Catolicii nu fac umbră pământului degeaba
Radu și Oana Capan„Cerul nu face umbră pământului”, spunea Fer. Vladimir Ghika. Am putea spune că nici cei care trăiesc deja de aici, de pe pământ, cu un picior în cer. Invitația acestui episod este de a reflecta asupra rodniciei pe care viața creștină trebuie să o aibă. Cultura secularizată de astăzi ne împinge să ne trăim credința strict în cămăruțele noastre, dar adevărul este că o credință adevărată se trăiește 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în mod vizibil și rodnic. Dacă facem astfel, ne înscriem în istoria bimilenară a unui creștinism care a schimbat și continuă să schimbe în bine fața pământului.
Clipul face parte din seria „Cum să ai o credință înflăcărată … care să aprindă și credința altora”. Se recomandă cu insistență folosirea manualului sesiunii.
Durată: 12 min 13 secunde
Întrebări pentru discuție/reflecție
1. Meditați la următorul verset: „(a) Dar noi suntem opera lui Dumnezeu, (b) creați în Cristos Isus în vederea faptelor bune (c) pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să trăim în ele” (Efeseni 2,10).
- (a) Cum înțelegeți faptul că suntem „opera lui Dumnezeu”? (În greacă cuvântul tradus prin „opera” este „poiēma” – nu e superb? Noi suntem poemul lui Dumnezeu!)
- (b) Când spune „creați în Isus Cristos”, Pavel se referă la faptul că prin răscumpărarea adusă de Mântuitorul, am fost practic re-creați – fiecare suntem un om nou. Și continuă spunând că această re-creare a noastră este „în vederea faptelor bune”. Extraordinar, nu?
- (c) Suntem imediat aduși cu picioarele pe pământ: „pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte”. Tot binele pe care îl facem reprezintă de fapt colaborarea noastră cu El; corolarul: răul pe care îl facem vine din refuzul colaborării cu El, cu planul Lui.
Notați gândurile născute din reflecție.
2. Există o moștenire materială, care se zidește din ceea ce ai și lași apoi fizic după tine. Dar există și o moștenire imaterială, care se zidește din ceea ce ești. Fiecare avem poate de la bunici, de exemplu, anumite obiecte sau chiar sume moștenite. Dar în același timp avem o moștenire spirituală: faptul că ne-au învățat să ne rugăm sau pur și simplu amintirea fețelor lor luminoase și a îmbrățișărilor ori a vorbelor bune dăruite nouă. Care ar fi moștenirea pe care v-ar plăcea să o lăsați copiilor, urmașilor, celor din jur? Dacă ați putea asista la funeraliile Dvs (da, da, nu e simpatic să reflectezi la așa ceva), ce v-ar plăcea să se spună: „A fost un bărbat / o femeie care cu adevărat a …”?
3. Când auziți pe cineva spunând că Biserica Catolică a fost o piedică în dezvoltarea omenirii, că se opune științei sau alte mituri în acest registru, invitați acele persoane să se documenteze despre catolici precum: Roger Bacon, Nicolaus Copernicus, Maria Gaetana Agnesi, Jean-Baptiste Lamarck, Antoine Lavoisier, Annie Chambers Ketchum, Louis Pasteur, Gregor Mendel, pr. George Lemaître, Mary Kenneth Keller… Desigur, înainte să îi recomandați, ar fi indicat să citiți personal despre ei (mulți au pagină pe Wikipedia, în diverse limbi). Notați mai jos aspecte interesante pe care le-ați aflat din această documentare.
4. Una dintre „realizările” culturii secularizate – care a pătruns adânc chiar și în conștiințele catolicilor până acolo încât pe unii aproape ne-a convins – este ideea că credința este o chestiune privată. „Dacă crezi, foarte bine, dar ține aceasta între tine și Dumnezeu.” De aici riscul de a ne trăi catolicismul la modul aproape-invizibil. Notați în cele ce urmează care ar fi semnele exterioare care credeți că le arată altora că sunteți catolic (sau creștin). Luați pe rând: vestimentație, gesturi, cuvinte (ex: în apărarea unor principii creștine), dar și cumpărături, petrecerea timpului liber, obiectele devoționale din casă…
5. Citiți următoarele rânduri din jurnalul personal al Sf. Tereza de Lisieux, publicat sub titlul „Istoria unui suflet”, cu gândul și la imaginea pieselor de puzzle care „dezertează”: „Mult timp m-am întrebat pentru ce bunul Dumnezeu are preferințe; de ce nu toate sufletele primesc haruri în aceeași măsură; mă miram privindu-l copleșindu-i cu favoruri extraordinare pe sfinții care îl ofensaseră, precum Sf. Paul, Sf. Augustin […]. Isus a binevoit să mă instruiască asupra acestui mister. El a așezat dinaintea ochilor mei cartea naturii și am înțeles că toate florile pe care le-a creat sunt frumoase, că strălucirea trandafirului și a crinului nu împiedică parfumul micii violete sau simplitatea fermecătoare a părăluței… Am înțeles că dacă toate florile mici ar dori să fie trandafiri, natura și-ar pierde podoaba ei de primăvară și câmpiile nu ar mai fi împodobită cu nuanțe drăgălașe. La fel este și în lumea sufletelor, care este grădina lui Dumnezeu. El a dori să creeze marii sfinți, care pot fi asemănați cu crinii și cu trandafirii, dar i‑a creat și pe cei mici […]; perfecțiunea constă în a-i împlini voia, în a fi ceea ce El vrea să fim.” Notați câteva gânduri născute din reflecția asupra acestui text, în special dacă v-ați simțit provocat privitor la modul cum vă vedeți încadrat în Trupul mistic al lui Cristos.