Parabola ospățului de nuntă

GRĂSIMEA APARȚINE DOMNULUI
(fragment din lecturile liturgice explicate)

Așadar, continuăm cu Evanghelia după Matei. Găsim parabola în cap. 22, vv. 1-14. Este o parabolă compusă din două părți, așa că aveți răbdare în timp ce o citim; voi pune câteva întrebări cheie și voi încerca să-i descopăr semnificația. Isus a luat cuvântul și le-a vorbit din nou în parabole:

„Împărăția cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său. Și i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei invitați la nuntă. Însă ei nu au voit să vină. A trimis din nou alți servitori, zicându-le: «Spuneți celor invitați: Iată, am pregătit ospățul; taurii mei și animalele îngrășate sunt tăiate și toate sunt gata. Veniți la nuntă!» Dar ei nu au luat în seamă și s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; iar ceilalți i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit și i-au ucis. Regele a fost cuprins de mânie și, trimițând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. Apoi le-a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemați nu au fost vrednici. Mergeți așadar la răscrucile drumurilor și oricâți veți găsi, chemați-i la nuntă». Servitorii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți pe care i-au găsit, răi și buni, și sala de nuntă s-a umplut.”

Ați putea crede că parabola se oprește aici, dar nu este așa. Mai continuă câteva versete. Spune așa:

„Când regele a intrat să-i vadă pe cei care stăteau la masă, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă, și i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?». El a amuțit. Atunci regele a zis slujitorilor: «Legați-i picioarele și mâinile și aruncați-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși»”.

Bine, sper că puteți observa aici că, la fel ca alte parabole ale lui Isus, aceasta este una dintre poveștile care își au rădăcina în viața de zi cu zi. Își are rădăcina în experiențe cu care oamenii chiar și azi sunt familiarizați, ca a fi invitat la un ospăț de nuntă, la o nuntă și la recepție. Aceasta era o parte obișnuită a vieții evreiești în secolul I d.C. Și totuși, în același timp, există unele aspecte ale parabolei care sunt ciudate, care sunt neașteptate, răsturnări de situație, nu-i așa? De exemplu, în acest caz, în primul rând: de ce oamenii nu acceptă invitația la nuntă? Gândiți-vă: chiar și astăzi, dacă trăim într-o republică sau o democrație, dacă ați primi o invitație – cum ar fi o invitație la nuntă – la nunta regală a familiei regale britanice, v-ați gândi de două ori înainte să o refuzați. Este un eveniment major. Presa va face transmisiuni despre el. Este un lucru uriaș. Este ceva ce ar fi o mare ocazie. Și totuși, în acest caz, deși acești oameni sunt invitați la o nuntă regală, unde știi că mâncarea va fi bună, știi că băutura va fi bună și știi că te vei distra, ei pur și simplu refuză, ca să facă lucruri precum să meargă la ferma lor sau la afacerea lor… Nu are nici un sens.

De asemenea, o altă întorsătură: observați că unele dintre reacțiile la invitație constau în faptul că îi prind pe servitori, îi batjocoresc și îi ucid. Acesta este un răspuns neașteptat la o invitație la nuntă. Dacă cineva ar veni la tine acasă cu o invitație la nuntă, nu ai fi înclinat să-l iei deoparte și să-l bați, cu atât mai puțin să-l ucizi. Abia ați parcurs câteva versete din poveste și deja vă dați seama foarte clar că acesta nu este un rege obișnuit, acesta nu este un ospăț de nuntă obișnuit, iar acestea nu sunt invitații obișnuite. Într-adevăr, același lucru se întâmplă și în privința reacției regelui. Dacă ai trimite o invitație la nuntă rudelor și vecinilor tăi și mulți dintre ei nu ar veni, care ar fi reacția ta? Ai merge să-i cauți și să le arzi casele? Probabil nu. Și totuși, așa reacționează regele aici. Așadar, regele este mânios, trimite o armată și arde orașul celor cărora le-a trimis invitația, dar care au respins-o și nu au răspuns și i-au ucis pe unii dintre servitorii săi.

Și apoi, în cele din urmă, de ce se întoarce regele și spune: „Ieșiți pe străzi și aduceți pe toată lumea! Cei buni, cei răi, cei urâți… oricine. Îi vreau pe toți la ospățul meu de nuntă.” Și apoi, chiar în partea finală a parabolei, când acest om intră și se pare că nu este îmbrăcat corespunzător pentru nuntă, care este răspunsul regelui? „Legați-l și aruncați-l afară din sala de nuntă.” Și nu doar aruncați-l afară, ci aruncați-l, citez: „afară în întuneric, unde va fi plânset și scrâșnirea dinților”. Acum, dacă ești evreu în sec. I și îl auzi pe Isus spunând această parabolă, știi ce înseamnă „întunericul de afară”. „Întunericul de afară” era o modalitate de a se referi la Gheena, la tărâmul celor condamnați, la locul întunericului și al suferinței, unde cei care erau răi și care l-au respins pe Dumnezeu vor plânge și-și vor scrâșni dinții în pedeapsă și în separare veșnică de Dumnezeu, în chinurile a ceea ce astăzi am numi iadul.

Așadar, la începutul parabolei, Împărăția cerurilor este ca această situație, iar la sfârșitul parabolei, a rămâne în afara nunții este ca iadul; ambele arată clar audienței că acesta nu este un rege obișnuit, nu este o nuntă obișnuită și nu este un ospăț de nuntă obișnuit. Ce se întâmplă deci aici? Ei bine, câteva puncte. În primul rând, evident, regele din parabolă îl reprezintă pe Dumnezeu, iar el dă un ospăț de nuntă regal pentru fiul său. Așadar, fiul de aici este un simbol pentru Cristos, pentru Isus, Mesia. În Vechiul Testament, în 2Samuel 7 și Psalmul 89 și în alte pasaje, Mesia, regele Israelului, regele davidic, era numit „fiul lui Dumnezeu”. Acesta era un titlu obișnuit pentru rege în Vechiul Testament. Acesta este contextul. Cu toate acestea, mai are loc ceva aici când privim imaginea unui ospăț de nuntă, pentru că aici Isus face aluzie la o tradiție iudaică ce vedea venirea era mântuirii aduse de Dumnezeu sub forma unui ospăț de nuntă. Această tradiție iudaică se numește așteptarea ospățului mesianic. Așa o numesc bibliștii. Ospățul mesianic, ospățul lui Mesia, ospățul Împărăției lui Dumnezeu.

Iar această așteptare a unui viitor ospăț al lui Mesia își avea de fapt rădăcina chiar în Vechiul Testament. Își avea rădăcina în profețiile Scripturii evreiești și, în special, într-o profeție din Cartea lui Isaia, care se întâmplă să fie chiar prima lectură de azi. Așadar, încă o dată, deși nu am terminat cu parabola, să ne întoarcem la lectura din Vechiul Testament și să vedem despre ce este vorba. În Isaia, cap. 25, avem o descriere profetică a ceea ce va fi numit mai târziu ospățul mesianic. Și iată cum descrie Isaia această mare sărbătoare:

„Pe muntele acesta, Domnul Sabaot va face un ospăț pentru toate popoarele, un ospăț cu mâncăruri grase și cu băuturi alese, cu mâncăruri pline de măduvă și cu băuturi alese și rafinate. Pe muntele acesta, va înlătura vălul pus pe fața tuturor popoarelor și acoperitoarea care acoperea toate neamurile. Va înlătura moartea pentru totdeauna. Domnul Dumnezeu va șterge lacrimile de pe fața tuturor și va îndepărta rușinea poporului Său de pe tot pământul, căci Domnul a vorbit. În ziua aceea se va spune: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care am sperat că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne-am pus speranța: să ne bucurăm și să ne veselim de mântuirea Lui!»”

Să ne oprim aici. Ce este acest ospăț pe care îl descrie Isaia? Observați câteva caracteristici ale lui. În primul rând, este universal. Isaia spune că va fi un ospăț pentru toate popoarele. Este foarte important. Înseamnă că nu va fi doar un ospăț pentru poporul evreu, pentru israeliți, ci pentru evrei și neamuri, pentru Israel și națiunile lumii. Deci este un ospăț universal. În al doilea rând, nu este doar un ospăț universal, este un ospăț sacrificial. Este foarte important. Puteți observa aceasta când Isaia spune că va fi un ospăț cu, citez, „mâncăruri grase”. Ce înseamnă această referire la mâncăruri grase? Aici Isaia face aluzie la terminologia jertfelor din Templu. Dacă ne întoarcem la Vechiul Testament, în Cartea Leviticului, acolo este unul dintre versetele mele preferate. Toată lumea cunoaște Ioan 3,16. Îmi pare rău, deja râd, nu mă pot abține. Dar acesta este Levitic 3,16, ce nu îl veți vedea vreodată pe autocolante, dar este un verset foarte important. Levitic 3,16 spune: „Toată grăsimea este a Domnului”. „Toată grăsimea este a Domnului.” Puteți scrie aceasta pe un autocolant cândva, dacă doriți. Ce înseamnă? Practic, în context, Levitic 3,16 înseamnă că atunci când aduceau jertfele, ei nu păstrau grăsimea animalului, care era foarte valoroasă, pentru ei înșiși, ci o ofereau lui Dumnezeu – era arsă în foc. Așadar, când Isaia vorbește despre un ospăț cu mâncăruri grase, este doar o aluzie la Templu. Este o aluzie la jertfele din Templu.

Deci este un ospăț universal. Este un ospăț sacrificial. În al treilea rând, este un ospăț supranatural, pentru că la acest ospăț, ce va fi înghițit? Nu doar jertfele, ci însăși moartea. Moartea va fi înghițită pentru totdeauna, ceea ce înseamnă că ospățul este și salvific. Are putere mântuitoare. Așa cum spune: „Domnul va veni și ne va mântui, ne va lua păcatele”. Ei bine, sper că acum puteți vedea care este semnificația acelei profeții despre ospățul mesianic pentru parabola lui Isus din Evanghelia după Matei. Dacă vă întoarceți la parabola din Matei, veți înțelege că ospățul despre care vorbește Isus în parabolă nu este altceva decât ospățul mesianic, ospățul Împărăției lui Dumnezeu, ospățul mântuirii, ospățul în care Dumnezeu va înghiți moartea pentru totdeauna, în învierea morților. Și de aceea este atât de șocant și de important faptul că, atunci când Dumnezeu îi invită pe oameni să vină la ospățul mesianic, atunci când aceștia îl refuză pe Dumnezeu, atunci când resping invitația, este vorba, literalmente, de viața și de moartea veșnică. Aceasta nu este o simplă invitație la un ospăț de nuntă obișnuit, ci o invitație în Împărăția lui Dumnezeu. Este o invitație la ospățul lui Dumnezeu. Este o invitație la ospățul lui Mesia.

Așadar, când ei răspund la aceasta, fie respingând invitația, fie, în acest caz, ucigând pe unii dintre slujitorii care aduc invitațiile, știți acum ce se întâmplă. Isus face din nou aluzie la respingerea Lui și a apostolilor Săi de către conducătorii din Ierusalim. Dacă aveți vreo îndoială, poate vă amintiți că săptămâna trecută am văzut parabola viticultorilor răi din Matei, cap. 21, pe care Isus a rostit-o în fața căpeteniilor preoților și a bătrânilor din Templul din Ierusalim. Ei bine, această parabolă a ospățului de nuntă regal continuă imediat după aceea și spune, din nou: „Isus le vorbea în parabole”. Cu alte cuvinte, El se adresează în continuare aceluiași public aici. Se adresează în continuare mulțimii din Ierusalim, conducătorilor din Ierusalim, care l-au respins. Așadar, ei îi reprezintă, în acest sens, pe cei ce i-au respins pe slujitorii regelui, care îi invitaseră la ospăț.

Așadar, ca răspuns la aceasta, așa cum în parabola anterioară, a viticultorilor răi, via a fost luată de la conducători și dată altcuiva, tot așa și acum, invitația a fost trimisă conducătorilor poporului, dar, întrucât aceștia au respins-o, regele spune în poveste: „Ieșiți și invitați pe toată lumea, pe cei buni și pe cei răi. Mergeți pe străzi și invitați oamenii la nunta regală.” Nici un rege nu ar face vreodată așa ceva. Niciun rege, poate cu excepția Sf. Ludovic, regele Franței, dar aceasta este o altă poveste. El era un sfânt. Dar nici un rege obișnuit nu ar spune vreodată: „Invitați pe toată lumea – pe săracii de pe străzi, vreau ca ei să vină la nunta mea”. Nu, va exista o listă restrânsă, chiar și astăzi, pentru o nuntă regală. Dacă vrei să mergi la nunta regală britanică, trebuie să fii pe lista restrânsă. Trebuie să faci parte din elita lumii. Sau să cunoști familia regală cumva. Dar acest rege face ceva nebunesc. Spune: „Ieșiți pe străzi, invitați pe toată lumea la ospățul nunții mele, ca să se umple sălile. Buni și răi, toți pot veni.” Așadar, ce reprezintă aceasta, evident, într-un fel, este mesajul Împărăției, care începe în țara lui Israel, începe în Ierusalim, dar odată ce conducătorii din Ierusalim l-au respins, se va răspândi până la marginile pământului. Și va include nu doar Israelul, ci și neamurile; nu doar pe cei buni, membri ai legământului, ci și popoarele lumii. // Exact așa cum spunea profeția lui Isaia, că va avea loc un ospăț universal pentru toate popoarele.

Aceasta este imaginea de bază din prima parte a parabolei, dar există un fel de anexă la parabolă în care regele vine să-i inspecteze pe oaspeți, și apare această imagine bizară a unuia dintre oaspeți care nu poartă „haina de nuntă”. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, poate ați avut experiența de a ajunge la o nuntă îmbrăcat inadecvat. În timp ce toți ceilalți purtau costume elegante, voi erați în blugi și tricou. Dacă ați avut vreodată experiența de a merge la un eveniment la care nu sunteți îmbrăcați la fel de bine ca ceilalți, știți că vă simțiți imediat izolați. Simți că nu te integrezi, că nu-ți este locul acolo și, aparent – nu știm prea multe despre aceasta -, dar se pare că în iudaismul antic exista un anumit tip de veșmânt care putea fi purtat la o nuntă și care era considerat potrivit pentru ospățul de nuntă. Nu știm prea multe despre cum arăta exact sau cum se distingea, dar în acest caz, acest om a venit la nuntă, dar nu este îmbrăcat corespunzător, nu poartă o haină de nuntă.

Evident, întrucât totul din această parabolă a fost simbolic, cu alte cuvinte reprezintă altceva, ce reprezintă haina de nuntă în acest caz? Ce îi lipsește omului la ospățul de nuntă? Ei bine, cel mai bun indiciu pe care îl pot găsi în acest sens este să ne întoarcem încă o dată la Vechiul Testament. De data aceasta nu este vorba despre lectura de astăzi, ci despre cartea lui Isaia 61, unde Isaia prezintă o profeție. Și el spune în acea profeție: „Domnul m-a uns și m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, […] să vestesc eliberare celor captivi…” și așa mai departe. Este o descriere a lui Mesia, cel uns, mashiach în ebraică. Dacă citiți tot capitolul 61 din Isaia, până la capăt, veți vedea că această figură a lui Mesia cel uns, profetul uns, despre care mai târziu în capitol, în cap. 61 v. 10 și următoarele, se spune că Dumnezeu „m-a îmbrăcat cu haina mântuirii și m-a învăluit cu mantia dreptății, cum își pune mirele diadema”. Așadar, singura imagine explicită din Vechiul Testament referitoare la o haină de nuntă este legată de Mesia îmbrăcat în haina de nuntă a dreptății, fiind îmbrăcat cu mântuirea. Deci, dacă luăm această imagine din Isaia și o transpunem într-un fel în Noul Testament, ce se descrie aici? Ei bine, omul fără veșmânt de nuntă, în acest sens, pare să ducă lipsă de dreptate, de neprihănire. Îi lipsește dreptatea potrivită pentru Împărăția lui Dumnezeu. Din nou, este aproape ca o paralelă cu pilda anterioară a viticultorilor răi. Lor le lipseau roadele, care reprezentau neprihănirea. La fel se întâmplă și aici, la ospățul de nuntă: omului îi lipsește veșmântul de nuntă, care este veșmântul dreptății.

Așadar, deși a fost invitat la ospățul de nuntă, el nu trăiește în conformitate cu legea împăratului. Ce se întâmplă, așadar, cu acest om căruia îi lipsește haina de nuntă, care nu este îmbrăcat în dreptate? El este alungat de la ospățul de nuntă, care reprezintă Împărăția cerurilor, și aruncat în întunericul de afară, care reprezintă Gheena, adică tărâmul celor condamnați. Reprezintă iadul, separarea veșnică de Dumnezeu. Și puteți vedea acest lucru și în alte pasaje din Evanghelia după Matei, cum ar fi în Matei 8,11-12. Una dintre imaginile preferate ale lui Isus pentru a descrie separarea de Dumnezeu în Iad, în Gheena, este aceea că „acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților”. Este o expresie a suferinței, a chinului și a frustrării de a fi separat de Dumnezeu și de a fi incapabil să intri în prezența Sa. Deci, ce înseamnă acest lucru? Care este impactul acestui lucru? Care este neprihănirea pe care Cristos ne-o descrie ca fiind necesară pentru a ne îmbrăca în ea?

Ei bine, este foarte simplu. Dacă ne uităm în alte pasaje din Evanghelia după Matei, cum ar fi Matei 7 sau în pilda oilor și a caprelor, este vorba despre neprihănirea dobândită prin fapte de caritate. Gândiți-vă. În Matei 7, Isus spune: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri”. Același lucru se regăsește și în Matei 25, în pilda oilor și caprelor. De ce sunt caprele aruncate în focul veșnic pregătit pentru diavol și îngerii lui, de ce sunt trimise în iad? Pentru că nu s-au angajat în fapte de caritate. Nu i-au îmbrăcat pe cei goi. Nu i-au hrănit pe cei flămânzi. Nu au avut grijă de cei săraci. Nu i-au vizitat pe cei bolnavi și pe cei închiși. Așadar, aceste fapte de caritate sunt ca roadele viei din cealaltă parabolă. Sunt ca veșmântul de la ospățul de nuntă. Și dacă nu trăiești o viață dreaptă, practic încerci să participi la ospățul de nuntă fără să fii îmbrăcat corespunzător, iar rezultatul va fi… Voiam să spun că vei fi dat afară pe veci de la nuntă, dar probabil că nu este cea mai potrivită imagine. Oricum, puteți vedea că aceasta este imaginea principală a lui Isus aici, sau mai bine zis, este ideea principală a pildei. El rezumă totul când spune: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Ce înseamnă asta, „mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”? Ceea ce vrea să spună este că toată lumea este invitată, dar aceasta nu înseamnă neapărat că toată lumea va fi aleasă pentru împărăția veșnică. Trebuie să fim îmbrăcați cu veșmintele lui Mesia. Trebuie să fim îmbrăcați cu veșmintele dreptății.