E treaba ta corectarea semenului tău

Episcopul Robert Barron

Prieteni, corectarea fraternă este actul și arta criticii constructive. Astăzi este mai ușor ca niciodată să te angajezi în discuții necaritabile și în bârfe nedrepte despre unul sau altul, mai ales online. Dar în loc să participăm public la acest hipercriticism, ar trebui mai degrabă – cu compasiune și cu grijă, și urmând o serie de pași – să căutăm direct binele fraților și surorilor noastre.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Oana și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 16 min 20 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]

Pacea să fie cu voi! Prieteni, Evanghelia de astăzi e pe o temă foarte importantă: tema – pentru a-i da numele tradițional – corecției fraternă, adică actul și arta criticii constructive adresate fraților și surorilor noastre. Problema care apare imediat e că în cultura noastră e un fel de paradox sau dilemă. Pe de o parte, suntem o societate în care nu îi judecăm pe ceilalți. Cam cel mai rău lucru pe care îl poți face e să judeci pe cineva, să îl discriminezi sau să îi spui că face ceva greșit. „Cine ești tu să îmi spui ce să fac?” Această reacție e adânc înscrisă în ADN-ul nostru cultural.

Dar, în același timp, să fim sinceri – și iată paradoxul – în același timp suntem hipercritici unul cu celălalt. Ne criticăm reciproc pentru opinia noastră politică, pentru felul în care arătăm, pentru atitudinile pe care le avem pe rețelele sociale. Rețelele sociale! Nu mă porniți! Acolo se vede prevalența criticilor! Unele dintre cele mai neconstructive critici pe care vi le puteți imagina. Ceva ce le recomand adesea oamenilor care vin la mine pentru îndrumare spirituală este: „Faceți-vă o examinare a conștiinței la sfârșitul zilei. Cât de critic am fost față de alți oameni azi? Și cât de constructive au fost acele critici?” Majoritatea dintre noi, păcătoșii, ne vom acuza, dacă suntem sinceri, de nenumărate încălcări ale acestui principiu. Deci: „Nu judeca! Noi nu judecăm!” – dar totuși judecăm tot timpul.

Iată deci întrebarea: ce are de spus Biblia despre aceasta? De fapt, chiar multe. Și lecturile de astăzi, în special Evanghelia, sunt foarte utile. În primul rând, contrar normelor liberale moderne, Biblia chiar crede că trebuie să ne implicăm în corecția fraternă. Ascultați-l pe profetul Ezechiel – e prima lectură din această duminică. „Pe tine, fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Când mă auzi spunând ceva, avertizează-i din partea Mea!” E un lucru dur și direct, nu-i așa? Acesta e Domnul care se adresează unui profet. Ei bine, fiecare botezat care mă ascultă acum: suntem toți profeți. În virtutea Botezului nostru suntem preoți, profeți și regi. Nu gândiți deci: „O! Este doar pentru unii ca Ezechiel!” Nu, nu. Fiecare dintre botezați trebuie să audă aceleași cuvinte. „Pe tine te pun străjer pentru casa lui Israel.” Apropo: ce e Biserica, după Paul, dacă nu noul Israel? Nu uitați aceasta!

„Când mă auzi spunând ceva, avertizează-i din partea Mea!” Cunoaștem învățătura Domnului? Știm ce dorește Domnul? Ne ridicăm vreodată să îi avertizăm pe alții – da, chiar și pe confrații noștri membri ai Bisericii – să îi avertizăm cu privire la învățătura Domnului? Nu e deloc aici – să recunoaștem – ceva de genul „lasă-mă să te las” sau „Cine sunt eu să judec?” E o poruncă directă. Care e baza pentru aceasta? Aș spune că în primul rând există o normă obiectivă clară pentru viața morală. Știu că multe voci astăzi vor să spună contrariul: că moralitatea e doar o chestiune de convenție. „Am valorile mele, tu ai ale tale.” De aceea: „Eu nu te judec, tu nu mă judeci”. Dar Biblia nu susține acest tip de relativism, subiectivism și indiferență. Nu, nu! Biblia susține obiectivitatea valorii morale. De ce? Pentru că valoarea morală e întemeiată pe legea lui Dumnezeu, care la rândul ei e întemeiată pe însăși ființa și natura lui Dumnezeu. Nu e deci vorba de opinia mea privată, de opinia ta privată… Nu, nu! Există o structură legală în viața morală. Este obiectivă.

A doua idee: nu suntem pur și simplu indivizi, în viziunea biblică asupra lucrurilor. Israelul s-a văzut foarte mult în sens colectiv. Trupul, poporul lui Israel. Apoi ideea se întărește în Noul Testament. Minunata imagine a lui Paul despre Biserică drept un Trup, care intră în tradiția catolică în această idee a Bisericii ca Trup mistic al lui Isus. Dacă Cristos e Capul și noi suntem membrele, suntem părțile acelui Trup, ce înseamnă aceasta? Că nu e doar o chestiune de genul: „eu trăindu-mi viața mea spirituală privată”. Nu, nu! Eu fac parte din acest mare organism al Bisericii și, prin urmare, dacă e ceva foarte grav în felul în care îți trăiești viața spirituală, nu pot spune doar: „E problema ta. Tu să te îngrijești de ea.” Nu! E în mod necesar problema noastră. E ca un organ sănătos care îi spune unui organ bolnav: „Ei bine, e treaba ta să te îngrijești”. În timp, problema va afecta întregul corp. Tot așa în sfera spirituală. Suntem unii pentru alții. Acesta e ideea. Nu ne putem retrage într-un subiectivism privat, un „lasă-mă să te las” – nu aceasta e viziunea biblică. Bine.

Aceasta e partea cu dacă, să zicem așa. E partea cu „dacă trebuie să ne angajăm în corecție fraternă”. Cred că de la Ezechiel încoace, răspunsul biblic e: „Da, trebuie”. Bine. Dar cum? Cum să o faci? Ei bine, aici Evanghelia cred că este de mare ajutor și vă recomand să vă întoarceți la pasaj, în Evanghelia lui Matei, și să citiți și recitiți acest pasaj, ce parcurge etapele corecției fraterne și cred că o face în mod foarte util. Ascultați cum începe Domnul: „Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mergi și mustră-l numai între patru ochi!” E o enormă semnificație spirituală, nu?, în acea scurtă afirmație. Care e instinctul pe care îl avem noi toți păcătoșii? Fratele tău păcătuiește împotriva ta – și atenție, vorbim despre o ofensă adevărată! Vi s-a făcut o nedreptate adevărată. De acord. Nu e o problemă minoră – vi s-a făcut ceva în mod obiectiv greșit. Ce facem majoritatea dintre noi? Ultima persoană cu care vorbim e cea care ne-a greșit. Mai degrabă, tindem să mergem la toți ceilalți și să ne plângem. E mai ușor? Da, desigur. De aceea toți facem așa. Adăugați acum și rețele sociale! Mergi pe rețelele sociale, te plângi lumii întregi despre nedreptatea ce ți-a fost făcută!

Dar Domnul nu spune așa. „Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mergi și mustră-l numai între patru ochi!” Iată primul pas. Iată primul pas. Și cât de greu e! Înțeleg, știu. Mă lupt și eu cu el. Dar cât de frumos și cât de constructiv este să te duci, fără să spui lumii întregi. Ce rezolvă aceea? Doar ataci acea persoană. Doar subminează reputația acelei persoane. Mergi la el singur și din iubire și preocupare, fără să anunți lumea întreagă – vezi dacă poți găsi o rezolvare. Și veți descoperi, confrați păcătoși – știu cât de greu e acest lucru – dar când facem aceasta, din experiența mea, de surprinzător de multe ori, facem progrese reale. Abordăm problema în mod pozitiv și constructiv când mergem la persoana cu pricina și spunem: „Uite, ai spus ceva, mi-ai făcut ceva ce chiar m-a rănit.” Am constatat că în marea majoritate a cazurilor, persoana respectivă recunoaște aceasta, își cere scuze. V-ați câștigat de partea voastră fratele sau sora. Nu ați făcut cunoscută problema lumii întregi. Ce pas constructiv frumos! Când suntem deci jigniți – și să recunoaștem, suntem cu toții jigniți tot timpul, pentru că suntem păcătoși trăind într-o lume a păcătoșilor, așa că sigur se va întâmpla – gândiți-vă așa: mergeți la el sau la ea singur și împărtășiți dificultatea. Iată pasul numărul unu și ce semnificativ și constructiv e el. Bine?

Dar să presupunem că nu funcționează. Și se întâmplă, mergeți la persoană, spuneți: „Uite, m-ai rănit, m-ai ofensat, mi-ai făcut ceva nedrept” și ea vă trimite la plimbare, vă ignoră, vă spune: „Nu, nu! E problema ta! Tu m-ai ofensat pe mine.” Nu ajungeți nicăieri. Ce faceți atunci? „Atunci mergeți pe internet și plângeți-vă lumii întregi!” Nu, nu. Să nu ne grăbim. Ascultați ce spune Domnul: mai aduceți acum unul sau doi în conversație. Nu întreaga lume! Mai aduceți acum unul sau doi în conversație. Oricine a fost vreodată implicat într-un proces în 12 pași, când încerci să ajuți pe cineva să facă față dependenței, ce se face adesea e așa-numita „intervenție”. Nu e o singură persoană, ci poate fi un mic grup – pot fi trei sau patru oameni din viața acelei persoane, poate din diferite sfere ale vieții sale, toate punând în față aceeași problemă. Toate spunând: „Știi, am observat că băutul ți-a dăunat la locul de muncă”, „Am observat că ți-a dăunat în familie”, „Am observat că ți-a dăunat în relațiile cu prietenii”. Cât de eficient poate fi acest lucru! Nu întreaga lume; alți doi sau trei, un grup mic, toți dând mărturie despre aceeași problemă. Aceasta poate avea un efect extrem de puternic! Poate că singur nu ați avut acel efect, dar când sunt aduși alți trei sau patru, alți doi sau trei…? Acum persoana e dispusă să asculte. Bine?

Să presupunem că nu funcționează. Spune: „Sunteți toți nebuni. Nu vă ascult pe nici unul. Ați înnebunit toți.” Domnul spune: atunci „spune-l Bisericii”. Atenție! Vorbim aici despre primul secol. Ekklesia la care se face referire nu e una dintre parohiile noastre uriașe, de patru mii de familii. Deci: „Hei, am încercat să vorbesc cu persoana aceea, apoi am adus alți doi sau trei și ea ne-a dat afară pe toți. Hai acum să o punem pe site-ul web pentru întreaga parohie.” Nu, nu. Ekklesia despre care vorbim aici e probabil un grup încă relativ mic de ucenici ai Domnului Isus care gândesc similar. „O! Am încercat cu trei sau patru persoane, așa că merg pe internet!” Nu! Lăsați internetul deoparte. Mergeți la un grup mic și select din Ekklesia, comunitatea adunată în jurul Domnului Isus Cristos, și lăsați-i pe ei să îi vorbească persoanei despre ofensa comisă.

Acum observați ceva aici, oameni buni. Urmărim pe un plan mai mult interpersonal ce se numește în învățătura socială a Bisericii principiul subsidiarității. E un principiu foarte bun – cu adevărat edificator. Subsidiaritatea spune practic: în soluționarea dificultăților și, da, de obicei se vorbește în sfera economică și politică… În soluționarea problemelor, înclinați întotdeauna spre soluția cea mai locală. Începeți cât de jos puteți și numai când problema nu poate fi soluționată la acel nivel, treceți la următorul nivel, mai înalt. Nu alergați de la comunitatea locală la președinte. Nu, nu. Mergeți pas cu pas, fiind întotdeauna înclinați spre soluția mai locală. Cred că acesta e un exemplu frumos de subsidiaritate la nivel interpersonal. Începeți cât de jos puteți: mergeți să vorbiți cu persoana respectivă. Aceasta nu merge? Mergeți la următorul nivel: aduceți alți doi sau trei. Aceasta nu merge? Atunci mergeți la Biserică. Acest instinct e atât de bun!

Am mai spus aceasta celor care mi-au urmărit sau ascultat predicile de-a lungul anilor. Când eram profesor la Seminarul Mundelein cu ani în urmă, era un student supărat pe ceva din viața liturgică a seminarului. E adevărat! A scris două scrisori; una Cardinalului Ratzinger, care atunci era responsabilul șef cu doctrina Bisericii Universale, și i-a scris o scrisoare Maicii Tereza din Calcutta. Nu glumesc! Ei bine, Ratzinger nu a răspuns, dar Maica Tereza a făcut-o! I-a răspuns studentului și i-a spus: „Cred că aceasta e o problemă pe care ar trebui să o pui rectorului seminarului”. Foarte înțelept. Maica Tereza respecta principiul subsidiarității. Această problemă trebuie abordată mai întâi la nivelul cel mai local. Gândiți-vă acum aceasta, oameni buni, legat de corectarea fraternă. Începeți cât de jos puteți. Vorbește doar tu cu persoana respectivă. Apoi următorul nivel, apoi Biserica.

Dar fiți atenți cum se termină – e foarte interesant. Să presupunem că persoana nu ascultă nici măcar de Biserică. Atunci ce? Atunci, spune Domnul: „tratează-l ca și cum ar fi un păgân sau un vameș”. Sună destul de nepăsător, nu? „Ei bine, atunci am terminat cu tine. Atât a fost. Am terminat.” Nu, stai puțin! Cum i-a tratat Isus pe păgâni și pe vameși? A fost destul de atent cu ei, nu? Isus s-a preocupat mereu să meargă la cei aflați la periferie. Nu renunța niciodată, cu alte cuvinte! Ai urmat acest principiu – bine… și nu a funcționat și el tot nu răspunde pozitiv. Nu renunțați niciodată. Continuați să întindeți mâna. Continuați să încercați. Nu doar așteptați. „Aștept aici până când vii tu târându-te la mine.” Nu, nu! Dacă vrei, te duci. Te duci tu târându-te spre el. „Tratează-l ca și cum ar fi un păgân sau un vameș”.

Și apoi cât de frumos – voi încheia cu aceasta – se termină pasajul. Se încheie cu faimoasa afirmație despre rugăciune: „Unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, sunt și Eu acolo, în mijlocul lor.” Ce faci în cele din urmă când vine vorba de corectarea fraternă? Te rogi. „Acea persoană nu a răspuns niciodată! Am vorbit cu el, cu alți doi sau trei, apoi am adus toată Biserica. Nu a răspuns niciodată!” Bine. Știți ce să faceți mai departe? Adunați doi sau trei oameni din ekklesia, din comunitate. Rugați-vă pentru ea. „Unde doi sau trei sunt adunați, sunt și Eu în mijlocul lor.” Domnul însuși va fi în mijlocul vostru. Corecție fraternă? Fără îndoială. Trebuie să o facem. Există valori morale obiective și noi facem parte dintr-un Trup mistic, deci nu ne putem retrage în spațiul privat. „Hei, nu este treaba mea.” Ba da, este treaba ta. „Te-am pus străjer pentru casa lui Israel.” Cum o faci? Subsidiaritate. Aplicați acest principiu. Cred că veți vedea că corecția fraternă poate fi o experiență într-adevăr plină de Duhul Sfânt. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.