De ce este Botezul atât de puternic?
Brant PitreUnde se vorbește despre Botez în scrierile Sfântului Paul? Ce spune el despre Botez? Cum dezvăluie el motivul pentru care Botezul este atât de puternic? În fine, ce ne spune Sfântul Toma de Aquino despre Botez și tripla scufundare sau tripla turnare a apei peste botezat, și legătura acesteia cu ceea ce spune Sfântul Paul despre Botez? Secvență publicată de CatholicProductions.com din comentariul la duminica a 13-a de peste an, anul A. Subtitrare: Radu și Oana C.
În momentul publicării, subtitrarea în română este disponibilă doar pe Cristofori.ro, nu și pe YouTube, în clipul original.
Durată: 12 minute și 33 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română
DE CE ESTE BOTEZUL ATÂT DE PUTERNIC?
(fragment din Lecturile liturgice explicate)
A 13-a duminică din timpul de peste an, din Anul A, continuă călătoria noastră prin capodopera lui Paul, Scrisoarea sa către Romani. Și aici, ne oprim la capitolul 6 și la discuția lui Paul despre taina Botezului și legătura dintre Botez și moartea, îngroparea și Învierea lui Cristos. Deci, să vedem ce are de spus. În cap. 6, v. 3 ș.u., citim aceste cuvinte: „Sau nu știți că noi toți, care am fost botezați în Cristos Isus, am fost botezați în moartea Lui?” Așadar, am fost înmormântați împreună cu El prin Botez în moartea [Lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți prin gloria Tatălui, la fel și noi să umblăm într-o viață nouă.” Acum sare la v. 8. „Dar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu El, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra Lui. Când a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; El trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi, considerați că sunteți morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus.”
În regulă, deci ce se întâmplă în aceste versete? Primul lucru ce vrem să îl subliniem aici este limbajul lui Paul cu privire la Botez. Așadar el spune: „Nu știți că noi toți cei care am fost botezați în Cristos am fost botezați în moartea Lui? Cuvântul grec baptizō înseamnă literalmente a fi scufundat în apă. Și de fapt a fost folosit în contextul secolului I, nu doar pentru a se referi la tipul de scufundări pentru care Ioan Botezătorul era faimos – de aceea este numit Ioan Botezătorul. El este Ioan „Scufundătorul”. Oamenii mergeau la el, la râul Iordan, și erau scufundați în apele râului Iordan ca un simbol al întoarcerii lor de la păcat (pocăință) și al mărturisirii acelor păcate pentru iertarea păcatelor. Deci se spune că Ioan a practicat un botez al pocăinței spre iertarea păcatelor (Luca 3,3).
Dar ideea de botez se practica de asemenea în iudaism în vremea lui Isus dincolo de activitatea lui Ioan, prin practica scufundării în apă pentru curățirea rituală. De exemplu, există un pasaj din Evanghelia după Marcu care e ușor de trecut cu vederea în multe traduceri în engleză, dar care vă ajută să pătrundeți limbajul lui Paul de aici. În Marcu 7,1-4, există o controversă între Isus și farisei, deoarece fariseii observă că unii dintre discipolii lui Isus mănâncă fără să se fi spălat pe mâini. Și iată ce spune Marcu. Ascultați: „Fariseii s-au adunat în jurul Lui, cu unii dintre cărturarii veniți de la Ierusalim, și au văzut că unii dintre discipolii Lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate, căci fariseii și toți iudeii [și aici este Marcu cel ce vorbește] nu mănâncă dacă nu își spală mâinile, ținând astfel obiceiurile din bătrâni, iar când se întorc de la piață, nu mănâncă dacă nu se purifică.”
Traducerea spune aici „se purifică”, dar literalmente, greaca spune baptizō. Deci ei nu mănâncă când vin de la piață dacă nu se botează. La ce se referă aceasta? Ei bine, este o referire la faptul că în iudaismul secolului I, nu numai în jurul Templului, dar chiar și în sinagogi și în casele unora mai bogați, existau bazine rituale de apă numite mikvah-uri. M-I-K-V-A-H. De fapt mikva’ot în ebraică – acesta e pluralul. Noi le vom spune mikvah-uri. Și un mikvah era o baie rituală în care o persoană se putea curăța dacă se confrunta cu orice fel de pângărire rituală, cum ar fi mersul la piață, unde puteau avea carne ce a fost oferită idolilor, precum un zeu păgân sau similar. Astfel, atunci când anumiți evrei foarte devotați veneau de la piață, se botezau, se scufundau în apă. Era deci o modalitate, ca în cazul Sf. Ioan Botezătorul, de a simboliza curățarea de păcate, mai ales dacă urma să intri în Templu. Astfel, existau multe mikvah-uri în jurul Templului, în care te scufundai pentru a putea intra în prezența lui Dumnezeu și a te curăța de păcat pentru a intra în prezența Sa sfântă.
Deci Paul descrie aici, în mod evident, Botezul creștin, care nu era o spălare rituală repetată, ci un eveniment unic prin care o persoană era curățată de păcat nu doar ritualic sau simbolic, ci de fapt, în mod real, prin unirea cu moartea lui Isus Cristos, prin unirea cu moartea și Învierea lui Isus Cristos. Deci când Paul spune: „Nu știți că noi toți, care am fost botezați, am fost botezați în moartea Lui?” (Romani 6,3) el dezvăluie faptul că Botezul nu este doar un fel de ritual simbolic extern – nu că ar fi ceva în neregulă cu aceasta, este parte din el. Este un ritual simbolic extern, dar este mai mult decât atât, pentru că sunteți botezați în pătimirea, moartea și Învierea lui Isus Cristos. Astfel el continuă: „Am fost înmormântați împreună cu El prin Botez în moartea [Lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți prin gloria Tatălui, la fel și noi să umblăm într-o viață nouă” (Romani 6,4).
Deci, dacă vă gândiți la aceasta în mod vizual, puteți vedea într-o parte viața lui Cristos, taina vieții lui Cristos. Sunt trei etape, practic. După moartea Sa, El este îngropat într-un mormânt, iar apoi în Duminica Paștelui (nr. 2), El învie din nou. Așa că, nr. 3, El nu mai este sub stăpânirea morții. Acestea sunt trei puncte-cheie. Odată ce Cristos moare, este îngropat și învie, El nu mai este sub puterea morții. El nu va mai muri niciodată în trupul Său înviat. Paul spune că așa cum aceasta i se întâmplă lui Isus – sau i s-a întâmplat lui Isus în timp, istorie și spațiu, tot așa, prin această scufundare rituală în Botezul creștin, cei care coboară în apă sunt uniți cu moartea lui Isus. Ei sunt scufundați în apă (așa cum trupul mort al lui Isus a fost îngropat în mormânt) și apoi ies din apă (așa cum trupul înviat al lui Isus a ieșit din mormânt), astfel încât (nr. 3) nici ei nu mai sunt sub puterea păcatului și a morții. Au murit față de păcat și acum sunt vii pentru Dumnezeu. Ei participă la viața înviată a lui Isus.
Acum, nu știu cum a fost pentru voi, dar acesta nu e modul în care eu am învățat despre Botez la cateheză. În creștinismul și în catolicismul contemporan (cel puțin în Occident), când vorbim despre Botez sau facem cateheză despre el, tindem să vorbim despre el în primul rând în alte categorii, precum fie curățarea de păcatul originar – unul dintre primele lucruri ce le-am învățat, că păcatul originar este spălat, pata este spălată în Botez -, fie încorporarea în Trupul lui Cristos – prin Botez, devii un membru al Trupului lui Cristos. Alți oameni vor vorbi despre faptul că te face un copil al lui Dumnezeu. Prin Botez, devii un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Și toate acestea sunt adevărate, sunt corecte. Dar ce nu auzim adesea este că Botezul e un Sacrament al îngropării cu Isus, sau că Botezul este un Sacrament al morții cu Cristos și al învierii cu Cristos. Dar exact așa descrie Paul Botezul aici, în Romani 6. Și este, de asemenea, crucial pentru a înțelege de ce Botezul e atât de puternic.
V-ați întrebat vreodată aceasta? Poate că ați fost botezați ca adulți. Dacă ați fost, știți că dacă intri în Biserică la vârstă adultă, nu trebuie să mergi la Spovada sacramentală înainte de a fi botezat. Pentru că atunci când primești Sacramentul Botezului ca adult, acesta nu numai că spală păcatul originar, ci spală și iartă fiecare păcat personal pe care l-ați comis vreodată, precum și toate consecințele sau pedepsele temporale pentru acele păcate personale. Cum este posibil acest lucru? Cum este acest act de a turna apă de trei ori sau de a fi scufundat în apă, cum poate spăla 20, 30, 50, 60 de ani de păcat? Indiferent cât de rele sunt. Cum de este Botezul atât de puternic? Arată doar ca niște apă turnată pe capul unuia sau o scufundare a lui într-un bazin.
Răspunsul este Romani 6. Este pentru că Botezul nu este doar o curățare simbolică exterioară. Botezul este o participare la moartea, îngroparea și Învierea lui Isus Cristos, prin care El a răscumpărat lumea și a intrat în noua viață a învierii. Astfel, de fiecare dată când o persoană este botezată, ea este, ca să spunem așa, răstignită împreună cu Cristos și înviată împreună cu Cristos, astfel că puterea morții și Învierii Sale curge prin apa Botezului, prin puterea Duhului Sfânt, în persoana respectivă, și astfel aceasta este iertată de tot păcatul original și personal și este făcută copil al lui Dumnezeu, membră a Trupului lui Cristos, dar și părtașă la Misterul pascal al pătimirii, morții și Învierii lui Isus, prin care lumea a fost răscumpărată. Botezul este atât de puternic pentru că pătimirea lui Isus a fost atât de puternică. Botezul este atât de plin de har pentru că Învierea lui Isus a fost atât de plină de har. Aceasta o pregustăm când participăm la Sacramentul Botezului; așa cum Paul va spune în altă parte, când suntem adăpați într-un singur Duh.
Astfel, la final, aș încheia cu un citat din celebrul Comentariu la Romani al Sf. Toma de Aquino. Deși eu nu am crescut conștient de legătura dintre Botez și înmormântarea lui Isus, Sf. Toma era pe deplin conștient de aceasta. Și în Comentariul său la Romani, el spune ceva foarte interesant despre legătura dintre Sacramentul Botezului și nu doar Vinerea Mare (moartea lui Isus) sau Duminica Paștelui (Învierea lui Isus), ci și Sâmbăta Mare, îngroparea lui Isus. Ascultați aceste cuvinte. Sf. Toma de Aquino a spus: „Prin Botez, oamenii sunt îngropați cu Cristos, adică sunt conformați îngropării Sale. Căci, așa cum un om îngropat este pus sub pământ, tot așa cel care este botezat este scufundat sub apă. Prin urmare, există trei scufundări în Botez nu numai pentru a indica credința în Treime, ci și pentru a reprezenta cele trei zile ale îngropării lui Cristos. Și așa cum cele trei zile de înmormântare au fost o singură înmormântare, la fel și scufundarea triplă constituie un singur Botez. Acesta e motivul pentru care Botezul solemn este celebrat de Biserică în Sâmbăta Mare [acesta era obiceiul în sec. XIII, când scria Toma], când se comemorează îngroparea lui Cristos…”
Am citat din Comentariul lui Toma la Romani, nr. 474. Nu este fascinant? Așadar, exista obiceiul, în Evul Mediu, ca aceia care intrau în Biserică să fie botezați în Sâmbăta Mare. Noi încă mai facem aceasta la Vigilia Pascală. Dar fiind Vigilia, atunci este, tehnic vorbind, duminică, așa că nu este chiar atât de clar cum descrie Toma aici. Dar, oricum, așa stau lucrurile. De ce botezăm oamenii sâmbătă, la apogeul Triduumului? Ei bine, pentru că Botezul nu este doar o participare la moartea și Învierea lui Cristos, ci și o unire cu El în îngroparea Sa. Astfel, Toma leagă acest frumos aspect mistic al triplei imersiuni – a fi botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh – de cele trei zile ale îngropării lui Cristos în mormânt: vineri, sâmbătă și apoi Învierea Sa în Duminica Paștelui.
M-am gândit deci să vă împărtășesc aceasta, ca o înțelegere frumoasă, mistică a faptului că, chiar și în tripla scufundare sau tripla turnare, de fiecare dată când vedem un Botez și vedem aceste trei scufundări sau turnări – despre care poate v-ați întrebat, de ce nu facem o singură dată? -, nu vă gândiți doar la Preasfânta Treime. Gândiți-vă și la cele trei zile în care Isus se află în mormânt. Sau vă puteți gândi la cele trei momente: moartea Sa, îngroparea Sa, Învierea Sa din morți. Pentru că aceasta este ceea ce se întâmplă cu adevărat în fiecare Botez creștin, conform Sf. Paul.