Iubirea desăvârșită

IUBIREA DESĂVÂRȘITĂ
(fragment din Lecturile liturgice explicate)

După ce spune că trebuie să ne iubim unii pe alții, adică să ne iubim aproapele, spune că „dacă ne iubim unii pe alții [deci iubirea pentru aproapele], Dumnezeu rămâne în noi și iubirea Lui în noi este desăvârșită” (1Ioan 4,12b). Este interesant! Ioan spune că iubirea lui Dumnezeu e desăvârșită în noi într-un mod special prin iubirea pentru aproapele nostru. De ce ar spune aceasta? Există un pasaj din Sf. Ecaterina de Siena. Acesta este un exemplar al cărții ei „Dialogul”. Este o lucrare clasică de misticism. Ecaterina scrie la sfârșitul sec. al XIV-lea, deci este o mistică medievală, o călugăriță dominicană, și ea, în „Dialogul” ei, consemnează, practic, o lungă conversație, un lung dialog dintre ea și Cristos.

Cristos înviat vine deci la Ecaterina și îi vorbește, iar apoi ea îi răspunde și au acest dialog lung despre viața spirituală, despre viața interioară a sufletului. La numărul 64 din „Dialog”, Isus îi explică Sfintei Ecaterina de ce iubirea pentru aproapele este desăvârșirea carității. Căci unii am putea gândi: „Nu, nu, nu, nu, nu. Trebuie să îl iubesc mai întâi pe Dumnezeu. Acesta e cel mai important lucru. Iar apoi, dacă reușesc aceasta, îmi voi iubi aproapele. Sau dacă nu mă enervează prea mult îmi voi iubi aproapele. Cât timp cât îl iubesc pe Dumnezeu, sunt în regulă.” Ei bine, nu chiar. Ascultați ce îi spune Isus Ecaterinei în „Dialog”: „Îți cer să mă iubești cu aceeași iubire cu care Eu te iubesc pe tine. Dar pentru Mine nu poți face aceasta, pentru că Eu te-am iubit fără să fiu iubit. Oricâtă iubire ai avea pentru Mine mi-o datorezi și astfel tu nu mă iubești gratuit, ci din datorie, în timp ce Eu te iubesc nu din datorie, ci gratuit. Așadar, tu nu îmi poți oferi acel fel de iubire pe care Eu ți-l cer. De aceea te-am pus printre semenii tăi: ca să poți face pentru ei ceea ce nu poți face pentru Mine – și anume să îi iubești fără să aștepți recunoștință și fără să urmărești vreun profit pentru tine. Și orice faci pentru ei, Eu voi considera ca făcut pentru Mine (cf. Matei 25,40).”

Desigur, este o aluzie la parabola cu oile și caprele. „Ce ați făcut unuia dintre cei mai mici, Mie mi‑ați făcut”. Să ne oprim aici pentru o secundă cu citatul din Ecaterina. Ce îi spune Isus Ecaterinei de Siena? Ce spune El e că forma desăvârșită de iubire nu este iubirea care vine din datorie, când datorezi cuiva iubire. Forma desăvârșită de iubire este iubirea gratuită, când iubești pe cineva care nu merită. Și ce spune Isus este că noi nu putem să îl iubim în felul în care ne iubește El, pentru că El ne iubește gratuit, dar iubirea noastră pentru Dumnezeu nu poate fi decât din datorie; poate fi doar ceva ce datorăm, pentru că El ne-a dat totul, iar noi îi datorăm totul. Așadar, pentru ca iubirea să fie desăvârșită în noi, pentru ca noi să iubim așa cum iubește Dumnezeu, trebuie să avem un obiect al iubirii noastre care să nu merite deloc iubirea aceea. Întrucât Dumnezeu merită iubirea noastră și infinit mai mult, avem nevoie de un obiect al iubirii care nu o merită.

Astfel Isus spune: „De aceea ți-am dat aproapele. De aceea ți-am dat familia, oamenii cu care lucrezi, oamenii sub a căror putere politică tu trăiești” – guvernul, primarul, președintele, oricine ar fi. Lumea umană care ne înconjoară este oportunitatea pentru desăvârșirea carității în noi. Căci dacă am fi doar noi și Dumnezeu, l-am putea iubi doar cu iubirea pe care o merită. Dar pentru ca să iubim pe cineva care nu merită, avem nevoie de semeni. Și de aceea, spune Isus, ne dă semeni în preajma noastră, pentru a face pentru ei ceea ce nu putem face pentru El. Și de aceea în Matei 25, în parabola cu oile și caprele, Isus spune că la sfârșitul vieții vom fi judecați de iubirea noastră. De fapt Sf. Ioan al Crucii spune aceasta, dar aceasta este ideea parabolei. Cum sunt oile și caprele judecate? Singurul criteriu dat acolo este dacă și-au iubit sau nu aproapele: „Am fost gol, închis, bolnav – m-ați îmbrăcat, vizitat, m-ați mângâiat, m-ați îngrijit. Ce ați făcut unuia dintre cei mai mici, Mie mi‑ați făcut”. Iubirea pentru aproapele ne permite să îl iubim pe Dumnezeu gratuit prin aceia pe care îi slujim, fie că sunt soții sau soțiile noastre, copiii noștri, comunitatea noastră religioasă, parohia noastră (dacă sunteți preot), Dieceza noastră (dacă sunteți Episcop) și întreaga lume.

De aceea sfințenia este posibilă oricare ar fi starea ta de viață. De aceea nu trebuie să trăiești ca preot celib sau ca persoană consacrată pentru a fi sfânt, pentru a ajunge la desăvârșirea carității, pentru că fiecare dintre noi are un semen pe care putem să îl iubim cu iubirea cu care ne-a iubit Cristos. Așadar, Isus îi revelează aici un mister profund Ecaterinei de Siena. Și este unul foarte provocator, căci ne ajută să înțelegem că toți semenii pe care îi considerăm cu ușurință enervanți sau obstacole pentru noi sunt, de fapt, tocmai oportunitățile pe care Dumnezeu ni le oferă pentru a crește în iubire și a desăvârși iubirea în noi prin caritate. E foarte inspirațional, un lucru provocator și frumos de la Sf. Ecaterina de Siena. Dar Isus nu se oprește aici. Nu face aceasta niciodată. Își continuă într-un fel pledoaria. Așadar, un ultim aspect.

Continuă către Ecaterina și spune: „Știi când poți spune că iubirea ta spirituală nu este desăvârșită? Dacă suferi atunci când pare că cei pe care îi iubești nu îți răspund la iubire sau nu te iubesc atât de mult cât consideri tu că îi iubești pe ei. Sau dacă suferi când pare că ești lipsită de compania sau mângâierea lor sau că ei iubesc pe altcineva mai mult decât pe tine. Din acestea și din multe altele poți să îți dai seama dacă iubirea ta pentru Mine și față de semenii tăi e încă nedesăvârșită.” Așadar, cu alte cuvinte, ceea ce îi spune Isus Ecaterinei este că dacă îți iubești aproapele așteptând ceva în schimb sau dacă ești supărat când ei nu te iubesc atât cât crezi tu că meriți sau cât îți dorești tu să te iubească, atunci încă nu iubești desăvârșit. Căci, așa cum spune Paul, Cristos Isus, pe când eram încă păcătoși, ne-a iubit. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, Unul Născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16).

Așadar, Dumnezeu iubește lumea, spune Paul, Cristos ne-a iubit pe noi atunci când nu îl iubeam, când îl uram, când viețile noastre erau în opoziție cu El. Așadar, pentru ca iubirea noastră să fie desăvârșită așa cum iubirea lui Cristos e desăvârșită, trebuie să îi iubim pe aceia care nu ne iubesc înapoi. Și de aceea, în Predica de pe Munte, când Isus le spune discipolilor Săi: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!” (Matei 5,48), versetele precedente dau o poruncă, iar porunca e: „Iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută” (Matei 5,44). Aceasta este desăvârșirea la care ne cheamă Isus. Una este să îi iubești pe cei care te iubesc – este bine, dar a-i iubi pe cei care te urăsc este desăvârșit. Și aceasta este desăvârșirea carității despre care vorbește Sf. Ioan în prima sa Scrisoare.