Preasfânta Inimă a lui Isus

explicarea imaginii

În imaginea tradițională a Preasfintei Inimi a lui Isus regăsim următoarele elemente:

  • inima, simbol al iubirii lui Isus Cristos pentru omenire; inima de carne amintește desigur și de întruparea Fiului lui Dumnezeu, care din iubire pentru noi s-a făcut om;
  • flăcările, care subliniază că Inima Sa arde de iubire pentru noi; dar, important, aceste flăcări purifică, nu distrug;
  • crucea, amintind că din iubire s-a răstignit Isus Cristos pentru mântuirea noastră;
  • spinii și rana din care curg picături de sânge amintesc de Patima îndurată de Fiul lui Dumnezeu pentru noi.

Fii Cristofor!

Îți place mesajul din această pagină? Dacă da, te invităm să fii Cristofor, adică purtător de Cristos, distribuind mesajul paginii în rețelele sociale pe care le folosești. Ai la dispoziție butoanele din stânga paginii, sau butonul de mai jos, care te va conduce la această postare pe pagina noastră de Facebook!
Despre Preasfânta Inimă a lui Isus

Devoţiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus exista din secolele XI-XII, dar nu a luat avânt decât cu Sf. Jean Eudes (1601-1680) care a făcut-o publică, i-a compus un oficiu şi i-a fixat o sărbătoare.

Dar „învăţăcelul iubit al Preasfintei Inimi”, cum a numit-o Isus însuşi, a fost Sf. Margareta Maria Alacoque (1647-1690), o călugăriţă vizitandină din Paray-le-Monial, care a avut între anii 1673-1675 numeroase viziuni în care Isus i-a cerut să fie cinstit sub imaginea Inimii Sale de carne, spunându-i: „Priveşte Inima Care i-a iubit atât de mult pe oameni… În loc de recunoştinţă primesc din partea celor mai mulţi doar nerecunoştinţă”. Isus i-a încredinţat dorinţa Sa arzătoare de a fi iubit de oameni şi planul Său de a-şi arăta Inima cu toate comorile ei de iubire şi milă, sfinţire şi mântuire.

Devoţiunea este în esenţă una reparatorie faţă de suferinţa de moarte pe care i-au cauzat-o Mântuitorului toate păcatele lumii. De aceea, Isus ne invită la Sfânta Împărtăşanie deasă, mai ales în prima vineri din lună. Sf. Margareta Maria se ruga, inspirată de Isus, cu faţa la pământ, de la ora unsprezece până la miezul nopţii, o oră de adoraţie în joia dinaintea fiecărei prime vineri din lună în amintirea nopţii când apostolii l-au părăsit în Grădina Ghetsimani. Tot Isus este cel care a fixat data sărbătorii Preasfintei Inimi: în prima vineri de după sărbătoarea Trupului Domnului (Corpus Christi).

Cel care a îndrumat-o pe Sf. Margareta Maria ca părinte spiritual a fost Sf. Claudiu de la Colombiere, din Societatea lui Isus, indicat vizionarei de însuşi Mântuitorul pentru această delicată şi importantă misiune. Atât el cât şi confraţii săi iezuiţi au devenit promotori zeloşi ai devoţiunii. În 1856, Papa Pius al IX-lea a fixat Preasfânta Inimă a lui Isus ca sărbătoare a întregii Biserici, iar în 11 iunie 1899, Papa Leon al XIII-lea a consacrat solemn toată omenirea Preasfintei Inimi.

via CalendarCatolic.ro

Alte informații

Design original: OnThisDayDesigns.com.

Vezi sursa

 

Tehnice

Realizare grafică: Radu C. Cristofor
Data publicării: 4 iunie 2016
ID intern: 00191