Trei adventuri

Bine ați venit în prima zi din „Să mergem cu Sfânta Familie”.

CĂLĂTORIE CU SFÂNTA FAMILIE

1) CELE TREI ADVENTURI
Venirea în timp, har și glorie a lui Cristos

Bun venit la călătoria noastră prin Advent. Sunt Scott Hahn și astăzi ne vom concentra asupra semnificației Adventului. Știm cu toții ce este Adventul. Este un timp liturgic care începe anul liturgic și este o perioadă ușor penitențială, asemănătoare cu Postul Mare, dar nu la fel de severă sau atât de lungă. Adventus știm că este un termen latin și denotă sosirea unei persoane notabile. Și desigur, în acest caz, persoana de seamă este Cristos, Mesia, Mântuitorul mult așteptat. Așadar, atunci când reflectăm la ceea ce facem, nu ne uităm doar înapoi, la venirea lui Cristos în sec. I, ci așteptăm cu nerăbdare și sărbătorirea Crăciunului, care vine la sfârșitul Adventului. Dar aceasta este tot ce facem? Nu. Cred că cu cât ne scufundăm mai adânc, cu atât descoperim mai mult că Adventul este un lucru cu multe fațete splendide.

Așadar, de exemplu, în prima duminică din Advent, pentru lectura din breviarul roman avem Lectura catehetică 15, un citat din marele Sf. Ciril al Ierusalimului, probabil cel mai mare catehet din primii 500 de ani. Și în această lectură de Advent pentru duminică, dar și în această Prelegere catehetică din sec. IV, îl auzim pe Sf. Ciril explicând catecumenilor că există, desigur, o singură venire și aceea este venirea lui Cristos. Dar continuă spunând că noi predicăm nu numai o venire a lui Cristos, ci și o a doua. La ce se referă? Ei bine, desigur, la a doua venire, Adventul final. Și este adevărat, dar este incomplet. Pentru că dacă veți continua să citiți din breviarul roman, veți descoperi că în miercurea primei săptămâni de Advent avem o lectură extinsă din abatele cistercian din sec. XII, Sf. Bernard de Clairvaux. Și ascultați aceasta: „Știm că există o triplă venire a Domnului”. O triplă venire? Da! El descrie un al treilea Advent. Continuă spunând că „al treilea Advent are loc între celelalte două”. Este un adventus medius. Ce este acesta? O venire la mijloc, o venire intermediară. El continuă să explice că prima dată când Cristos vine, acel Advent din sec. I, a fost în trup și slăbiciune muritoare. Și apoi, desigur, la sfârșitul timpului, viitorul Advent va fi în glorie și măreție.

Ce este atunci acest adventus medius, această venire la mijloc? O descrie în termenii venirii lui Cristos „în duh și în putere”. Și se referă, desigur, la Ioan 14,23, când Isus le spune discipolilor din Cenacol, în seara Joii Mare, că în curând se va duce la Tatăl și „noi vom veni la tine”. „Vom veni la tine” – da! Prin puterea Duhului Sfânt, prin Rusalii, dar și prin alte mijloace. Și deci ceea ce descoperiți în învățătura Sf. Bernard de Clairvaux este că există o prezență intermediară. Folosim adesea termenul grecesc parousia pentru a ne referi la sfârșitul timpului, la a doua venire. Literal parousia, un cuvânt grecesc folosit în Noul Testament, semnifică nu atât venire cât prezență. Astfel, în Filipeni 2, când Sf. Paul le amintește filipenilor cum, „nu numai în prezența mea, ci și în absența mea, continuați să lucrați cu frică și cutremur mântuirea voastră” – cuvântul pentru „prezența” lui era parousia. Așadar între sec. I și sfârșitul timpului unde găsim acest adventus medius? Unde găsim că vine la mijloc? Ei bine, după Sf. Bernard de Clairvaux, mai ales în vestirea Cuvântului și în celebrarea Sacramentelor, în special a Preasfintei Euharistii. Ce mărturisim noi, creștinii catolici? Mărturisim Prezența reală. Ei bine, dacă ai traduce aceasta din limba de sec. XXI în greaca sec. I, ai vorbi despre adevărata parousia, parusia euharistică. Căci Cristos vine în glorie, dar gloria Sa este acum ascunsă. El vine în Cuvânt și în Sacrament, în toate cele șapte Sacramente, dar mai ales în acest timp al Adventului, celebrăm în fiecare duminică ceea ce Părinții Bisericii primare numesc „micul Paște”, pentru că Domnul înviat este cel care ni se arată în Euharistie, în Prezența reală, în această venire de mijloc, în acest adventus medius.

Așa că pe parcursul Adventului, pe măsură ce ne pregătim să celebrăm din nou nașterea lui Isus, să recunoaștem, prin ochii credinței, o venire glorioasă. La final, vălul va fi ridicat. Și când îl vom vedea, îl vom vedea așa cum este El: glorificat. Vom deveni ca El. Și noi vom fi glorificați. Dar, între timp, există o Prezență reală, există atenție și, în același timp, există un motiv de sărbătoare. Așadar, în acest perioadă de penitență ușoară a Adventului, să așteptăm cu nerăbdare nu numai venirea lui Cristos în sec. I, și a doua venire a lui Cristos la sfârșitul timpurilor; să așteptăm cu nerăbdare modurile subtile, dar profunde, în care El ni se arată, prin Duhul Sfânt, dar și prin Preasfânta Euharistie și vestirea Cuvântului. Și nu uitați: în faptele mărunte pe care le facem cu multă iubire îl vom auzi pe Domnul nostru spunând în ziua de pe urmă: „Ce ai făcut acestor frați mai mici ai mei, Mie mi-ai făcut”. Începând deci această călătorie prin Advent, să celebrăm apropierea lui Cristos, faptul este că El nu este departe. El este mai aproape de noi decât suntem noi înșine.

Așa că să încheiem cu un cuvânt de rugăciune în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin. Dumnezeule Atotputernic, Tatăl nostru din ceruri, îți mulțumim pentru venirea Fiului Tău, pentru împlinirea făgăduinței Tale, pentru împlinirea acestor oracole profetice. În numele lui Isus, îți cerem acum să reverși Duhul Sfânt peste noi pentru ca această călătorie să fie făcută cu fidelitate și rodnicie. Căci cerem aceasta în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin. Vă mulțumesc că mi-ați fost alături în această călătorie prin Advent. Până data viitoare, Domnul să vă binecuvânteze din belșug.