Drumul spre misiunea în Cristos

Episcopul Barron
DRUMUL SPRE MISIUNE ÎN CRISTOS

Lăudat să fie Isus Cristos! Lăudat să fie Isus Cristos! Suntem aici datorită Lui, nu? Prieteni, peste câteva clipe, Domnul va veni în prezența noastră în formă sacramentală. Îl vom adora pe Domnul. Și ne gândim la aceasta, în mod corect, ca noi toți privind la Cristos. Dar vreau să inversez perspectiva în seara aceasta. Când Domnul va veni și va fi așezat pe altar, aș vrea să vă gândiți la El privindu-vă pe voi. Amintiți-vă că în Evanghelia lui Marcu, înainte de hrănirea celor 5.000… Gândiți-vă la mulțimea noastră de aici: este mai mare de atâta! Domnul i-a privit cu compasiune și apoi i-a învățat și apoi i-a hrănit. Fiecare dintre noi, în seara aceasta, toți cei din acest spațiu, vine cu ceva în inima sa, cu ceva suferință, cu vreo întrebare, cu vreo neliniște. Conștientizați că în această seară, oameni buni, când Domnul este aici, se uită la voi cu compasiune. El înțelege ce este în inimile voastre. Vreau să reflectez cu voi în seara aceasta la acea capodoperă din capodoperă, în capitolul 24 din Luca – episodul cu drumul spre Emaus. Nu există un episod mai bun despre Euharistie. Și cum noi trecem ca Biserică națională prin Revigorarea euharistică, nu e un loc mai bun la care să privim pentru a înțelege importanța Euharistiei.

Iată primul lucru de observat. Începe cu doi oameni care merg pe drumul greșit. Totul în Evanghelia lui Luca se îndreaptă spre Ierusalim. „Domnul s-a îndreptat spre Ierusalim” (Luca 9,51). Este orașul Cinei de Taină, al răstignirii, al Învierii, al trimiterii Duhului Sfânt… Totul se întâmplă în Ierusalim. Iar acești doi ucenici se îndreaptă în direcția opusă. Cu alte cuvinte, sunt ca toată lumea de pe această platformă și din acest spațiu: toți suntem păcătoși aici, ceea ce înseamnă că avem tendința să mergem în direcția greșită. Dar ce ne spune Papa nostru? Și cred că, oameni buni, când îl vor citi și îl vor studia pe Papa Francisc peste 200-300 de ani, își vor aminti acest lucru: că a fost marele Papă al lui Cristos milostiv care îi însoțește pe păcătoși. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta, pentru acest mesaj. Deoarece… toți suntem rătăciți în diferite grade dar nu avem un Dumnezeu care să ne judece de la distanță, ci un Dumnezeu care vine după noi, oricât de departe și cât de repede ne îndepărtăm de El. Slavă Domnului pentru aceasta!

Cum de nu îl recunosc când El merge la pas cu ei? Sunt multe motive pe care le-am putea oferi. Unul cred că este acesta. Sf. Toma d’Aquino a spus că Dumnezeu se bucură să se folosească de cauze secundare. Aceasta înseamnă că Dumnezeu acționează, dar o face prin noi. De câte ori am fost însoțiți de cineva, mai ales când rătăceam, când mergeam pe drumul greșit și cineva a venit, ne-a înțeles, ne-a ascultat, ne-a vorbit, ne-a încurajat, ne-a pus înapoi pe calea cea bună? Și putem spune, în retrospectivă: „Știi, acela a fost Cristos în mod ascuns. A fost Cristos mergând alături de mine când eram pierdut”? Haideți să ne amintim cu toții. Îmi vine cineva în minte chiar acum: un preot mai în vârstă, când eram nou hirotonit – Mons. Bill Quinn, 70 de ani. Eu aveam 26 de ani, preot tânăr începător, făcând multe greșeli. Și Bill a mers atât de frumos cu mine în acei ani. Era Cristos în mod ascuns. Mulțumiți-i Domnului pentru acei oameni din viețile voastre, prin care Cristos a lucrat cu voi și a mers alături de voi.

Ce le spune? Și din nou, este un laitmotiv frumos al Papei Francisc. „Despre ce povestiți în timp ce mergeți?”, a întrebat cu un fel de falsă inocență. „Despre ce vorbiți?” Dumnezeu ne ascultă pe noi. Biserica trebuie să vă asculte pe voi. Ce este în mintea voastră? Ce este în inima voastră? Ce vă deranjează? Ce vă entuziasmează? La ce visați? La ce sperați? Și poate că sunt o mulțime de lucruri greșite la care ne gândim, multe lucruri greșite la care visați. Ce contează? Biserica este acolo, așa cum ne tot spune Papa, să asculte, cu iubire, cu compasiune, cu atenție… Și observați, prieteni, așa ne ascultă Domnul Isus Cristos. Aveți încredere în El. Spuneți-i ce este în inimile voastre. Spuneți-i ce este în mințile voastre. Și ce spun ei? Ei bine, ei vorbesc despre Isus: „era un profet puternic în faptă și cuvânt înaintea lui Dumnezeu; cum arhiereii și conducătorii noștri l-au dat să fie condamnat la moarte și l-au răstignit. Unele femei din grupul nostru chiar au spus că au avut vedenii cu îngeri, care spun că El este viu.”

Ei relatau informațiile despre Isus într-un mod în care pariez că aproape toți din lumea occidentală o pot face. Dacă ați întreba pe cineva, nu îmi pasă cât de secularizat e: „Hei, spune-mi despre Isus Cristos”, probabil v-ar spune ceva asemănător. Ar avea toate informațiile. Care este problema? Au informațiile, dar nu îl înțeleg pe El. E ca atunci când cineva îți spune o glumă și tu auzi totul din glumă. Auzi toate cuvintele, dar nu ți se pare amuzant, pentru că nu înțelegi tiparul. Când înțelegi o glumă, nu ai auzit ceva nou. Ai văzut un tipar nou. Pot să vă spun ceva, prieteni? Aceasta este ideea noii evanghelizări. Aproape toată lumea, așa cum spuneam, în lumea noastră occidentală, știe informațiile despre Isus. Ar putea să vă spună istoria de bază, dar nu o înțeleg. Nu le-a fost propovăduit Cristos. Nu au auzit despre ce este vorba cu El, ce înseamnă El. Aceasta este sarcina pe care Vatican II, Papii Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc ne-o încredințează nouă: evanghelizați lumea din nou. Și o faceți, prieteni, împărtășind tiparul, pentru că sunt mulți oameni ca acești doi ucenici care rătăcesc pe calea greșită, știind doar informațiile despre Isus, dar fără a-l înțelege. Iată că Isus, acum, după ce a mers cu ei, da, după ce i-a ascultat cu răbdare, da, acum vorbește.

Observați, oameni buni: însoțirea nu înseamnă a rătăci împreună cu celălalt. Nu este vorba doar despre ascultare. Da, îi însoțește, da, îi ascultă, dar apoi vorbește. Și Biserica și-a imitat Domnul de-a lungul tuturor secolelor. Biserica învață. Biserica vorbește. Și observați cât de direct este Domnul. Acesta nu este un limbaj de psiholog. Ascultați: „O, nepricepuților și greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeți!” Acum îi va învăța într-un mod ferm cine este El. El, atenție, urmează să le dezvăluie tiparul! Cum o face? Gândiți-vă: Vatican II ne-a chemat să ne revigorăm raportul cu Biblia, să înțelegem Biblia în moduri din ce în ce mai profunde. Isus dezvăluie tiparul mai întâi privind înapoi, la Vechiul Testament, la patriarhi și la profeți. Ce a spus Sfântul Paul? Isus este „da”-ul la toate promisiunile făcute Israelului. Știți ce înseamnă aceasta? Nu îl vom înțelege pe El până când nu vom înțelege Israelul. Până când nu vom înțelege promisiunile făcute Israelului, nu vom înțelege în ce mod Isus este „da”-ul la acestea. Și cred că aceasta este, pe scurt: Israel – înseamnă legământ, înseamnă Tora, profeție, Templu, toate marile instituții ale Israelului, al căror scop era, atenție, să aducă divinitatea și umanitatea împreună, să unească cerul și pământul, să aducă voințele și mințile noastre în acord cu voința și mintea lui Dumnezeu. Cine este Isus Cristos, oameni buni? Cine este Isus Cristos? Împlinirea Templului, împlinirea profeției, împlinirea Torei și a legământului. Pentru că în însăși persoana Lui, El unește divinitatea și umanitatea.

De aceea El este Mântuitorul. De aceea El este alfa și omega. De aceea El este totul. Și de aceea, la timp potrivit și nepotrivit, îl proclamăm. Acesta este tiparul, oameni buni! Aceasta e ceea ce a dorit Isus ca ei să știe despre El, ceea ce dorește ca voi să știți despre El. Amin Domnului Isus! Pot să vă citesc ceva scurt? Este de la Sfântul Papă Paul al VI-lea, A fost Papa copilăriei mele. Papa Ioan Paul al II-lea a fost ales în 78. Eu aveam 18 ani. Așa că la vârsta de 12, 13, 16 ani, Papa de care am fost pentru prima oară conștient a fost Paul VI-lea. Am avut mereu o mare afecțiune pentru el. Vreau să vă împărtășesc câteva cuvinte, în lumina la ceea ce v-am spus. Acesta este Papa Paul al VI-lea, în Manila, în 1971. „Imaginea pe care v-o prezint este imaginea lui Isus Cristos. Fiind creștini, îi purtați numele. Deja v-a făcut, pe majoritatea dintre voi, ai Săi. Încă o dată, vă repet numele Lui vouă, creștinilor, și îl proclam tuturor oamenilor. Isus Cristos este începutul și sfârșitul. Alfa și omega, Domnul noului univers, marea cheie ascunsă a istoriei omenirii și a rolului pe care îl avem în ea. El este mijlocitorul între cer și pământ. Mai presus de toate, El este Fiul Omului, mai desăvârșit decât orice om, fiind și Fiul lui Dumnezeu, veșnic și infinit. El este Fiul Mariei, Mama noastră pe pământ, mai binecuvântată decât orice femeie. Ea este și Mama noastră în comuniunea spirituală a Trupului mistic. Amintiți-vă, amintiți-vă, amintiți-vă că este Isus Cristos cel pe care îl predic zi de zi. Numele Lui îl voi vedea răsunând din nou și din nou pentru tot timpul, chiar până la marginile pământului. Amin.” Acesta este Sfântul Papă Paul al VI-lea în 1971.

Îmi voi însuși cu plăcere aceste cuvinte. Aceasta este noua evanghelizare! Acesta este tiparul, acesta este mesajul. Aceasta vrea Domnul să știm despre El, astfel încât să îl înțelegem. Așadar, le vorbește, inimile lor ard în ei și îl presează să rămână. Oricine a fost implicat în predarea despre Domnul, sau în predicare sau evanghelizare, cunoaște acest adevăr. Când îl predici pe adevăratul Cristos – nu mă refer la un Cristos diluat – când îl predici pe adevăratul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, aceasta aprinde un foc în oameni. Și vor să afle mai multe. Nu-i așa? Pentru că atunci când propovăduiești acest nume și aprinzi acel foc în ei, ei vor să rămâi: „Spune-mi mai multe”. Un Cristos diluat nu este convingător. Un Cristos diluat nu atinge inimile nimănui. Dar adevăratul Cristos, cel despre care vorbea Papa Paul al VI-lea, va aprinde inimile. Încă o face. Încă o face.

Așa că rămân cu El. Începuseră să îl înțeleagă în timp ce El le explica Scriptura. Dar când l-au înțeles cu adevărat? La frângerea pâinii. Ei îl văd în Euharistie. Cum așa? Pentru că Euharistia este re-prezentarea sacramentală a crucii, a morții sacrificiale a Domnului. Care este împlinirea tiparului? Ascultați, oameni buni: este o iubire divină ce merge până la moarte. Este un Dumnezeu dornic să alerge până la limita abandonării pentru a ne găsi. Dumnezeu Tatăl este cel care își trimite Fiul până la limita păcatului nostru, astfel încât, chiar dacă fugim de El, alergăm de fapt în brațele Fiului. Nu există nici o scăpare de acest Dumnezeu. Nu se poate scăpa de iubirea Lui. Aceasta văd ei în Euharistie. Aceasta ar trebui să vedem noi, în această seară, în Euharistie. De aceea acolo îl înțelegem cel mai bine. În fine… Îl văd și imediat dispare. Cum așa? Îmi place ce a spus Hans Urs von Balthasar. El a spus: Isus „dispare” în misiunea Bisericii, în noi de-a lungul veacurilor – Isus „dispare” în misiunea noastră. Știu că e un pic un clișeu, dar e adevărat: noi devenim picioarele și mâinile și inima și ochii Lui pe măsură ce mergem în lume.

Gândiți-vă la Vechiul Testament, la minunata imagine a Arcei lui Noe. După ce a conservat acest microcosmos al bunei ordini a lui Dumnezeu, Noe lasă viața să iasă în clipa în care poate. Deschide ușile și ferestrele Arcei și dă drumul vieții. Aceasta e Biserica. Biserica este Arca lui Noe. Da, conservând amintirea și puterea lui Cristos. Dar scopul este de a deschide ferestrele și ușile. Lăsați-i afară! Lăsați-i să transforme lumea prin misiunea voastră. Nu e minunat? În noaptea aceea, în aceeași oră, acești doi discipoli care au început temându-se și mergând în direcția greșită, acum, în ciuda orei târzii, în ciuda pericolului drumului, în ciuda dușmanilor pe care îi vor înfrunta în Ierusalim, se ridică și în acel moment s-au întors în fugă spre Ierusalim. Acum au o idee clară. Acum știu cine sunt și ce au de făcut. Este ca Maria: când aude mesajul îngerului, pleacă în grabă!

Trăim într-un timp, oameni buni, știți aceasta, când există foarte multă îndoială și oscilare despre „cine sunt eu?” și „nu prea știu” și „nu am încredere în nici o valoare; îmi cam inventez lucrurile pe măsură ce trăiesc”. Toate acestea sunt ireconciliabile cu Evanghelia. Evanghelia spune: când auzi despre Domnul Isus Cristos și El ia în posesie inima ta, știi cine ești. Și te duci, te miști. Știți cum ne spune lumea tot timpul. Știți aceasta: fiecare film, fiecare melodie, toată cultura populară ne spune că totul este despre bani, despre plăcere, putere, onoare. Îmi trebuie tot mai multe din aceste lucruri. Și motivul pentru care sunt nemulțumit este că nu am suficient din unul dintre aceste patru lucruri. Să nu credeți aceasta! Este o minciună! A fost o minciună de la început. Ce te va face fericit este să îți găsești misiunea și a acționezi, mergând în grabă. Mișcați-vă. Deveniți, într-un fel… Este diferit pentru fiecare dintre noi, pentru că Domnul ne-a dat daruri diferite și o experiență și un context diferit. Suntem meniți să ducem iubirea Lui în lume într-un mod unic. Dar când descoperiți aceasta, ați găsit comoara îngropată în câmp. Când descoperiți aceasta, ați găsit perla de mare preț. Așa că acționați! Vindeți tot ce aveți și cumpărați-o.

Un ultim lucru, oameni buni. Știți cum cultura noastră pune atât de multă importanță acum pe siguranță, nu-i așa? Spații sigure și a ne ține în siguranță și sunt amenințat. Aceasta îmi amenință siguranța. Ei bine, înțeleg. Cu toții vrem să fim în siguranță. Este o valoare. Dar pot să vă sugerez că o religie care ne pune în fața ochilor un om prins în piroane pe o cruce nu este o religie ce acordă o prioritate ridicată siguranței. Sfinții nu mi se par oameni care au fost foarte preocupați de siguranță. Mai degrabă, găsiți-vă misiunea. Lăsați-l pe Cristos să prindă viață în voi, să vă înflăcăreze inima. Și atunci veți ști cine sunteți. Faceți-vă misiunea, veți găsi bucurie și veți transfigura lumea. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!