Ordinea iubirilor noastre

Pacea să fie cu voi! Prieteni, pentru această a doua duminică a Postului Mare, Biserica ne oferă terifianta lectură din capitolul 22 al Genezei, despre legarea lui Isaac de către tatăl său, Abraham – în ebraică este numită akedah. Este în centrul multor reflecții din întreaga tradiție evreiască. Această istorie a dinamizat, a zguduit, a aprins imaginația oamenilor încă de când a apărut. Vă voi oferi un exemplu chiar recent al impactului pe care îl are. Nu știu dacă ați urmărit serialul numit „Your Honor”. Nu voi intra în toată povestea, dar există un personaj feminin tânăr, care este, într-un mod aprig, împotriva religiei. Și când părinții ei încearcă să o ademenească, le aruncă această povestire în față. „Ați face deci aceasta? Dacă Dumnezeu v-ar cere să mă ucideți, ați face-o?” „Să îl iubesc pe Dumnezeu?”, spune ea. „Îl urăsc pe Dumnezeu”. Povestea aceea i-a atras atenția.

Acum vreo 10 ani, a existat un simulacru de proces ce a avut loc, cred, în New York. Și a fost un proces împotriva lui Abraham, ținând cont de această scenă. Aveau un judecător și un juriu, avocați care pledau în acest caz și îl acuzau pe Abraham de omor. Au fost aduse argumentații de ambele părți, iar apoi juriul a stabilit: „Da! Abraham este vinovat.” Imaginați-vă că astăzi cineva și-ar ucide fiul și ar spune: „Ei bine, Dumnezeu mi-a spus să fac așa”. Ce tribunal din țară ar considera acea persoană nevinovată? Nu știu dacă ați citit, probabil la un curs introductiv de filosofie, marele text al lui Søren Kierkegaard, numit „Frică și cutremur”. Este o carte scurtă. V-o recomand dacă nu ați citit-o. Cred că este cea mai puternică luptă cu acest text, din tradiție. Și titlul trădează despre ce este vorba, nu? „Frică și cutremur”. Dacă nu experimentați aceste două lucruri atunci când citiți istoria lui Abraham și Isaac, înseamnă că nu ați fost atenți.

Voi spune aceasta: dacă prima regulă a scriitorului este să fie citit, prima regulă este să atragă atenția cititorului său, cred că putem spune că autorul acestei povestiri și-a făcut treaba, pentru că ne-am concentrat pe această povestire literalmente terifiantă încă de când a apărut. Cum ne împăcăm cu aceasta? Au dreptate toți acești oameni? Abraham e doar un maniac care ar trebui trimis la închisoare; Abraham e un semn al cruzimii și al toanelor lui Dumnezeu; ne lasă pur și simplu în frică și cutremur. Aș spune mai întâi acest lucru: nu ar trebui să citim aceasta ca pe o istorie despre un Dumnezeu crud, arbitrar și capricios, care se joacă cu creatura Sa, cu Abraham. Nu acesta este modul corect de a citi acest text.

Aș sugera că Flannery O’Connor, marea autoare catolică din secolul XX, are o intuiție aici când spune: „Într-o țară a surzilor, trebuie să strigi”. Desigur, poveștile ei sunt faimos de macabre și violente. Sunt ca filmele fraților Coen. Într-o țară a surzilor – cei care sunt inconștienți spiritual – trebuie să strigi. Trebuie să faci ceva mare și îndrăzneț pentru a le atrage atenția. Trebuie să scuturi oamenii de umeri. Mi se pare că există ceva de acest gen în această povestire teribilă, a acestui tată căruia i se cere să își sacrifice fiul. Cu siguranță, ne scutură din starea noastre de complacere, ne face să gândim mai profund și mai în adâncime.

Bun. Așadar, ce trebuie să vedem? „Bine, Preasfințite, înțeleg, nu e o istorie a unui Dumnezeu capricios. Dar ce este atunci? Ce ar trebui să vedem?” Permiteți-mi să încep cu marele Sf. Augustin. Augustin ne-a dat o regulă de bază a vieții și v-o prezint drept ceva după care vă puteți ghida. Nu contează ce vârstă aveți, unde sunteți în viață; trăiți după această regulă și anume: iubiți-l întâi pe Dumnezeu și apoi iubiți totul și pe toți ceilalți de dragul lui Dumnezeu. Voi repeta, și puneți-o pe ecranul computerului, dacă doriți. Faceți din aceasta un motto pentru viața voastră. Iubiți-l întâi pe Dumnezeu și apoi iubiți totul și pe toți ceilalți de dragul lui Dumnezeu.

Pentru Augustin, aceasta este ordonarea corectă a iubirilor noastre. Augustin era total interesat de iubire. Ce iubești? Spre ce tinde voința ta? Trebuie să tindă spre Dumnezeu în primul rând și mai presus de toate, și apoi spre orice altceva în lumina acelei iubiri fundamentale. Ce spune Biblia, apropo, atât în Vechiul cât și în Noul Testament? „Să îl iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din tot sufletul tău și din toată puterea ta.” Și apoi Isus adaugă: „Iar a doua poruncă este asemenea acesteia: Să îl iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” Ce se spune în Liturghie? „Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor de bunăvoință.” Prima iubire, iubirea de Dumnezeu, apoi iubiți totul și pe toți ceilalți, de dragul lui Dumnezeu.

A înțelege aceasta înseamnă a trăi o viață ordonată corect. A nu înțelege înseamnă a cădea în păcat și dezintegrare. Este un principiu de bază. Ar putea fi principiul suprem al întregii Biblii, întreaga Biblie meditează pur și simplu, iar și iar, asupra acestui motiv. Dacă încep să spun ceva de genul: „Banii sunt ceea ce iubesc mai presus de toate și apoi orice altceva de dragul banilor.” „Puterea: aceasta e ceea ce iubesc mai presus de toate și apoi orice altceva de dragul puterii.” „Onoarea: lumea să mă admire, aceasta vreau mai presus de toate, apoi orice altceva de dragul ei.” Sau, continuând, luați lucrurile foarte bune, precum propria familie. „Aceasta este prima iubire din viața mea, familia mea, și apoi iubesc orice altceva de dragul ei.” Dacă este altceva decât Dumnezeu, – și atenție, familie, avere, putere, onoare, acestea nu sunt rele în sine – dar dacă prima iubire din viața mea este altceva decât Dumnezeu, voi cădea în dezintegrare. Mă ascultați acum și spuneți: „Da, Preasfințite, am înțeles. Are sens.” Dar chiar intră în sufletul vostru acest principiu? Întoarceți-vă acum la istoria lui Abraham și Isaac. Gândiți-vă: într-o țară a surzilor, trebuie să strigi. Într-o țară a celor distrași din punct de vedere spiritual, trebuie să îi prinzi de umeri și să îi scuturi.

Acum priviți la această povestire. Cunoașteți contextul, Abraham primește această promisiune: „Vei avea un fiu, iar prin acest fiu, vei deveni tatăl multor popoare. Descendenții tăi vor fi mai numeroși decât stelele cerului și decât nisipul care este pe țărmul mării.” Și timp mulți, mulți ani, chiar decenii, Abraham așteaptă. Pe măsură ce el și soția lui devin din ce în ce mai bătrâni, împlinirea promisiunii pare din ce în ce mai puțin probabilă. Dar el are credință. De aceea este tatăl credinței. În cele din urmă, când el și soția lui, Sara, erau trecuți de 90 de ani, Sara rămâne însărcinată și îl naște pe Isaac, fiul făgăduinței. Evident, Abraham l-a iubit pe Isaac din toată inima, nu doar pentru că era fiul său, nu doar pentru că era fiul avut la bătrânețe, ci pentru că era purtătorul făgăduinței, cel prin care promisiunea lui Dumnezeu avea să se împlinească. Nu ne-am putea imagina vreo creatură pe care Abraham să o iubească mai mult decât pe Isaac.

Și apoi, Dumnezeu îi cere lui Abraham să îl jertfească. Ascultați acest limbaj șocant: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubești”. Observați că există ceva îngrozitor în aceasta; ca și cum Dumnezeu ar vrea să insiste pe aceasta: „singurul tău fiu, pe care îl iubești. Du-te în ținutul Moria și adu-mi-l acolo ca ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune Eu!” Știți ce e frumos în Biblie? Este tipic. Nu avem un reportaj, pagină cu pagină, despre starea interioară a lui Abraham. Nu este ca un roman al lui Henry James. Vedem doar atât, iar apoi disponibilitatea lui Abraham de a face aceasta. Ce se întâmpla în inima lui în timp ce se pregătea pentru această călătorie spre Muntele Moria? Frică și cutremur, așa cum Kierkegaard a văzut foarte bine; da, trebuie să fi simțit frică și cutremur. Și apoi aceasta… Citiți această povestire, apropo, în Geneză, capitolul 22.

În drumul lor spre jertfă, Isaac îi spune devastator tatălui său: „Iată focul și lemnele! Dar unde este animalul pentru jertfă?” Vă puteți imagina cuțitul trecând prin inima tatălui său în acel moment? Dar pe vârful Muntelui Moria, Abraham pregătește jertfa. Este pe punctul de a-și ucide fiul. În acest moment, îngerul îl oprește. „Să nu îți ridici mâna asupra tânărului și să nu îi faci nici un rău, căci acum știu că te temi de Dumnezeu și nu l-ai cruțat pentru Mine pe unicul tău fiu!” Vă prinde de umeri și vă scutură? Da! Strigă astfel încât și cei mai surzi din punct de vedere spiritual să audă? Absolut. O povestire șocantă.

Care este lecția? Voi reveni la ea acum. Orice iubești aici pe pământ, orice din lumea aceasta: bogăție, putere, plăcere, chiar și familia ta, fiul tău, orice iubim aici pe pământ trebuie pus în contextul unei iubiri mai înalte. Nimic de aici de pe pământ, nici chiar cele mai dragi lucruri și persoane, nu sunt summum bonum, latinescul pentru „binele suprem”. Nimic de aici de pe pământ, nici chiar acele lucruri și persoane pe care le iubim cel mai mult nu sunt „summum bonum”, binele suprem. Prin urmare, orice iubim aici pe pământ trebuie iubit, așa cum a spus Augustin, de dragul lui Dumnezeu.

Vedeți de ce e așa important să contemplăm această povestire în timpul Postului Mare? Ce face parte din disciplina Postului? A reflecta pe îndelete la ordinea iubirilor noastre. Ce iubești? E o întrebare foarte bună în căutarea spirituală, căci toată lumea are ceva. Care este pentru tine summum bonum, binele suprem? Din nou, toată lumea are ceva, de la cel mai mare sfânt la cel mai mare păcătos; toată lumea are un summum bonum. Care este? Care este lucrul sau persoana pe care o iubești mai presus de toate și de care se leagă toate celelalte iubiri ale tale? Dacă și până când nu este Dumnezeu, iubirile tale nu sunt ordonate corespunzător.

Întrebare dificilă? Da. De fapt, cred că e cea mai dificilă întrebare dintre toate. Adresată în întreaga Biblie? Da! Odată ce ați înțeles acest principiu, îl vedeți în poveste după poveste după poveste. Dar în Noul Testament? Potențialul discipol: „Doamne, te voi urma dar lasă-mă să merg întâi și să îl îngrop pe tatăl meu!” Sigur, cine ar refuza această cerere? Ce spune Isus? „Lasă morții să își îngroape morții lor”. Anti-familie? Nu, nu aceasta e ideea. Ideea este că iubirile voastre trebuie să fie ordonate corespunzător. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga!” Aceasta este ordonarea corectă a iubirii. Istoria cu akedah, legarea lui Isaac, nu e istoria unui Dumnezeu care e un tiran manipulator. Este o scuturare de umeri. Ne pune într-un loc de frică și cutremur, ca să putem înțelege cât mai mult posibil acest mare principiu. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.