Virtutea și fericirea

Aquinas 101

Virtutea este calea spre fericire. Sf. Toma de Aquino consideră că fericirea nu este atât un sentiment sau o emoție, nici ceva ce pur și simplu ni se întâmplă; mai degrabă, el susține că este o stare sau, chiar mai bine, activitatea de a trăi bine viața umană, prin care ajungem la ceea ce este cu adevărat bun pentru noi. Prezintă pr. Dominic Legge OP.

Clipul este subtitrat în română. În momentul publicării, subtitrarea în română este disponibilă doar pe Cristofori.ro, nu și pe YouTube, în clipul original.

Durată: 10 min 5 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete: *
video
play-rounded-fill

Virtutea este calea spre fericire, potrivit Sf. Toma de Aquino. Ce înseamnă aceasta? Iată o analogie: dacă ai avea ca scop în viață să fii un pianist de succes, există un anumit program de pregătire și practică pe care ar trebui să îl urmezi. Va trebui să înveți nu doar lucruri de bază, precum citirea notelor muzicale și modul corect de a-ți ține degetele pe clape, ci va trebui să exersezi multe ore, de-a lungul a mulți ani, pentru a dobândi aptitudinile, tehnicile, obiceiurile bune, gustul muzical și stilul personal – de fapt, ceea ce am putea numi în mare „virtuțile” – unui pianist virtuoz.

Aquinas 101 / Institutul Tomist

VIRTUTEA ȘI FERICIREA

Pentru atingerea unui scop

Nu mulți dintre noi vom fi pianiști care concertează, dar găsim același șablon de fiecare dată când cineva își propune să atingă un scop definit sau un obiectiv în viață, indiferent că e vorba de a fi student, baschetbalist, avocat, medic, om de știință sau un părinte bun. Într-adevăr, pentru a face bine oricare dintre aceste lucruri, pentru a face bine orice fel activitate umană superioară sau sofisticată, trebuie să dobândiți anumite abilități și, mai mult decât atât, vă trebuie obiceiuri, trăsături de caracter și dispoziții stabile ale capacităților și puterilor voastre, care să vă facă apți, capabili și gata să o faceți bine, cu plăcere și cu o anumită libertate creativă. Aceste obiceiuri, dispoziții și trăsături de caracter sunt ceea ce putem numi în mare „virtuți”.

Vom avea mai multe de spus despre ce anume este o virtute conform Sf. Toma de Aquino, cum funcționează și cum să o diferențiem de artă, în următorul nostru episod. Pentru moment, ideea este că dobândirea virtuților este ceea ce ne pune în situația de a reuși și a înflori într-o activitate. Este destul de ușor să găsești o rețetă pentru succesul într-o anumită zonă de activitate umană, precum să cânți la un instrument muzical sau să devii un bun aruncător la coș, dar acele lucruri nu definesc întreaga viață umană. Funcționează același șablon când vorbind despre succesul vieții umane în ansamblu? Există virtuți umane care pot să ne dispună să atingem un fel de fericire atotcuprinzătoare, să trăim o viață umană fericită în general?

Pentru o viață fericită

Sf. Toma de Aquino crede că da. El crede că o asemenea fericire profundă și durabilă e cu adevărat posibilă pentru noi și că, dacă dorim să ajungem acolo, e extrem de important pentru noi să ne gândim la ce e adevărata fericire și apoi să dobândim virtuțile care ne vor permite să trăim în așa fel încât să o obținem. De fapt, pentru Aquino, acesta e esența ramurii cunoașterii și acțiunii umane pe care o numim moralitate. Majoritatea oamenilor de azi cred că moralitatea este despre reguli, pe care trebuie să le respecți, poate reguli pe care Dumnezeu sau Biserica ni le impun, ce ne constrâng să facem unele lucruri pe care am prefera să nu le facem și ne interzic să facem unele lucruri pe care poate, uneori, s-ar putea chiar să vrem le facem. Dar pentru Aquino, moralitatea înseamnă să ne dăm seama ce ne va face cu adevărat fericiți într-un mod profund și durabil, dobândind ceea ce este cu adevărat bun pentru noi și apoi aranjându-ne viața astfel încât să ne putem îndrepta spre acel scop. Morala nu este deci despre reguli și porunci, ci despre căutarea și dobândirea a ceea ce este bun pentru noi: ceea ce ne conduce la înflorirea și succesul nostru în sensul cel mai profund al acestor cuvinte.

Virtuțile sunt o parte extrem de importantă a acestui proces; sunt o parte importantă a dezvoltării noastre morale, pentru că ele sunt cele care fac posibil să ne îndreptăm spre adevăratul nostru bine și să acționăm bine în urmărirea lui, cu ușurință și libertate. Sf. Toma crede că există o serie de virtuți diferite pe care avem nevoie, virtuți intelectuale, virtuți morale și mai ales virtuți teologale, fiecare dintre ele perfecționând diferite dimensiuni, capacități și puteri ale persoanei umane în moduri diferite. A înțelege importanța acestor virtuți ne ajută să înțelegem ceva mai bine ce vrea să spună Aquino prin fericire. Sf. Toma merge pe urmele lui Aristotel, considerând că fericirea nu este atât un sentiment sau o emoție, nici ceva ce pur și simplu ni se întâmplă; mai degrabă, el susține că este o stare sau, chiar mai bine, activitatea de a trăi bine viața umană, prin care ajungem la ceea ce este cu adevărat bun pentru noi.

Ne dorim în mod natural acele lucruri pe care le percepem ca fiind bune și e o activitate umană caracteristică a face un plan pentru obținerea lucrurilor pe care le percepem ca fiind bune pentru noi. Facem aceasta tot timpul: acționăm cu un scop, cu motive, pentru că suntem creaturi care gândesc, deliberează, aleg, conduse de un scop. De fapt, ființele umane tind să fie nefericite atunci când se simt fără țel sau când nu sunt capabile să își orienteze viețile către un scop mai mare. Avem scopuri nu doar pentru actele individuale, ci pentru proiecte întregi, cu scopuri pe termen scurt și obiective pe termen lung. Este posibil, desigur, să sari de la un bine la altul, de la o plăcere la alta, dar acesta nu este genul de viață care să ne satisfacă în mod profund. Mai degrabă, suntem cel mai mult umani atunci când luăm decizii pentru viitorul nostru având în vedere un scop sau un obiectiv superior sau general în viață.

O căutare dificilă

De fapt, Aquino crede că viața morală înseamnă a înțelege ceea ce este cu adevărat bun pentru noi și apoi a ținti spre scopurile corecte, făcând lucrurile potrivite, astfel încât să ne îndreptăm spre adevăratul nostru bine. Există și o latură negativă aici: dacă suntem induși în eroare sau confuzi cu privire la ce e bine pentru noi sau dacă facem lucruri greșite, chiar și cu cele mai bune intenții, vom tinde să ne îndepărtăm de ceea ce este cu adevărat bun pentru noi. Aceasta este calea spre frustrare și eșec și ne poate face nefericiți.

Cum este cu propria noastră experiență de conflict interior, de a avea dorințe pentru ceea ce știm că nu trebuie să facem, sau cu iubirile noastre conflictuale? Aquino ar spune că am moștenit pasiuni și dorințe dezordonate ca urmare a căderii în păcat a primilor noștri părinți. Drept urmare, trăim cu un fel de orbire morală față de adevărul despre Dumnezeu și despre noi înșine și despre ce este cu adevărat bun; iar pasiunile și dorințele noastre inferioare sunt nestăpânite și chiar rebele împotriva a ceea ce este mai înalt în noi: mintea noastră. Drama vieții morale, așadar, rezidă mai întâi în nevoia de a curăța ceața și obscuritatea care ne orbesc mintea și apoi de a dobândi obiceiurile bune și virtuțile care vor ține pasiunile și dorințele noastre dezordonate sub control, ca să ne putem guverna viața conform la ceea ce mintea noastră judecă a fi cel mai bine, astfel încât mintea noastră să ne îndrepte spre ceea ce este cu adevărat bun.

Scopul întregii vieți: Dumnezeu

Care ar trebui să fie țelul sau scopul întregii vieți? Dacă există un răspuns la această întrebare, atunci a-l ști este unul dintre cele mai importante ingrediente pentru o viață umană înfloritoare. Arcașul trebuie să știe care e ținta dacă vrea să lovească în mijloc și noi, similar, trebuie să ne gândim la scopul vieții noastre dacă vrem să iasă bine. În Summa Theologiae, Sf. Toma parcurge o listă a scopurilor pe care le-ar putea urmări oamenii în căutarea fericirii: bani, onoare, putere, faimă, plăcere. Și după ce se uită la toate aceste lucruri, concluzionează că nici unul dintre ele nu ne poate satisface într-un mod durabil. Nici unul dintre ele nu merită să fie obiectivul nostru suprem sau ceea ce el numește „scopul nostru final”. Un scop final nu este singurul scop sau obiectiv pe care îl urmărești. Mai degrabă, este scopul cel mai puternic, ceva care este ca o cauză finală în sens aristotelic: ‘un scop final este scopul suprem pe care îl căutăm, cel care dă sens tuturor celorlalte scopuri subordonate pe care le-am putea avea.

Există un singur lucru care ne poate satisface pe deplin, consideră Aquino, lucrul care ne va astâmpăra toate dorințele. Și acesta este Dumnezeu însuși, care este binele infinit și perfect. A ajunge la Dumnezeu – acesta este scopul nostru final, cel mai important obiectiv pentru o viață umană, scopul în vederea căruia trebuie să rânduim orice alt lucru pe care îl facem în viață. Aceasta înseamnă că activitatea fericirii poate fi reală dar imperfectă în această viață, pe măsură ce creștem în viața de virtute, îndreptându-ne către Dumnezeu prin suișurile și coborâșurile acestei lumi, și că, prin harul lui Dumnezeu, sperăm să o trăim deplin în viața cerească, unde îl vom cunoaște și îl vom iubi pe Dumnezeu în mod desăvârșit – privind, posedând, experimentând, chiar bucurându-ne de perfecțiunea infinită a Celui care este izvorul oricărui lucru bun și care ne dăruiește viața, prietenia și iubirea Sa, în supraabundență.

Acesta este un bun care depășește enorm ceea ce poate face natura noastră, dar cu ajutorul harului lui Dumnezeu, putem dobândi virtuți morale și intelectuale și putem chiar primi, printr-un dar divin, virtuțile teologale prin care suntem ridicați la viața supranaturală. Înzestrați cu aceste virtuți, cea mai mare fericire posibilă ne este cu adevărat posibilă. De aceea virtutea este calea spre fericire.

Pentru lecturi, podcasturi și multe materiale video ca acesta, vizitați Aquinas101.com. Acolo nu uitați să vă înscrieți la unul dintre video-cursurile gratuite despre Aquino. Și nu uitați să dați like și să distribuiți prietenilor, căci contează ceea ce credeți.

Hide picture