Acțiunea neîngrădită a lui Dumnezeu

Pacea să fie cu voi! Prieteni, prima lectură din această duminică este luată din minunata carte a Numerilor. Cartea Numerilor e una dintre cele cinci cărți ale Pentateuhului sau Tora – cea mai sacră parte a Vechiului Testament. V-aș îndemna, să vă scoateți Biblia și să căutați Cartea Numerilor. Se numește Numeri, deoarece chiar la început, toate triburile lui Israelul sunt aliniate ca într-o armată și sunt numărate. Sunt puse în ordine – de aici vine numele. Cartea Numerilor tratează, în cea mai mare parte, călătoria lui Israel prin pustiu către Țara Promisă. Au primit cele Zece Porunci și toate cele descrise în cartea Exodului, iar acum își croiesc drumul spre Țara Promisă. Despre aceasta este vorba.

Și, așa cum se întâmplă adesea, în cei 40 de ani de rătăcire în pustiu, oamenii se plâng împotriva lui Moise. Ascultați: „Dacă ar fi mai multe de mâncat! Ne aducem aminte de peștii pe care îi mâncam în Egipt gratis, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. Acum puterile ni s-au ofilit și nu este nimic decât mana aceasta înaintea ochilor noștri.” Este ceva minunat, nu? La fel ca majoritatea dintre noi, păcătoșii, croindu-ne drumul de la păcat la mântuire, avem tendința să ne uităm înapoi la căile noastre păcătoase și să spunem: „Hei, cel puțin nu era mai ușor înainte, în acele zile? Această călătorie este prea grea. Oh, tânjesc după zilele de demult.” Dar îmi place aici: „Puterile ni s-au ofilit și nu este nimic decât mana aceasta înaintea ochilor noștri”. Ei sunt deci hrăniți de Dumnezeu cu pâine miraculoasă din cer. Și aceasta nu este suficient de bună. Li s-a acrit de mană. Este un exemplu frumos al modului în care noi, păcătoșii, pur și simplu nu pricepem. Privim înapoi la căile păcatului, ne plângem împotriva lui Dumnezeu. În fine. Este ceva tipic pentru Cartea Numerilor.

Dar, ca urmare a unor astfel de critici, Moise îi spune Domnului: „Nu pot să port singur tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.” El spune deci: „Uite, Doamne… mi-a ajuns! Ajută-mă să călăuzesc acest popor.” Așa că Dumnezeu spune: „Bine. Voi lua o parte din spiritul pe care l-am pus în tine și îl voi împărtăși la șaptezeci de bătrâni din popor. Vreau ca tu, Moise, să alegi candidații și apoi le voi da o parte din spiritul tău, pentru a-ți împărți responsabilitatea.” Drept urmare este întocmită o listă, oamenii se adună în ziua stabilită și Domnul își trimite cu adevărat spiritul și aceștia încep să profețească. Nu știm foarte bine ce înseamnă; apare repetat în Biblie. Încep să rostească cuvinte profetice, încep probabil să se manifeste într-un fel entuziast, poate că mișcarea carismatică ne dă o oarecare idee… Biblia spune că încep să profețească, ceea ce înseamnă că acum sunt capabili să participe la unele dintre responsabilitățile de conducere ale lui Moise. Și veți spune: „Bine. Este un fel de prototip de hirotonire, să zicem; oamenii au fost aleși formal, există un fel de ritual, se adună și apoi Domnul le trimite spiritul Său, iar ei participă la conducerea Israelului.” Oricine a fost vreodată la o hirotonire de preot sau diacon poate recunoaște aici desfășurarea.

Dar apoi există o mică întorsătură foarte interesantă în episod. Are legătură cu doi bărbați – se numesc Eldad și Medad. Fuseseră pe lista celor aleși, dar nu s-au prezentat la ceremonie. Nu au fost acolo. Cu toate acestea, spiritul a coborât asupra Eldad și Medad și au început să profețească ca toți ceilalți. Așadar, acest lucru a provocat un pic de agitație. Cineva îi atrage atenția lui Iosua, care era ajutorul principal al lui Moise, iar Iosua vine la Moise, plin de cuvenită indignare și spune: „Domnul meu, Moise, oprește-i!” „Uite: nu au venit la ceremonie. Nu erau acolo în momentul stabilit. Și totuși profețesc. Nu este corect! Așa ceva distruge ordinea în comunitate.” La care Moise, arătând o smerenie extraordinară și o claritate în viziune, răspunde, ascultați: „Ești gelos pentru mine? De-ar fi tot poporul Domnului profeți! Și de-ar pune Domnul spiritul Său peste ei!” Minunat! Este un răspuns minunat! Iosua e supărat că ritualurile religioase nu au fost respectate așa cum se cuvine. „Duhul lui Dumnezeu este activ și nu ar trebui să fie. Fă ceva în acest sens!” Și Moise spune: „Despre ce vorbești? Mi-aș dori ca spiritul lui Dumnezeu să fie disponibil peste tot. Dacă Dumnezeu face aceasta, laudă lui Dumnezeu și hai să nu ne facem griji.”

Sunt două lucruri pe care aș dori să le vedem acum, din acest episod cumva ciudat din Cartea Numerilor. Primul are legătură cu relația lui Dumnezeu cu chiar ritualurile și simbolurile și Sacramentele pe care El le-a stabilit. Provoc pe oricine citește Exodul sau Numeri sau Leviticul sau Deuteronomul să îmi spună că lui Dumnezeu nu îi pasă despre liturgie, despre precizia ritualului, despre realitățile sacramentale… Ni se oferă descrieri detaliate, și vreau să spun chiar detaliate, a exact ceea ce dorește Dumnezeu în Templul Său: cum trebuie să arate cortul Său, cum trebui să fie îmbrăcați preoții Săi, cum ar trebui să fie consacrați, cum ar trebui să se apropie oamenii de spațiul sacru, animale curate și necurate, alimente curate și necurate… Biblia este plină de indicații foarte detaliate, de la Domnul, despre cum dorește ca noi să ne desfășurăm viața rituală și religioasă. Dumnezeu nu este indiferent față de ideea de ceremonie și de ritual. Nu îi credeți pe cei care spun: „O, cine are nevoie de toate acestea? Lui Dumnezeu îi poți aduce cult în pădure!” și „Abandonați întreg ritualul rigid din Vechiul Testament”. Nu, nu, nu. Dumnezeu este foarte interesat.

Iată ceva de la Toma de Aquino ce mi-a plăcut dintotdeauna. Toma a pus întrebarea: „De ce sunt necesare Sacramentele?” Să lărgim perspectiva: Sacramente, liturgie, ritual – toate aceste să zicem mijloace fizice prin care ne dezvoltăm relația cu Dumnezeu. De ce sunt necesare toate acestea? Răspunsul său concis a fost: „Pentru că nu suntem îngeri”. Dacă am fi îngeri, am fi spirite pure: tot ce am avea nevoie ar fi cuvântul și tot ce am avea nevoie ar fi harul invizibil al lui Dumnezeu. Dar sunt un spirit în acest corp. Sunt un spirit întrupat. Așa că, da, îmi plac cuvintele, de aceea spunem că toate Sacramentele au o formă, dar fiecare Sacrament are și materie. Culoarea și ritualul, gestul și mișcarea și îmbrăcămintea și toate acestea contează. Da, e adevărat. Categoric. Nu suntem îngeri. Așadar, cum spuneam, în episodul nostru de azi avem ceva de genul desfășurării unui ritual formal de consacrare, iar Dumnezeu îl vrea, îl aprobă…

Dar apoi amintiți-vă răsturnarea din episod. Cu toate acestea, harul lui Dumnezeu a acționat în afara acestei structuri formale. Eldad și Medad nu s-au prezentat. Nu au fost acolo pentru ritual. Cu toate acestea, au primit darul profeției. Și Moise spune: „Minunat! Sunt încântat.” Iată acum, oameni buni, ceva din teologia catolică, un principiu vechi. Dacă doriți să îl găsiți, vedeți în Catehism numărul 1257. Iată principiul: Dumnezeu instituie Sacramentele Bisericii Sale. Da, cu adevărat. El le vrea, le dorește. Sunt mijloacele obișnuite prin care El își transmite harul. Absolut! Dar Dumnezeu nu este constrâns de Sacramentele Sale. Nu este limitat la Sacramente. Dumnezeu poate opera în afara ritualului formal și a structurii sacramentale a Bisericii. De ce? Ei bine, pentru că este Dumnezeu și El a instituit aceste structuri, dar poate acționa în afara lor dacă dorește. Și cu așa ceva, cred eu, avem de-a face în acest ciudat și mic episod cu Eldad și Medad. Bine.

Al doilea lucru pe care vreau să îl analizez, și este înrudit, este această problemă a invidiei. Am vorbit despre ea săptămâna trecută: că invidia este un păcat capital. Din ea decurg tot felul de necazuri. Evul Mediu a vorbit despre invidia clericalis, invidia clericală, ca poate cel mai grav tip de invidie, genul de invidie care apare în contextul religios. Avem oare în plângerea lui Iosua adusă lui Moise un fel de invidia clericalis? „Hei, uite, noi am fost la ceremonie. Am respectat întocmai ritualul. Și totuși acei oameni, primesc și ei spiritul?” Păi da, da! Dumnezeu poate face ceea ce vrea. De ce, în loc să fii gelos, nu te bucuri ca Moise? „Mi-aș dori ca toată lumea să fie profet!”

Ei bine, ceva foarte similar este afișat în Evanghelie, motiv pentru care Biserica pune în pereche Evanghelia cu episodul din Cartea Numerilor. Ascultați. „Apostolul Ioan îi spune lui Isus: «Învățătorule, am văzut pe unul care alunga demoni în numele Tău și am încercat să îl oprim, pentru că nu ne urmează». Iar Isus i-a răspuns: „Nu îl opriți. Nimeni care face o minune în numele Meu nu poate în același timp să mă vorbească de rău. Pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi.»” Despre ce se plânge Ioan? Același lucru despre care s-a plâns Iosua în Vechiul Testament. „Învățătorule! Este unul care alungă demonii.” Ei bine, sună destul de bine, nu-i așa? Individul acesta alungă demonii. Sună drept un lucru bun de făcut. „Dar el nu este… Am încercat să îl oprim pentru că nu este unul dintre noi.” Bine, nu este unul dintre discipolii sau apostolii Domnului aleși în mod formal, adevărat. Isus vrea apostoli? Da. Iubește El succesiunea apostolică, care îi include pe Episcopi de-a lungul secolelor? Da. El e absolut în favoarea ei. Dar poate Dumnezeu să acționeze, dacă dorește, în afara acelor structuri formale? Da. Repet: „Isus a spus: «Nu îl opriți. Dacă nu este împotriva noastră, este pentru noi.»” Dacă demonii sunt cu adevărat izgoniți, ei bine, atunci harul lui Dumnezeu acționează.

Care este ideea ultimă la toate acestea? Mă refer la ritual și Sacrament și liturgie și îmbrăcăminte și toate structurile formale ale Bisericii – care este scopul lor? Ca harul lui Dumnezeu să poată veni să inunde lumea. Da, Dumnezeu vrea ca Biserica Sa să fie mijlocul sacramental obișnuit al acelui har. Dar Dumnezeu poate face ce vrea. Dumnezeu poate acționa în afara acestor structuri. Îmi vine în minte aici ceva ce Cardinalul George spunea mereu. El spunea: „Biserica Catolică are toate darurile pe care Cristos vrea să le aibă poporul Său”. Este minunat, nu-i așa? Biserica are o plinătate. Avem Cuvântul, da, cu adevărat, dar avem și liturgia, Sacramentele, avem Liturghia, Euharistia, avem cultul Fecioarei Maria, succesiunea apostolică, autoritatea papală, avem toate darurile pe care Cristos vrea să le aibă poporul Său.

Dar apoi Cardinalul George a adăugat: „Aceasta nu înseamnă că anumite cadouri nu ar putea fi exercitate mai bine în alte contexte”. De exemplu, în multe biserici protestante, modul de predicare umbrește modul nostru de predicare. Am citit comentarii biblice de la autori protestanți care sunt minunate, care au fost un har pentru mine într-un mod extraordinar. Eu am beneficiat. Mă gândesc la predicile lui Billy Graham, care mi-au adus, cred eu, ceva din harul lui Dumnezeu. Ok, bine! Poate că unele dintre aceste daruri – Biserica Catolică are plinătatea a ceea ce Cristos vrea pentru poporul Său – dar unele s-ar putea să fie mai bine exercitate în afara acelui context formal. Bine. Cine sunt eu ca să spun „nu” la așa ceva? Cine sunt eu ca să mă plâng de așa ceva? De ce ar trebui să fiu gelos despre așa ceva? Mai degrabă, nu ar trebui oare să mă bucur oriunde se arată harul lui Dumnezeu? Așadar, amintiți-vă episodul cu Eldad și Medad, și să depășim orice fel de gelozie eclezială care ar pune structurile formale deasupra harului lui Dumnezeu. Structurile formale servesc harului lui Dumnezeu, nu invers. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.