Cetatea cerească

Pacea fie cu voi! Prieteni, continuăm citirea Cărții Apocalipsului. Biserica ne oferă pe parcursul perioadei pascale aceste pasaje minunate. Săptămâna trecută am început capitolul 21. Sunt 22 de capitole în carte, deci suntem chiar spre final. Și în multe feluri cred că pasajul pentru azi este punctul culminant al întregii revelații biblice. Țineți minte că Biblia nu a căzut din cer. Biblia a fost adunată de Biserică de-a lungul mai multor secole. Așadar textele canonice, cum le numim, au fost alese dintre multe alte texte. Și apoi au fost aranjate într-o anumită ordine de către Biserică pentru a exprima un adevăr important. Faptul că au pus această carte la sfârșit este foarte important. Ești un poet. Ești un romancier. Ești un istoric. Ultimul capitol sau ultimul vers al unei poezii este extrem de important. E încotro se îndreaptă arcul povestirii. Este traiectoria întregii narațiuni. Și de aceea trebuie să acordăm o atenție deosebită acestei ultime secțiuni a Cărții Apocalipsului.

Am vorbit săptămâna trecută despre cerul nou și pământul nou. Dumnezeu nu plănuiește să distrugă pur și simplu această lume și să ne ducă în alt loc. Nu, Dumnezeu vrea reînnoirea creației Sale. Implică, prin urmare, o înlăturare a ceea ce este disfuncțional și problematic. Aceasta e ideea la toată mânia lui Dumnezeu revărsată, la toată judecata și toate acelea. Nu este Dumnezeu dezlănțuindu-se; este Dumnezeu îndreptând creația Sa. Dar apoi lucrarea Lui este să facă un cer nou și un pământ nou. Și El ne implică în acea lucrare, ne oferă acest privilegiu. Ei bine, după discuția despre cerul nou și pământul nou, găsim descrierea detaliată a Ierusalimului ceresc coborând din cer și venind pe pământ.

Acum, cetățile, cetățile… Biblia este, se cuvine să spunem, ambiguă cu privire la cetăți. Așadar, pe de o parte, Cain, ucigașul primordial, este descris drept fondatorul cetăților. Ei bine, sunt multe lucruri rele în cetăți. Când ființele umane se adună în număr mare – și o vedem, doar uitați-vă la știri azi – când ființele umane se adună în număr mare, vin necazurile, pentru că sunt toți acești păcătoși împreună. Cain, un păcătos primordial, este identificat ca tatăl, fondatorul cetăților – aceasta ne spune multe. Uitați-vă la cetățile negative, Sodoma și Gomora, de exemplu, pe care Biblia le critică. Uitați-vă în Noul Testament. În timpul ispitei, când diavolul prezintă în fața ochilor lui Isus toate cetățile lumii, în splendoarea lor, și spune: „Toate acestea ți le voi da dacă te vei închina și mă vei adora”. Ei bine, care este implicația? Toate îi aparțin. Aceasta este una dintre cele mai zdrobitoare sentințe privind cetățile și civilizația. „Civis” în latină înseamnă cetate. Atunci civilizația este un fel de cultură urbanizată. Aceasta e una dintre cele mai mari judecăți împotriva civilizației de oriunde în literatura lumii – toate sunt ale diavolului.

Acum, spun că Biblia este ambiguă pentru că, pe de altă parte, Biblia iubește cetățile, mai ales Ierusalimul, cetatea Domnului. Cetatea lui David, cetatea marelui rege. Mai mult, cetatea în care se află Templul unde Dumnezeu este adorat cum se cuvine. Cetatea în care comunitatea celor care aduc lauda cuvenită lui Dumnezeu este adunată. Cetatea sfântă, o comunitate corect și frumos ordonată. Biblia este foarte interesată de aceasta. Întoarceți-vă la întemeierea Ierusalimului, la fondarea lui de către David, la așezarea chivotului legământului în el, la construirea Templului în interiorul său. Gândiți-vă la sfâșierea inimii când cetatea sfântă este arsă și distrusă în timpul captivității babiloniene. Gândiți-vă la bucuria când, în timpul lui Esdra și Nehemia, cetatea este reconstruită, zidurile sale reînălțate. Cetatea, locuința lui Dumnezeu, unde frumoasa comunitate este menită să se adune. Așadar, aceasta este mărturia biblică, văzând binele și văzând răul. Cât de minunat acum, chiar la sfârșitul Bibliei, când revelația – revelația în sensul măreț, toată istoria mântuirii – ajunge la apogeu, ce vede vizionarul dacă nu o cetate? Nu doar acel Ierusalim situat pe dealurile Palestinei, ci acum Ierusalimul ceresc. Aceasta înseamnă comunitatea umană corect ordonată. Cer nou și pământ nou – da, într-adevăr. Creația, natura a fost restaurată, dar cu Ierusalimul ceresc vedem restaurarea proiectului uman și a comunității umane.

Trebuie să vedem în el o imagine a ceea ce Dumnezeu dorește pentru noi toți. Să vedem acum unele simboluri, căci sunt cu adevărat extraordinare. „Și m-a luat în duh pe un munte mare și înalt și mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu”. Vă rog, oameni buni, observați ceva. Aceasta nu este o imagine a lui Dumnezeu răpindu-ne și ducându-ne sus, în altă parte. Nu, mai degrabă cetatea lui Dumnezeu se coboară. Aceasta este „căsătoria” dintre cer și pământ. Aceasta este imaginea biblică. Nu: „să plecăm de pe acest pământ cât de repede și să mergem în altă parte”, ci mai degrabă reunirea divinității și a creației. Așa cum am văzut în Isus. El e uniunea ipostatică, spunem noi, uniunea personală dintre natura divină și cea umană, „căsătoria” dintre cer și pământ. De aceasta este interesată Biblia. Și ce minunat este!

Ascultați acum, puțin mai dinainte, din capitolul 21: „Am văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei”. Așa da! Acesta e limbajul biblic. Ce vrea Dumnezeu să facă? El vrea să „căsătorească” cerul și pământul. Cât de des Cristos este descris ca un Mire și noi, Biserica, Mireasa Lui. Ierusalimul ceresc venind din cer împodobit ca o mireasă pentru mirele ei. Aceasta este „căsătoria” dintre divinitate și creație. Despre aceasta este vorba. Acum ascultați cum este descrisă în continuare: „Ea avea gloria lui Dumnezeu”. Cât de frumos – splendoare, glorie, lumină! Ce este păcatul dacă nu un fel de întuneric? Este o blocare a luminii divine. Gândiți-vă la un geam cu pete și murdării pe el – împiedică lumina să strălucească. Când acelea sunt distruse, sunt curățate, acum strălucim de splendoarea lui Dumnezeu, devenim purtători ai luminii Lui.

„Splendoarea ei era ca a unei pietre de mare preț, ca a unei pietre de iaspis cristalin”. Oameni buni, Ierusalimul ceresc este frumos. V-am mai vorbit de multe ori despre frumusețe, și vine din inima tradiției catolice, dar rădăcinile ei sunt chiar aici, în Biblie. Dumnezeu este adevăr. Da, așa este. Dumnezeu este bunătate. Da, așa este. Dar Dumnezeu este frumusețe. Iar frumusețea pământească este o anticipare simbolică, este un indiciu sacramental despre cum este Dumnezeu. Și astfel comunitatea corect orientată, adunată în jurul laudei cuvenite Mielului ce stă deși e înjunghiat, devine un loc al frumuseții. Toma de Aquino spunea că frumosul apare la intersecția dintre integritas (plenitudine), consonantia (armonie) și claritas (strălucire).

Integritas – este vorba despre un singur lucru. Iată o cetate în care nu există tensiuni, oamenii nu se mișcă toți în direcții diferite, ci toți se unesc într-un scop comun. Consonantia – aceasta înseamnă armonie, a lucra împreună, în varietatea noastră, dar pentru același mare scop. Și această uniune ne face strălucitori. Devenim splendizi cu însăși splendoarea lui Dumnezeu. Vedeți acum de ce bisericile sunt menite să evoce acest Ierusalim ceresc? În Evul Mediu au construit marile catedrale gotice pe care le iubesc atât de mult și când privești la vitralii, cum arată? Mergeți în special la Catedrala din Chartres, la sud de Paris, și veți vedea. Arată exact ca niște nestemate pe un fel de fundal de catifea neagră. Priviți la marile ferestre rozetă și parcă au pus aceste nestemate frumoase și diamante și pietre prețioase pe un fundal negru. Acest lucru nu este întâmplător. Ce au avut în minte constructorii acelor catedrale a fost tocmai această descriere a Ierusalimului ceresc, cu pereții plini de aceste nestemate prețioase. E un semn al frumuseții și al integrității și al consonanței și strălucirii Ierusalimului ceresc.

Să continuăm. „Ea avea un zid mare și înalt, cu douăsprezece porți, iar deasupra porților erau doisprezece îngeri și pe ele erau înscrise numele celor douăsprezece triburi ale lui Israel”. Ziduri – tindem să nu ne placă zidurile, dar Bibliei îi plac zidurile. Amintiți-vă: în perioada lui Esdra și Nehemia au reconstruit zidurile Ierusalimului. De ce? Pentru că Ierusalimul trebuie să aibă o identitate. Dărâmarea tuturor zidurilor înseamnă doar că toți ne amestecăm împreună. Nu există nimic distinctiv la orașul nostru. Ei știau că comunitatea corect ordonată are propria sa integritate și propria sa identitate. Aceasta simbolizează pereții. Nu atât de mult a ține oamenii afară, cât mai degrabă menținerea integrității comunității. Uitați, dacă dorim să fim o comunitate frumoasă, nu putem permite ca ura și violența și cruzimea și egoismul și toate acestea să intre. Și dacă o facem în numele incluziunii, atunci ne auto-subminăm. Desigur, așa cum Ierusalimul pământesc avea ziduri, și Ierusalimul ceresc are ziduri. Sunt zidurile care îi garantează integritatea.

Ce mai auzim? Și voi încheia cu aceasta. Sunt așa multe simboluri bogate în această descriere, dar voi încheia cu acesta. Ascultați. „Nu am văzut în ea nici un Templu, pentru că Domnul Dumnezeu cel Atotputernic este Templul ei și Mielul”. Care era motivul pentru care oamenii veneau la Ierusalimul pământesc? Ei bine, veneau acolo datorită Templului. Adică, da, era capitala politică a națiunii, și da, era un centru economic și cultural și toate acestea. Dar principalul motiv pentru care veneau era să se închine în Templu. Era locul sfânt unde cerul și pământul se întâlneau. Așadar de ce, pentru numele lui Dumnezeu, nu există Templu în Ierusalimul ceresc? A devenit secularizat? Nu, mergeți invers. Nu există Templu pentru că nu e nevoie de un Templu pentru că întregul oraș a devenit un Templu. Ce vreau să spun? Un loc al cultului corect. Gândiți-vă la un oraș acum. Sport și finanțe și afaceri și politică și divertisment și artele și comunitatea umană și viața de noapte. Gândiți-vă la tot ce se întâmplă într-un oraș, toată varietatea sa. Dar acum, gândiți-vă la toate acestea orientate spre cultul adus Dumnezeului adevărat. Toate acestea oferite scopurilor Sale. Ce veți găsi? Veți descoperi că întreg orașul a devenit un Templu.

A! Ceea ce a început demult, la începutul Cărții Genezei, când Dumnezeu creează întreaga lume și vrea să fie acest loc al cultului corect, vrea să fie comunitatea frumoasă. Apoi păcatul și moartea tulbură, dar Dumnezeu continuă să se miște și Dumnezeu continuă să acționeze până în cele din urmă prin propriul Său Fiu El merge până la sursa pentru tohu wabohu, pentru disfuncție. Și îndreaptă lucrurile. Apoi curăță resturile lumii vechi și construiește o lume nouă. Da, chiar și cu cooperarea noastră. Și apoi, în sfârșit, aceasta ajunge la împlinire în această oraș care coboară, prin harul lui Dumnezeu din cer. Și este locul frumos, integrat, al cultului corect unde tot locul a devenit Templu. Acesta este arcul narațiunii, oameni buni. Acolo vrea să ne aducă Biblia, de la creație până la această împlinire magnifică a Ierusalimului ceresc. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze.