Evanghelizarea - lucrurile importante pe primul loc

Primul obicei al evanghelizatorilor eficace este cel de a pune lucrurile importante pe primul loc. A pune lucrurile importante pe primul loc este chiar greu în viața de zi cu zi. În căsnicie – este foarte greu să le pui pe primul loc, chiar în centru. Te-ai îndrăgostit de o persoană, ești într-o relație cu ea, dar pe măsură ce facturile te apasă și copiii te apasă, câteodată la propriu, să pui ce este important pe primul loc – e o adevărată luptă să faci așa. Este adevărat și în pastorație. Care este cel mai important lucru în creștinism? „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Unicul Său Fiu.” Cel mai important lucru este Evanghelia. Dar cum rămânem concentrați cu încăpățânare asupra ei? Apropo, dacă nu o facem, suntem terminați în acest moment. Trebuie să fim cunoscuți din nou ca Biserica Evangheliei! Ca să biruim tot zgomotul și confuzia și toate cele cu care ne-a asociat lumea, trebuie să fim cunoscuți din nou ca Biserica Evangheliei! Când ești într-o luptă, pielea ți se răcește. Se întâmplă și când cineva îți taie calea pe autostradă. Ți se răcește puțin pielea. De ce? Pentru că sângele merge de la piele spre mușchi, spre centru, de la extremități la ceea ce este necesar pentru a câștiga lupta pentru viața ta. Suntem într-o luptă pentru viața noastră. Trebuie să revenim la mesajul Evangheliei, la kerigma, din care au „explodat” toate acestea, ca Biserică, altfel suntem terminați.

Repet, așa cum a spus Papa Francisc: suntem într-o poveste de iubire. Dacă nu înțelegem aceasta, atunci nu am înțeles nimic despre ce e Biserica. Și de aceea trăim într-o lume care nu înțelege ce este ceea ce îi propunem! „Despre ce vorbiți?!” Vorbeam cu directoarea pentru incluziune și diversitate dintr-un campus din New Jersey. O femeie de treabă. Mi-a spus: „Chris, cam 60-70% dintre cei din campus sunt catolici, dar tuturor le este teamă să spună cuiva. Avem aceste grupuri mici de prieteni care sunt «mândri» de ceea ce sunt sau de ceea ce cred că sunt. Dar catolicii nu vor să se știe că sunt catolici.” M-a întrebat sincer: „Ce se întâmplă?” Cred că acești tineri au crescut într-o Biserică în care nu s-a pus ce e important pe primul loc, în care nu era evident că a fi catolic înseamnă, în principal, că avem cea mai bună veste din toate timpurile, că îmi trăiesc viața cu un scop, că Domnul mă iubește așa mult că a murit pentru mine, m-a creat pentru gloria veșnică. Când cineva are acestea pe primul loc și în centru, le proclamă în mod natural; aceasta vine pur și simplu din cine sunt. Cum ai putea face altfel decât să împărtășești aceasta? Este cea mai bună veste din toate timpurile! Când nu o facem, când pierdem din vedere povestea de iubire, când nu punem lucrurile importante pe primul loc, în cuvintele Papei: „Religia în sine, fără experiența revelării minunate a Fiului lui Dumnezeu și fără comuniunea cu El, care a devenit Fratele nostru, se reduce la o sumă de principii care sunt tot mai dificil de înțeles și de reguli care sunt tot mai greu de acceptat”.

Papa Ioan Paul al II-lea a spus aceasta, și continuând ideea – îmi place înțelepciunea ce s-a dezvoltat în Biserică în jurul acestui subiect – Papa Benedict al XVI-lea a spus: „[Biserica nu poate deveni] sinonimă cu anumite porunci și interdicții, [căci dacă creștinismul se identifică doar cu aceste probleme] dăm impresia că suntem doar moraliști, cu câteva convingeri oarecum demodate, și nici o urmă a adevăratei măreții a credinței nu se întrevede”. Vedeți, lumea, mânată mereu de idei seculare, ce încearcă să mute Biserica din centrul societății umane – „Pentru că vrem să trăim așa cum vrem noi”, nu? „Să devenim propriii noștri dumnezei.” „Fă ce vrei!” – porunca de bază a satanismului. În efortul de a face aceasta, lumea caută să pună constant Bisericii diferite etichete și să ne identifice doar cu anumite porunci și interdicții. Trebuie să trecem de ele. Avem porunci și interdicții, sigur că da, credeți-ne. Dar le avem pentru că… ce? Pentru că – lucrurile importante pe primul loc – pentru că am fost creați cu un scop; pentru că dacă ne separăm de acel scop ne distrugem; pentru că Dumnezeu ne iubește și ne-a chemat la gloria veșnică, iar păcatul sub nivelul nostru.

Papa Francisc a spus recent: „Biserica nu poate insista numai pe teme legate de avort, căsătorii homosexuale sau utilizarea metodelor contraceptive…” Apropo, Papa Francisc a vorbit despre acestea. Unii oameni spun că nu a vorbit. Nu repetă aceste lucruri prea des. Uneori mi-ar plăcea să spună mai multe, dar oricum ar fi, a vorbit despre aceste teme, dar acesta este o observație înțeleaptă. A spus: „Când vorbim despre aceste lucruri, trebuie să o facem într-un context”. Genial! Vedeți, când scoatem aceste teme din contextul Evangheliei, părem lumii ca fiind doar moraliști, puritani, rigizi, ca unii ce sunt aici doar pentru a le lua distracția. Aceasta e misiunea noastră ca Biserică, da? Nu, nu, nu! Să vorbim în context. Care e contextul? Suntem într-o poveste de iubire. Dacă nu înțelegem aceasta, atunci nu înțelegem deloc ce este Biserica. Dragii mei, nu numai temele și învățătura morală se destramă, însuși sensul vieții se destramă. E imperativ pentru mântuirea lumii ca oameni să știe de ce există ei și ca noi, ca Biserică, să rămânem fideli mesajului.

Am fost invitat la emisiunea „Theology on tap” nu cu mult timp în urmă. Era pe când eram director cu pastorația tineretului în Arhidieceza de Denver. Episcopul Connolly urma să vorbească despre avort și tema pro-viață iar un individ de la bar a început să îl hărțuiască. Și, desigur, din dorința de a mă face să mă bat, soția mea l-a abordat pe tip după eveniment – nu, nu dorea să mă bat cu el – și i-a spus: „Hei, nu a fost frumos!” Pur și simplu l-a confruntat pe individ și am început o discuție lungă despre învățătura Bisericii despre avort. Și ne-am cam pierdut în detalii. Explicam de ce are sens, cât de logică e învățătura și cât de greșit este avortul. Iar pe la sfârșit, după o oră de discuții cu acest tip, ne spune: „Mda. Nu știu… Cred că mama ar fi trebuit să mă avorteze.” Atunci m-a lovit: „Iată-mă încercând să conving o persoană – care nici măcar nu știe de ce ar trebui să existe – de ce trebuie să prețuiască viața unui fetus!” În afara contextului mesajului Evangheliei… Iată un individ care nu primise Evanghelia, ce nu știa că a fost creat cu un scop, că are o valoare inerentă și un destin. Avea o viziune asupra lumii profund ateistă și goală. În afara contextului Evangheliei nu doar învățătura Bisericii pe o anume temă nu avea sens, ci întreaga lui viață nu avea sens. Trebuie să punem ce e important pe primul loc. Și da, trebuie să discutăm despre subiectele fierbinți. Dar trebuie în primul rând să privim discuția despre aceste subiecte ca o oportunitate să proclamăm din nou Evanghelia. Pentru că atunci când vorbim pe teme de viață, trebuie să vorbim despre Evanghelia vieții. Aceasta face parte din cea mai bună veste dintotdeauna.

A pune deci ce e important pe primul loc înseamnă că trebuie să încetăm să presupunem că oamenii știu ce spune Evanghelia, inclusiv cei care stau în băncile bisericii – trebuie să repetăm iar și iar. A pune lucrurile importante pe primul loc înseamnă că nu „vindem” o ideologie – „vindem” o relație. Mentorul meu minunat în cateheză și evanghelizare a fost Barbara Morgan, din Steubenville. Treceam cu ea, ca voluntar, prin programul RICA, ajutând oamenii să parcurgă acest proces. Am învățat cum se face. Avea un răspuns minunat pentru oamenii care se agățau de ideea că Dumnezeu nu există. Îi provoca mereu, spunându-le: „Ascultă, vom vorbi despre motivele pentru credința Bisericii în Dumnezeu, dar vreau să te provoc să mergi acasă și să îl întrebi pe Dumnezeu dacă există. Haide! Roagă-te Lui.” Cât de ingenios! A ocolit blocajul intelectual în care această persoană putea fi, aducând lucrurile la nivelul inimii: că este vorba de relația sa cu realitatea, cu Cel care e Adevărul. „Haide! Întreabă-l dacă există.” Aduceți lucrurile constant la nivel personal. A pune ce e important pe primul loc înseamnă a arăta clar cine suntem și ce dorim să spunem unei lumi care a uitat. Această lume este bombardată de 3000 de reclame pe zi. Dacă vrem să răzbim, trebuie să punem ce e important pe primul loc. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Unicul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”

Cum facem un obicei din a face aceasta în viețile de zi cu zi? Iată o provocare directă pentru voi. Dacă lucrați în pastorație, dacă sunteți în echipa pastorală a parohiei, dacă petreceți timp și aveți întâlniri cu preotul vostru, rugați-vă. Menționați numele lui Isus. Auziți vreodată numele lui Isus, evident nu într-o înjurătură, ci cu reverență, rostit la parohie, de către personalul pastoral? Vorbiți despre El ca despre o persoană care se află acolo, la acea întâlnire? Vorbiți despre El ca despre o persoană din viața voastră, care acționează în viața voastră? Începeți să îl aduceți în discuție în acest fel. Știu că în inimile voastre credeți că este așa. Lăsați ca aceasta să iasă de pe buzele voastre. Faceți ca aceasta să fie atmosfera în care lucrați. Ceva frumos: înainte să filmez astăzi cu echipa, toți s-au rugat asupra mea. Vedeți, am început acest proces ca și cum se află un Stăpân Atotputernic aici cu noi. Pentru că ghiciți ce: există Unul, nu-i așa? Dacă numele lui Isus e deci pe buzele noastre, dacă rugăciunea are loc des la întâlnirile noastre sau când suntem împreună, dacă un coleg sau cineva cu care slujiți în pastorație, fie că este oficial din personalul parohiei sau nu, vine cu o problemă, opriți-vă chiar atunci și rugați-vă. Nu trebuie mers în biserică și rugat în genunchi – Domnul este chiar acolo cu voi. Lucrurile importante pe primul loc: înseamnă să îl punem pe El pe primul loc și în centrul fiecărui efort, în centrul fiecărei relații, în centrul a tot ceea ce faceți – faceți aceasta? Lucrați la acest aspect!