Ai fost creat din iubire

Episcopul Robert Barron

Prieteni, prima noastră lectură din Cartea Înțelepciunii face o observație extraordinar de importantă, semnificativă atât teologic, cât și filozofic – și anume faptul că însăși existența a ceva înseamnă că acel ceva a fost făcut să existe din iubire. În lumina acestui lucru, putem citi faimoasa pericopă despre Zaheu ca pe o poveste despre iubirea și milostivirea infinită a lui Dumnezeu care se revarsă în viața cuiva – și despre convertirea care urmează.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 14 min 49 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:

Pacea fie cu voi. Prieteni, aș vrea să încep astăzi privind la prima noastră lectură, din Cartea Înțelepciunii. Face o observație extraordinar de importantă, semnificativă atât teologic, cât și filozofic. În lumina acestui fapt, am să citesc celebra noastră evanghelie despre Zaheu. Dar mai întâi, Cartea Înțelepciunii. Ascultați. Îi vorbește Domnului: „Tu iubești toate cele care sunt și nu disprețuiești nimic din ceea ce ai făcut; căci dacă ai fi urât ceva, l-ai fi format? Cum ar putea să rămână, dacă Tu nu ai vrea?” După cum am spus, sunt atât de multe „împachetate” în acea exprimare concisă.

Iată o întrebare care este fundamentală în sfera teologică și spirituală deopotrivă. Și anume: de ce creează Dumnezeu? Este o enigmă de fapt. Dumnezeu este Dumnezeu – perfect la modul suprem, fericit în Sine la modul suprem. De ce creează Dumnezeu ceva diferit de El însuși? De ce dă naștere unei lumi? Ei bine, nu poate fi din nevoie. Eu aș putea face ceva sau crea ceva dintr-o anumită nevoie pe care o am, dar Dumnezeu nu are nevoi. Lumea nu adaugă nimic la măreția Lui. Nu poate. Și atunci de ce creează? Răspunsul marii tradiții, cu rădăcini în Biblie, e că Dumnezeu nu creează din nevoie, ci pentru a-și manifesta și împărtăși gloria. Cu alte cuvinte, o face din iubirea cea mai pură. Am insistat mult pe aceasta. Oricine care mă urmărește știe că tot repet chestia acest lucru. Nu vreau să fiu pisălog cu aceasta, dar este o idee atât de importantă.

Nu ar trebui să sentimentalizăm cuvântul „iubire”, de parcă ar avea mult de-a face cu sentimentele. Sentimentele pot însoți iubirea, dar iubirea, după cum spune Toma de Aquino, e a dori binele celuilalt pentru el însuși. Vreau ce e bine pentru tine, nu pentru că îmi va aduce beneficii, ci pentru că este bine pentru tine. Iubirea iese în afara ego-ului, se dezlipește de sine spre celălalt. Iată ideea, oameni buni. Dumnezeu poate fi doar în această poziție față de lume, tocmai pentru că nu are nevoie de lume, tocmai pentru că lumea nu adaugă nimic. Dumnezeu nu poate câștiga din lume, prin urmare, El aduce lumea în ființă prin iubire. Pur și simplu dorește binele lumii.

Cu aceasta în minte, ascultați din nou. „Tu iubești toate cele care sunt și nu disprețuiești nimic din ceea ce ai făcut; căci dacă ai fi urât ceva, l-ai fi format?” Acesta este un adevăr metafizic. Însuși faptul că ceva există înseamnă că a fost adus în ființă prin iubire. Meditați la aceasta. Viața spirituală vi se va schimba, credeți-mă. Orice există, există datorită iubirii divine. Mai departe: „Cum ar putea să rămână, dacă Tu nu ai vrea?” Din nou, lumea nu adaugă nimic la măreția lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă ceva există în univers, este pentru că Dumnezeu îi dorește în continuu binele. De aceea, Aquino vorbește frumos despre creatio continua, în latina sa, creație continuă. Noi cădem în eroare. Ne gândim: „Creația s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Când cu Big Bang-ul… Atunci a avut loc creația.” Nu! Creația are loc acum. Este actul prin care Dumnezeu, printr-o expresie pură a iubirii, dă naștere universului. Prin urmare, de la arhangheli la gândaci, și tot ce se află în interval, ceea ce vedeți este o manifestare a iubirii divine. De aceea, în toate stele și galaxiile și în toată complexitatea universului fizic, în toate acestea, ceea ce vezi este această expresie copleșitoare și debordantă a iubirii divine.

Aceasta este în concordanță cu observația faimoasă a lui Isaia, când exprimă cuvintele Domnului: „Poate o mamă să își uite copilul?” Nu mă pot gândi la o mamă… Doar dacă nu a fost profund afectată, sau e profund coruptă, dar o mamă ar putea să își uite propriul copil? „Chiar dacă ea uită, Eu nu te voi uita niciodată.” De ce? „Pentru că [cu acea imagine frumoasă] te-am gravat în palmele Mele.” Atât de aproape suntem de Dumnezeu. Am fost aduși în ființă prin iubire. Acum, opriți-vă o secundă, toți care mă ascultați acum, pentru că suntem atât de ușor atrași într-un spațiu spiritual foarte diferit și disfuncțional, care este acesta: Dumnezeu este un tiran îndepărtat, care îmi impune aceste cerințe morale imposibile, tot timpul, controlându-mă, judecându-mă în fiecare minut. Dacă și numai dacă pot ajunge la un anumit nivel moral mă va lua Dumnezeu în serios. Așa ceva e pur și simplu greșit. Este atât greșit pe cât poate fi. „Ar putea o mamă să își uite copilul? Chiar dacă ea uită, Eu nu te voi uita niciodată, pentru că ești deja gravat în palmele Mele.” Ești întotdeauna deja adus în existență prin iubire.

Acesta este adevărul de bază al Bibliei. Se numește principiul primatului harului. Viața spirituală începe cu o recunoaștere a primatului harului. Orice există, și ne include pe voi și pe mine, orice există, este adus în existență, aici și acum, prin iubire. Bine? Orice altceva vrei să spui despre viața spirituală – și mai putem spune multe – trebuie să aibă aici temelia. Dacă nu, apar probleme. Citiți istoria teologiei și spiritualității dacă vreți detalii, dar consultați-vă chiar și propria viață dacă vreți să vedeți cum arată când viața spirituală o ia pe drumul greșit.

Toate acestea sunt o pregătire pentru lectura noastră, a acestei Evanghelii minunate despre Zaheu. Știți bine povestea, nu? Zaheu, într-o manieră tipic biblică, e pictat în câteva linii trasate dibace. Autorii biblici, din Vechiul și din Noul Testament, sunt atât de geniali aici. Ei nu scriu portrete psihologice foarte lungi. Schițează în schimb caracterul unei persoane din câteva rânduri scurte. Ce auzim așadar despre Zaheu? Că e un architelones, în greacă. Aceasta înseamnă nu doar un telones, care este un vameș, ci un architelones, ceea ce înseamnă că este un vameș suprem. După cum știți, vameșii erau urâți în mod special de evreii din vremea lui Isus, fiindcă erau evrei ce și-au trădat propriul popor prin colaborare cu romanii urâți și prin stoarcere de bani de la oameni. Practic în toate cazurile luau o parte din ce adunau de la propriul popor, care erau sărac și abia își permitea aceste taxe. Luau o parte din taxe și auzim și aceasta: nu numai că este un architelones, este un vameș suprem, ci este și un om bogat. Aceasta înseamnă că face acest lucru de mult timp. Înseamnă că a luat o parte din bani și storcea oamenii și își trăda poporul de multă vreme. Apoi auzim, și știm atât de bine, că era mic de statură. Ideea aici este că e un bărbat mic din punct de vedere fizic, dar mai important, este mic din punct de vedere spiritual. Este un om mic din punct de vedere fizic și spiritual.

Dar… dintr-un instinct, ascultați, dintr-un instinct întemeiat în însăși metafizica subliniată acum câteva minute, aici și acum, chiar și acest om jalnic, chiar și acest om ticălos, Zaheu, acest om mic de statură și mic în suflet, chiar și el este gravat în palmele lui Dumnezeu. Până și el a fost adus în ființă prin iubire. De ce? Pentru că El nu ar exista dacă Dumnezeu nu l-ar iubi deja. Și este acest adevăr, care poate e în subconștient cunoscut de Zaheu, poate doar în sensul cel mai vag – dar el știe aceasta. Prin acest instinct, el se cațără în smochin atunci când Isus trece pe acolo. Frumos. Am văzut aceasta în timpul slujirii mele pastorale. Se poate vedea în literatura spirituală a lumii de-a lungul secolelor. De foarte multe ori, cei care sunt cei mai pierduți… Noi spunem: „Vai, acea persoană este la mii de kilometri de Dumnezeu”. Cumva aceștia, prin acest instinct profund, se uită și caută. Gândiți-vă la Irod care îl ascultă pe Ioan Botezătorul cum predică în închisoarea în care Irod îl închisese. Zaheu, prin acest instinct profund, caută, îl caută pe Isus.

În acest moment frumos, Domnul îl vede. „Zaheu, coboară în grabă pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!” Această mică scânteie de interes în acest om profund păcătos și mic, dar acea mică scânteie de interes, care l-a făcut să se urce în copac, a întâlnit dorința infinită a lui Dumnezeu pentru noi toți păcătoșii. Și iată ce se întâmplă. Tot ce are nevoie Dumnezeu, și poate oamenii care ascultă chiar acum se simt ca Zaheu. Simțiți că: „Prin ce am făcut în viața mea, sunt la mii de kilometri de Dumnezeu”. Știu! Dar tot ce are nevoie Dumnezeu este o mică scânteie de interes și dorința Lui infinită pentru voi este exprimată. „Zaheu, coboară în grabă căci azi trebuie să rămân în casa ta!” Acesta este e un mesaj biblic codificat, nu-i așa? A sta în casa cuiva înseamnă a te muta cu totul în viața lui. Amintiți-vă: C.S. Lewis avea acea imagine minunată a casei, și cei mai mulți dintre noi, creștinii, suntem bucuroși să ne ocupăm de Isus aprox. o oră, o dată pe săptămână, pe terasa din fața casei. Dar nu vrem ca El să invadeze celelalte camere ale casei. Nu îl vrem în viața noastră. Dar nu așa lucrează Isus. Când El vine în viața voastră, preia toată casa. Da, toată casa, fiecare cameră. El se va muta în fiecare aspect al vieții voastre. Aceasta este acea minunată „invazie a harului”. Dacă arătați acea mică scânteie de interes, atunci iubirea infinită și milostivirea lui Dumnezeu vin, se revarsă în viața voastră și vrea dominație: El este Domnul, Dominus, dominație asupra fiecărui aspect al vieții voastre. Frumos.

Iată ce vreau să vedeți, oameni buni. La ce dă naștere această „invazie a harului”? Convertire. Ascultați-l pe Zaheu. „Iată, jumătate din ceea ce am, Doamne, dau săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit!” „Dacă am nedreptățit?” A nedreptățit pe toată lumea! Dacă a luat mai mult decât trebuia? A făcut aceasta cu toți. Le va da înapoi împătrit. Își va da acum toată viața. Observați ritmul, vă rog. Vă rog, observați ritmul. Nu este ca și cum Zaheu s-a convertit, și de aceea Isus a venit în viața lui. Este pe dos. Isus vine în viața lui și, prin urmare, el se convertește. Oh, cât ne place să ne uităm unul la altul, prin ochii noștri critici, și să spunem: „Nu e la nivelul bun. Uită-te la Zaheul de acolo. Uită-te la ce face acea persoană. Dacă nu își pun viața în ordine…” Nu, nu! Aceasta nu este deloc logica biblică. Aceasta e logica fariseică. Aceasta este logica păcătoșilor. Vreți să vedeți aceasta, apropo? Mergeți la orice oră din zi sau din noapte pe rețelele sociale catolice și accesați comentariile. Veți găsi foarte des această atitudine, credeți-mă. Dar aceasta nu este Biblia. Aceasta nu este Biblia. Aceasta e mentalitate păcătoasă. Biblia spune: o mică scânteie, născută din faptul că știm că am fost aduși în existență prin iubire, întâlnește milostivirea infinită a lui Dumnezeu, apoi dă naștere, firesc, la această convertire.

Uitați cum se termină, și, se poate, toți care mă ascultați, atât păcătoși care se simt pierduți, și poate și unii dintre farisei… Ascultați. Cum rezumă Isus acest episod? „Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut.” „O, nu! Fiul Omului a venit să îi judece pe toți! Fiul omului a venit ca să avem un criteriu, să știm cine e înăuntru, cine e afară, cine are dreptate…” Haide! Aceasta este logica fariseică. Aceasta este logica lumii. Logica Bibliei este chiar aici: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”. Vă simțiți pierduți? Tot ce are nevoie Dumnezeu este acea mică scânteie de interes, iar milostivirea Lui va intra inundând în casele voastre. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!