Darurile Duhului Sfânt

Isus promite să ne dea Duhul Sfânt. Împreună cu Tatăl și cu Fiul, Duhul Sfânt locuiește în inimile tuturor celor care sunt în stare de har. Într-adevăr, este corect să spunem că atunci când Duhul Sfânt vine la noi, el dăruiește sufletului harul sfințitor, care include cele trei virtuți teologale: credința, speranța și iubirea. În același timp, Duhul Sfânt ne aduce și alte daruri și mai înalte, care ne permit să acționăm într-un mod superior virtuților teologale. În baza textului capitolului 11 de la profetul Isaia, tradiția creștină identifică șapte astfel de daruri, pe care le numește darurile Duhului Sfânt. Aceste șapte daruri ne dispun să fim inspirați și mișcați de însuși Duhul Sfânt.

Aquinas 101
Institutul Tomist
DARURILE DUHULUI SFÂNT

Care sunt aceste daruri ale Duhului Sfânt și prin ce se deosebesc ele de virtuțile teologale? O virtute este o dispoziție stabilă a sufletului. Aceasta înseamnă că, dacă aveți o virtute, o puteți folosi după bunul plac. O cântăreață virtuoasă are capacitatea imediată de a cânta frumos ori de câte ori decide să facă aceasta. Și lucrurile stau cam la fel cu virtuțile. Dacă aveți o virtute pe care ați dobândit-o prin acțiuni repetate, cum ar fi, de exemplu, a fi sincer, care face parte din virtutea dreptății, vă puteți angaja într-un act al acelei virtuți, adică puteți fi sinceri spunând adevărul, după bunul plac, oricând considerați că este locul și momentul potrivit pentru aceasta. Acest lucru este valabil și pentru virtuțile teologale, credința, speranța și iubirea. Dumnezeu insuflă în mod supranatural aceste virtuți în sufletul fiecărei persoane care se află în starea harului sfințitor, dar rămâne într-un anumit sens la latitudinea fiecărei persoane să folosească efectiv aceste virtuți sub îndemnurile harului lui Dumnezeu.

Dacă ai virtutea iubirii, atunci ai o dispoziție stabilă prin care tu însuți poți acționa. De exemplu, poți face cu adevărat un act de iubire pentru Dumnezeu, într-un moment de rugăciune sau făcând faptă bună pentru aproapele tău. Cu alte cuvinte, voi decideți în mod liber când să vă folosiți sau să exercitați virtuțile, când să faceți un act de virtute. Faceți aceasta în funcție de ideile cele mai bune pe care le aveți, judecând care este lucrul corect de făcut aici și acum. Într-un anumit sens, deci, capacitatea liberă de a folosi o virtute este pusă în mâinile noastre. Dar tradiția creștină dă mărturie că există, de asemenea, posibilitatea reală ca Dumnezeu să vă miște direct, într-un mod mai înalt decât acesta, conform unui motiv mai înalt decât mintea voastră poate înțelege, chiar și atunci când este luminată de virtutea credinței. Și aici, ne aflăm pe tărâmul darurilor Duhului Sfânt.

Desigur, fiecare har sau favoare gratuită pe care Dumnezeu ne-o acordă poate fi numită dar. Însă așa cum îl folosim acum, termenul generic „dar” a ajuns să aibă un sens special: se referă la o perfecțiune pe care Dumnezeu o acordă sufletului în starea harului sfințitor, care face sufletul docil la inspirațiile și îndemnurile Duhului Sfânt. Sf. Toma de Aquino are o descriere rafinată și pătrunzătoare a acestor daruri, pe care uneori le numește și „spirite” sau „inspirații”. El spune că acestea nu sunt acte în sine, ci mai degrabă darurile Duhului Sfânt sunt principii de acțiune. Ele nu sunt la fel ca ajutoarele trecătoare ale harului – care uneori sunt numite haruri actuale sau impulsuri ale mișcării divine care pun facultățile noastre în funcțiune. Mai degrabă, darurile sunt dispoziții stabile date sufletului, care îl fac gata să fie inspirat de Dumnezeu, care îl mișcă de sus.

Vă puteți gândi la ele ca șapte vele ale unei corăbii. Pânzele în sine nu sunt același lucru cu vântul care mișcă nava. Ridicarea velelor nu garantează că vântul va sufla, dar face ca nava să fie gata să se miște prin puterea vântului, când acesta suflă. Dumnezeu acordă cele șapte daruri ale Duhului Sfânt fiecărui suflet care primește harul sfințitor, astfel încât fiecare creștin este astfel pregătit să acționeze conform impulsului Duhului Sfânt ori de câte ori vine acel vânt divin. Acest lucru ne ajută să înțelegem în ce fel darurile Duhului Sfânt sunt distincte de virtuțile teologale. Virtuțile te dispun să acționezi bine după cum mintea ta consideră că este cel mai bine, dar darurile sunt perfecțiuni superioare care dispun sufletul să fie mișcat divin, de Dumnezeu însuși, conform planului superior al lui Dumnezeu și înțelepciunii Sale superioare.

Aquino crede că toți cei care au harul sfințitor primesc aceste șapte daruri sau dispoziții de a fi mișcați de Dumnezeu. De fapt, el crede că darurile sunt necesare pentru mântuirea noastră, căci chiar și atunci când mințile noastre sunt înălțate de virtuțile teologale, ele vor fi totuși capabile să judece ce este corect de făcut doar în măsura în care puterea rațiunii ne călăuzește. Dar calea care duce în rai transcende orizontul acestei lumi. Dacă dorim să urmăm acea cale, dacă dorim să ne conformăm viețile planului divin al lui Dumnezeu, trebuie să fim pregătiți pentru ca Duhul Sfânt să ne miște, să ne ridice și să ne conducă acolo. Potrivit Sf. Toma, cele șapte daruri ale Duhului Sfânt enumerate în Isaia 11 desăvârșesc virtuțile. Darul înțelepciunii desăvârșește virtutea carității; darurile științei și înțelegerii desăvârșesc credința; darul sfatului desăvârșește virtutea prudenței; darul tăriei desăvârșește virtutea curajului sau a tăriei; darul pietății desăvârșește dreptatea; iar darul fricii de Domnul desăvârșește virtuțile speranței și cumpătării.

Cum ne mișcă Duhul Sfânt prin aceste daruri? Sf. Toma oferă aici o perspectivă minunată. El spune că, prin daruri, primim îndemnurile divine ale Duhului Sfânt în chestiuni în care îndemnul rațiunii nu este suficient. Cuvântul latin pe care îl folosește Aquino aici este instinctus, care în loc să fie tradus prin „îndemn”, ar putea fi tradus chiar prin „instinct”. Adică darurile ne pregătesc să urmăm bine un „instinct divin”. Ce înseamnă acest lucru?

Gândiți-vă la albine. Ele acționează din instinct, ceea ce înseamnă că albinele par să aibă un fel de impuls sau dorință naturală de a acționa într-un anumit fel. Când ne uităm la acest comportament al albinelor, mințile noastre înțeleg că albinele sunt angajate într-o activitate extrem de sistematică și intenționată, dar albinele însele nu se gândesc la aceasta și nici nu deliberează sau aleg ceea ce vor face. Ele nu au minți capabile să înțeleagă. Dar rămâne adevărat că, prin instinctul lor natural, fiecare albină și întregul stup sunt direcționate către un scop, conform unui plan. La cel mai înalt nivel, este adevărat să spunem că Dumnezeu este Autorul suprem al acelui plan și că fiecare albină acționează în conformitate cu acesta prin impulsul sau instinctul natural pe care albina îl are prin natura ei. Darurile Duhului Sfânt sunt puțin asemănătoare, dar la un nivel mult mai înalt și supranatural. Mult mai mult decât o albină, o persoană care crește în viața Duhului înțelege ceva din ceea ce face și de ce, dar tot nu va înțelege perfect planul lui Dumnezeu pentru mântuirea sa și pentru mântuirea întregii lumi. Acest plan este la fel de infinit ca însăși Providența divină. Prin darurile Duhului Sfânt, Dumnezeu îi dă acelei persoane un instinct divin care o conduce să acționeze conform planului lui Dumnezeu, conform minții lui Dumnezeu. Creștinul care este mișcat de Dumnezeu prin daruri acționează în continuare liber, folosindu-și puterile și virtuțile, dar impulsul și direcția acțiunii sale vin de la Dumnezeu, care este deasupra lui.

Pentru lecturi, podcasturi și multe materiale video ca acesta, vizitați Aquinas101.com. Acolo nu uitați să vă înscrieți la unul dintre cursurile noastre video gratuite despre Aquino. Și nu uitați să dați like și să distribuiți prietenilor, căci contează ceea ce credeți!