Un evreu despre Porunci

Porunca a IV-a

În numerotarea catolică, este vorba de Porunca a III-a: „Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului”. În acest clip, Dennis Prager arată pe scurt câteva dintre beneficiile respectării Sabatului (a zilei de odihnă). Spre final amintește că Sabatul trebuie să îl conducă pe om spre Dumnezeu. Dintr-o perspectivă catolică cerința sfințirii zilei Domnului nu este suficient subliniată, pentru noi, creștinii, însemnând în principal, dar nu exclusiv, participarea la Sfânta Liturghie.

Subtitrarea, realizată de Maria B. poate fi descărcat de aici. Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 5 min 24 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete:
Notă: Seria este prezentată de un evreu, din perspectiva sa. Nu doar numerotarea nu coincide cu cea catolică, dar uneori nici interpretările. Luați deci aceste clipuri așa cum sunt: o perspectivă evreiască. Firul roșu al întregii serii de clipuri este acela că aceste Porunci, date de Dumnezeu, sunt nu doar bune ci chiar necesare pentru omenire. Argumentele prezentate pot fi de multe ori utile și în a le explica chiar și necredincioșilor importanța principiilor propuse de Porunci în construirea unei societăți bune, a unei civilizații durabile.

Subtitrarea în limba română

Mulți oameni, dintre cei care cinstesc cele Zece Porunci, nu se gândesc că a IV-a ar fi prea importantă, cu atât mai puțin obligatorie. Când o înțelegi însă, recunoști ce putere de a schimba viețile, chiar de a schimba lumea, are această Poruncă a Sabatului. Și vei începe să apreciezi cât de relevantă este pentru propria ta viață.

A IV-a Poruncă spune: „Amintește-ți de ziua de sabat ca să o sfințești. Să lucrezi șase zile și să îți faci toate lucrările tale. Dar ziua a șaptea este ziua de sabat închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nici o lucrare nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici animalele tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale.” De ce este atât de importantă?

UNU: Poate mai mult decât orice altă Poruncă, aceasta a înălțat demnitatea ființei umane. În ce sens? În aproape întreaga istorie a omenirii, viața a constat predominant din muncă. De fapt, oamenii erau animale de povară. Această Poruncă și numai ea a schimbat toate acestea insistând ca oamenii să înceteze munca timp de o zi din șapte.

DOI: Mai mult decât orice altă Poruncă, ziua de Sabat amintește oamenilor că sunt făcuți să fie liberi. După cum spune a doua versiune a Poruncii, rezumată de Moise în Cartea Deuteronomului: „Amintiți-vă că ați fost sclavi în Egipt”. Cu alte cuvinte: amintiți-vă că sclavii nu pot avea zi de Sabat. În legătură cu aceasta, trebuie să adaug că, din perspectivă biblică, dacă nu este necesar pentru supraviețuire, oamenii care aleg să muncească șapte zile din săptămână sunt în esență sclavi: sclavi ai muncii sau poate ai banilor, dar oricum sclavi. Milionarul care lucrează șapte zile pe săptămână este doar un sclav bogat.

TREI: În timp ce Biblia nu poate aboli sclavia la nivel mondial, Porunca Sabatului umanizează în mare măsură această teribilă instituție și chiar ajută la a face sclavia imposibilă. Prin definiție, un stăpân cu sclavi nu era obligat să permită sclavului vreun moment de odihnă, cu atât mai mult să se odihnească o zi în fiecare săptămână. Dar tocmai aceasta cere Poruncă a IV-a. Chiar și sclavul are drepturi umane fundamentale. De aici și sclavul este ființă umană.

PATRU: Sabatul, aproape de unul singur, creează și întărește legăturile de familie și de prietenie. Când o persoană își ia liber de la muncă o zi în fiecare săptămână, acea zi devine aproape inevitabil o zi petrecută cu alți oameni, mai exact din familie sau prieteni. Are efecte pozitive similare asupra căsniciilor. Întreabă pe oricine căsătorit cu un dependent de muncă cât de benefic ar fi pentru căsnicia lor dacă acesta nu ar lucra timp de o zi din fiecare săptămână și vei putea aprecia puterea zilei de Sabat.

CINCI: Porunca Sabatului acorda demnitate animalelor. Chiar și animalele au nevoie de odihnă o zi pe săptămână. Este, după cât știm noi, prima lege națională din istorie în favoarea animalelor. Iar beneficiile pentru animale cu siguranță merg dincolo de o zi obligatorie de odihnă pentru ele. Oamenii care se simțeau obligați de Sus să dea animalelor lor o zi de odihnă erau mai puțin înclinați să își trateze animalele cu cruzime în orice zi din săptămână.

Toate aceste cinci beneficii ale Sabatului, cu impact asupra vieții și societății, sunt disponibile oricui. Nu trebuie să fii evreu, creștin, nici măcar să crezi în Dumnezeu pentru a profita de toate aceste beneficii. Dar adevărul este că cei care cred că cele Zece Porunci au fost date de Dumnezeu sunt cei care au păstrat viu Sabatul. Factorul Dumnezeu mai joacă un rol privitor la Sabat. Așa cum credința în Dumnezeu conduce oamenii spre Sabat, respectarea Sabatului conduce oamenii spre credința în Dumnezeu. De aceea prima versiune a celor Zece Porunci, versiunea din Cartea Exodului, se încheie cu următoarele cuvinte: „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul și marea și tot ceea ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de sabat și a sfințit-o.”

Oricum ai interpreta cele șase zile, și mulți credincioși evrei și creștini nu înțeleg zilele ca perioade de 24 de ore, ideea este următoarea: De fiecare dată când respecți Sabatul dai mărturie că există un Creator, că lumea nu s-a întâmplat pur și simplu, că viața nu este o coincidență fără sens, ci infinit de bogată în semnificație, și de aceea, fiecare dintre noi are o semnificație și un scop unice.

Nu este rău pentru o zi pe săptămână. Nu este de mirare că Sabatul este una dintre cele Zece Porunci. Nu este de mirare că aceia care îl respectă în viețile lor sunt adesea mai fericiți, cu vieți de familie mai bogate, mai senini, au o comunitate de prieteni, și, da, sunt chiar și mai sănătoși. Poate te gândești să încerci și tu.

Sunt Dennis Prager.