Istoria lui Noe repovestită copiilor

NOE ȘI POTOPUL

– Adam și Eva au trebuit să părăsească Grădina Edenului și să își facă locuință într-un loc nou.
– Da, pentru că au păcătuit. Au mers pe drumul lor în loc să meargă pe drumul lui Dumnezeu.
– Da. Și după un timp au avut copii. Și apoi copiii lor au avut copii.
– Nepoți!
– Și nepoții lor au avut strănepoți. Apoi stră-stră-strănepoții au avut copii. Și pe măsură ce toți acești oameni se răspândeau în toată lumea, mai era ceva ce se răspândea de asemenea: păcatul! Oamenii alegeau să meargă pe drumul lor, în loc să meargă pe drumul lui Dumnezeu. Se băteau, furau, mințeau și se răneau reciproc și făceau din lumea lui Dumnezeu un loc foarte urât. Până când, în cele din urmă, Dumnezeu a spus: „Ajunge! Este timpul să o luăm de la început.”
– Să o ia de la început? Cum?
– Dumnezeu a ales o persoană pentru ca lumea Sa să o ia de la început. „Noe!”
– Noe a fost un om drept. A încercat din greu să facă alegeri corecte. Într-o lume în care fiecare făcea ce avea chef, Noe era întotdeauna dispus să facă ceea ce cerea Dumnezeu. El exersase ascultarea de Dumnezeu și supunerea de mult timp. Mai mult de 500 de ani.
– Cum putea fi cineva atât de bătrân?
– Oamenii trăiau mult timp pe atunci. Ești bine?
– Mă gândeam la lumânările de pe tortul de ziua lui. „La mulți ani!”
– Înțeleg. Așa că Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Vreau să construiești o barcă.” „Ce este o barcă?” „Un lucru în care poți pluti dacă este un potop.” „Ce este un potop?” „Este atunci când apa acoperă totul. De aceea ai nevoie de o barcă.” „Cât de mare?” „Destul de mare pentru familia ta și câteva animale.” „Câte animale?” „Toate. Două din fiecare specie.”
– Apoi Dumnezeu i-a dat planurile pentru construirea bărcii mari.
– Noe era deja atât de bătrân! Construirea unei bărci atât de mari ar fi durat mult timp.
– Exact. Lui Noe și familiei sale le-a luat ani și ani și ani. „Hei, tată, am terminat?” „Încă nu.” „Acum am terminat?” „Nu.”
– Pe deasupra, vecinii lui Noe probabil veneau să râdă de el. „Hai să chemăm deci barca.” „Și este pentru plutit pe apă?” „Da.” „Nu este apă nicăieri.”
– Bietul Noe. A făcut doar ce i-a spus Dumnezeu.
– Da. Dorea să fie prietenul lui Dumnezeu, chiar dacă toți ceilalți credeau că este prostesc ce face.
– În cele din urmă, într-o zi, o picătură a căzut din cer. „Hei.” Apoi încă una. Și încă una. Și încă una. Și apoi…
– Animalele au început să vină?
– Da. Dumnezeu le-a trimis la Noe și Noe le-a îmbarcat pe toate în barca lui mare, mare. „Acum am terminat?” Apoi Dumnezeu a închis ușa. „Am terminat!” Ploaia a continuat să cadă, mai tare și mai tare. Dintr-o dată, să ai o barcă părea o idee destul de bună. Apa a crescut tot mai mult. Dumnezeu a acoperit pământul cu apă, astfel încât toate conflictele și relele au dispărut. Dar la fel și cea mai mare parte a creației lui Dumnezeu.
– Este trist!
– A fost foarte trist. A plouat cu găleata timp de 40 de zile. Și barca mare, mare a lui Noe a plutit pe apă 50 de zile. 60 de zile! 100 de zile! 150 de zile!
– Este o perioadă lungă de timp!
– Așa a fost. Apoi, în cele din urmă, apa a început să scadă, tot mai mult și mai mult, până când, într-o zi, barca mare a lui Noe s-a oprit pe vârful unui munte. Și Dumnezeu a spus: „Să o luăm de la început!” Astfel, Noe și familia sa, plus o grămadă de animale cu rău de mare, au ieșit din barca mare, mare, într-o lume curată, proaspătă. „Am pus un curcubeu pe cer, ca promisiune a Mea că nu voi mai inunda niciodată pământul.”
– Era timpul să o ia de la început!