Născut într-un grajd

Născut într-un grajd. Dacă te uiți unde s-a născut, și, desigur, unde a murit, nu ai spune că este profilul unui învingător, nu?

În unele reprezentări de Crăciun din Evul Mediu târziu și de la începutul epocii moderne, grajdul apare ca un palat afectat de ruină. Se poate recunoaște încă măreția lui din trecut, dar acum este în ruină, zidurile se prăbușesc – a devenit, întocmai, un grajd. Deși nu are nicio bază istorică, această interpretare, în modul ei metaforic, exprimă totuși ceva din adevărul care se ascunde în taina Crăciunului. Tronul lui David, căruia i s-a făgăduit o durată veșnică, este gol. Alții stăpânesc asupra Țării Sfinte. Iosif, descendentul lui David, este un simplu meșteșugar; palatul, de fapt, a devenit un cort. David însuși la început era păstor. Când Samuel îl căuta pentru ungere, părea imposibil și contradictoriu ca un asemenea păstor-băiat să poată deveni purtătorul făgăduinței lui Israel.

În grajdul de la Betleem, chiar acolo unde a fost punctul de plecare, reîncepe regalitatea davidică într-un mod nou – în acel copil înfășat și culcat într-o iesle. Noul tron de pe care acest David va atrage lumea la sine este Crucea. Noul tron – Crucea – corespunde noului început în grajd. Dar tocmai în acest fel este construit adevăratul palat davidic, adevărata regalitate. Noul palat este foarte diferit de cum își imaginează oamenii un palat și puterea regală. Aceasta este comunitatea celor care se lasă atrași de iubirea lui Cristos și împreună cu El devin un singur trup, o omenire nouă. Puterea care provine din Cruce, puterea bunătății care se dăruiește – aceasta este adevărata regalitate. Grajdul devine palat – tocmai pornind de la acest început, Isus edifică marea, noua comunitate, al cărei cuvânt-cheie îl cântă îngerii la nașterea sa: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor pe care îi iubește!” – oameni care pun voința lor în a lui, devenind astfel oameni ai lui Dumnezeu, oameni noi, o lume nouă.

Papa Benedict al XVI-lea