Înapoi la lucrurile de bază

Pacea fie cu voi! Prieteni, am ajuns acum la sfântul timp al Postului Mare, pregătirea noastră pentru Paște. Postul, am spus adesea, este un timp pentru întoarcerea la fundamente. E ca atunci când începi sezonul de fotbal și revii la elementele de bază. Este ca atunci când încerci să te întorci la golf după o lungă pauză de iarnă și trebuie să îți amintești elementele fundamentale ale loviturii. Similar, în sfera spirituală există anumite adevăruri fundamentale. Și astfel lecturile Postului Mare ne pun în contact cu acestea.

Pentru prima duminică din Post, acest ciclu de lecturi este în mod special clar și bun. Prima noastră lectură este din Cartea Genezei. Pot să vă recomand, oameni buni, să continuați să reveniți pe acele capitole de deschidere din Geneză pentru a vă orienta în viața spirituală? Acest lucru este extrem de important. Ascultați acum. Este din capitolul 2 din Geneză: „Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, și l-a pus acolo pe omul pe care îl plăsmuise. Din pământ Domnul Dumnezeu a făcut să răsară tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat.” Ce vrea Dumnezeu pentru noi? El vrea viață pentru noi. Vă rog, toți cei care mă ascultați: rezistați tentației sau luptați împotriva sugestiei, ori de câte ori o auziți, că într-un fel Dumnezeul Bibliei este să spunem îngust, morocănos, dificil, legalist și tiranic. Am mai citat din Christopher Hitchens, celebrul ateu care spunea că Dumnezeu este ca Kim Jong-un, ca acest dictator nord-coreean care impune un stil de viață sumbru pentru toată lumea. Să fim serioși. Este complet nebiblic. Ce vrea Dumnezeu pentru noi? Viață. Își dorește viață, și încă viață din plin. „Gloria lui Dumnezeu este ființa umană pe deplin vie”, cum spunea Irineu. Ei bine, se vede chiar aici.

Acum observați ceva. Este pomenit șarpele, cel mai viclean dintre toate animalele. „Șarpele… a zis către femeie: «Chiar a spus Dumnezeu să nu mâncați din nici un pom al grădinii?» Și femeia răspunde…” Fiți foarte atenți la răspuns. „Nu! Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină.” Avem tendința, cred, să sărim peste versetul respectiv, și mergem direct la interdicție, la care voi ajunge – dar nu uitați acel verset. Diavolul este cel care sugerează: „O, Dumnezeu nu vrea să mănânci din nici unul dintre acești copaci frumoși și gustoși.” Nu, nu, nu. Vedeți, este părintele minciunilor cel care sugerează aceasta. Și femeia răspunde corect: „Nu, nu. Ni s-a dat permisiunea să mâncăm din toți acești copaci”.

Părinții Bisericii au spus că acest lucru simbolizează marea permisiune. Dumnezeu ne vrea cu viață, vrea ca să ne bucurăm pe deplin de lucrurile bune ale acestei lumi. Ce minunat că roadele sunt plăcute la privit și mâncat. Vorbește despre plăcerea senzuală, dar Părinții Bisericii au văzut-o ca fiind un simbol al tuturor formelor diferite de plăcere umană. Fie știință, artă, literatură, politică prietenie și conversație… La tot ce face viața minunată, Dumnezeu spune: „Da, da”. Vedeți, înainte să ajungem la interdicție, avem marea permisiune. G.K. Chesterton spunea că oamenii se pot concentra atât de mult pe cele 10 Porunci și pe faptul că Dumnezeu ne spune aceste lucruri pe care nu le putem face. Nu știu dacă ați văzut acel număr al lui George Carlin. L-am apreciat pe George Carlin; era unul dintre cei mai amuzanți oameni când eram tânăr, dar, desigur, ura religia. Catolic, cred, prin formare, dar vai ce prost format era în catolicismul său. Pentru că are un număr în care spune: „Religia ne-a făcut să credem în acest om invizibil de pe cer”. Acesta e ultimul lucru care să fie Dumnezeu: un om invizibil în cer. Dar apoi Carlin spunea: „care ne-a spus că există zece lucruri pe care nu le poți face, iar dacă le faci, te trimit în…”

Ei bine, vedeți, concentrarea pe aceste – să recunoaștem – zece lucruri mici pe care Dumnezeu ne cere să nu le facem. Ceea ce uită el, și aceasta este ideea lui Chesterton, sunt milioanele de lucruri pe care Dumnezeu ne spune că le putem face, miliardele de lucruri pe care le putem face; toate modurile în care ne este permis să înflorim. Așa că observați cum Geneza pune accentul în mod corespunzător pe permisiune, nu pe interdicție. Adevăratul Dumnezeu ne vrea în viață. E un semn, de altfel, că ai de-a face cu un zeu fals când ai o formă de zeitate îngustă, morocănoasă, legalistă, tiranică. Este un semn că ai de-a face cu dumnezeul greșit. Cel adevărat ne vrea în viață.

Bine, Eva îl corectează pe șarpe: „Nu! Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină, în afară de unul: pomul cunoașterii binelui și răului.” Toată lumea știe aceasta. Toată lumea aleargă la acel verset. Există într-adevăr această interdicție. De ce? „O, pentru că Dumnezeu nu ne vrea în viață, și este legalist și tiranic.” Nu, nu e adevărat! Ni se interzice să devenim noi înșine criteriul binelui și al răului. Doar Dumnezeu, ca binele suprem, ca bunătate în sine, este criteriul binelui și răului. Ceea ce este în acord cu natura lui Dumnezeu este bine! Ceea ce este împotriva naturii lui Dumnezeu este rău. Dumnezeu este criteriul. Problema este când ne facem pe noi înșine criteriul binelui și al răului. Spunem: „Nu, nu! Voia mea, mintea mea. Eu determin ce este bine și ce este rău.” Când se întâmplă așa, totul se destramă. Când se întâmplă așa, plăcerea pe care ar trebui să o primim din viață este compromisă. Vedeți, „nu”-ul lui Dumnezeu, dacă vreți, este un „nu” la un „nu”. Este un „nu” la ceva negativ. Cuvântul lui Dumnezeu este mereu „da”, pentru că un „nu” la un „nu” este un „da”. Înțelegeți? Acesta este modul corect de a citi interdicția, nu că Dumnezeu încearcă să ne limiteze. Dimpotrivă, El ne vrea vii, și aceasta înseamnă să ne trăim viața în conformitate cu criteriul care este El însuși. Bine. Țineți cont de acest element fundamental. Este ca și cum să prinzi crosa de golf; ca statul în poziția de bază la fotbalul american. Este un element fundamental în ordinea spirituală.

Având în vedere acestea, să trecem la Evanghelie, care este din capitolul 4 din Matei, relatarea despre ispitirea lui Isus. Ce trebuie să vedem aici? Trebuie să vedem trei moduri tipice în care ne abatem. Trei moduri prin care atunci când ne facem pe noi înșine criteriul binelui și al răului, avem tendința de a deraia. Așadar, Isus e ca noi în toate, cu excepția păcatului – aceasta înseamnă că a fost ispitit așa cum suntem noi. El este ispitit în umanitatea Sa de aceste trei distorsiuni tipice. Și observați cum – foarte inteligent, desigur – diavolul reapare în Evanghelie, făcând apel la ego-ul lui Isus să se facă pe Sine criteriul binelui și al răului. Iată prima. Ispititorul s-a apropiat de El după cele 40 de zile de post. A spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!” Care este ispita aici? „Bine, mă fac pe mine criteriul binelui și al răului, și de aceea eu fac din satisfacerea dorințelor mele trupești centrul vieții mele.” Mâncare și băutură și sex și plăcerea trupească – ele devin valoarea centrală a vieții mele pentru că „eu sunt criteriul binelui și al răului. Cine ești tu să îmi spui ce să fac? Așa că am să spun: nu, satisfacerea dorinței mele trupești este cel mai important lucru în viața mea.” Credeți că e teorie? Serios? Uitați-vă în jur și la voi înșivă, cu sinceritate. Suntem mereu, mereu confruntați cu această ispită.

Observați, vă rog: nu spunem aici că plăcerea trupească este un lucru rău. Evident că nu! Dumnezeu ne-a dat aceste trupuri. Dumnezeu ne-a dat aceste capacități și vrea să mâncăm din toți copacii din grădină. Aceasta înseamnă, da, mâncare și băutură și sex și plăcere trupească. Nimic în neregulă cu acestea. Ce e în neregulă cu acestea este să le transformi în Dumnezeu, a face din ele valoarea centrală a vieții mele. Nu este locul lor. De ce? Ascultați-l pe Isus. Isus a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu».” Iată! Nimic în neregulă cu pâinea, vinul și plăcerea trupească, dar nu trăim numai din acestea, ci din tot cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, din criteriul binelui și al răului care este Dumnezeu. Bine.

A doua ispită. Și din nou, am revenit la elementele de bază, pentru că noi toți păcătoșii ne confruntăm cu așa ceva. „Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a așezat pe coama templului și i-a spus: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: ‘Le va porunci îngerilor Săi cu privire la tine și te vor purta pe mâini ca nu cumva să îți lovești piciorul de vreo piatră.’»” Care este ispita aici? Ispita onorurilor, mândriei. Coama templului însemna vârful celei mai importante clădiri din lumea evreiască. „Și, de fapt, sunt atât de important încât mă voi arunca și Dumnezeu însuși va veni și va trimite îngerii Lui să mă sprijine.” Iată ispita oameni buni, frați păcătoși care mă ascultați: umflarea ego-ului, cinstirea propriei persoane. Din nou, este onoarea rea în sine? Nu, nu este rea în sine, dar nu este Dumnezeu. Iar umflarea ego-ului duce la acest compromis foarte adânc și la denaturare foarte profundă a sinelui. Isus i-a răspuns: „Din nou este scris: «Nu îl vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»”. Observați din nou ce se întâmplă aici. „Nu tu ești criteriul binelui și al răului. Dumnezeu este.” Nu supuneți criteriul binelui și al răului după termenii proprii. Nu, nu. Când vă supuneți lui Dumnezeu, atunci puteți sta liniștiți în onorurile legitime care vă vin. Atunci vă puteți simți în mod legitim importanța, dar numai sub egida lui Dumnezeu.

Bine, ultima ispită și, frați păcătoși, cu toții ne luptăm cu ea. „Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărățiile lumii și gloria lor și i-a spus: «Îți voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea și mă vei adora».” Ce avem aici? Ispita puterii. Mi se pare interesant că e ultima, pentru că este cea mai importantă. Este fundamentală. Într-un fel, ispita plăcerii trupești este mai superficială, apoi onoare, dar în cele din urmă puterea. Puterea este ceva profund ispititor. Greșit în sine? Nu, nu. Dumnezeu este numit puternic, nu poate fi ceva greșit în sine. Dar când faci puterea lumească centrul vieții tale, valoarea supremă, ce se va întâmpla? Am văzut aceasta repetat în viețile păcătoșilor celebri: puterea ta devine acum mijlocul prin care îi pui pe fiecare în cutiuța lui. Fiecare este acum un pion în marea ta piesă de teatru. Vei manipula și domina pe oricine, dacă stă în calea exercitării puterii tale. Când faci din tine criteriul binelui și răului și spui: „Puterea mea este ceea ce contează cu adevărat”… aveți grijă! Oameni buni, ravagiile care au fost făcute în lume pornind de la așa ceva…

Ce spune Isus? „Pleacă, Satană! Căci este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai Lui îi vei aduce cult».” Iată din nou. Nimic în neregulă cu puterea în sine, atâta timp cât este sub egida lui Dumnezeu. Atâta timp cât nu te închini puterii, ci lui Dumnezeu, atunci mănâncă din acel copac, folosește puterea pentru bine. Mulți sfinți au făcut aceasta. Bine, oameni buni… Revenim la elementele de bază. Geneză 2, marea permisiune și apoi acea unică interdicție: nu vă faceți criteriul binelui și al răului. Și apoi fiți atenți, în aceste 40 de zile de Post: care e relația mea cu plăcerea, cu onoarea, cu puterea? Predați-vă mereu lui Dumnezeu, și apoi puneți totul în relație cu Dumnezeu. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!