Voi sunteți sarea pământului

Pacea să fie cu voi! Prieteni, în aceste săptămâni citim din minunata Predică de pe Munte, capitolele 5, 6 și 7 din Evanghelia lui Matei. Pentru lectura voastră spirituală, oricând ar fi, zi sau noapte, mergeți la acele trei capitole și vedeți-l pe Fiul lui Dumnezeu oferindu-ne programul de viață. Am vorbit așadar despre Fericiri săptămâna trecută. Săptămâna aceasta avem ceva foarte interesant după mine și nu cred că subliniem aceasta cât ar trebui. Isus le vorbește acum discipolilor Săi și îi compară cu trei lucruri: „Voi sunteți sarea pământului. Voi sunteți lumina lumii. Sunteți o cetate așezată pe munte.”

Ne-am obișnuit cu acele trei descrieri. Spunem: „O, da, desigur”. Dar iată ce vreau să vedeți: toate aceste trei lucruri nu există pentru ele însele; ele există pentru altceva. Permiteți-mi să repet: nu există atât pentru ele însele, de dragul lor; ele există de dragul la altceva. Ce vreau să spun? Ei bine, uitați-vă la sare. „Voi sunteți sarea pământului.” Pe vremea lui Isus, cu mult înainte de a avea refrigerare și toate acestea, era un mod în care conservai carnea, mai ales dacă trebuia să o trimiți sau să pleci într-o călătorie sau ceva similar. Doar carnea astfel pregătită putea fi conservată, iar sarea avea acea putere. Exista de dragul la altceva, pentru a conserva altceva. Acum, opusul. Sarea a fost de asemenea folosită în lumea antică pentru a te asigura că nimic nu va crește vreodată într-un loc. Dacă o cetate cucerea o alta sau o națiune cucerea o alta, ardeau cetatea, dărâmau zidurile și sărau pământul. De ce? Să se asigure că nimic nu va mai crește acolo. Era un mod prin care omorai oamenii, omorai animalele și apoi te asigurai că nimic nu va mai crește acolo. Sarea era folosită în acest scop, pentru altceva: pentru a îmbunătăți, a păstra și a distruge.

„Voi sunteți lumina lumii”. Gândiți-vă: noi nu vedem de fapt lumina. Lumina este aceea prin care vedem alte lucruri. Lumina este un mijloc de iluminare. Face alte lucruri vizibile. Scoate lucruri frumoase la lumină, le îmbunătățește. Dar gândiți-vă și la aceasta: lumina care luminează brusc un colț întunecat poate dezvălui lucruri neplăcute. Sunt insecte sau paraziți sau altele de genul acesta: lumina le scoate deodată la iveală. Sau spui: „Nu aveam habar cât de murdar era acel colț al camerei până când lumina nu a fost aprinsă”. Nu mi-am dat seama ce ciudat arăt până când am fost fotografiat în lumina directă a soarelui, nu? Lumina poate îmbunătăți. De asemenea, poate dezvălui ceea ce este imperfect. Ideea este că există de dragul la altceva.

Dar o cetate așezată pe munte? O cetate are, evident, propria sa integritate, dar de ce a spus Isus o cetate așezată pe munte? Ei bine, așa se orientau oamenii pe vremea Lui. Cu mult înainte de hărți și sisteme GPS și toate acestea, ceea ce făceau era că găseau un reper, precum un deal sau un munte sau o cetate. „Vezi cetatea acolo sus? Știu că trebuie să merg la sud sau la nord de aceasta.” Era un mijloc de orientare. Fără cetatea așezată pe munte, nu aș ști unde mă duc.

Bine. Ce le spune acum discipolilor Săi, adică și nouă? „Voi care mă urmați, voi care ascultați învățătura Mea, sunteți destinați pentru alții.” Scopul la aceasta nu este în primul rând să vă facă sfinți. Acesta este într-un fel un mijloc pentru un scop. Isus spune: „Vă fac pe voi sfinți și fericiți pentru ca voi să puteți deveni mijlocul prin care alții devin sfinți și fericiți. Vreau să vă trimit în lume. Vreau să fiți un far luminos care luminează calea altora. Vreau să fiți sare care îi păstrează și îi îmbunătățește pe alții. Vreau să fiți o cetate așezată pe munte după care alții își orientează viața. Mă întreb cât de des, oameni buni, ne gândim așa la viața noastră spirituală. Pun pariu că nu prea des. Trăim într-o cultură orientată spre auto-ajutorare. Care este ideea religiei? Ei bine, să mă facă fericit. Da, destul de adevărat, cum am văzut săptămâna trecută: e menită să mă facă fericit, dar nu acesta este scopul final. „O, bine, sunt fericit! Totul este în regulă.” Nu. Dacă ești fericit, acum ești o lumină pentru alții și de aceea te-am ales pe tine.” „Dacă ești fericit și sfânt, bine. Acum ești sare care este menită să păstreze și să îmbunătățească ce este bine, adevărat și frumos în lume. Ești sfânt și fericit? Minunat! Acum fii cetatea de pe munte după care alții își orientează viața. Abia atunci, discipolii Mei, faceți cu adevărat ce vreau să faceți.”

Acum, versetul devastator care urmează: „Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va re-săra?” Sarea care își pierde gustul nu este bună deloc; nu păstrează nimic, nu distruge ce trebuie distrus. Și-a pierdut puterea. O lumină sub un obroc la ce e bună? Nu înfrumusețează nimic în jurul ei. Nu dezvăluie nimic ce trebuie să fie expus. Nu, nu, nu. Sunteți meniți să străluciți. Sunteți meniți să îmbunătățiți. Și ce se va întâmpla? Iată la ce vreau să vă gândiți, oameni buni. Ce se va întâmpla dacă ne pierdem gustul, ca și creștini? Lumea din jurul nostru se va strica. Dacă nu îmi îndeplinesc misiunea, lumea din jurul meu se va strica. Lucrurile care sunt menite să fie îmbunătățite nu vor fi îmbunătățite. Lucrurile menite să fie păstrate nu vor fi păstrate. Și lucruri menite să fie distruse sau contestate nu vor fi distruse sau contestate. Vedeți? Acesta e pivotul în jurul căruia se învârte mare parte a vieții spirituale.

Pot face acest lucru puțin mai concret cu câteva exemple? Cred că unul dintre cele mai dureroase adevăruri ale secolului trecut, ale secolului al XX-lea, care a fost după orice calcule cel mai sângeros înregistrat… Mai mulți oameni au murit brutal în secolul al XX-lea decât în toate secolele precedente la un loc. Cadavrele adunate de totalitarismele oribile și războaiele îngrozitoare ale secolului al XX-lea sunt în cu totul altă ligă față de distructivitatea secolelor precedente. Dar iată ceva ce mi se pare cu adevărat deranjant. Unde a avut loc tot acest masacru? În inima, foarte des, a civilizațiilor profund creștine. Uitați-vă la secolul al XX-lea în Europa, în Europa creștină: Franța, Anglia, Belgia, Germania, Austria, Ungaria, Rusia – țări creștine. Zeci de milioane de oameni măcelăriți în Primul Război Mondial. Al Doilea Război Mondial – și mai mulți uciși! Da, în aceleași țări, acum adăugați America, Canada, Australia la listă, în mare parte țări creștine. Unde a avut loc Holocaustul? Cea mai mare catastrofă morală a sec. al XX-lea unde s-a întâmplat? În inima Europei creștine.

Cum explicați aceasta? „O, Hitler și acoliții lui.” Da, da, desigur. Sigur, sigur. „Partidul nazist, care a apărut din teribilele consecințe ale Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles și colapsul economic din Germania.” Da, da, da, sigur, sigur, sigur. Toate acestea sunt adevărate. Dar vreau să pun întrebarea spirituală: de ce tot acest măcel a avut loc în chiar inima unei presupuse culturi profund creștine? Răspunsul pe scurt: pentru că mare parte din sare își pierduse gustul, pentru că multe lumini au fost așezate sub obroc, pentru că enorm de multor creștini – să fim sinceri, oameni buni – enorm de multor creștini nu le-a păsat, au privit în altă parte sau au cooperat. Ce se va întâmpla dacă sarea își pierde gustul? Nimic, nimic nu o va re-săra. Ce se va întâmpla dacă creștinii își pierd puterea de a da mărturie, de a lumina, de a dezvălui întunericul, de a săra pământul unde trebuie sărat? De ce nu au pus mai mulți creștini sare în pământul nazismului ca să nu crească? De ce nu s-au pus mai mulți creștini în calea acestei violențe oribile?

Acum, care e cealaltă mare catastrofă morală din secolul al XX-lea? Mergeți câțiva kilometri spre est: comunismul care a luat naștere în Rusia, Uniunea Sovietică. Stalin, fără îndoială cel mai mare călău din istoria omenirii. Zeci de milioane de cadavre adunate. Rusia? Ultima dată când am verificat, se presupune că e o țară profund creștină. Biserica Ortodoxă Rusă a dat naștere la mari sfinți și mari eroi, liturgie frumoasă, oameni ca Dostoievski… O cultură creștină minunată! Dar cum de nu s-au pus în calea crimelor din secolul al XX-lea din Rusia? Cum de nu au sărat pământul unde ar fi trebuit sărat? Cum se face că lumina nu strălucea în colțurile întunecate? Cum de creștinii cu sutele lor de milioane nu blocau calea? Să recunoaștem, enorm de mulți dintre creștinii din Rusia au privit în altă parte, nu le-a păsat sau au cooperat. Sunt lucruri profund provocatoare, oameni buni.

Acum, ca nu cumva noi, în această țară, să spunem: „O, da, acei germani oribili și acei ruși oribili…” Când înregistrez aceasta, tocmai am avut a 50-a aniversare a deciziei Roe v. Wade. De la Roe v. Wade, de la noi, peste 60 de milioane de copii au fost avortați în țara noastră. Ca să nu mai vorbim de violența cu arme, care domină atât de multe dintre orașele noastre. Dar 60 de milioane în această țară încă în mare parte creștină? Cum explicați aceasta? Ei bine, știu că e inconfortabil de spus, dar foarte mulți dintre noi, creștinii, nu ne-am pus în calea la aceasta, nu am îndreptat lumina noastră acolo unde ar trebui să lumineze, nu am sărat pământul acolo unde trebuia sărat, ci am consimțit, am cooperat, am privit în altă parte.

„Voi sunteți sarea pământului”, spune Isus. „Voi sunteți lumina lumii. Voi sunteți. Nu altcineva.” Nu: „O, sunt Episcopii și preoții, cred”. Nu, nu: „Voi, toți, toți cei botezați, toți discipolii Mei, toți ucenicii Mei. Voi sunteți lumina lumii. Nu puneți lumina sub obroc. Voi sunteți sarea pământului. Ei bine, nu lăsați sarea să își piardă gustul.” Care e impactul creștinismului vostru, al meu, în lumea din jurul nostru? „O, nu, nu. Nu vreau să îmi impun credința nimănui.” Da, aceasta poate fi norma ciudată, modernă, dar nu este Evanghelia. „Cine sunt? Cine sunt eu ca să îmi impun părerile?” Ei bine, da, aceasta e o prejudecată seculară. Nu este Evanghelia. Care e impactul creștinismului vostru, al meu, în lumea din jurul nostru? Cum o face mai bună și cum stă în calea răului și a ticăloșiei? Aceasta e o întrebare provocatoare, oameni buni, chiar la începutul Predicii de pe Munte. Cum ne vedem viețile noastre spirituale? În folosul nostru, sau în folosul lumii? Cred că totul se va schimba în funcție de modul în care înțelegeți aceste cuvinte. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!