Euharistia în Biserica primară

A doua lectură pentru solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge al lui Cristos, cunoscută sub numele de Corpus Christi, este o foarte scurtă, dar semnificativă lectură din prima Scrisoare a Sf. Apostol Paul către Corinteni. Este luată din prima Scrisoare către Corinteni, cap. 10, vv. 16 și 17, iar în acest pasaj contextul este Paul scriind Bisericii din Corint și se pregătește să răspundă unor abuzuri care au avut loc în celebrarea Euharistiei, pe care el o numește „masa Domnului”. Și înainte de a ajunge la abuzurile pe care le va aborda și corecta, pune mai întâi temelia privitor la ce este masa Domnului, comparând-o cu unele jertfe din Templul din Israel și punând-o în opoziție cu unele jertfe care erau oferite în templele păgâne. Și în acest context, el spune, în cap. 10, vv. 16-17, aceste foarte importante cuvinte: «Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtășire cu Sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtășire cu Trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulți, suntem un singur trup, căci toți ne împărtășim din aceeași unică pâine.» Sfârșitul lecturii a doua, una foarte scurtă astăzi.

Ce se întâmplă deci aici și de ce alege Biserica această lectură pentru sărbătoarea Corpus Christi? Ar trebui să fie evident că aici Paul vorbește despre cele două elemente principale ale Cinei Domnului: potirul cu vin și apoi pâinea euharistică. Dar în acest context, el spune ceva foarte interesant despre ele. Primul: folosește terminologie veche evreiască pentru a le descrie. E interesant: când Paul folosește termenul „potirul binecuvântării”, pe de o parte, puteți deduce de aici că vorbește despre un potir care primește o binecuvântare – este evident! La fel ca în zilele noastre, oamenii rostesc o binecuvântare înainte să ia masa, care constă în mâncare și băutură. Dar în contextul evreiesc al sec. I, așa cum știm din lectura altor scrieri evreiești din afara Bibliei, Paul pare că folosește aici un termen tehnic pe care îl întâlnim folosit în scrieri rabinice mai târzii, pentru a descrie nu orice potir, ci un anume potir ce era folosit la anumite mese religioase, anumite mese festive, precum masa de Paști.

Așadar, dacă, de exemplu, vă uitați în Talmudul babilonian, acolo este un întreg tratat numit Berakhot, ce înseamnă „binecuvântări”. Talmudul este o colecție din sec. V de tradiții rabinice antice, învățături ale rabinilor, multe atribuite rabinilor care au trăit pe timpul lui Isus și al lui Paul. Și în acel tratat despre diferite binecuvântări, se găsește de fapt exact aceeași expresie pe care Paul o folosește aici, doar că în ebraică, pentru a se referi la „potirul binecuvântării”. Și dacă citim scrierile rabinilor, găsim de fapt exemple ale unui tip de binecuvântare ce era rostită asupra potirului cu vin care era folosit la masa de Paști sau la alte mese sfinte, în care se bea din „potirul binecuvântării”. De exemplu, din Mișna, o altă colecție de tradiții rabinice din sec. III, începutul sec. III, în jurul anului 200 d.C., ascultați cuvintele acestei vechi binecuvântări rabinice asupra potirului cu vin: „Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Rege al universului, care faci roadele vinului.” Este din Mișna, Berakoth 6,1. Sună familiar? Ar trebui, căci e foarte asemănătoare cu binecuvântarea folosită în forma ordinară a ritului roman, în forma ordinară a Liturghiei, până în zilele noastre.

Așadar, când preotul rostește o binecuvântare asupra vinului Euharistiei, el, într-un sens, repetă acel tip de binecuvântare evreiască, unele dintre cuvintele vechii binecuvântări evreiești, pe care Paul ar fi folosit-o asupra potirului binecuvântării și se poate susține că însuși Isus ar fi rostit-o la Cina cea de Taină, la masa de Paști. Când Paul vorbește deci despre „potirul binecuvântării”, el se referă în mod specific, foarte probabil, la potirul de Paști, care acum a devenit parte din liturgia euharistică a Bisericii primare, din liturgia Cinei Domnului.

Iar în al doilea rând, Paul spune: „Pâinea pe care o frângem…” Din nou, e evident că, pe de o parte, se referă la o pâine obișnuită ce trebuie să fie frântă și distribuită între membrii mesei pentru a o mânca. Cu toate acestea, are, de asemenea, un context liturgic specific, pentru că parte din vechiul rit evreiesc de Paști era frângerea pâinii nedospite și distribuirea acesteia între participanții la ospățul de Paști. Și vedem același act liturgic de frângere și distribuire a pâinii. De fapt, a fost unul dintre cele mai vechi nume date Cinei Domnului pe care îl avem în Noul Testament. De exemplu, dacă citiți din Faptele Apostolilor 2,42, după Rusalii, Petru descrie practicile spirituale ale acelora care fuseseră recent botezați. Și în acel context, spune aceste cuvinte… Nu el spune, ci Luca o spune în Faptele Apostolilor: «Ei erau stăruitori în învățătura apostolilor și în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii și la rugăciune.» Aceeași terminologie este folosită aici.

Majoritatea bibliștilor sunt de acord, încă din vechime, că frângerea pâinii este o referință specifică la Euharistie, la celebrarea euharistică din Biserica primară, căci un ritual-cheie în celebrarea Cinei Domnului era frângerea pâinii. Era așadar o singură pâine, trebuia să fie frântă și, mai apoi, distribuită între membrii care se împărtășeau. Iar aceasta simboliza unitatea oamenilor care celebrau masa. Când Paul spune deci „potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm” și „pâinea pe care o frângem”, sunt ambele referințe la pâinea și vinul Euharistiei. Având acestea în minte, termenul-cheie de aici pe care dorim să îl subliniem este – Paul folosește cuvântul „împărtășire” sau „participare”. Cuvântul grecesc folosit aici este koinōnia. L-am văzut folosit și în altă parte în scrierile lui Paul, când vorbește despre koinōnia cu Duhul Sfânt. Înseamnă a avea ceva în comun. Înseamnă a participa, a avea o parte din ceva. Înseamnă a fi în comuniune, a avea o legătură spirituală comună cu ceilalți. Și aici Paul spune că, în mod misterios, în potirul cu vin și pâinea Cinei Domnului avem o koinōnia a fraternității nu doar în Trupul lui Cristos ci și în Sângele Său.

Acesta este așadar unul dintre cele mai puternice pasaje la Paul care arată că Paul nu consideră Euharistia a fi o pâine obișnuită și un vin obișnuit. Mai degrabă, el învață în mod clar că prin împărtășirea cu potirul și cu pâinea, avem cumva o împărtășire reală, nu doar cu Trupul lui Cristos ci și cu Sângele Său. Avem o participare reală la Trupul Său și la Sângele Său. Acesta va fi unul dintre textele fundamentale pentru doctrina Bisericii despre misterul Prezenței Reale a lui Cristos. Nu e o amintire pur simbolică. Este și o participare adevărată la misterul Pătimirii lui Cristos, al morții și învierii Lui, în Trupul și Sângele Său, care sunt date pentru noi pe Calvar. Dar nu e doar ceva euharistic, ci și ecleziologic: este și un mister al Bisericii însăși. Căci observați ce spune Paul aici: „Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulți, suntem un singur trup…” Dacă citiți în scrisorile lui Paul, veți vedea repetat de multe ori: unul dintre modurile favorite ale lui Paul de a se referi la misterul Bisericii este imaginea Trupului lui Cristos. Așadar, ce face aici e să ofere o analogie între Trupul lui Cristos, care e reprezentat de pâinea-una, și Trupul lui Cristos care este constituit de Biserica însăși. Așadar el nu vorbește aici doar despre misterul Euharistiei, ci vorbește și despre misterul Bisericii.