Fiți sfinți!

Pacea să fie cu voi! Prieteni, am avut privilegiul de a citi din Predica de pe Munte și vom continua în următoarele săptămâni. Ce experiență extraordinară este să auzim de la Isus însuși cum își expune învățătura de bază. Ceea ce vedem astăzi este Isus ca Noul Moise. Ca Moise, urcă pe un munte și primește și apoi dă o nouă Lege. Și mai face ceva extraordinar pe tot parcursul predicii – așa cum auzim astăzi: „Ați auzit că s-a spus […], Eu însă vă spun […].” Am putea trece cu vederea, dar nu ar trebui, căci așa ceva tăia răsuflarea în secolul I. „Ați auzit că s-a spus în Tora…” – aceasta vrea să spună. Aceasta era cea mai înaltă autoritate posibilă pentru un evreu din acea vreme – Legea dată lui Moise. Puteai apela la rabinul tău, care a fost învățat de un alt rabin și el de un altul, până la Moise, care a primit Tora de la Dumnezeu. Și de aceea, a spune Tora însemna a spune Legea supremă. Prin urmare, când Isus comentează cu seninătate: „Ei bine, ați auzit că s-a spus acolo, Eu însă spun[…]” – aceasta este o afirmare a divinității Sale. Sfântul Ioan o spune foarte explicit: „La început era Cuvântul, și Cuvântul s-a făcut trup”. Dar în acest context mateean, este o cristologie la fel de înaltă, o afirmare la fel de clară a divinității lui Isus. „Ați auzit că s-a spus […], Eu însă spun […].” Cine e singurul ce ar putea spune aceasta pe bună dreptate dacă nu Acela care este El însuși Autorul Torei? Așadar, cu deplină autoritate, ca Noul Moise, Isus dă Legea.

Și observați, vă rog: El nu este un anti-Moise. Există un fel de înțelegere simplistă a relației dintre Vechiul și Noul Testament care este cam așa: „Ei bine, Moise și Legea și toate acestea, obsedate de reguli și reglementări… Și apoi vine Isus cu acest mare cuvânt eliberator de har – deci har versus Lege.” Așa ceva este complet străin Bibliei. Apropo, și Vechiul și Noul Testament… Oare nu a existat har în Vechiul Testament? Să fim serioși! Oare nu există legi în Noul? Ascultați ce spune El de fapt: „Adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul și pământul, nici o iotă și nici o linioară nu va trece din Lege”. Nu abrogă Legea. Nu neagă Legea. El o va – atenție – intensifica. Va intensifica Legea lui Moise, nu se va descotorosi de ea. Și vrea ca acea Lege, acum intensificată, să pătrundă până în adânc în interiorul nostru. Întoarceți-vă la Ieremia 31,31, noul legământ: „Iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi încheia un nou legământ cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda. Voi scrie Legea Mea în inima lor.” Vedeți, acesta e un text foarte important pentru a-l înțelege pe Isus. El însuși este Tora întrupată. El e intensitatea deplină a Legii. Și acum dorește ca aceasta să intre în trupul nostru, să fie scrisă în inimile noastre. Bine!

Acum ascultați cum începe să contureze aceasta. „Ați auzit că s-a spus” – iată, în Tora – „«Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar Eu vă spun…” – iată-l acum, vorbind cu deplină autoritate divină – „Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată.” Bun. Uciderea este rea? Da, evident. Interzisă de cele Zece Porunci? Da, evident. Dar Isus dorește acum să meargă mai adânc. Desigur, această activitate de a lua viața cuiva este rea. Dar care este rădăcina ei? De unde vine? Vine dintr-o ură care locuiește adânc în noi. Vine dintr-o furie pe care nu am rezolvat-o sau tratat-o. El dorește ca puterea corectivă a Legii să meargă dincolo de doar nivelul comportamental și să coboare la nivelul inimii. De unde vin acțiunile noastre rele? Aceasta îl interesează pe Isus. El dorește ca Legea să ajungă până acolo.

Ce spuneți de aceasta? „Ați auzit că s-a spus” – din nou, în Tora – „«Să nu comiți adulter!»” Din nou, aceasta este o lege standard a Israelului antic. „Eu însă vă spun” – iată-l pe Noul Moise vorbind – „că oricine privește o femeie dorind-o a și comis adulter cu ea în inima lui.” Același principiu. Evident păcatul sexual și adulterul este cel pe care se concentrează. Sunt rele, evident, sunt comportamente rele. Dar de unde vin? Ele provin din locuri disfuncționale în adâncul nostru. A privi o femeie dorind-o, ce înseamnă aceasta? Înseamnă că deja în interioritatea mea, am considerat-o obiect pe acea femeie. Am transformat-o într-un simplu obiect pentru propria mea plăcere. Extrapolați din aceasta, oameni buni, și toate formele diferite de a privi ca obiecte alți oameni. Uitați-vă la excesul cu pornografia în cultura noastră. Ce este aceasta? Spui: „Este în intimitatea casei mele” sau „Este în viața mea privată”. Da, dar în inima ta, ce faci e să vezi oamenii ca obiecte pentru plăcerea ta. Isus dorește ca Legea să ajungă dincolo de nivelul comportamentului în aceste ascunzișuri ale inimii.

Nu pot să nu spun, legat de aceasta, cât de corespunzătoare este mișcarea #MeToo cu aceasta. Mișcarea #MeToo – aceasta vine din creștinism. Nu e o viziune comună. Dacă vă uitați la etica și moralitatea diferitelor sisteme din întreaga lume, antice și moderne, nu găsiți aceasta automat – că nu trebuie să vezi oamenii ca obiecte. Dar fundamentul la aceasta, oameni buni, este chiar aici. Dacă vă uitați la o femeie cu poftă în inimă, ați comis deja adulter. Cred că cele mai bune lucruri ce le găsim la convingerile etice de azi, le putem atribui acestor texte grozave.

Acum, de unde vin toate acestea în cele din urmă? Cred că cheia interpretativă a întregii Predici de pe Munte e aceasta: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!” Isus nu este interesat doar să ne facă drepți moral. Ar putea părea cam mult, și cred că este, dar dorește să meargă mult mai departe de atâta. El dorește să fim desăvârșiți așa cum Dumnezeu e desăvârșit. Spuneți: „Hei, uite, comportamentul meu – nu sunt un tip atât de rău. Nu comit crimă sau adulter și nu fur lucruri.” Da, dar în străfundul inimii voastre, poftiți după aceste lucruri. Doriți să le faceți. Să fim sinceri, dacă nu ar exista secții de poliție și nu ar fi oameni care să bârfească și să vă dea la televizor, poate ați face aceste lucruri. Nu spuneți doar: „Comportamentele mele sunt mai mult sau mai puțin sub control.” Nu, nu. Dacă Legea nu a ajuns până la capăt în adâncul inimii voastre, nu sunteți desăvârșiți așa cum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit.

Iată un corolar, oameni buni: Biserica nu este interesată de mediocritatea spirituală. Lăsați-mă să repet: Biserica nu este interesată de mediocritatea spirituală. „Hei, sunt în regulă. Hei, nu sunt un criminal.” Cât de des auziți așa ceva? „Hei, nu sunt un tip rău. Nu comit crime.” Da, așa de jos avem standardele? Că dacă nu comiți crime ești un tip bun? Biserica nu este interesată de aceasta. Pentru că scopul obișnuit al vieții creștine este să fii sfânt. „O, haide. Nu e prea mult?” Nu, nu. Acesta este scopul obișnuit al vieții creștine. Acesta este scopul oricărui Sacrament, să ne atragă în viața divină în așa fel încât să putem spune împreună cu Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” – în comportamentele mele, da, și în inima mea, în interioritatea vieții mele. Cristos a preluat comanda asupra mea. Iar și iar – și auziți aceasta azi; când înregistrez aceste cuvinte, dezbatem din nou aceasta în viața Bisericii, întotdeauna există oameni care vor să reducă exigența morală. În timpul vieții mele – aceasta s-a schimbat de-a lungul secolelor, dar în timpul vieții mele, de obicei în jurul eticii sexuale. Hei, nu este Biserica puțin prea exigentă cu noi? Dacă treci prin învățătura sexuală a Bisericii în toate dimensiunile sale, nu-i așa că cere puțin cam mult de la oameni? Nu poate Biserica să o reducă puțin? De ce să o reducem? Nu ne interesează mediocritatea spirituală. Nu, nu. Biserica susține aceste idealuri morale înalte.

Iată ceva ce mi se pare interesant. Mergeți în afara domeniului sexualității pentru un minut și vedeți o altă temă. Gândiți-vă la ceva precum războiul drept. Biserica are o învățătură foarte, foarte riguroasă când vine vorba de război. Spune că trebuie îndeplinite șapte criterii pentru ca să se determine dacă într-un război s-a intrat pe drept, și apoi în purtarea acelui război, marile criterii de proporționalitate și diferențiere trebuie îndeplinite. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o proporție între scopul de atins și mijloacele pe care le utilizați, și trebuie să faceți diferența între combatanți și necombatanți. Acum, nu voi trece prin toate cele șapte criterii cu voi, dar aveți încredere în mine când vă spun, dacă aplicați toate aceste învățături, nu mă pot gândi la un război ce să fi fost purtat vreodată complet pe bună dreptate. „O, știi ce ar trebui să facă Biserica? Ar trebui să reducă acele idealuri. Să fie puțin mai ușor pentru combatanți și generali și pentru personalul militar. Să nu punem atâtea restricții.” Cine ar pleda pentru aceasta? Nu, nu. Biserica susține un ideal moral înalt care are legătură cu comportamentul, da, și are de-a face și cu străfundurile inimii. Pentru că nu ne jucăm aici. Pentru că Isus nu se joacă. „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!”

Dați-mi voie să închei cu aceasta, oameni buni. Cred că o modalitate de a citi pontificatele Papilor Ioan Paul al II-lea și Francisc este în genul acesta: Papa Ioan Paul al II-lea, el însuși sfânt, un erou în sfera spirituală, și marea lui virtute cred că a fost că a susținut, mai ales înaintea tinerilor, acest frumos ideal, înalt, înalt, exigent ideal moral. Limbajul pe care l-am folosit – am învățat aceasta de la Papa Ioan Paul al II-lea. „Doresc să fiți sfinți, sfinți mari, nu mediocri.” Așa că a ținut sus ștacheta. Care e partea întunecoasă la aceasta? Am văzut-o în slujirea mea, având de-a face cu mulți seminariști din generația „Papa Ioan Paul al II-lea”. Partea întunecoasă este: ce fac când eșuez? Cum mă simt când nu pot să mă ridic la înălțimea acelui ideal moral? Ei bine, iată cealaltă față acum. Da, punem exigențe morale înalte și insistăm asupra infinității Milostivirii Divine. Acum Papa Francisc – care e laitmotivul, marea temă a papalității sale? Milostivirea Divină, că Dumnezeu e iubire milostivă, că Dumnezeu merge la păcătoși, la cei care sunt jos, la cei marginalizați, la cei răniți, vine în spitalul de campanie. Dar acum citiți Papa Ioan Paul al II-lea și Francisc împreună și nu faceți compromisuri la nici unul dintre ei. Nu spuneți: „O, de dragul Papei Francisc, ar trebui să reducem idealul moral al Papei Ioan Paul al II-lea.” Sau invers. Nu faceți aceasta! Mai degrabă, îi luăm pe ambii Papi, căci Biserica spune că suntem extremi în exigența noastră și suntem extremi în milostivirea pe care o oferim. A înțelege aceasta bine, a trăi în acel spațiu, este a trăi în spațiul deschis de Predica de pe Munte. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!