu mă gândesc că cei ce se agață de această viziune sunt în același spațiu spiritual ca acest om care îl interoghează pe Isus. Și Domnul spune: „Nu jucați acel joc”. Mai degrabă, lăsați speranța voastră să se extindă, să fie la fel de mare ca milostivirea lui Dumnezeu. Poate tot felul de oameni pe care îi considerați pur și simplu „externi” fără speranță, dincolo de orice limită, nu există nici o șansă să fie mântuiți vreodată… poate veți fi surprinși de cât de generos e Dumnezeu în milostivirea Sa. Și poate că speranța noastră ar trebui să corespundă „volumului” acelei milostiviri. Cred, oameni buni, că în cele din urmă poate acesta este spațiul spiritual în care Domnul ne invită. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!