Cinci efecte puternice ale Sacramentului Mirului

pr. Mike Schmitz

Ați fost miruit? Ați primit deja Sacramentul Mirului? Înseamnă aceasta că sunteți acum un catolic „matur”, că ați absolvit? Nu chiar. Este mult mai mult decât atât. Pr. Mike analizează cele 5 efecte care decurg din primirea Sacramentului Mirului. Conform CBC, acestea sunt: „ne înrădăcinează mai adânc în filiația divină, prin care spunem «Abba, Tată»; ne unește mai strâns cu Cristos; sporește în noi darurile Duhului Sfânt; ne leagă mai desăvârșit de Biserică; ne dăruiește o putere specială a Duhului Sfânt pentru a răspândi și a apăra credința prin cuvânt și faptă, ca adevărați martori ai lui Cristos”.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Oana C.).

Durată: 7 min 38 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete: *

La un an după ce am fost miruit, Biserica a scos această carte: Catehismul Bisericii Catolice – cu un an întârziere. Când l-am citit, m-am gândit: „O! Este atât de bine!”, căci în Catehismul Bisericii Catolice, la subiectul Sacramentului Mirului, se spune: „Care sunt cele cinci efecte ale Mirului?”

Vă salut! Sunt pr. Mike Schmitz, de la Ascension Presents. Iată cele cinci efecte ale Mirului.

  1. Nr. 1 spune: „ne înrădăcinează mai adânc în filiația divină, prin care spunem «Abba, Tată»” (nr. 1303). Cuvinte mari: filiație divină. Practic, când ești botezat, devii cu adevărat fiu sau fiică a lui Dumnezeu. Ești adoptat de Dumnezeu Tatăl. Așadar, ce face Mirul este să te înrădăcineze și mai adânc în calitatea ta de fiu sau fiică, da? Ajungi să te unești și mai profund cu Dumnezeu ca Tatăl tău adoptiv. Îi poți striga lui Dumnezeu: „Abba, Tată”. Mai știți ce a spus Sf. Paul? A spus: doar prin Duhul Sfânt poți striga: „Abba, Tată!”
  2. Nr. 2 spune că „ne unește mai strâns cu Cristos” (nr. 1303). Aveți deci o relație cu Isus. Minunat! Mirul vă unește și mai strâns cu Cristos. Deci nu doar vă aprofundați relația cu Tatăl, ci vă uniți mai strâns cu Cristos.
  3. Nr. 3: „sporește în noi darurile Duhului Sfânt” (nr. 1303). M-am rugat pentru înțelepciune, înțelegere, sfat, știință, evlavie, frică de Domnul etc. La Botez ți se dau aceste daruri. La Mir sunt sporite acele daruri. Să recapitulăm. Nr. 1: uniți mai profund cu Dumnezeu ca Tată. Nr. 2: uniți mai strâns cu Isus Cristos. Nr. 3: creșterea darurilor Duhului Sfânt.
  4. Nr. 4: face legătura noastră cu Biserica mai perfectă. Îmi amintesc că auzeam când eram copil spunându-se: „Ești miruit și acum ești un adult în Biserică”. Ei bine… nu, nu chiar. Nu e ca și când acum poți cumpăra țigări bisericești sau juca la loteria Bisericii. Înțelegeți? E doar o glumă. Dar ce înseamnă este că e ultimul Sacrament de inițiere. Adică nu mai există nici o inițiere prin care să treci. Ești deci legat de Biserică. Inițierea în Biserică îți este completă. În acest moment, Papa nu este mai catolic decât tine. Este un fel de a spune. Din nou, recapitulăm, acum mai profund uniți cu Dumnezeu Tatăl, mai strâns uniți cu Dumnezeu Fiul, daruri sporite ale Duhului Sfânt, complet uniți, pe deplin uniți cu Biserica, mai perfect. Primele efecte ale Mirului sunt minunate. Sunt excelente. Primele patru.
  5. Al cincilea efect al Mirului… Când l-am auzit, m-am gândit: „Doamne, da, așa ceva am vrut”. Și este ceea ce vreau. Iată al cincilea efect al Mirului. Mă dă pe spate. Spune așa. Se spune că Mirul „ne dăruiește o putere specială a Duhului Sfânt pentru a răspândi și a apăra credința prin cuvânt și faptă… pentru a mărturisi cu curaj numele lui Cristos și pentru a nu ne rușina niciodată de crucea Lui” (nr. 1303). Când am citit aceasta, m-am gândit: „Doamne, aceasta e ceea ce vreau”. Iată din nou. Mirul „ne dăruiește o putere specială a Duhului Sfânt pentru a răspândi și apăra credința prin cuvânt și faptă, ca adevărați martori ai lui Cristos [am omis inițial], pentru a răspândi și apăra credința prin cuvânt și faptă, ca adevărați martori ai lui Cristos”.

Amintiți-vă ce le spune Isus apostolilor în Fapte 1. Ei spun: „Doamne, poți restabili acum împărăția lui Israel”. Iar El: „Nu, nu, nu, așteptați. Veți primi putere când Duhul Sfânt va veni peste voi. Și atunci veți fi martorii Mei aici, în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria, până la marginile pământului.” Acel Duh Sfânt promis care a apărut la Rusalii, în Fapte 2, este dat fiecărei persoane care este deschisă față de Sacramentul Mirului. Fiecare persoană care este deschisă față de Sacrament primește această „putere specială a Duhului Sfânt pentru a răspândi și apăra credința prin cuvânt și faptă [prin ce spuneți și cum trăiți] ca adevărați martori ai lui Cristos”. „Veți fi martorii Mei” – așa a spus El.

„Când primiți această putere specială.” Acum în Fapte 1, Isus vorbește despre această putere specială. Iar cuvântul pentru putere este dynamis, în greacă, care înseamnă dinamită. Așadar Biserica spune că primiți o dinamită specială a Duhului Sfânt. Nu ca să faceți ce vreți, să ieșiți și să vă trăiți viața, ci ca să răspândiți și să apărați credința prin cuvânt și faptă, ca adevărați martori ai lui Isus Cristos. Foarte bine! Nr. 2: să proclamăm numele lui Isus Cristos cu îndrăzneală. Atunci când ați fost miruiți, fie că ați fost miruiți de mici, fie că ați fost miruiți în liceu, mai târziu, oricând a fost, vi s-a dat puterea specială de a proclama numele lui Isus Cristos cu îndrăzneală. Apostolii, când au fost miruiți, când au primit Duhul Sfânt la Rusalii, exact așa au făcut. Cu toții au ieșit și Petru a ținut această predică incredibilă în care mii de oameni au fost convinși, au fost pătrunși la inimă de Duhul Sfânt prin cuvintele lui Petru. De ce? Pentru că el a proclamat numele lui Isus Cristos, răstignit și înviat din morți, cu îndrăzneală.

Isus v-a dat și vouă această putere. Și dacă nu sunteți încă miruiți, vrea să vă dea această putere, ca să îi puteți proclama numele cu îndrăzneală. Iar nr. 3 este să nu vă fie niciodată rușine de cruce. Imaginați-vă să nu vă fie niciodată rușine de cruce. Cel mai mic mod? Ieșiți în oraș să mâncați. Ce se întâmplă? Este timpul să vă rugați înainte de masă. Nu prea vreau să… Poate sunteți la liceu și este timpul să vă rugați. Mergeți să mâncați amiaza. Fac semnul crucii sau cumva îmi scarpin nasul sau nu fac nimic chiar nimic? Evident, acesta este un exemplu mărunt. Dar chiar și așa, trebuie să mă întreb: îmi este rușine de cruce? La un nivel mai larg, care este crucea pe care Isus v-a încredințat-o? Ce parte din crucea lui Cristos v-a încredințat El și de care poate vă e rușine? Să poți să nu îți fie niciodată rușine de aceasta…

Chiar mai departe, chiar mai clar, crucea lui Isus. Uneori, chiar și noi, creștinii, poate că experimentăm o ezitare și o jenă pentru faptul că atunci când Dumnezeul nostru a devenit om, când Dumnezeu a devenit om, s-a smerit și a fost ascultător până la moarte, moartea pe cruce. Sunt eu mândru de El? Sau mi-e rușine de El și de crucea Sa? Mă uit la acea imagine a lui Isus pe cruce și spun: „Aceasta este iubirea lui Dumnezeu pentru mine și este iubirea lui Dumnezeu pentru voi”? Sau ezit?

Vedeți, îmi plac aceste efecte ale Mirului. Așa ar trebui să se întâmple în viața fiecăruia dintre noi. Acesta este darul care v-a fost dat și iată întrebarea: s-a manifestat acel dar? S-a revelat acel dar? A fost trăit acel dar? Dacă nu încă, și ați fost deja miruiți, pur și simplu rugați-vă: „Doamne, te rog! Fă toate aceste lucruri. Unește-mă mai puternic cu Tine, cu Tine, Dumnezeu, Tatăl meu, Tatăl meu adoptiv; unește-mă mai strâns cu Isus Cristos, Fiul Tău; dă-mi această sporire a darurilor Duhului Sfânt; fă această legătură a mea cu Biserica mai desăvârșită; și, de asemenea, dă-mi acea putere specială pentru a răspândi și a apăra credința prin cuvânt și faptă, ca adevărat martor al lui Isus Cristos; să proclam numele lui Isus Cristos cu îndrăzneală și să nu îmi fie vreodată rușine de cruce.” Acesta este darul pe care Dumnezeu îl are pentru voi. Pur și simplu cereți-l. Isus a promis: „Tatăl va da Duhul Sfânt oricui îl va cere” (cf. Luca 11,13). Așadar, ce așteptați? Cereți și primiți!

Din partea la Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Ce superputere ați vrea să aveți? Chiar nu pot alege una. Poate zburatul, dar să clarific. Nu doar să plutesc, ci să pot zbura repede. Dacă vrei să zbori cu viteza luminii, trebuie să fii și invulnerabil. Trebuie să reziști fără oxigen, când mergi în spațiu. Să fii insensibil la căldură sau frig. Să ai și vedere telescopică, căci mergi cu viteza luminii. Trebuie și să fii foarte puternic, căci nu vrei să ajungi la clădirea în flăcări și să nu poți ajuta deloc. Practic, Superman.