Poruncile - elemente de bază

Pacea să fie cu voi! Prieteni, am ajuns acum la treia duminică din Postul Mare. Continuăm această călătorie prin timpul sfânt al Postului Mare. Am spus adesea că Postul Mare e cam ca pregătirea de bază pentru militari, sau ca antrenamentul intens înainte de începerea sezonului de fotbal. Este o întoarcere la elementele de bază. Mă gândesc aici la cel mai mare jucător de golf din toate timpurile, Jack Nicklaus. Când Jack Nicklaus era la apogeul capacităților sale – când era cel mai bun jucător din lume – mergea în afara sezonului la antrenorul său, cel care l-a învățat pe când era doar un copil, un individ numit Jack Grout, și îi spunea: „Jack, tratează-mă ca și cum aș fi un începător”. Era cel mai mare jucător de golf din lume, dar dorea ca antrenorul său să îl trateze ca pe un începător, astfel încât să se reîntoarcă la elementele de bază.

Mă gândesc la toate acestea pentru că prima noastră lectură pentru astăzi e despre cele Zece Porunci. Le știm cu toții, aproximativ: „O, cele Zece Porunci…” Câți dintre noi le-am putea recita? Cât de bine am interiorizat cele Zece Porunci? Cred că ele funcționează, într-un fel, ca elementele de bază ale vieții morale și spirituale. Înainte să pornesc într-o incursiune mistică elaborată, ar fi bine să fiu înrădăcinat în elementele fundamentale, iar cele Zece Porunci, cred eu, ni le prezintă. Nu pot în această scurtă predică trata în amănunt cele Zece Porunci. Dar unul dintre cele mai bune locuri, apropo, pentru a căuta aceasta este Catehismul Bisericii Catolice. Mergeți și căutați acolo: tratează foarte bine și detaliat fiecare dintre cele Zece Porunci. Ce voi face eu e să mă opresc poate doar un minut și jumătate pe fiecare dintre cele zece, doar pentru a da o orientare. Apropo, se găsesc în Exod 20. Petreceți deci ceva timp astăzi, scoateți Biblia – Exod 20 – și citiți aceste faimoase Porunci.

Iată prima: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”. Poate vă amintiți de săptămâna trecută, când am vorbit despre ordonarea iubirii: îl iubim pe Dumnezeu în primul rând și apoi orice altceva de dragul lui Dumnezeu. Nu trebuie să aducem cult la nimic altceva – aceasta e ideea. Dacă fac din orice altceva cea mai înaltă iubire a vieții mele, atunci viața mea spirituală este dezechilibrată. Iată de ce această primă poruncă este cea mai importantă. Este esențială între toate. La ce sau cui aduci cult? Nu există o întrebare spirituală mai importantă. Iar porunca de aici este: numai lui Dumnezeu; fără concurență, fără alți zei în afară de El. Îmi place micul corolar: „Căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos”. Nu citiți aceasta, vă rog, ca Dumnezeu având o criză de furie. Dumnezeu nu are sentimente și nu intră și iese din stări emoționale. Ce ni se comunică aici este că Dumnezeu, pentru binele nostru, nu acceptă nici o opoziție. Nu ne permite, nu vrea să cădem în venerarea a ceva mai puțin decât ceea ce e de fapt Binele suprem. Este un Dumnezeu gelos. Bine.

A doua poruncă: „Să nu rostești numele Domnului Dumnezeului tău în zadar”. Probabil toți cei care citesc aceasta se gândesc: „Ei bine, atunci nu jura. Nu folosi numele lui Dumnezeu în mod nerespectuos.” Da, bine. Cred că e adevărat și recomand cu tărie să nu facem acest lucru. Dar, în contextul din vechime, probabil avea acest sens, de a nu folosi numele lui Dumnezeu ca pe o incantație sau ca pe o vrajă – ideea fiind că nu suntem niciodată în situația de a-l manipula pe Dumnezeu. Să nu credeți că Dumnezeu e acolo pentru a avea grijă de micile noastre nevoi și fixații. Nu, nu; lucrurile funcționează invers! Noi existăm pentru Dumnezeu; noi îi datorăm viața lui Dumnezeu. Viețile noastre nu ne au pe noi în centru; îl au pe Dumnezeu și ce vrea Dumnezeu să facă pentru noi și prin noi. „Nu rosti numele Domnului, Dumnezeului tău, în zadar” e deci un mod de a spune: „Să nu crezi că ești vreodată în poziția de a-l manipula pe Dumnezeu”. Nu, nu! Devino slujitorul lui Dumnezeu.

A treia poruncă, derivată din primele două, desigur: „Adu-ți aminte să sfințești Sabatul (ziua Domnului)”. Una este, oameni buni, să spui: „O, da, Dumnezeu – centrul vieții mele. O, da, Dumnezeu e cea mai mare iubire din viața mea, categoric.” Demonstrează aceasta! Arăți aceasta în viața și comportamentul tău? Se vede aceasta? Se vede sub vreo anumită formă? Ei bine, această poruncă, „sfințește ziua Domnului”: pune deoparte o zi în care te vei închina lui Dumnezeu – nu la modul abstract, ci printr-un set concret de comportamente. Mă gândesc des la aceasta, sunt destul de în etate să îmi amintesc când ziua Domnului, în țara noastră, era într-adevăr o zi diferită. Nu era doar o altă zi a weekend-ului, doar o altă sâmbătă. Nu, nu! Duminica avea savoarea ei proprie. Aproape totul – îmi amintesc clar acele zile – era închis duminica. Motivația era că trebuie să mergi la biserică! Trebuie să lași deoparte preocupările obișnuite și să te dedici lui Dumnezeu în acea zi. Faptul că acest lucru a dispărut, că această poruncă nu e respectată… Faptul că… Pe când eram copil, 97% din țara noastră susținea că crede în Dumnezeu sau că are o anumită afiliere religioasă; acum, până la 26% din țara noastră spune: „Nu am nici o religie”. A nu respecta această poruncă este o chestiune foarte gravă, pentru că înseamnă că nu materializăm, nu concretizăm angajamentul nostru față de Dumnezeu.

Bine! Primele trei porunci aparțin la ceea ce numim „prima tablă” a Legii. Gândiți-vă la Moise coborând de pe munte cu cele două table. Pe prima tablă sunt cele trei porunci care au legătură cu Dumnezeu și, în mod adecvat, acestea sunt primele: sunt cele mai importante. Apoi, pe a doua tablă, celelalte șapte porunci au legătură cu relațiile dintre noi. Bine.

Deci prima de pe a doua tablă, a patra poruncă: „Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta.” Are de-a face cu acești oameni speciali care ne-au dat naștere? Da. Trebuie într-adevăr să îi cinstim pe tatăl și pe mama noastră, cei care ne-au dat viață. Da! Le datorăm, într-un fel, totul. De aici mare loialitate și devotamentul față de părinții noștri – da, aceasta este esența poruncii. Dar Biserica a considerat-o mereu și într-un sens oarecum mai larg: cinstea pe care o datorăm oricărei figuri cu autoritate din viața noastră. Gândiți-vă la cinstea pe care un elev o datorează profesorului, cinstea pe care un jucător o datorează antrenorului, cinstea pe care un cetățean o datorează unui judecător sau unui lider politic – și apoi și mai larg, cinstea pe care o datorăm cu toții marilor tradiții care ne-au dat naștere. Ce s-ar întâmpla dacă dintr-o dată toată această cinste dată autorității și tradiției ar dispărea? Societatea noastră s-ar prăbuși. Pot sugera atunci: în societatea noastră, în care „drepturile mele” și „prerogativele mele” și „eu decid ce este adevărat” și „nu îmi spune ce să fac” – navigăm în ape destul de periculoase. Nu! Cinstește-ți mama și tatăl. Cinstește-i pe cei cu autoritate. Cinstește marile tradiții care ți-au dat naștere. Nu vreau să spun să le adori! Toate acestea pot fi cu greșeli, desigur. Dar atitudinea fundamentală de respect este în mod adecvat una dintre poruncile lui Dumnezeu.

A cincea poruncă: „Să nu ucizi”. Avem un Dumnezeu al vieții. Se afirmă aceasta iar și iar, în Vechiul Testament și în Noul. Viața aparține lui Dumnezeu. Dumnezeu dă viață. E exclusiv prerogativa lui Dumnezeu să ia viața, El este Stăpânul vieții. Noi nu avem această prerogativă! Nu ține de noi să decidem să punem capăt vieții cuiva sau să punem capăt propriei vieți. Gândiți-vă din nou astăzi: „Clar că e prerogativa mea! Dacă vreau să practic eutanasia… Ajută-mă să mă sinucid, căci eu sunt stăpânul vieții mele!” Nu, nu! Nici în viață, nici în moarte, nu ne aparținem nouă. Noi aparținem Domnului. Și astfel „să nu ucizi”. A recunoscut Biserica, din timpuri imemoriale, legitimitatea autoapărării? Da, a făcut-o. Deci nu este o poruncă absolută. În apărarea propriei vieți, poți lua viața altuia. Dar dincolo de această excepție, nu ne aparține această prerogativă. Din nou, este o predică pentru o altă zi, desigur, dar toate modalitățile din cultura și societatea noastră prin care ne-am arogat stăpânirea asupra vieții… Am menționat eutanasia. Să îndrăznesc să menționez avortul? 800.000 de avorturi, aproximativ, pe an în țara noastră – circa 63 de milioane de când a fost dat verdictul Roe vs. Wade. „Să nu ucizi!” Nu tu stăpânești viața și moartea – Dumnezeu o face. Merită să ne gândim la aceasta, oameni buni.

Faimoasa poruncă a șasea: „Să nu comiți adulter”. Desigur, adulterul înseamnă încălcarea jurămintelor căsătoriei, dar Biserica a luat adesea această poruncă într-un sens mai larg ca însemnând orice încălcare a castității. Ce este castitatea? Înseamnă integritate sexuală. Înseamnă o ordonare corectă, comportament corect în sfera sexuală. Pentru ce sunt relațiile sexuale? „Sunt doar pentru plăcerea mea.” Nu, nu! Biserica a spus mereu că relațiile sexuale sunt pentru unire și procreare și, prin urmare, aparțin contextului unei căsătorii consfințite între un bărbat și o femeie. „Să nu comiți adulter” – Biserica o ia apoi în sens larg ca orice încălcare a acestui standard. Din nou, avem tendința să gândim: „O, nu! Relațiile sexuale ne aparțin! Depinde de noi să le definim. Eu le definesc după capriciile mele personale.” Ei bine, nu, relațiile sexuale au o ordine obiectivă și aceasta trebuie să fie onorată.

Porunca a șaptea: „Să nu furi”. Pun pariu că mulți dintre noi, în moduri mici, în moduri mari, am încălcat adesea această poruncă. Adică da, luăm lucruri de la alții, dar interpretată mai larg, această poruncă are legătură cu dreptatea. Platon a spus cu eoni în urmă, cu mult timp în urmă: „Dreptatea înseamnă a-i da fiecăruia ceea ce i se cuvine”. A da altor oameni ceea ce li se cuvine; prin urmare, înseamnă cinstirea identității lor, cinstirea bunurilor lor, cinstirea a ceea ce le aparține. Când încalc aceasta, comit o nedreptate profundă. Este o temă foarte bună de meditație, oameni buni. Ofer mereu fiecărei persoane din jurul meu ceea ce i se cuvine, sau adesea iau de la ei, pentru scopurile mele, ceea ce li se cuvine? Iată ce implică furtul, în moduri mari și mici.

Porunca a opta: „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”. Cred că această poruncă are o relevanță extraordinară astăzi. Are deci de-a face cu a vorbi, cu a spune adevărul, dar mai ales despre alte persoane – să spun adevărul despre ceilalți. Rețelele sociale, oameni buni? Cât de des pe rețelele sociale ne angajăm în cel mai grav tip de calomnie. Mă refer la atacarea oamenilor, la distrugerea reputației lor. Ce ziceți de întreaga cultură a ostracizării, care implică adesea pur și simplu distrugerea vieții cuiva? A mărturisi strâmb. Întrebați-vă pe parcursul zilei: cât de des chiar am spus adevărul despre alți oameni? Sau am manipulat lucrurile pentru a-i face să arate prost, a-i doborî, a-i ostraciza? Această poruncă veche are o relevanță extraordinară astăzi. Puneți-vă întrebări reale și sincere despre ceea ce spuneți. Aceasta este porunca a opta.

Îmi permiteți să unesc, ajungând acum la sfârșit, poruncile nouă și zece – și anume: „Să nu poftești femeia aproapelui tău” și „Să nu poftești nici un lucru al aproapelui tău”. Am mai vorbit anterior de marele filosof René Girard. Girard a observat ceea ce numea calitatea mimetică a dorinței noastre. Mimesis înseamnă imitație. Ideea lui era că foarte des ne dorim lucruri nu pentru că sunt atât de grozave în sine, ci le dorim pentru că altcineva le dorește. Uitați-vă la copiii mici. E o grămadă de jucării și un copil mic nu are nici un interes pentru o jucărie până când un alt copil vine și arată interes pentru ea. Acum, dintr-o dată, mă interesează cu adevărat aceea! Gândiți-vă la modul în care funcționează mare parte din publicitate. Iată o pereche de pantofi. Poate că nu mă interesează deloc, până când aflu că unei celebrități îi plac acei pantofi. Ei bine, atunci încep să mi-i doresc și eu. Aceasta este calitatea mimetică sau imitativă a dorinței.

Ideea lui Girard este aceasta: o mare parte dintre conflicte provin din acest fapt. Pentru că dacă eu vreau ceva pentru că tu îl vrei, tu vrei ceva pentru că eu îl vreau, în curând vom intra în conflict unul cu celălalt. Lucrul pe care îl dorim amândoi ar putea chiar să nu fie foarte interesant. Dar intrăm în conflict din cauza calității mimetice a dorinței noastre. Acum vedeți din nou acest limbaj: „Să nu poftești soția aproapelui tău. Să nu poftești bunurile aproapelui tău.” Vrei o soție pentru tine? Grozav! Vrei bunuri pentru tine? Grozav! Dar încetează să dorești aceste lucruri pe care le au alții. Încetează să dorești ceea ce doresc alți oameni. Aceasta duce la atât de multe dintre conflictele noastre. Nu e nimic greșit la a dori lucruri, dar stați departe de aceste forme mimetice ale dorinței care duc la conflict.

Bine. Am fost destul de aproape – aproximativ 1 minut și jumătate pentru fiecare poruncă. Permiteți-mi să închei cu aceasta. Pot să vă recomand, pentru a face ideile acestea cu adevărat concrete: nu doar reflectați la aceste cuvinte, ci mai degrabă scrieți pe o foaie de hârtie cele Zece Porunci, și apoi folosiți-o ca o examinare a conștiinței pentru a vă pregăti pentru Spovada din Postul Mare. Un lucru excelent ce îl putem face în Post, oameni buni, este să mergem la Spovadă. Una dintre cele mai bune modalități de a vă pregăti e să parcurgeți cu atenție aceste Zece Porunci și să vedeți: „Cum mă descurc?” Și Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.