Iubiți-i pe cei pe care Dumnezeu vi i-a dăruit

Pacea să fie cu voi! Prieteni, în această sărbătoare a Sfintei Familii, chiar a doua zi după Crăciun, sunt conștient că toți am fost probabil cu familiile noastre, foarte recent, cu familiile noastre apropiate, cu cele lărgite… Și vreau să vă spun despre un membru al familiei mele lărgite. M-a făcut mereu să reflectez mai spiritual și teologic: mă refer la unchiul meu Tommy. Unchiul Tommy era fratele mai mare al tatălui meu, deși a trăit mai mult decât tatăl meu cu mulți ani. Și unchiul Tommy a luptat în al doilea război mondial – trebuie să fi avut vreo 20 de ani în acele zile – și a fost trimis în Anglia și apoi în Europa, iar în 1944, în acea iarnă a lui ’44, a luptat în Ofensiva din Ardeni.

În fine… S-a întors acasă de la război, și probabil astăzi am spune că suferea de stresul post-traumatic sau am avea vreo modalitate de a diagnostica ce avea – dar orice i s-a întâmplat acolo, l-a afectat foarte negativ. Și unchiul Tommy a avut o perioadă dificilă când a ajuns acasă. Nu a putut să aibă un loc de muncă – a primit mai multe slujbe și nu le-a ținut pe termen lung. Intra în conflicte sau îi era frică să meargă la muncă sau altele. Nu s-a căsătorit niciodată, așa că nu a putut să își pună viața personală în ordine. Și probabil că a fost privit de mulți membri din propria generație ca: „Oh, bietul Tommy, bietul Tommy”. Vă spun că totuși, noi, copiii, l-am iubit. Deoarece frații lui aveau copii, eu și verii mei ne adunam la bunica la toate marile evenimente. Și adulții erau cu toții acolo și erau, bineînțeles, drăguți cu noi. Dar Tommy a fost în special prietenul nostru. Se juca fotbal cu noi. Am amintiri foarte vii despre fotbalul pe stradă, în fața casei bunicii mele și Tommy purtându-se ca antrenor și fundaș și am învățat multe sporturi ca și copil de la el. Îmi amintesc că am fost la orfelinatul Angel Guardian – cei din Chicago știu despre ce vorbesc – și cum alergam cu el în jurul pistei. Îmi amintesc că am jucat baschet cu el când eram copil. Celălalt dar grozav pe care l-a avut unchiul meu Tommy a fost… Sunt cu totul irlandez, ambele părți ale familiei mele, și el era foarte irlandez și avea darul irlandez de a povesti, de a glumi și a avea umor. Muream de râs când ne spunea aceste povești minunate, care lui i se păreau foarte amuzante și adesea cred că râdeam mai mult de râsul lui. Oricum, era un minunat povestitor, și ne spunea povești, se juca sporturi cu noi și era un prieten grozav.

Cred că ce s-a întâmplat cu mulți dintre noi, verii, când am crescut, am descoperit că poate ne-am pierdut interesul față de unchiul Tommy, și apoi am început să mergem mai departe cu viața noastră și așa mai departe. Locuia cu bunica mea. Ea a trăit ajungând o doamnă destul de bătrână. Când a murit, unchiul Tommy era cam pierdut. I-am luat un apartament și a stat acolo o vreme, dar apoi a băut în exces sau își pierdea locuința sau altele. Era greu să îl ferești de probleme. În fine. Trec anii și el era pe acolo și mergea la biserică. A fost un om care a moștenit de la părinți o profundă credință catolică și a practicat-o. În fine. Ajunge în cele din urmă un om destul de bătrân și era, cum să spun, cam dificil din diferite motive pentru Tommy să vină la adunările de familie. Așa că eu și fratele meu am conspirat să îl aducem la casa fratelui meu în ajunul Crăciunului, sau poate cu câteva zile înainte, pentru a avea o masă specială cu el. Sarcina mea în acele zile era să îl aduc de la apartamentul lui, ceea ce era mereu un pic provocator, să îl aduc la fratele meu și ulterior să îl duc înapoi.

Era 23 sau 24 decembrie, în Chicago. Evident, era o vreme mizerabilă și zăpadă și gheață, și conduceam mașina către apartamentul unchiului Tommy, l-am găsit acolo și l-am luat în mașină. Și pe atunci era deja aproape surd. Ne-am gândit că poate aude selectiv, dar era destul de rău. Am avut aceste conversații în mașină, și era foarte atent, într-un fel frumos, la, să spunem așa, carierele nepoților săi. Urmărea ce făceam fiecare dintre noi. Iar fratele meu în acei ani urca scara în profesia aleasă, care era afacerea cu ziare. A fost reporter, apoi redactor, iar apoi redactor-șef al unei anumite secțiuni. În cele din urmă, a devenit redactor-șef la unul dintre marile ziare din Chicago. Așadar într-adevăr avansa. Și eram în mașină cu unchiul Tommy, conducând, și el spunea: „Ei bine, Johnny se descurcă foarte bine”. Și eu spuneam: „Da”. „Ce?” „Da, Johnny se descurcă bine”. Apoi era o pauză și spunea: „Și tu încă ești doar un preot?” „Da, încă doar un preot.” „Ce?” „Da, sunt încă doar un preot.” Cam aceasta era natura conversației cu unchiul Tommy. Ajungem la casa fratelui meu și îmi amintesc aceasta foarte viu. A fost frumos. Avea o pungă mare, ca o pungă de plastic sau un sac de gunoi. Era umplută cu… nu știu de unde lua aceste lucruri: jucării și haine pentru copiii fratelui meu, care erau foarte mici la acea vreme. Și venea în casă, ca Moș Crăciun, cu un sac pe umăr și îl deschidea. Cred că fratele și cumnata mea aruncau o privire atentă la ce era mai exact în sacul respectiv, înainte ca cei mici să se joace. Dar și ei îi iubeau. La fel cum eram și noi, când eram de vârsta lor. Au simțit chiar și în acest bătrân, care era surd și foarte compromis, au recunoscut acest spirit iubitor în el.

Unchiul Tommy a murit în ziua de Anul Nou. Cred că era anul 2002, așa că cu aproape 20 de ani în urmă. Și este ceva emoționant în felul în care a murit, pentru că în ciuda la toate luptele și toate greutățile lui, mergea la biserică, după cum am spus, și mergea la Liturghie de obicei în fiecare zi. Mergea de la apartamentul lui la biserică. Și mergea la Liturghie în ziua de Anul Nou. Era surd, așa că nu a auzit traficul foarte bine și a fost lovit de o mașină pe când se îndrepta spre biserică. Și iată una dintre marile ironii. A fost lovit de un rabin, care era în drum spre slujba lui religioasă. Și a murit. Așa a murit Tommy. Am fost toți surprinși de ironia și tristețea și frumusețea morții sale. Îmi amintesc că am predicat la înmormântarea lui și i-am spus: „Ei bine, Tommy a fost întotdeauna dezamăgit că sunt încă doar un preot”. Așa că am spus: „Dacă devin monsenior în următoarele săptămâni, știm că este în rai”. În fine…

De ce v-am spus povestea aceasta despre unchiul Tommy? Aș fi dispus să pariez aproape toți cei care mă ascultă au pe cineva în familie ca unchiul Tommy. Pun pariu că toată lumea are pe cineva care poate nu este complet normal, cineva a cărui viață s-a cam dus pe râpă la un moment dat, cineva care nu prea se potrivește, poate e puțin excentric. Și probabil ați petrecut ceva timp cu ei în ultimele zile. Ce ne învață familiile? O lecție, cred, este că nu putem întotdeauna să alegem oamenii pe care îi iubim, dar ni se oferă oameni pe care apoi suntem chemați să îi iubim. Erau mulți oameni în familia mea, în familia lărgită, ce puteau fi iubiți, care nu aveau decât trăsături bune și cu care era ușor să petreci timpul. Era unul ca unchiul Tommy, care avea trăsături minunate, care ne-a fost un prieten drag, mai ales când eram copii, dar a fost și, cum să spun, o personalitate dificilă. Poate că era destul de ușor de spus: „Ah, Tommy… Nu vreau să îmi bat capul cu el.”

Dar cred că Dumnezeu, prin familiile noastre, ne oferă oamenii pe care vrea să îi iubim, și o parte din ceea ce face familiile noastre sfinte este că avem această capacitate, că cultivăm această capacitate de a iubi nu doar oamenii care ne plac, cu care am ales să fim, ci oamenii pe care Dumnezeu ni i-a dat să îi iubim. Iată altceva, o a doua lecție spirituală ce o voi trage din povestea unchiului Tommy. Familia noastră a avut această minunată figură ciudată, excentrică: unchiul Tommy, parte a familiei noastre lărgite. Când Cuvântul s-a făcut trup, când Dumnezeu s-a făcut om, Dumnezeu a intrat într-o familie. Desigur, desigur, Preacurata Maică si Sf. Iosif, doi dintre cei mai mari și sublimi sfinți din întreaga noastră tradiție. Da. Da. Erau cei mai intimi membri ai familiei Sale apropiate. V-ați întrebat vreodată, totuși, cum erau verișorii Fecioarei Maria? Cum erau verișorii ei de gradul doi? Aș fi dispus să pariez că existau niște figuri excentrice printre acei oameni. Preacurata Maică, desigur, dar verii ei de gradul 2 și 3, oamenii care puteau apărea la adunările de familie – pun pariu că au fost câteva figuri ciudate. Dar din partea lui Iosif a familiei? Avea Iosif un unchi excentric sau un străunchi sau văr sau nepot? A avut Isus veri alături de care era poate cam greu să stai? Cu care să nu prea știi ce să faci? Da. De fapt, uitați-vă în acele mărețe genealogii din Evanghelii, care spun povestea familiei lărgite a lui Isus înapoi în timp. Există eroi? Da, într-adevăr. Dar există și multe personaje ciudate? Evident! O mulțime de figuri îndoielnice? Absolut.

Iată ideea, oameni buni, a doua mea lecție spirituală: Dumnezeu a considerat de cuviință să intre într-o astfel de familie. Dumnezeu a considerat potrivit să intre în această legătură intimă, da, cu Preacurata Maică și cu Sfântul Iosif, dar și cu toți ceilalți oameni care erau legați de ei. Toate aceste rude diferite, toți acești membri ciudați, fără îndoială, din familia lor. Dumnezeu i-a iubit și pe ei. A iubit eroii, sigur, și i-a iubit și pe aceștia care erau puțin aparte. Și acesta este motivul pentru care suntem chemați să îi iubim pe cei pe care Dumnezeu ni i-a dat să îi iubim. Nu doar pe cei care ne plac, nu doar pe cei pe care îi alegem, ci pe cei pe care Dumnezeu ni i-a dat să îi iubim. Și poate în această duminică a Sfintei Familii, voi spune o rugăciune specială pentru unchiul Tommy, care mi-a fost un prieten bun când eram copil și care era o figură minunată și una ciudată, excentrică și cu defecte. Bun. Poate veți spune și voi o rugăciune pentru unchiul Tommy din viața voastră și să înțelegeți că sunteți chemați să iubiți, da, pe toți cei pe care Dumnezeu vi i-a dat să îi iubiți, pentru că așa a intrat El în familia umană. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.