Iubiți așa cum Dumnezeu iubește
Episcopul Robert BarronPrieteni, continuăm citirea minunatei Predici de pe Munte. Nu putem citi această predică ca pe o învățătură etică printre multe altele. Toată lumea, de la Platon și Aristotel și până la Kant și Hegel, are o filozofie morală – o înțelegere a modului în care oamenii ar trebui să se comporte. Acesta este tocmai modul greșit de a citi Predica de pe Munte, pentru că nimeni – antic sau modern, religios sau nereligios – nu seamănă cu Isus. Porunca Sa radicală de a iubi așa cum iubește Dumnezeu, de fapt, sună puțin cam nebunesc.
Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.
Durată: 13 min 27 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română
Pacea să fie cu voi! Prieteni, continuăm citirea minunatei Predici de pe Munte. Suntem la mijlocul cap. 5. Pot să vă recomand ceva? Scoateți-vă Bibliile. Matei 5, 6 și 7 este învățătura centrală a lui Isus. Probabil ceea ce ar învăța în mod obișnuit mergând în jur prin sate, dar e adunată aici într-un singur loc pentru contemplarea noastră. Iată, cred, o cheie pentru a citi Predica de pe Munte: nu o putem citi ca doar un fel de filozofie morală între multe. Toți, de la Platon și Aristotel, până la Kant și Hegel și John Dewey, au o filozofie morală: iată înțelegerea noastră despre cum trebuie să se comporte oamenii. Sau au o filozofie politică: iată modul în care credem că trebuie organizată societatea. Este valabil, din nou, de la Platon la Karl Marx și la toată lumea între ei. Și se spune: „Ei bine, iată învățătura etică a lui Isus, iată filozofia politică a lui Isus.” Acesta este modul greșit de a o citi. Pentru că ce veți observa, cred eu, e că nimeni nu seamănă cu Isus. Mă refer la antici, moderni, persoane religioase, persoane nereligioase, nici un filozof, nici un etician nu sună ca Isus. Isus, de fapt, sună puțin nebun.
Numiți un alt filozof moral care spune: „Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău”. Îmi amintesc acum câțiva ani când Christopher Hitchens era popular, știți, faimosul ateu, și l-a criticat pe Isus pentru aceasta. Cum adică nu te împotrivi răului? Pare cel mai oribil lucru pe care l-ai putea spune. Dacă se face un mare rău, sigur că trebuie să i te împotrivești. „Dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt!” Numiți un alt filozof moral, etician, personaj politic care ar spune așa ceva. „Celui care vrea să te judece și să îți ia tunica, lasă-i și mantia”. Aceasta sună a nebunie! Și apoi accentuează: „Ați auzit că s-a spus: «Să îl iubești pe aproapele tău și să îl urăști pe dușmanul tău!» Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri.” Acum, amintiți-vă, Isus provine din această mare tradiție evreiască, care este o tradiție foarte etică, foarte perspicace din punct de vedere moral. Oare cineva care l-a precedat în propria Sa tradiție a spus așa ceva? „Iubiți-vă chiar și dușmanii.” Nu! Iubiți-vă aproapele, iubiți-vă prietenii. Opuneți-vă dușmanilor voștri. Aceasta e o învățătură profund ciudată.
Aceasta doresc să vedeți. Acum – de ce? Pentru că El nu se ocupă aici de gândirea morală obișnuită. Cu siguranță nu încearcă să stabilească un program politic. Indiferent că e vorba despre „Republica” lui Platon sau despre „America” lui Thomas Jefferson sau comunismul lui Karl Marx sau orice ar fi – „O, apoi e programul politic al lui Isus”. Nu, nu e deloc așa! Este ceva diferit calitativ. Care e cheia? Am menționat-o săptămâna trecută, o voi spune din nou. „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit.” Vedeți, ce îl interesează pe Isus? Nu în primul rând să ne facă drepți din punct de vedere etic. Adică, desigur, e mai bine decât să nu fii corect, nu mă înțelegeți greșit. El nu e interesat în primul rând de crearea programului politic potrivit. Din nou, prefer un program politic drept unuia nedrept, dar nu aceasta îl interesează în primul rând. Ceea ce îl interesează este îndumnezeirea, îndumnezeirea, să ne conformăm felului de a fi al lui Dumnezeu. Părinții Bisericii, am citat aceasta înainte, au spus: „Deus fit homo ut homo fieret Deus” – Dumnezeu s-a făcut om ca noi să devenim Dumnezeu. Afirmație extraordinară care vine de la cei mai vechi dintre Părinții Bisericii. Scopul Întrupării? Dumnezeu devine unul dintre noi pentru ca natura umană să fie înălțată la a participa la viața lui Dumnezeu.
Bine, dacă acesta e scopul – și nu în primul rând doar etică obișnuită sau politică obișnuită – dacă acesta este scopul, cum este Dumnezeu? Care este natura perfecțiunii lui Dumnezeu? Ei bine, iată un alt indiciu: „ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri [ascultați] care face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți!” Soarele luminează. De ce? Este natura sa. Aceasta știe soarele să facă. Spune soarele: „Să verific mai întâi dacă ești demn de căldura și lumina mea”? Nu, pur și simplu luminează. Peste oamenii buni, da, a luminat peste Maica Tereza; dar a luminat și peste Hitler. Face ca soarele lui să lumineze peste cei buni și cei răi deopotrivă. Iubirea lui Dumnezeu, ascultați acum, nu este ceva distribuit conform categoriilor noastre de justiție. „Ei bine, acea persoană nu merită iubirea divină! Să fim serioși! Acea persoană, da, acea persoană merită, este o persoană bună, merită iubirea divină, nu acel tip.” Vedeți, așa gândim noi. Așa gândim și funcționăm. Eu – îl voi cita pe TS Elliot – măsor iubirea cu lingurițe de cafea. Îți voi da puțin – dacă meriți. Ai fost bun cu mine, ai fost amabil cu mine, ai fost corect cu mine, așa că voi măsura puțin din iubirea și afecțiunea mea pentru tine. Tu nu ai fost amabil cu mine, atunci am terminat cu tine, amice. Nu primești nimic din iubirea și atenția mea. Vedeți, acesta e simțul nostru păcătos despre ce este dreptatea. Dar nu așa iubește Dumnezeu.
Permiteți-mi să fac o observație metafizică aici. Dumnezeu nu este o ființă dintre multe. Noi toți ne influențăm unul pe altul. Ne mișcăm și suntem mișcați, nu? Eu influențez, sunt influențat. Așa funcționează lucrurile în lume. Dar Dumnezeu nu este o ființă din lume. Dumnezeu este temelia creatoare a tot ce există. Dumnezeu este motorul nemișcat. El este cauza necauzată. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că iubirea Lui nu se bazează pe o cauză externă Lui. „Te voi iubi pentru că… Te voi iubi în măsura în care… Te voi iubi în aceste condiții…” Ei bine, așa ne iubim noi, creaturile, dar nu așa acționează Dumnezeu. Și Isus spune: „Nu doresc să vă opriți doar la Platon, Aristotel, Karl Marx sau Thomas Jefferson, pentru că ei lucrează într-un cadru pur natural. Nu, nu. Doresc să fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit.”
Acum ascultați din nou, El schimbă metafora: „face [El, Dumnezeu] să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți”. Rețineți, ploaia nu e un lucru rău aici. Aceștia era oameni din pustiu, așa că ploaia era ceva grozav. Ca în anii în care am trăit în California, ne plăcea când ploua, era un semn de: „Uau, în sfârșit, în sfârșit plouă!” Așa că Dumnezeu face ploaia Lui înviorătoare să cadă… peste cei care merită? Nu, El o face să cadă peste cei drepți și cei nedrepți. De ce? Pentru că aceasta e natura Lui. Dumnezeu este iubire, auzim; aceasta e tot ce știe să facă. El nu joacă jocul iubirii condiționate, iubirea împărțită, iubirea în bucăți, iubire „dacă mă iubești”. Și noi suntem meniți să fim desăvârșiți așa cum Tatăl nostru ceresc este desăvârșit.
Bine, oameni buni, având în vedere toate acestea, acum revedeți aceste cerințe speciale. „Ați auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!»” Da, aceasta e justiție de modă veche. „Hei, îmi faci rău, îți voi face rău. Ești bun cu mine, voi fi bun cu tine. Îmi iei un dinte, îți iau un dinte.” Aceasta e justiție de modă veche în ordinea finită, păcătoasă. „Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri” și „dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt!” Despre ce vorbești? E o nebunie. Da, da, e puțin nebunesc, pentru că doresc, spune Isus, să fiți îndumnezeiți și să iubiți tocmai în felul în care iubește Dumnezeu. Așadar cineva vrea să se judece cu tine pentru tunica ta? Acesta este un act de mare agresivitate. Implicația aici: probabil e un sărac ce nu a putut plăti o datorie și este dat în judecată pentru haina de pe spate. E o mișcare foarte agresivă legal. E ca și cum cineva te lovește fizic; te lovește aici legal. Cineva îți face aceasta – ei bine, ce am spune? Ripostează sau apără-te sau răzbună-te când ai ocazia. Isus spune: „Nu, dă-i și mantia ta”. Dumnezeu face ca soarele Său să lumineze peste cei buni și pe cei răi deopotrivă. Face ca ploaia Lui să cadă peste cei drepți și nedrepți deopotrivă. Și așa trebuie să ne comportăm noi.
Și apoi, cred, totul se rezumă în această – și după 2000 de ani – poruncă șocantă: „Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri”. „Ați auzit că s-a spus: «Iubește-ți aproapele și urăște-ți dușmanul!»” Aceasta era vechea justiție. „Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri.” Acum, cine e un dușman? Un dușman e cineva care, prin definiție, ți-a făcut rău; de aceea e dușmanul tău. Te-a rănit în vreun fel. Printr-un instinct foarte vechi, adânc înrădăcinat, spunem: „Nu, cel puțin mă voi apăra, dacă nu să ripostez”. Iubiți-i pe dușmanii voștri, doriți-le binele dușmanilor voștri. E foarte greu! Oameni buni, sunt un păcătos, mărturisesc: e greu! Mă gândesc, chiar acum, la dușmani ai mei, adică oameni care în vreun fel mi-au făcut rău. Da, știu. Este adânc în natura mea animală. Gândiți-vă, toți venim din lumea animală și aceasta este adânc în constituția noastră instinctuală, să spui: „Nu, nu! Ripostezi și te împotrivești.” „Nu”, spune El, „nu vă împotriviți răului și iubiți-i chiar și pe aceia – în special pe aceia – care v-au făcut rău.”
Vedeți aceasta? Este testul suprem al iubirii. Dacă iubirea este să dorești binele celuilalt pentru el însuși, care este testul? Testul e să iubesc pe cineva care nu îmi va răspunde la rândul lui. Aceasta e, desigur, și în Predica de pe Munte. Dacă îi iubesc pe cei care mă iubesc, dacă dau o petrecere pentru cei care vor da o petrecere pentru mine în schimb, atunci nu sunt mai bun, spune Isus, decât păgânii. Cu alte cuvinte, decât cei care nu cred în adevăratul Dumnezeu. Dacă aceasta e tot ce fac, atunci nu sunt mai bun decât păgânii. Nu, nu. Semnul unui discipol al lui Isus este că poate iubi chiar și pe dușmanul său. Din nou, nu tratați aceasta ca pe o etică obișnuită. Dacă o faceți, e cam nebunie, și nu cunosc nici un alt filozof moral oricând în istoria filozofiei care să spună ceva asemănător. Acest lucru ne este spus nu de către Platon sau Aristotel sau Thomas Jefferson sau Karl Marx. Ne este spus de către Fiul lui Dumnezeu, care dorește nu doar să fim drepți în sens uman obișnuit. El dorește să fim desăvârșiți, așa cum Tatăl ceresc este desăvârșit, Cel care face soarele Lui să lumineze peste cei buni și cei răi deopotrivă. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!