Nu te opri, dă mai departe (Apostolatul personal)

Cuprinsul seriei

0. Trailer și explicarea seriei
1. Viața interioară
2. Liturghia și Spovada
3. Formarea continuă
4. Comunitatea catolică
5. Apostolatul personal

DISCUȚIA 2 (20 minute)

1. Ce comunitate catolică aveți acum? Cum ați putea începe sau susține un eveniment săptămânal, cum ar fi prânzul după Liturghie?
2. Prietenii catolici nu sunt doar pentru duminici. Cum ați putea să vă aprofundați prieteniile catolice?

LA MODUL PRACTIC!

Credința trebuie să fie pusă în practică. Vă recomandăm să alegeți două lucruri pe care le puteți face individual, iar ca grup alegeți doar unul pe care să îl faceți împreună. Nu ezitați să vă scrieți propunerile proprii, dacă doriți, sau să încercuiți dintre sugestiile de mai jos.

CA GRUP

1. Vom inspira. Vom organiza o seară comunitară (jocuri, film etc.) și vom chema un mixt de prieteni catolici și necatolici.
2. Vom invita. Vom participa împreună la Liturghia de duminică și vom aduce fiecare una sau mai multe persoane. (Apoi vom merge la masă cu ele!)
3. Vom investi. Îl vom ajuta pe liderul nostru de discuții să înceapă un studiu biblic sau un club de carte catolic unde să ne putem invita prietenii.

Episodul 5. Apostolatul personal

Partea I: Perspectiva veșnică

Acum vreau să vă vorbesc despre apostolat. Ce să fie oare apostolatul? Sună ca un apostol foarte mic. Un apostol era cineva care era trimis – aceasta înseamnă. Isus însuși a fost trimis de Tatăl și tot așa i-a trimis pe apostoli și a trimis cu adevărat întreaga Biserică. În Matei 28, Isus le spune tuturor discipolilor de acolo, nu doar celor 12, și de aceea ne-o spune nouă: „Mergeți și faceți discipoli din toate națiunile”. Deci cuvântul apostolat înseamnă: care este modul în care sunt trimis? Și în termeni simpli putem spune: este un fel de muncă sau slujire pe care o fac și care ajută la edificarea Bisericii, care ajută la edificarea Împărăției. Există multe, multe căi și forme pe care le-ar putea lua, dar azi vreau să mă concentrez în special pe cea care este cu adevărat universală: evanghelizarea, împărtășirea credinței noastre, împărtășirea Evangheliei cu alți oameni.

De ce am face aceasta? Desigur, avem Matei 28 și diverse alte locuri în care Isus sugerează aceasta cu tărie – o poruncește! Dar există, de asemenea, dacă vă gândiți la alte pasaje din Scriptură, aș rezuma astfel: rădăcini și roade. Isus ne compară cu un pom. El spune că un pom care nu dă roade, nu este un pom sănătos. Sau nu este un pom fructifer, dar El vorbea despre pomi fructiferi. Deci noi trebuie să fim pomi roditori; trebuie nu doar să avem rădăcini și să primim nutriția, hrana sufletelor noastre de la Dumnezeu și de la credința noastră, ci trebuie și să transmitem aceasta mai departe. Și dacă ne oprim, atunci suntem ca și morți.

Isus a vorbit despre aceasta, aș spune destul de direct, în parabola talanților. Sunt deci acești 3 tipi, ce erau servitori sau administratori ai acestui rege, iar el le-a dat un număr de talanți fiecăruia. Un talant este salariul pe 15 ani. Este o grămadă de bani! Și doar un talant este o grămadă de bani. Așadar le-a dat și le-a spus: „Mergeți și investiți, faceți niște bani”. Un tip avea 10 și a mers și i-a dublat. Un tip avea 5 și tot așa, diferite numere. Și când se întoarce șeful, îi spun, îi arată: „Ți-am dublat banii!”, el spune: „Uimitor!” și le dă și mai multă responsabilitate. Dar apoi vine ultimul tip: el are un singur talant, care este totuși o grămadă de bani. Și a spus: „Știu că ești o persoană de temut, mi-a fost foarte frică, așa că l-am înfășurat și l-am îngropat în pământ, l-am păstrat foarte în siguranță. Iată deci talantul tău înapoi, neatins.” Iar șeful răspunde spunând: „Slugă rea și leneșă…”

Ce aș sugera aici este că e într-un fel cineva care are rădăcini, dar nu are roade. Cineva care are credință, poate se roagă, își face treaba, dar nu a transmis niciodată mai departe. Ar trebui să înmulțim. Dacă ajung în Rai și sunt doar eu, am încurcat-o! Trebuie deci mai întâi să investim în noi, trebuie să creștem în relația noastră cu Dumnezeu, dar apoi trebuie să investim în alții. Ei sunt capitalul nostru, am putea spune, ei sunt rodul muncii noastre. Aveți oare multe roade din munca voastră? Acesta este obiectivul nostru, acesta este obiectivul în acest episod: cum să avem mai mult rod în munca noastră. Așadar Isus a poruncit aceasta; a făcut-o El însuși, așa că și doar de dragul imitării am putea face aceasta.

De asemenea, dacă ținem cont de perspectiva veșniciei… Ce vreau să spun prin aceasta? Cât durează viața aceasta? 80 de ani, 90? Scrie în Scriptură 70 de ani sau 80 pentru cei puternici. Pentru unii este în mod tragic mai scurtă decât atât. Oricât ar fi, este limitată. Dar viața veșnică, viața de după această viață, este veșnică. Nu se oprește, continuă și continuă și continuă. Așa că, dacă putem să avem un impact asupra cuiva, nu doar pentru această viață, ci pentru veșnicie, și să îi influențăm destinul veșnic, nimic nu se compară cu aceasta. Nu contează cât de mult ai ajutat pe cineva. „O, era într-o situație financiară foarte dificilă și l-am ajutat atunci.” „Această persoană era bolnavă și am stat cu ea peste noapte în spital.” Este uimitor! Dar indiferent despre ce este vorba, chiar și întreaga ta viață dedicată slujirii nu se poate compara cu impactul asupra destinului veșnic al cuiva. Ați putea fi decisivi pentru ca ei să ajungă în Rai, pe veșnicie, pentru fericirea și bucuria lor perfectă.

Vă puteți imagina mulțumirile? Nu pot cuprinde cu mintea așa ceva. Merită atât de mult! Dar, de asemenea, este foarte plăcut. Am ajuns să fac aceasta de multe ori în viața mea de călugăr și pur și simplu de catolic. Este uimitor să vezi pe cineva la un eveniment, sau chiar doar unu-la-unu, aproape în fața ochilor tăi, să îl vezi având o experiență cu Dumnezeu, să îl vezi prinzând viață în credință. Este frumos și este foarte plăcut. Așa ceva ai fost creat să faci. Așa că haideți să vedem cum să facem aceasta.

Partea a II-a: Împărtășirea credinței

Acum s-ar putea să fiți îngroziți. Probabil este o reacție sănătoasă. Imagini cu teleevangheliști sau, mai rău, cu predicatori de la colțul străzii. Nu este acesta un gând terifiant? Dar vreau doar să vă asigur că există de fapt modalități foarte, foarte simple de a ne împărtăși credința cu alți oameni. Inspiră, invită și investește. Am inventat-o eu aceasta. Ei bine, prima am inventat-o eu. Celelalte două le-am luat de la altcineva. Dar toate încep cu I și sunt foarte mândru de acest lucru.

1) A inspira – ce vreau să spun prin aceasta? Ei bine, a ne trăi credința catolică în mod autentic înseamnă că, într-un mod foarte real, Isus strălucește prin noi. Isus este viu și activ în viața noastră. Și este contagios! Oamenii observă aceasta în diferite moduri. Să trăim deci astfel, cum a spus Isus, pentru a fi o cetate pe un deal și să nu ascundem acea lumină a credinței și lumina iubirii lui Dumnezeu în viața noastră.

2) A invita. Știți cum a început Biserica? Cum a crescut în primele două secole? Nu a fost în primul rând prin mari evenimente de predicare. Cea mai mare parte a creșterii Bisericii în primele secole a avut loc, de fapt, nu prin mari predicatori, ci prin catolici normali. Oameni normali, ca tine sau ca mine. Bine, poate că eu nu sunt super normal, dar așa mă îmbrac. Catolici normali, oameni care mergeau la biserică și care invitau alți oameni. Am avut o prietenă la universitate și studiam la aceleași cursuri și am ajuns să ne cunoaștem destul de bine. Și știam că ea crede și ea știa că eu cred. Obișnuiam să merg la aceste reculegeri, dar nu o invitasem niciodată să vină împreună cu mine. Mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că ar putea spune „nu”, ceea ce ar fi fost sfârșitul lumii. Nu! În fine, era sfârșitul cursului meu și am spus: „O, mai vine o reculegere. Ajut la organizarea ei. De ce nu? O voi face acum.” Le spuneam la toți ceilalți ce organizau reculegerea: „Trebuie să inviți oameni!” Iar eu: „O, bine. Trebuie să invit!” Așa că am invitat-o și s-a simțit foarte bine. I-a plăcut și tuturor le-a plăcut. A fost minunat. O potrivire perfectă! Dar săptămâna următoare ne-am întors la universitate, stăteam cu prietena mea și am vorbit despre eveniment. Și mi-a spus, s-a uitat la mine și mi-a spus: „Cum se poate așa ceva?” Iar eu: „O nu!” Mi-a spus: „Cum se poate să nu îmi fi spus mai devreme despre aceasta?” Eu: „Oh…” Cred că veți fi surprinși cât de pozitiv vor reacționa oamenii la evenimente care sunt cu adevărat bune, la oportunitatea de a crește în credința lor sau de a-l întâlni pe Isus pentru prima dată. Cred că ați putea fi surprinși.

Al treilea și ultimul nostru punct este să investim. Poate că deja am invitat mulți oameni, aruncând năvodul cu larghețe, ca să aduci mulți oameni să vină la aceste evenimente. Dar dacă vrem să mergem mai adânc, nu putem face aceasta la grămadă. Nici Isus nu a putut-o face la grămadă. Vrem să ne concentrăm cu adevărat și să spunem: există una sau două persoane care, după ceva rugăciune și discernământ, una sau două persoane care sunt pregătite pentru o investiție mai profundă? Bine. Să spunem așadar că aveți una sau două persoane. Ați putea lua mai multe, dar ar consuma mult timp. Așa că doar una sau două persoane la care să vă gândiți: „Bine, voi investi în ele”. Și cum arată această investiție? Aș spune să ne întoarcem la celălalt cuvânt al nostru: invită. Pur și simplu îți vei invita mai profund în elementele de bază, cele nenegociabile ale credinței noastre.

Și exact despre aceasta am vorbit în această serie. Vreți să îi invitați mai profund în acea viață interioară, acea viață de conexiune și de rugăciune cu Dumnezeu. Invitați-i mai profund în Sacramente, în special în Euharistie și Spovadă. Invitați-i mai profund să învețe mai multe despre credința lor, în comunitate și în ceea ce discutăm chiar acum, și anume transmiterea credinței lor altora. Prima parte a investiției, înainte de a ajunge la cele 5 episoade și la conținutul de acolo, vrem doar să ne concentrăm cu adevărat pe a investi așa cum o faceți în mod normal cu un prieten. Și nu este vorba… nu vreți să fiți manipulativi cu aceasta, precum: „Hmmm! Pe cine pot aduce în clubul meu religios? Uau! Deci voi fi «prietenul» tău!” Nu, fiți cu adevărat un prieten. Isus a venit cu adevărat ca să ne fie prieten. El chiar dorește comuniunea cu noi. Nu glumește, nu manipulează. La fel și noi: nu ar trebui să încercăm să folosim legăturile și prietenia într-un mod fals. Aceasta ar contrazice complet inima Evangheliei.

Așadar nu mergeți pe acea cale. Dacă doriți să faceți aceasta, faceți-o cu sinceritate. Alegeți să îl iubiți pe celălalt și să vă dăruiți liber și real. Și alegeți să fiți un prieten, căci aceasta este ceea ce vreți de fapt să faceți. E ceea ce sunteți impulsionați să faceți, ceea ce vă vine natural. Și este ceea ce, cu adevărat, vine și supranatural. Apoi, cu fiecare pas legat de aceste lucruri nenegociabile, aceste aspecte esențiale ale credinței noastre, ale faptului de a fi discipol, vreți să încercați să le faceți împreună cât mai mult posibil. Deci, de exemplu, cu rugăciunea, cu viața interioară – să vorbim de aceasta: „Cum ți-a fost rugăciunea pe parcursul acestei săptămâni?” Sau dacă nu se roagă deloc, spuneți: „Am încercat să cresc în conectarea, în mod real, cu Dumnezeu. Ai fi interesat să facem ceva împreună în acest sens?” Aproape ca niște co-mentori în acest program, mai degrabă decât: „Te voi învăța acestea. Stai la picioarele mele, elev bun.” Atât cât se poate, să facem cu adevărat aceasta de pe o poziție de prietenie, de egalitate.

Cât privește al doilea aspect, legat de Sacramente, în special Euharistia și Spovada, de ce să nu îi invităm la Liturghie? Poate că ați făcut deja aceasta. Și împărtășiți cu ei apoi ce v-a ajutat cu adevărat, ceea ce decurge perfect din conversațiile despre rugăciune. Ce v-a ajutat să vă rugați mai bine la Liturghie? Ce v-a ajutat să o înțelegeți mai bine? Și să vedem dacă venitul la Liturghie cu voi devine ceva mai regulat. Și chiar și cu Spovada, am fost foarte, foarte surprins, chiar și de prietenii necatolici, care sunt oarecum fascinați de Spovadă. Și când le-am spus: „Știi, de fapt poți intra, doar spune-i preotului că nu ești catolic”, dar ei pot totuși intra acolo și începe să experimenteze ceva din aceasta. Sau și doar să aibă o discuție cu preotul, să înceapă să deschidă ochii pentru a vedea ceva din cum este această experiență. Și apoi să creștem împreună în credința noastră, în cunoașterea credinței noastre – cred că aceasta funcționează foarte bine.

Legat de aceste puncte: nu trebuie să le faceți pe toate odată. Poate fi foarte copleșitor. Încercați doar unul, în prietenie. Doar presărați puțin, așa cum ați face cu sarea în mâncare. Presărați ceva și vedeți cum funcționează. Apoi poate presărați ceva din următorul. La un moment dat, să creșteți în credința voastră împreună. Poate fi un lucru grozav, căci oricum veți face aceasta, nu? Așa că vorbiți despre unele dintre aceste lucruri. „Citeam această carte atunci…” „Merg la acest eveniment, la această prelegere…” Mergeți împreună la lucruri care sunt formative. Poate un cadru mai formal din când în când, precum un studiu biblic sau un club de lectură catolic. Comunitatea catolică, desigur, pe aceasta probabil o faceți deja. Foarte, foarte simplu: invitați-i și pe ei.

Și, în fine, scopul nostru în toate acestea este să îi aducem acolo unde sunteți voi. Și acest pas final, de a trimite pe cineva, astfel încât să aibă tot ce au nevoie pentru a putea transmite mai departe ce au primit de la voi. Aceasta ar putea dura o vreme. Unora le-ar putea lua chiar ani de zile. Așadar nu vorbim despre două săptămâni de investiție. Vorbim despre o investiție mai lungă. Doar să aveți răbdare cu procesul, știind că nu este nimic mai uimitor decât faptul că ați investit în aceasta și apoi ajungeți să îi vedeți făcând aceasta cu altcineva. Și poate ajungeți să vedeți generația următoare făcând aceasta.

Credința este contagioasă. Dar dacă nu ne ridicăm și nu conștientizăm: „Eu am un rol cheie, sunt esențial în acest lanț al credinței”, care vine de la Isus la voi astăzi și la altcineva mâine… Voi sunteți acel pas următor. Acesta este așadar micul meu sistem simplu pentru a vă împărtăși credința, pentru a avea un apostolat personal: a-i inspira pe alții, a-i invita și a investi în ei. Și apoi a-i conduce prin acești cinci pași simpli, transmițând ceea ce voi înșivă ați primit. Dacă veți încerca acest lucru, chiar cred că aici avem rețeta pentru o revoluție. Așa a crescut Biserica. A „explodat” peste tot în Imperiul Roman în primele două secole, doar prin oameni simpli, normali, care făceau exact aceasta. Nu este ceva super-avansat. Este mult mai simplu și este mult mai puternic.