O lege înscrisă în inimi

Pacea să fie cu voi! Prieteni, prima lectură din a V-a duminică a Postului Mare e din capitolul 31 din cartea profetului Ieremia. Și există un pasaj asupra căruia vreau să vă atrag atenția de la început, care este foarte ușor de reținut, deoarece este Ieremia 31,31: capitolul 31 din Ieremia, versetul 31. Când luați astăzi Bibliile voastre, căutați acest mic pasaj. Este unul dintre versetele cheie din întreaga Biblie. Iată-l: „Iată, vin zile – spune Domnul – când voi încheia un nou legământ cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda”. „Vin zile când voi încheia un nou legământ…”

Așa cum știți, Dumnezeul Bibliei e un Dumnezeu care încheie legăminte. Legămintele nu sunt contracte. Acelea sunt schimburi de bunuri și servicii. Legămintele sunt mai degrabă un schimb de inimi. Dumnezeu spune: „Eu voi fi Dumnezeul vostru, voi veți fi poporul Meu”, totul în anumite condiții. Avem așadar legământul cu Noe, de exemplu, pecetluit cu semnul curcubeului. Avem legământul cu Abraham, pecetluit cu semnul circumciziei: „Abraham, te voi face tatăl multor neamuri.” Avem marele legământ cu Moise. Amintiți-vă: îl pecetluiește stropind cu sânge altarul și poporul. Dar legământul cu Moise este însoțit de cele Zece Porunci și de toate indicațiile morale și liturgice din cartea Exodului și Leviticului și Numerilor. Avem marele legământ cu David: „Un descendent al tău îl voi pune pe tronul tău și domnia lui va dura pentru totdeauna.” Și legământul cu David e pecetluit de toate jertfele de la Templu. Dumnezeu face legi, acorduri și legăminte cu Israelul, încercând să îi conformeze după propria Sa minte și voință.

Iată ceva privitor la toate aceste legăminte și la toate prevederile lor: sunt ele bune? Sigur, sunt bune. Dar tindeau să rămână, dacă suntem atenți la Vechiul Testament, tindeau să rămână oarecum exterioare oamenilor. Nu ajungeau în adâncul inimilor lor. Vedem un exemplu din învățarea unui sport sau a unui instrument muzical sau a unei limbi străine. Poți citi manualul care îi este asociat. Și ajută! Înțelegi principiile de bază ale loviturii în baseball sau ale cântatului la chitară. Dar până când acele legi nu își croiesc drum în trupul tău, în mintea ta și în instinctele tale, nu poți să cânți cu adevărat la instrument, nu poți să joci cu adevărat sau să vorbești limba.

E acel moment minunat – și oricine a trecut prin acest proces îl recunoaște – când aceste lucruri care la un moment dat erau foarte străine pentru noi… Mă gândesc mereu la exemplul cu golful, deoarece e o mișcare atât de dificilă! Studiezi diagramele despre cum ar trebui să arate balansul și când încerci te simți așa ciudat, deoarece e pur și simplu dificil. Dar momentul în care pătrunde în tine astfel încât îți e ca o a doua natură… Credeți-mă: nu mi s-a întâmplat la modul perfect cu golful! Sau în cazul unei limbi străine: studiezi sintaxa și gramatica, declinările și conjugările și toate aceste principii și reguli, dar îți sunt atât de exterioare. Dar apoi vine acest moment… uneori se întâmplă când visezi. Îmi amintesc când învățam franceza și locuiam la Paris, prima dată când am visat în franceză mi-am dat seama: „Bine! Aceasta a pătruns acum în mine. Aceste legi nu mai îmi sunt exterioare. Devin acum a doua mea natură.”

Ținând cont de acestea, reveniți la Ieremia 31,31: „Iată, vin zile – spune Domnul – când voi încheia un nou legământ cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda”. Deci este legământul cu Noe, cu Abraham, cu Moise, cu David, toate acestea. El nu le respinge. Dar vin zile în care se va întâmpla ceva cu adevărat nou. Ce este? Ce este? Ei bine, ascultați acum ce se spune puțin mai jos: „Voi pune legea Mea înlăuntrul lor și în inima lor o voi scrie; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”. Ce este descris aici, oameni buni, e tocmai acest moment acum în ordinea spirituală, când aceste legi și prevederi exterioare au devenit acum atât de interiorizate încât sunt a doua natură pentru noi. „Voi scrie legea Mea nu pe table de piatră, ci pe carnea inimii voastre”. Iată ce prezice Ieremia 31,31!

Bine. Să mergem înainte, după vremea lui Ieremia, cu aproape 600 de ani, și ajungem la acest rabin din Nazaret, Yeshua, care predică despre Împărăția lui Dumnezeu, atrăgând oamenii sub puterea acestui nou mod de a vedea, nou mod de a fi. Ajungem la apogeul vieții Sale când intră în Ierusalim în adulația mulțimii. O, e atât de faimos încât tot Israelul vrea să fie cu El, dar auzim că chiar și greci, deci chiar și străini, vor să vină să îl vadă. Evanghelia noastră e despre acest moment în care vorbitorii de greacă îl caută pe Domnul Isus. El le spune: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat.” Probabil s-au gândit: „O, sună bine. Această figură celebră, acest mare profesor moral și spiritual și religios, de care am fost atrași, iată, a venit timpul glorificării Lui: minunat!”

Dar apoi ascultați cum descrie El în ce constă acea glorie: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu nu cade în pământ și nu moare, rămâne doar un bob de grâu; însă dacă moare, aduce rod mult.” Bine! Această mare personalitate, această celebritate, acest lider religios, urmează glorificarea Sa și despre ce vorbește El? Despre a muri? Ascultați, ascultați, oameni buni, din nou acest verset, pentru că el rezumă toată legea și toți profeții. Îi avem pe Noe, Abraham, Moise, David, avem toate legile, toate legămintele, toate prevederile… Toate se reduc la aceasta, căci avem acum Tora întrupată, e Cuvântul întrupat vorbind. El rezumă legea: „Dacă bobul de grâu nu cade în pământ și nu moare, rămâne doar un bob de grâu; dar dacă moare, produce mult rod”.

E o imagine minunată, oameni buni, și vreau să stăm puțin asupra ei. Vreau să faceți din ea un punct central al meditației voastre. Gândiți-vă la acel mic bob de grâu, acea mică sămânță. Dur. Protejat. Semințele pot rezista mult timp. S-au găsit semințe ce pot fi încă plantate, de acum zeci de mii de ani. O sămânță ascunsă își poate conserva integritatea. Dar dacă sămânța, atenție, nu moare, dacă nu se deschide, dacă nu se dăruiește pe sine, rămâne pur și simplu această mică coajă compactă, dură și protectoare. Dar dacă moare, uitați ce produce! Sunt aici, în California. Dacă mergeți pe coastă, la câteva ore, ajungeți la acei minunați sequoia, unele dintre cele mai magnifice plante de pe planetă. Gândiți-vă la acei arbori de sequoia, acei copaci uriași ce există de mii de ani în unele cazuri. Cum au început? Au început ca o sămânță micuță. Și dacă ai ascunde acea sămânță undeva, ar fi doar atât: ceva micuț. Dar pentru că a murit, s-a despicat, s-a dăruit, a dat naștere acestui organism magnific.

Tot așa merg lucrurile în sfera spirituală. Ce ne învață lumea? Să rămânem aceste semințe mici, autonome, protejate: „O, nu, nu. Orice ai, ține-l bine, căci lumea este un loc periculos. Bunurile pe care le ai – ține-le strâns, protejează-le.” Atenție… și nu vreau să exagerez aici, nu mă criticați, dar… Știți ce urăsc? Urăsc expresia „spații sigure”. Știu, nu vrem ca oamenii să fie tratați cu violență verbală arbitrară și altele similare – sigur că sunt împotriva la toate acestea. Dar e o problemă la o cultură care pune atâta accent pe siguranță: „O, nu, ține-mă în siguranță. O, nu, e periculos. Rămâi protejat.” Nu suntem meniți pentru „spații sigure”, oameni buni. Suntem meniți pentru aventura spirituală. Știți ce este „iubirea”? Problema e că acest cuvânt are automat nuanțe sentimentale. Iubirea, așa cum a spus faimos Dostoievski, este dură și terifiantă. De ce? Pentru că iubirea înseamnă tocmai acest lucru: înseamnă să îți deschizi în mod vulnerabil viața. Înseamnă să nu trăiești într-un spațiu sigur. Înseamnă să îți dăruiești viața într-o abandonare cumva nesăbuită. Dacă bobul de grâu nu cade pe pământ și nu moare, rămâne doar un mic spațiu sigur. Dar dacă moare, aduce mult rod.

Priviți la sfinți. Am citit recent mult din Walter Ciszek, acest faimos iezuit american care, în tinerețe, s-a oferit voluntar, a ridicat mâna când a auzit chemarea că Papa Pius al XI-lea vrea să trimită preoți în Uniunea Sovietică, unde religia era persecutată, dar știa că poporul său era în pericol. „Există preoți dispuși să își asume riscul?” Și tânărul Walter Ciszek și-a ridicat mâna: „Eu! Trimiteți-mă pe mine! Merg eu!” Și a plecat să studieze la Roma pentru a se pregăti. Apoi a intrat în Rusia în acel timp oribil, chiar când războiul nazist era în desfășurare, apoi Stalin… A ajuns arestat. A petrecut 23 de ani în izolare sau la muncă grea în Siberia. Iată cineva care nu a trăit într-un spațiu sigur – și-a dăruit întreaga viață! Și iată ce rod a dat! Acum suntem la 30 sau 40 de ani de la moartea lui, dar o carte pe care a scris-o, când a ajuns în sfârșit acasă, intitulată „El mă conduce”, a atras oameni spre puterea vieții creștine.

Gândiți-vă că chiar în acel moment, când Walter Ciszek era închis în Rusia, la nu multe sute de km înspre vest, în oribilul lagăr de la Auschwitz, un preot franciscan a ieșit în față, când unul dintre colegii săi de celulă urma să fie omorât, și a spus: „Sunt preot catolic. Luați-mă pe mine.” Și Maximilian Kolbe, în acel moment, când a permis ca viața sa să fie frântă, când s-a dăruit pe sine, a dezlănțuit o putere spirituală care rămâne vie în toată lumea. Să presupunem că în acel moment cheie… și nimeni nu l-ar fi acuzat dacă Kolbe ar fi încercat să se protejeze pe sine. Să spunem că a supraviețuit războiului și a trăit nu știu câți ani după aceea. Ar fi fost amintit și respectat de prieteni și familie, dar apoi probabil ar fi fost uitat imediat. Dar în schimb și-a dăruit viața. Nu a trăit într-un spațiu sigur. A riscat.

În atâtea dintre marile povești cu călătoria eroului – gândiți-vă la Bilbo și Frodo în „Stăpânul Inelelor”, Hercule în miturile antice, Luke Skywalker în mitul nostru modern al „Războiului Stelelor”… Ce găsim? Același lucru: acești oameni nu trăiesc într-un spațiu sigur. Sunt scoși din spațiul sigur. Gândiți-vă la casa micuță și confortabilă de hobbit a lui Bilbo. E menită să fie foarte, foarte, comodă și confortabilă. „O, nu vreau…” Nu, nu! E chemat să iasă din aceasta, să iasă în aventură, și din acea deschidere de sine vine această extraordinară putere spirituală. Iată, oameni buni! Aceasta o spune Cuvântul întrupat. „Dacă bobul de grâu nu cade pe pământ și nu moare, rămâne doar un bob de grâu; dar dacă moare, aduce mult rod.”

Acum, doar o ultimă idee. Mergeți la câteva zile după ce a spus aceasta. În noaptea de dinainte de a muri, Isus ia pâine: „Această pâine, acesta este Trupul Meu dat pentru voi.” Și apoi – ascultați, oameni buni, ascultați – luând potirul: „Acesta este potirul Sângelui Meu, Sângele Noului și Veșnicului Legământ”. Despre ce vorbește? Ieremia 31,31: „Iată, vin zile – spune Domnul – când voi încheia un nou legământ cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda. Voi pune legea Mea în ei.” De fiecare dată când participăm la Liturghie, auzim aceste cuvinte. Și ce face Isus dacă nu să anticipeze momentul în care își va frânge viața, dăruindu-se pe cruce. „Dacă bobul de grâu nu cade pe pământ și nu moare, rămâne doar un bob de grâu; dar dacă moare, aduce mult rod.” Atenție! Veniți în față la Liturghie și preotul sau diaconul spune: „Trupul lui Cristos” și „Sângele lui Cristos”. Și voi spuneți „Amin” și apoi ingerați acele elemente. Ce se întâmplă? Ascultați: „Voi pune legea Mea înlăuntrul lor și în inima lor o voi scrie; Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”. Aveți grijă ce mâncați, oameni buni, pentru că ce mâncați și ce beți este această lege, este legea Noului și Veșnicului Legământ, care va fi acum înscrisă în trupurile voastre, în mințile și în inimile voastre. Aceasta este întreaga viață spirituală. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc mult pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.