Ce ne spune Iob despre suferință

Pacea să fie cu voi! Prieteni, sunt întotdeauna încântat când Biserica ne dă ocazia să reflectăm asupra cărții lui Iob. Cartea lui Iob este una dintre cele mai profunde, mai dificile și mai provocatoare cărți din întreaga Biblie. V-aș încuraja să o citiți, desigur, dar probabil cu un comentariu bun, pentru că Iob este e ca lecturarea lui T.S. Eliot sau a unui poet foarte complicat. Tema centrală a lui Iob, credeți-mă când vă spun, a fost în mod puternic în mințile oamenilor încă de când a fost scrisă cartea și este foarte clar în mintea mai ales a multor dintre tinerii noștri de astăzi și anume problema: cum poți împăca existența lui Dumnezeu, ca iubire, cu suferința cumplită pe care o vedem în lume, mai ales cu suferința celor inocenți? Nu există o tratare mai bună în Vechiul Testament a acestei probleme decât cartea lui Iob. Motiv pentru care cred că oricine este interesat de apologetică sau care încearcă să explice credința ar putea beneficia cu adevărat dând atenție la modul serios acestei cărți.

Știu că cunoașteți bine narațiunea în linii mari. Iob este prezentat ca un om cu totul drept, un om bun, drept, care umblă cu Domnul și se bucură de binecuvântările excelenței sale morale și nu numai. Are familie, bogăție și o poziție bună în societate… toate aceste lucruri bune. Apoi avem un fel de conversație între Dumnezeu și Satana, iar Satana spune: „Desigur, Iob este prietenul tău pentru că Tu l-ai binecuvântat din plin. Dar dacă i-aș lua toate aceste binecuvântări, te-ar blestema.” Dumnezeu acceptă într-un fel provocarea și îi permite Satanei să îi ia lui Iob toate aceste beneficii. Și astfel, într-o singură și cumplită lovitură, Iob pierde totul. Își pierde familia, pe cei dragi. Își pierde toate bunurile. Își pierde sănătatea. Totul este luat de la el. Dar Iob nu îl blestemă pe Dumnezeu. Însă cade, se poate înțelege, într-un fel de depresie și trei prieteni vin să îl viziteze pe Iob. Și lucru frumos – pentru oricine implicat în slujirea pastorală este o lecție bună – aceștia stau trei zile, pardon, șapte zile în tăcere. Este un gest frumos. Când cineva suferă foarte mult, probabil că cuvintele nu sunt cel mai bun remediu. Ei stau cu el în tăcere.

Apoi, din păcate, încep să vorbească. Și, din nou, lucrători pastorali, observați ce nu trebuie să spuneți unuia care suferă. Discursurile lor sunt variații pe tema: „Ei bine, Iob, trebuie să fi făcut ceva ca să vină tot acest rău asupra ta. Știu că arăți de parcă ești drept, dar trebuie să fi făcut ceva greșit pentru că Dumnezeu te pedepsește.” Și continuă tot așa cale de mai multe capitole. Iob, în sfârșit, dezgustat, după ce și-a susținut cu insistență inocența, îi alungă pe cei trei interlocutori, și într-unul dintre cele mai dramatice momente din întreaga Biblie, îl cheamă pe Dumnezeu în banca acuzaților. Și aici el vorbește în numele oricui a trecut printr-o mare suferință. Vorbim aici, în diferite grade de toți, de fiecare dintre noi, mai ales de cei care știu că nu au făcut ceva teribil pentru a merita suferința și totuși au avut parte de ea. Așadar, Iob vorbește pentru noi toți, chemându-l pe Dumnezeu în banca acuzaților, provocându-l pe Dumnezeu: „De ce? De ce ai permite acest lucru? De ce ai face așa ceva?” În baza anilor mei de slujire pastorală… te confrunți cu această problemă tot timpul. Pentru că oamenii vor veni deseori la conducătorii religioși atunci când suferă, când experimentează durerea, iar Iob este cel care vorbește pentru noi toți.

Ei bine, vă voi spune: dacă doriți să citiți pasajul central, cheie, aceste începe cu capitolul 38 din Iob, acoperind capitolele 38, 39, 40 și 41 – patru capitole ale unui lung discurs al lui Dumnezeu, de departe cel mai lung discurs al lui Dumnezeu oriunde în Biblie. Ceea ce este interesant, nu? Atunci când Dumnezeu vorbește cel mai clar și mai pe îndelete în Biblie o face pe această problemă anume. Ascultați acum cum începe Iob 38: „Atunci Domnul i-a răspuns lui Iob din vârtej.” Nu treceți peste „vârtej”. Gândiți-vă la o furtună din deșert, o furtună de nisip, care blochează vederea. Gândiți-vă cum nisipul îi intră în gură și ochi și nu vede, nu se poate exprima. Căile lui Dumnezeu ni se vor părea mereu de neînțeles și acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Dumnezeu, care este Creatorul tuturor lucrurilor, Dumnezeu infinit a cărui minte acoperă tot spațiul și timpul și ce se află dincolo de spațiu și timp – bineînțeles că Dumnezeu ne vorbește din vârtej. Ce ne spune? „Cine este cel care întunecă planul prin cuvinte fără sens? Încinge-ți coapsele ca un viteaz! Eu te voi întreba, iar tu mă vei face să știu. Unde erai când am întemeiat pământul? Fă-mi cunoscut dacă știi! Cine a pus dimensiunile sale? Cu siguranță tu știi!”

Iată începutul acestui discurs minunat. Ce face Dumnezeu acum e să îl ia pe Iob în acest tur detaliat al cosmosului său, întrebându-l de fiecare dată: „Unde erai când am făcut aceste lucruri? Cu siguranță înțelegi căile Mele.” Ascultați acum mai departe din discurs: „Ai ajuns tu la izvoarele mării și ai umblat să cercetezi abisul? Ți s-au descoperit ție porțile morții? Ai ajuns tu cu priceperea până la lățimile pământului? Ai ajuns tu la vistieriile zăpezii și ai văzut tu vistieriile grindinei? Dai tu putere calului și îl îmbraci cu o coamă care fâlfâie? Oare prin priceperea ta faci să zboare șoimul? Oare la porunca ta se înalță vulturul ca să își pună pe înălțime cuibul?” Ați prins ideea. Lectura pentru astăzi este un mic extras din această secțiune a discursului. Ascultați: „Cine a închis marea cu porți când, țâșnind, a ieșit din pântece, Când i-am impus un hotar și am pus legături și porți și am spus: ‘Până aici să vii, și nu mai departe, și aici să se oprească valurile tale semețe!'” „Ce știi, Iob, despre mare, mișcările și activitatea ei?”

Iată ceva ce îmi place la acest discurs: este aproape exclusiv despre lumea ne-umană. Este vorba despre animale și pești din mare și despre realitățile cosmice – nu despre elemente umane. Ce ne amintește? Că providența lui Dumnezeu, da, într-adevăr, are legătură cu toate elementele umane. Dar, cum spunea Toma de Aquino, providența lui Dumnezeu se extinde până la detalii. Aceasta înseamnă că tot ce este în lume, tot ce putem vedea se află sub providența lui Dumnezeu. Iată și o secțiune faimoasă, care îmi place foarte mult. Nu suntem foarte siguri la ce animale se referă autorul aici. Se presupune că un aligator, iar apoi poate o balenă. Dar ascultați. Dumnezeu îi spune lui Iob: „Uită-te la Behemoth [probabil ceva ca un aligator sau crocodil] pe care l-am creat așa cum te-am creat pe tine. puterea lui este în coapsele lui, vigoarea în mușchii pântecelui său! Îi atârnă coada ca un cedru, venele coapsei sale stau ca niște funii. Oasele lui sunt ca tuburile de bronz, mădularele sale ca niște bare de fier.” Iată cum admiră Dumnezeu această creatură minunată creată de El „la fel cum te-am creat pe tine, Iob”. „Providența Mea creatoare are legătură cu tot ceea ce poți vedea în plinătatea cosmosului – totul din spațiu și timp.” Atrage atenția asupra Leviatanului – probabil o balenă… și din nou îi aduce laude. „Știi tu, Iob, totul despre aceste animale? Aceste creaturi puternice, frumoase, puternice? Probabil nu te gândești niciodată la ele. Dar și ele sunt sub providența Mea.”

Care este ideea, oameni buni? Ideea este că nu avem în acest discurs un răspuns dat lui Iob care să spună: „Hei, uite Iob, iată de ce suferi. Lasă-mă să îți explic.” Mai degrabă, avem o amplasare a suferinței lui Iob într-un context infinit mai mare, contextul unei providențe care, cum spuneam, se întinde peste întreg spațiul și timpul, dar să mergem mai departe – se întinde dincolo de spațiu și timp, către o lume pe care nici măcar nu o putem vedea. Dumnezeu este preocupat de fiecare părticică. Are sens suferința ta, Iob, într-un mod pe care numai Dumnezeu îl poate vedea, în contextul acestei providențe infinit de complexe? Gândiți-vă la ceva. Să nu pornim de la cele mai extreme exemple de suferință, căci de acolo pornim de obicei. Dar să zicem așa ceva: „O, iată slujba pe care mi-o doream din tot sufletul. Concuram cu alții pentru această slujbă. Aceasta era cea pe care știam că o pot face, pe care mi-o doream… Și nu am obținut-o. Și am fost devastat. Am fost zdrobit. Cum a putut Dumnezeu să permită acest lucru? Eram pregătit pentru ea. Mi se potrivea perfect. Toată lumea a crezut că sunt minunat pentru slujba aceasta. Și nu am obținut-o.” Suferință – da, într-adevăr. „Dar apoi am descoperit, pentru că nu am primit acea slujbă am găsit o altă slujbă la care nici nu visam, care s-a dovedit a fi cu mult mai bună, care mi-a deschis uși pe care nu mi le-am imaginat vreodată posibile, care m-au adus la viață într-un mod pe care nu l-aș fi putut realiza vreodată pe cealaltă cale.”

De ce a permis Dumnezeu această suferință? Ei bine, în complexitatea bogată a providenței Sale, El a văzut altceva. Și acest lucru s-a întâmplat pastoral de multe ori, când oamenii spun: „Oh, aceasta este doamna cu care am vrut să mă căsătoresc. Pur și simplu mi-am dat inima acestei doamnă și ea a rupt logodna. Sunt devastat. Este cea mai oribilă suferință din viața mea. Și sunt sigur de aceasta. Dar pentru că acea relație nu a funcționat, am cunoscut-o pe acea doamnă cu care m-am căsătorit și a devenit mama copiilor mei și mi-a adus o bucurie și o fericire pe care nu mi le-aș fi putut imagina.” Oare Dumnezeu, care vede întregul univers, vizibil și invizibil, permite uneori suferinței să producă un bine pe care noi nu îl putem vedea imediat?

Știți această imagine…? Mi-a plăcut mereu – joc uneori șah, iar jocul de șah pe o singură tablă este destul de complicat, nu? Toate mutările pe care le poți face: dacă eu mut așa și el așa… voi pierde această piesă dacă mut așa… Dar există și o variantă de șah care se joacă pe table ce sunt suprapuse una peste alta, iar o mișcare pe această tablă afectează de fapt tablele de la alte niveluri. Joci un fel de șah tridimensional. Imaginați-vă de zece milioane de ori zece milioane de table de șah suprapuse una peste alta. Întreg spațiul și întreg timpul. Tot ce se află în grija lui Dumnezeu, chiar și dincolo de spațiu și timp. O mișcare aici afectează jocul de pe această tablă, dar afectează și jocul de pe toate celelalte table. De ce permite Dumnezeu suferința? Uneori, când joci șah, sacrifici o piesă pentru că știi că în marele plan al jocului va duce la victorie. Gândiți-vă la de zece milioane de ori zece milioane de table de șah, una peste alta.

„Unde erai tu, Iob?” Vedeți, avem tendința când suferim – și e înțeles – să ne concentrăm atenția pe situația prin care trecem – atât e tot ce vedem! Cum se poate ca Dumnezeu să permită așa ceva? Cartea lui Iob ne invită acum în acest cadru infinit de complex privitor la tot ce ni se întâmplă și, prin urmare, ne invită unde? În cele din urmă la încredere. Să mă înțelegeți: nu știu… Nu știu de ce Dumnezeu permite o anumită durere. Poate cândva voi înțelege. Poate nu voi înțelege până când nu voi ajunge în rai. Dar, între timp, am încredere. Între timp, am siguranța că Dumnezeul care este Domnul cerului și al pământului știe ce face. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc mult pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.