Preasfânta Treime

Brant Pitre

Preasfânta Treime este adevărul fundamental al credinței creștine, pe el bazându-se toate celelalte adevăruri de credință. Secvență publicată de CatholicProductions.com și tradusă de Ioan Moldovan și Ofelia Antal.

Durată: 11 min 10 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete: *
Solemnitatea Preasfintei Treimi. În timp ce spun aceasta, îmi pot imagina că poate fi una dintre cele mai de temut duminici pentru predicatori pentru că ne întâlnim cu acest mare mister al lui Dumnezeu, Dumnezeul Unic în trei Persoane divine. Unul dintre lucrurile pe care preoții și diaconii mi l-au spus este că aceasta e o duminică în care e greu de predicat, în special când te uiți la lecturile alese pentru Duminica Preasfintei Treimi. Nu este imediat evident de ce au fost selectate aceste lecturi și cum să extragem învățătura Bisericii despre Treime din aceste lecturi. În acest material, voi încerca, în special, să ofer puțin ajutor oricui trebuie să predice despre misterul Preasfintei Treimi. Căci e intimidant, fiind un mare mister.

Aș vrea să încep reflecția mea asupra acestei Duminici nu cu lecturile în sine, ci cu un număr din Catehismul Bisericii Catolice. Există o frumoasă secțiune despre Treime în Catehism, care dă un fel de rezumat al învățăturii Bisericii despre acest mister. Sunt numerele de la 232 la 260. Și un număr în particular iese în evidență după mine. Este numărul 234 din Catehismul Bisericii Catolice. Iată ce ne spune despre misterul Preasfintei Treimi: „Misterul Preasfintei Treimi este misterul central al credinței și al vieții creștine. Este misterul lui Dumnezeu în Sine Însuși. El este deci izvorul tuturor celorlalte mistere ale credinței, lumina care le luminează. Este învățătura fundamentală și esențială în ‘ierarhia adevărurilor de credință’.”

Aceasta este o învățătură foarte puternică. Înainte să încep să studiez teologia, dacă m-ați fi întrebat: „Care e misterul central al credinței creștine?”, aș fi spus, probabil, că e Euharistia, izvorul și culmea vieții creștine. Sau poate aș fi spus că e Învierea lui Isus din morți sau poate jertfa Sa ispășitoare pe Cruce – ceva de genul acesta. Dar nu așa învață Biserica: ea ne învață că Preasfânta Treime e misterul central, că misterul lui Dumnezeu în Sine – un Dumnezeu, trei Persoane -, este misterul central al credinței creștine. Și totuși mulți dintre noi, când ajungem la misterul Treimii nu știm ce să facem cu el. Unii tratează acest mister ca și cum ar fi o problemă de matematică. 1 x 1 x 1 = 1. Sau auzim diferite analogii, cum ar fi trifoiul, analogii ce de fapt pot deruta uneori, încercând să explice misterul Preasfintei Treimi.

Dar Catehismul are dreptate și putem vedea aceasta privind și doar la viața noastră devoțională ca și catolici. Să ne gândim puțin: începutul vieții noastre ca și creștini e faptul că suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și când intrăm într-o biserică, ne înmuiem degetele în apă și facem ceea ce numim semnul Crucii, dar este și semnul Treimii. Este în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Așadar, chiar acele două momente, Botezul și semnul crucii, două elemente fundamentale ale devoțiunii creștine ne spun că creștinismul nu este doar despre cruce, ci este despre Treime, pentru că Treimea e misterul despre cine e Dumnezeu în Sine. Crucea este misterul privitor la ce a făcut El pentru noi, însă Preasfânta Treime este misterul despre cine este El. Vreau așadar să privim la lecturile acestei Duminici, având aceasta în minte, centralitatea misterului Treimii. Și să vedem cum le putem înțelege în această lumină.

Ce vreau să fac azi e puțin diferit, în loc să încep cu Evanghelia, vreau să încep cu lectura din Vechiul Testament. Să ne întoarcem, așadar, la Cartea Exodului, cap. 34, din care este luată lectura acestei Duminici. E cunoscuta relatare despre Domnul apărându-i lui Moise pe Muntele Sinai, după distrugerea celor două table cu cele Zece Porunci. Ne amintim că Moise sparge tablele când află că israeliții au comis idolatrie, apoi trebuie să se întoarcă pe munte să ia altele noi. În acest context, în Exod 34,4 citim aceste cuvinte: «Moise a tăiat două table de piatră ca și cele dintâi; s-a sculat de dimineață și s-a suit pe Muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; și a luat în mână cele două table de piatră. Domnul a coborât în nor și a stat acolo cu Moise și a chemat numele Domnului.»

Mă opresc aici. Când vedeți cuvântul „Domnul” (în engleză scris cu majuscule), este numele divin sacru: YHWH, se numește tetragramaton, cele patru litere sfinte pe care evreii nu le rosteau de fapt. Nici măcar nu suntem siguri cum se pronunță, dar e numele Domnului, numele personal al Dumnezeului lui Israel. «Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise și a strigat: „Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și de adevăr.” Imediat Moise s-a plecat până la pământ și l-a adorat. El a zis: „Doamne, dacă am aflat har în ochii Tăi, te rog, Doamne, să mergi în mijlocul nostru; într-adevăr, acest popor este încăpățânat, dar iartă-ne fărădelegile și păcatele și fă-ne moștenirea Ta!”»

Să ne oprim aici. Înțelegem de ce cineva care încearcă să predice de aici s-ar putea întreba: ce legătură are aceasta cu Treimea? Nu se face o referire explicită la Treime. Dacă privim sensul literal al textului, în contextul său, aceasta e o relatare cu Moise întâlnindu-l pe Dumnezeu pe Muntele Sinai ca să primească cele două noi table cu cele Zece Porunci. Ce legătură are cu Treimea? Dacă citim textul după sensul său spiritual veți înțelege ceva puțin diferit. Cu alte cuvinte, unul dintre lucrurile pe care Părinții Bisericii le știau e că, deși misterul Preasfintei Treimi nu avea să fie deplin revelat decât la Rusalii, Dumnezeu a permis semne, prefigurări, un fel de indicii despre misterul Treimii, să fie revelate treptat de-a lungul timpului în Vechiul Testament. Și dacă ne întoarcem și le privim în lumina Noului Testament, putem vedea anumite indicii și semne ale misterului Treimii în aceste pasaje din Vechiul Testament.

În acest caz sunt două semne cheie aici: întâi de toate observați că în v. 5 se spune că „Domnul a coborât în nor”. Dacă privim Scriptura de la început până la sfârșit, de la Vechiul la Noul Testament, atunci când vedem că Dumnezeu vine pe nor, atunci când vedem norul, el este mereu un simbol sau o imagine a Duhului lui Dumnezeu. Vedem aceasta în Noul Testament în repetate rânduri, cum ar fi la Schimbarea la Față, când Dumnezeu coboară pe munte și Tatăl vorbește: „Acesta este Fiul Meu preaiubit”, Fiul e prezent, și prezența Tatălui coboară asupra lui Isus și a ucenicilor într-un nor, aceștia sunt umbriți de un nor. Norul trimite la misterul Duhului Sfânt, vedeți deci legătura dintre nor, în repetate rânduri. Catehismul spune aceasta la nr. 697, că norul e un simbol pentru Duhul Sfânt.

În al doilea rând, și e mai interesant, când auzim că Domnul vine, observați ce se întâmplă aici: „Domnul… a stat acolo cu Moise”. Majoritatea dintre noi, când vedem cuvântul „Domnul” în Vechiul Testament nu fără un motiv întemeiat, presupunem că e vorba de Dumnezeu Tatăl. Considerăm că Domnul este un nume pentru Tatăl. Dar să nu uităm că în Noul Testament, „Domn” e unul dintre titlurile principale pentru Isus, pentru Fiul. În tradiția creștină primară, din vremea Părinților Bisericii cum ar fi Iustin Martirul sau Irineu, de câte ori vedeau apariții ale Dumnezeu, că Domnul coboară, mai ales dacă apărea ca un om, precum cei trei bărbați care au venit la Abraham, în Geneză 18 și 19, când se întâmpla aceasta, Părinții Bisericii spuneau mereu că acela de fapt era Fiul venind într-un anumit sens la oameni pentru a le vorbi, pentru a le apărea nu într-un mod întrupat, ci într-un fel ce prefigura ceea ce avea să se întâmple în Întrupare.

Așadar, ce avem aici? Norul îl simbolizează pe Duhul, iar Domnul e o imagine pentru Fiul, pentru a doua Persoană a Treimii, Cuvântul. Și nu trebuie să mă credeți pe mine. Puteți să vă uitați, din nou, în Catehism. Căci Catehismul Bisericii Catolice, la nr. 707, ne dă un indiciu despre cum să interpretăm aceste străvechi apariții ale lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Aceasta spune Catehismul: «Teofaniile (manifestări ale lui Dumnezeu) luminează calea făgăduinței, de la patriarhi la Moise și de la Iosua până la viziunile care inaugurează misiunea marilor profeți. Tradiția creștină a recunoscut întotdeauna că Cuvântul lui Dumnezeu se lăsa văzut și ascultat în aceste teofanii, în care Norul Duhului Sfânt îl revela și în același timp îl umbrea.»

Fascinant pasaj din Catehism. Observați ce ne spune. Cuvântul, a doua Persoană a Treimii, cunoscută și ca Fiul, care urma să se întrupeze în Isus Cristos, a apărut în Vechiul Testament adesea în și cu norul, care era Duhul Sfânt, umbrind și în același timp revelând Persoana Divină. Ceea ce avem deci în Vechiul Testament sunt aceste două Persoane Divine: Cuvântul și Duhul, Fiul și Duhul, acționând împreună în teofanii, în revelațiile lui Dumnezeu înaintea patriarhilor, a lui Moise și a profeților. Așadar, ei întâlnesc Persoanele Treimi, dar într-un fel în care sunt încă ascunse, nu pe deplin revelate. Când Biserica alege deci o teofanie pentru sărbătoarea Preasfintei Treimi, ea reflectă acea tradiție de a le vedea pe acestea ca semne, ca o prefigurare a plinătății misterului Treimii care va fi revelat în Noul Testament și ca apariția, într-un anumit sens, a două dintre Persoanele Treimii: Cuvântul și Duhul sau Fiul și Duhul.

Înainte de a continua, un scurt avertisment, vreau să fiu clar: aceasta nu înseamnă că Isus s-a întrupat în Vechiul Testament. Unii fac această greșeală. Nu aceasta spunem. Spunem că Dumnezeu vine și se revelează, Dumnezeu-Treime, cele trei Persoane Divine, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. că Fiul și Duhul într-un mod deosebit vin în lume pentru a-l descoperi pe Dumnezeu profeților și patriarhilor.