Cinci semne ale Duhului Sfânt

Pacea să fie cu voi! Prieteni, ajungem la a VI-a Duminică a Paștelui, ceea ce înseamnă că ne apropiem de sfârșitul timpului pascal, ceea ce înseamnă că ne îndreptăm spre marea sărbătoare a Rusaliilor, care, după Crăciun și Paști, este cea mai importantă sărbătoare a anului liturgic – sărbătoarea Duhului Sfânt. De aceea Biserica ne oferă acum, pe măsură ce ne apropiem de Rusalii, aceste mici indicii, mici anticipări ale Duhului Sfânt. Dacă vorbiți mai ales cu prietenii noștri creștini răsăriteni, ei ne vor mustra pe noi, cei din Occident, pentru că tindem să minimalizăm rolul Duhului Sfânt. Poate este ceva adevăr aici, sunt multe motive pentru aceasta, dar cu siguranță nu are justificare în Scriptură. Scriptura este plină de pătrundere și celebrare a Duhului Sfânt. Și în acest timp pascal, v-am spus înainte: întreaga carte a Faptelor Apostolilor este cu totul despre Duhul Sfânt. Cristos cel Înviat, Cristos cel Înălțat își trimite acum Duhul în Biserică pentru a-i continua lucrarea.

Ce vedem acum în toate cele trei lecturi de astăzi este această manifestare minunată a Duhului, semnele Duhului Sfânt. Cred că este de folos pentru noi toți, căci aceasta este încă era în care trăim. Suntem în actul 5 al marii theodrame. Suntem în actul final al theodramei, care este epoca Bisericii. Ceea ce era deci adevărat pentru primii creștini este adevărat și pentru noi. Ce aflăm prin urmare despre Duhul Sfânt? În Faptele Apostolilor auzim despre Filip și lucrarea sa misionară. Iată ceva ce consider cu adevărat important și interesant aici. Este modul în care creștinii citesc ce li se întâmplă. Din cauza persecuției din Ierusalim, Biserica primară fiind deci persecutată, primul instinct ne-ar fi să spunem: „Este groaznic! Este un lucru cu adevărat îngrozitor. De ce îngăduie Dumnezeu această persecuție asupra noastră?” Dar priviți ce se întâmplă din cauza ei. Filip și alții fug atunci din Ierusalim și merg prin Țara Sfântă și încep să proclame. Așadar devine un fel de „fericită greșeală”. Persecuția i-a condus pe misionari să meargă, ca niște semințe, în toată Țara Sfântă mai întâi, apoi în lume.

În fine, ajunge în Samaria și auzim că îl proclamă acestora pe Cristos. Să ne oprim puțin aici. Îl proclamă acestora pe Cristos. Nu suntem meniți să îl păstrăm pe Cristos pentru noi. Știu că norma noastră, în societățile occidentale, este o normă a privatizării. Tindem să spunem: „Nu, nu, religia ta este în regulă. Este bună pentru tine, dar păstreaz-o pentru tine. Nu vrem să îți afișezi public credința.” Această idee este contrară Bibliei, oameni buni. Este contrară naturii creștinismului. Isus a spus: „Mergeți și proclamați! Predicați la toate neamurile.”

Unul dintre semnele Duhului Sfânt, așadar, este vorbirea curajoasă. Permiteți-mi să repet: unul dintre semnele Duhului Sfânt în Biserică, în sens larg, și în viața voastră, este vorbirea curajoasă. Gândiți-vă de la apostoli la marii misionari și evanghelizatori, până la Billy Graham și Papa Ioan Paul al II-lea. Proclamarea curajoasă a Domnului este un semn al acțiunii Duhului Sfânt. Știu că sunteți tentați să gândiți: „Bine, apostolii și Billy Graham și Papa Ioan Paul al II-lea sunt evanghelizatori profesioniști. Nu este cazul meu. Eu încerc doar să mă descurc în lume.” Nu, nu, nu! Dacă sunteți botezați, poate nu veți fi evanghelizatori profesioniști ca Papa Ioan Paul al II-lea, dar dacă sunteți botezați, aveți sarcina profeției. Aveți sarcina de a-l proclama pe Cristos cu curaj, fără rezerve, cu bucurie și entuziasm. În ce măsură noi – și mă acuz și pe mine – cedăm în fața normei culturii noastre occidentale moderne, tratând religia noastră ca pe un fel de hobby privat? Nu, nu, nu! Aceasta înseamnă că Duhul Sfânt nu este în voi. Bun. Acesta este deci primul semn: vorbirea curajoasă.

Iată-l pe al doilea. Se spune că oamenii l-au auzit pe Filip predicând și atunci „duhurile necurate, strigând cu glas puternic, au ieșit din mulți posedați și mulți paralizați sau șchiopi au fost vindecați.” Știu că în contextul nostru privim probabil cu scepticism acest gen de limbaj. Ne gândim: „Sună cam superstițios și puțin nebunesc, cu demoni și oameni vindecați…” Dar, vă place sau nu, de la Biblie, de-a lungul marii tradiții și până în zilele noastre, acesta este unul dintre semnele Duhului Sfânt: semne uimitoare, mai ales în domeniul vindecării. Duhul nu va face doar trucuri de magie pentru noi: „Hai să vă arăt ceva uimitor!” Nu! Alungarea demonilor este o vindecare spirituală. Și apoi vindecarea bolilor fizice. Este unul dintre semnele Duhului Sfânt – miraculosul. Dacă nu mă credeți, poate v-am mai pomenit-o: există o carte excelentă a lui Craig Keener. Este un biblist protestant, un om extrem de deștept. Este o lucrare în două volume, atât de groase, un raport în 2 volume despre miracolele care au loc astăzi. Deci nu acum mult timp, ci miracole cu adevărat ciudate, uimitoare, minunate, mai ales de vindecare, care au loc astăzi. Este unul dintre semnele Duhului Sfânt. Când înregistrez aceste cuvinte, stau la vreo două minute de mers pe jos de clădirea principală a Clinicii Mayo, cel mai mare spital din țară, unul dintre cele mai mari din lume. Rânduiește Cristos, de obicei, în providența Sa, să lucreze prin cauze secunde? Da. Cristos vindecă prin geniul, priceperea și cunoașterea chirurgilor, a diagnosticienilor și altora. Da! Și este minunat. Și aceasta ține tot de Duhul Sfânt. Dar există uneori momente când, mai ales când Evanghelia este proclamată într-un loc nou, sau poate există o nevoie specială, de vreun anumit fel, Duhul Sfânt se manifestă într-un mod remarcabil. Dacă sunteți catolici, vă gândiți la un loc ca Lourdes. Da, Cristos vindecă de obicei prin instrumentalitatea cauzelor secunde, dar uneori o face în acest mod remarcabil. Aceasta este o manifestare a Duhului Sfânt.

Iată al treilea lucru. Și îmi place aceasta în lectura despre Filip și evanghelizarea făcută în Samaria. Se spune: „Bucuria din acel loc a atins cote maxime [fever pitch].” Nu știu cum e în greacă. Nu am verificat, dar îmi place această redare în engleză. „Bucuria din cetatea aceea a atins cote maxime [fever pitch].” Semnul prin excelență al Duhului Sfânt, dacă vreți să știți, este bucuria. Semnul prin excelență că Duhul Sfânt este în voi este bucuria. Și o vedeți acum în viețile sfinților, mulți dintre ei ducând vieți dificile, confruntați cu provocări enorme. Da, absolut. Dar bucuria Duhului Sfânt izvorăște din ei cu toate acestea. Ce dorește Dumnezeu pentru noi? El nu este acolo ca să ne oprime. El nu este acolo ca să fie o povară grea asupra noastră. Nu! Dumnezeu spune: „Am venit ca bucuria voastră să fie deplină”. Iată ce vrea El! Vrea să înflorim, să fim vii, să fim bucuroși. Și cu cât Duhul Sfânt este mai mult în voi, cu atât veți manifesta mai mult bucuria.

Am citit recent o biografie a lui William F. Buckley, marele expert politic, unul pe care l-am admirat de mulți ani. Îmi amintesc că îl urmăream când eram mic, fascinat de stilul său de dezbatere și altele. Buckley este cunoscut pentru umorul său incisiv și pentru inteligența sa. Dar știți ce reiese din biografie? Bucuria sa, că era foarte greu să fii în preajma lui fără să râzi. Mărturie după mărturie spune că atunci când erau cu Buckley, era râset. Ei bine, bineînțeles, era un om de o credință catolică profundă. Bucuria. Sf. Paul o numește, de fapt, unul dintre roadele Duhului Sfânt. Când îi ajutam pe tineri să își discearnă chemarea la Preoție, cu ani în urmă, când predam la seminar, indicam spre aceasta. „Este această viață pentru mine?” „Ei bine, te face bucuros?” „Da, mă face.” „Bine! Acesta este un bun indicator.” Sau: „Este această viață pentru mine?” „Ei bine, pari trist tot timpul. Poate că este un indicator că nu este pentru tine.” Când Duhul Sfânt este în voi, bucuria va atinge, poate nu cote maxime în fiecare zi, dar bucuria va fi un însoțitor statornic al vieții voastre. Îmi place aceasta! Așadar vorbirea curajoasă, miraculosul, bucuria.

Iată al patrulea semn: este din a doua lectură. Sfântul Petru ne spune în prima sa scrisoare: „Fiți mereu gata să dați un răspuns oricui vă cere un motiv pentru speranța voastră.” Permiteți-mi să repet. Este un verset foarte important. El le spune discipolilor săi creștini: „Fiți mereu gata să dați un răspuns oricui vă cere un motiv pentru speranța voastră.” „Care este treaba cu voi, creștinii? Ce este această credință a voastră? De unde vine bucuria aceea? Cum se săvârșesc aceste minuni? Ce se întâmplă cu voi?” Ei bine, aceste întrebări se puneau acum 2.000 de ani. Se pun și astăzi, nu? Sf. Petru spune: „Fiți gata să dați un motiv pentru speranța care este în voi”. Curiozitate intelectuală. Seriozitate intelectuală. A gândi profund despre credință. Sf. Anselm spune: „Fides quaerens intellectum”. Credința caută să înțeleagă. John Henry Newman spune că Maria, care cugeta la aceste taine în inima ei, este modelul tuturor teologilor. Unul dintre semnele Duhului Sfânt este o dorință arzătoare de a reflecta profund la credință, de a citi despre credință, a o studia, a medita asupra ei, a reflecta la obiecțiile aduse ei, a învăța cum să răspunzi celor care i se opun. Apologetică, teologie, studiu biblic – toate.

Știți că am criticat îndelung acest lucru: în anii formării mele, exista un profund anti-intelectualism în Biserică, și a fost un dezastru. A fost un dezastru la toate nivelurile. Și întoarceți-vă aici, la 1Petru. Unul dintre semnele Duhului Sfânt în voi este disponibilitatea de a aborda credința în mod intelectual. De fapt, Newman spune că unul dintre semnele că Biserica se dezvoltă corespunzător și își trăiește corespunzător viața este curiozitatea și angajamentul intelectual. Nu minimizați aceasta! Bucurie și minuni, da, vorbire curajoasă, toate acestea, dar gândirea profundă este și ea un semn al Duhului Sfânt.
Iată ultimul semn – mă voi baza pe Evanghelie. Pe tot parcursul timpului pascal citim din acea rugăciune sacerdotală a lui Isus, din noaptea dinaintea morții Sale. Ascultați: „În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu și voi în Mine și Eu în voi. Cine are poruncile Mele și le păzește acela mă iubește, iar cine mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu”. Ce găsim aici? Este ceva tipic pentru acest discurs. Este această coinerență, această împletire împreună. Eu în tine, tu în mine, noi în ei, ei în noi. Ceea ce se descrie aici este inima creștinismului, oameni buni: Tatăl l-a trimis pe Fiul până la noi, până în dezolarea totală, ca să ne adune în iubirea pe care Tatăl și Fiul o împărtășesc, al cărei nume este Duhul Sfânt. Toate acestea… germanii au acel frumos termen ineinander, unul în celălalt, această circumincesiune, această coinerență este un semn al creștinismului. Care este numele pentru toate acestea? Iubire. Duhul Sfânt este iubirea care îi leagă pe Tatăl și pe Fiul. Sfântul Ioan ne spune că Dumnezeu este iubire. Drept urmare, când Duhul Sfânt sălășluiește în voi, ce sălășluiește în voi? Iubirea! Iubirea care este Dumnezeu. Tatăl și Fiul, iubindu-se Unul pe Altul, v-au atras în viața Lor. Acesta este creștinismul. Deci cel mai pur, mai deplin, mai frumos semn al Duhului Sfânt este iubirea. Voiți binele celuilalt? La aceasta se reduce totul. Acesta este cel mai clar semn că Duhul Sfânt este în voi. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!