Acedia: Demonul amiezii

Vai! Tușesc (coughing) ca un vampir, nu? Pentru că vampirii sunt în sicrie (coffins)… Prostii. Prostii! Stupid!

ACEDIA: Demonul amiezii

Vă salut, sunt pr. Mike Schmitz și suntem la Ascension Presents. Știu că mulți dintre noi, mulți oameni se luptă cu procrastinarea și când spun procrastinare, probabil știți ce știu și eu. Este că procrastinarea nu înseamnă că nu fac nimic. Procrastinarea nu înseamnă că nu fac nimic; înseamnă că fac orice, cu excepția acelui lucru pe care trebuie să îl fac. Nu-i așa? Da, așa este. Dacă sunteți așa, atunci vă luptați cu ceva ce este mai mare decât simpla procrastinare, vă luptați cu ceva cu care practic fiecare creștin s-a luptat încă din timpul lui Isus și de atunci încoace.

În Biserica primară, mai exact la circa 300 de ani după Cristos, în Biserica primară, au fost unii care, când creștinismul a devenit religia Imperiului Roman, au fost unii care au fost chemați să meargă în pustiu, literalmente au mers în deșert și au trăit într-o mică colibă. Erau pustnici și își dedicau viața penitenței și rugăciunii, iar acei părinți și maici ai pustiului, așa li se spune, au descoperit ceea ce inițial au fost numite cele șapte păcate capitale. Sunt deci lăcomia, desfrânarea, mânia, avariția – toate aceste lucruri: cele șapte păcate capitale. Părinții și maicile pustiului spuneau că în cursul vieții tale creștine, în cursul vieții tale în pustiu, în principiu toți vor experimenta unele dintre păcatele capitale. Dar era unul dintre ele, dintre lucrurile cu care se confruntă fiecare persoană, cu care se ciocnea fiecare dintre ei și anume ceea ce au numit acedia, A-C-E-D-I-A, akedia (în gr.). Iar mai târziu, Sf. Toma de Aquino a numit-o lene sau lenevie.

Îi spuneau demonul amiezii. De ce i-ar spune demonul amiezii? Imaginați-vă că trăiți într-o colibă în pustiu. Vă treziți dimineața și vă faceți rutina de dimineață, este răcoare dimineața, este frumos afară, dar dintr-o dată, cam la 10 a.m., soarele este deasupra, iar de atunci, cam de la 10 a.m. până la 2 p.m., pare că soarele nu se mișcă, răcoarea dimineții a trecut, iar seara nu este încă aici, când poți cina și te poți relaxa. Doar stai în coliba ta și te rogi. Și pare că nu se schimbă nimic, nu se întâmplă nimic. Aceasta este în esență, dacă vrem să mergem în profunzime, aceasta este o variantă la scară mică a crizei vârstei de mijloc. Gândiți-vă: dacă sunteți la mijlocul vieții, ce se întâmplă? Nerăbdarea, entuziasmul, toată așteptarea, speranța, promisiunea tinereții a trecut. Și totuși, odihna și roadele și acea capacitate de a intra într-un fel de etapă înțeleaptă a vieții tale nu sunt încă aici. Sunt chiar în mijlocul la aceasta și vreau o viață diferită de cea pe care o am acum. Acesta e păcatul capital de care se lovesc atât de mulți la mijlocul vieții lor – este demonul amiezii, acedia.

Când Sf. Toma de Aquino a început să o numească lene, ce s-a întâmplat a fost că oamenii au spus: „O, e un fel de lentoare în a răspunde la lucrurile lui Dumnezeu”. Sunt deci chemat să mă rog și nu prea vreau să o fac. Sau sunt chemat să intru în bucuria lui Dumnezeu de a-l urma, dar nu prea vreau să o fac. Și astfel am văzut-o ca pe un fel de lenevie. Dar acedia este diferită, este mai precisă. Nu este lenevie: o persoană poate fi workaholică și totuși să sufere de lene, să sufere de acedia. De ce? Întoarceți-vă la începutul acestui material video. Procrastinarea nu vine din a nu face nimic. Ea vine din „vreau să fac orice, cu excepția acelui lucru pe care trebuie să îl fac”. Aceasta numeau părinții și maicile pustiului „acedia”. Ar trebui să stau aici în colibă, dar am toate gândurile acestea, precum: „Poate ar trebui să mă întorc în oraș și să îi slujesc pe săraci. Dar trebuie să fiu aici. Trebuie să fiu aici, dar poate ar trebui să mă duc să adun lemne de foc. Trebuie să fiu aici, dar poate ar trebui să mă duc și să fac altceva.”

Iar tentația este: vreau să fac orice, mai puțin acel lucru pe care trebuie să îl fac. Este situația voastră acum? Pentru că de multe ori, în viața creștină, acolo ne aflăm. Fac toate lucrurile acestea, mă rog toate aceste rugăciuni, fac toate aceste activități. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: „Ce ar trebui să fac?” Căci aș putea să mă opresc sau să fac o pauză și să apăs pe frână pentru o secundă și să spun: „Fac toate aceste lucruri, toate aceste activități extra, în locul acelui lucru pe care trebuie să îl fac?” La un moment dat în viața noastră, fiecare dintre noi ajunge într-o perioadă în care vrem să scăpăm, în care vrem dispărem, să fugim. Aceasta se numește acedia.

Ce spuneau în acel moment părinții și maicile din pustiu? În acel moment: remediul pentru acedia este iubirea lui Dumnezeu. Știu, ar putea suna… ar putea părea simplist, dar nu este. Remediul pentru acedia este Întruparea. Remediul pentru acedia este a privi la Isus Cristos, care în fiecare pas al vieții Sale spune „da” Tatălui Său, „da” acestui moment, „da” mesei cu prietenii Săi, „da” mesei cu păcătoșii, „da” călătoriei dintr-o parte în alta, „da” acestei încercări, „da” voinței Tatălui, chiar dacă s-a rugat ca să treacă potirul de la El; „da” chiar și răstignirii și morții Sale. „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul.” Răspunsul la acedia este să te uiți la Isus și să spui: „Bine, ce l-a ținut pe cruce – știm aceasta – ce l-a ținut pe cruce nu au fost cuiele. Ceea ce l-a ținut pe cruce a fost iubirea Sa.”

Ce vă menține la locul potrivit în viață? Ce vă ajută să rămâneți în „colibă” când ați vrea să faceți orice, cu excepția acelui lucru pe care trebuie să îl faceți? Nu sunt cuiele, nu este robia, este iubirea! Răspunsul la acedia este: „Cum pot iubi bine în acest moment, în acest loc, așa cum a iubit Cristos?” Luptați împotriva demonului acediei. Luptați împotriva acelei tentații de a fugi și a-i abandona pe oamenii pe care îi iubiți cel mai mult, pe care sunteți chemați să îi iubiți cel mai mult. Împotriviți-vă tentației de a fugi și a face orice altceva în afară de acel lucru pe care trebuie să îl faceți. Și faceți-o cu iubire! Luptați cu iubire! Din partea celor de la Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze!