Atingeți cu credință

Episcopul Robert Barron

Prieteni, Evanghelia lui Marcu are ceva specific lui Hemingway – ceva foarte direct și necomplicat. Dar, în alt sens, el dă dovadă de mult rafinament literar, și se vede mai ales în această faimoasă relatare de astăzi: istoria fiicei lui Iair, care este întreruptă de istoria femeii cu hemoragie. Desigur, le citim ca pe niște relatări despre minuni extraordinare ale lui Isus, dar ele sunt menite să vorbească despre miracolul harului care continuă și astăzi în viața Bisericii.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu C.). În momentul publicării, subtitrarea în română este disponibilă doar pe Cristofori.ro, nu și pe YouTube, în clipul original.

Durată: 14 min 44 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete:

Pacea să fie cu voi! Prieteni, am spus săptămâna trecută că suntem în Evanghelia după Marcu, acum, în acest ciclu liturgic, și Marcu este un atât de… e un maestru literar, cu adevărat. Așa cum am menționat data trecută, are ceva din stilul lui Hemingway, este ceva foarte direct și necomplicat. Dar, în alt sens, arată mult rafinament literar și se vede mai ales în această faimoasă relatare de astăzi. Este o tehnică folosită de mai multe ori: este un fel de sandwich narativ. Ce vreau să spun este că el începe o narațiune, apoi o întrerupe pentru a introduce o a doua narațiune și apoi termină prima narațiune. E o tehnică foarte inteligentă, din mai multe motive, dar cred că ceea ce se întâmplă este că ne forțează să citim aceste două narațiuni împreună. Ne obligă să spunem: „Bine, există o legătură între aceste două narațiuni”. N.T. Wright, marele erudit biblic, spunea că aceste două narațiuni de aici se „aprind” una pe cealaltă. „Ciocnindu-se” una de alta, se luminează reciproc. Bine.

Și iată structura de bază. Avem episodul cu fiica lui Iair. Iair, oficialul sinagogii, vine la Isus: „Doamne, fiica mea este pe moarte. Te rog, vino!” Și astfel, Isus pornește la drum. Și în timp ce este pe drum, acum intră al doilea episod: episodul cu femeia cu hemoragie care întinde mâna și își găsește vindecarea în El. Și apoi acest episod se încheie și ne întoarcem la episodul inițial. Și acum vedem cum Isus o învie pe fiica lui Iair din morți. Aici ne aflăm așadar în Evanghelia după Marcu. Permiteți-mi să încep cu relatarea din mijloc, dar având mereu în vedere că acestea aruncă „scântei” una asupra celeilalte. Așadar, El este pe drum și oamenii sunt încântați, pentru că au auzit despre acest Isus: a făcut miracole și drept urmare sunt foarte interesați. „O va ajuta pe fata aceasta. Hai să vedem ce se întâmplă.” Mulțimea este entuziasmată în jurul Lui. Și apoi auzim despre această femeie care a fost apăsată timp de 12 ani – mult timp! – de o hemoragie. Nu ni se dau mai multe detalii despre boala ei – nu contează cu adevărat. Dar iată ce contează când vorbim despre o hemoragie: în cultura evreiască din acel timp – citiți Leviticul pentru detalii -, dacă aveai o scurgere de sânge, aceasta însemna că erai necurat, în primul rând. În al doilea rând, tot ce atingeai sau pe care stăteai era necurat, orice persoană care venea în contact cu tine era necurată. Vedeți cât de disperată trebuie să fi fost această femeie? 12 ani în care ea suferit fizic. Trebuie să fi fost ceva destul de serios să ai această problemă fizică continuă.

Dar, într-un fel, aceasta este cea mai mică dintre grijile ei, căci suferința psihologică implicată, de a fi ostracizat, de a fi această figură periculoasă… „Nici măcar să nu o atingi! Dacă vine la tine, dă-te la o parte!” Vă puteți imagina trăindu-vă viața în felul acesta? Orice atingi sau pe care stai acum este necurat. Trebuie să fi fost un fel de tortură psihologică. Mai mult, dacă spui „necurat”, înseamnă că ești necurat din punct de vedere religios. Nu poți merge la sinagogă pentru a aduce cult, nu poți… Ești acum, religios vorbind, într-o poziție îngrozitoare. La fiecare nivel al vieții ei, această femeie suferă. Aude despre Isus, acest Vindecător. „Bine, bine, poate, poate… într-o decizie disperată… Nici măcar nu îi voi vorbi, căci aceasta l-ar face necurat și El va ști că sunt o problemă și nu am de gând să mă duc la El. Așa ceva ar însemna să îi cer prea mult. Dar poate că, în timp ce trece pe lângă mine, mă pot întinde și nu ca să îi ating partea principală a mantiei Sale, ci doar ciucurii mantiei Sale.” Și așa face, apelând – și trebuie să observăm aceasta, oameni buni – apelând la un curaj enorm pentru a face aceasta. Vedeți? Chiar și acea mișcare: „Ce face ea aici? E necurată. Și ce face acum? Se întinde spre Învățătorul nostru?” A trebuit să își adune un curaj enorm pentru a face chiar și aceasta.

Și apoi mereu… Când eram copil și am auzit prima dată acest episod, am fost mereu intrigat de acel verset în care Isus, se spune, a simțit o putere ieșind din El. Mereu m-am întrebat: „Cum trebuie să fie să simți cum iese puterea?” Dar ideea este că El e această sursă de putere vindecătoare și chiar și cea mai mică atingere a ciucurelui mantiei Sale aduce acea putere vindecătoare în viața acestei femei, atenție!, la fiecare nivel, pentru că vindecând-o de hemoragie, o vindecă de ostracizarea socială, o vindecă de alienare religioasă – este vindecare la fiecare nivel. Ce i-a spus Isus? „Fiica Mea, credința ta te-a mântuit.” Acest cuvânt, „credința”, cum știm, poate fi citit în multe feluri diferite. Cred că aici el înseamnă, în cel mai fundamental sens: „Încrederea ta, încrederea ta în Mine a permis puterii să iasă din Mine pentru a te mântui”. Bine. Aceasta este deci o întâmplare ce și-o aminteau cu claritate. Îmi place despre ambele părți ale narațiunii – sunt atât de multe mici detalii care îmi spun că aceasta este ceva ce își aminteau foarte bine și despre care s-a vorbit și relatarea a fost transmisă mai departe.

Așadar, acest lucru într-adevăr i s-a întâmplat acestei femei. Dar o putem vedea pe femeie și ca un simbol pentru mulți dintre noi? Pun pariu, chiar acum, că sunt mulți oameni care mă ascultă care se simt la fel ca această femeie. Poate cu elementul fizic, dar poate nu. Ce vreau să spun este că se simt îndepărtați de Biserică, de Dumnezeu, de semenii lor, se simt ca un înstrăinat, ca un proscris. Indiferent motiv, indiferent de motiv – există rușine, există umilință. Poate că v-ați pierdut simțul credinței. Obișnuiați să mergeți la biserică, dar acum nu o mai faceți. Obișnuiați să știți cum să vă rugați, dar acum nu mai știți. Și vă găsiți ca această femeie – 12 ani, 12 ani! Poate așa este cazul vostru, poate mai mult timp. Poate de mai mult timp vă simțiți așa. Iată tot ce trebuie să faceți. Nu vă cerem să deveniți Maica Tereza până mâine. Tot ce vă cerem este să vă adunați curajul de a atinge ciucurii mantiei Lui. Ce vreau să spun e… Să spunem că sunteți un discipol pe de-a-ntregul. Sunteți cu Isus, îl urmați, l-ați auzit, sunteți atent la cuvintele Lui, sunteți într-o relație de rugăciune cu El. Da, bine, aceasta înseamnă a fi discipol pe deplin. Nu cer aceasta până mâine de la voi dacă vă simțiți ca această femeie.

Ceea ce vă cer este să atingeți ciucurii mantiei Lui. Ce înseamnă aceasta? Ar putea însemna… Da, știu: nu ați mai fost la biserică de 25 de ani. Poate vă întoarceți duminica aceasta. „O, vor crede că sunt…” Cui îi pasă? Vedeți cu ce s-a confruntat femeia aceasta. Pur și simplu mergeți. Poate, da, nu v-ați mai rugat de 30 de ani. Luați rozariul bunicii. Pun pariu că e unul într-un sertar, pe undeva. Poate pur și simplu rostiți o rugăciune de genul: „Doamne, sunt pierdut. Ajută-mă!” Poate există o predică de care dați online sau la radio sau la TV și există un cuvânt, o expresie care vă captează atenția. Întindeți „mâna” acolo. Poate că există o persoană bună care pare să întruchipeze ceea ce este Isus. Mergeți, mergeți după ea. Vedeți, ideea mea este că Isus trece pe lângă voi, și voi sunteți înstrăinați și sunteți ca această femeie. Tot ce a trebuit ea să facă a fost să aibă suficientă credință să atingă ciucurii mantiei Lui și a găsit vindecare completă. Întindeți mâna! Întindeți mâna chiar acum! Și poate, poate chiar aceste cuvinte ale mele funcționează ca acei ciucuri ai mantiei lui Isus care trece. Bine! Întindeți mâna, atingeți. Veți găsi vindecare: puterea va ieși din El.

Bine, să lăsăm deci acest episod din mijloc și acum să ne întoarcem la episodul sandwich, despre fiica lui Iair. Deci Iair se pune în genunchi – este o imagine frumoasă. El este un oficial al sinagogii, un individ de nivel înalt, dar acum… Imaginați-vă un tată care știe că fiica lui e pe moarte: va face orice! Nu își va face griji cu privire la cum să fie religios corect. Așadar, el se pune în genunchi și imploră. Și Isus vine. Iair are credință, nu? Au ajuns la casa lui și este o scenă sfâșietoare, pentru că l-a implorat pe Domnul să vină, El sosește, dar bocitoarele oficiale sunt acolo. Și nu ar trebui să râdem de aceasta: era o practică tipică în antichitate ca bocitoarele să vină, și ele se tânguiau și plângeau, și conduceau într-un fel familia în doliu. Iată deci că ele sunt acolo și vestea ajunge la Iair: „Nu îl deranja pe Învățător. Ea a murit”. Imaginați-vă cum trebuie să se fi simțit, imaginați-vă… I s-a frânt inima, nu? Ce a spus Isus? „Copila nu e moartă, ci doarme.” Și desigur acest detaliu este și el perfect rezonabil: „Dar ei îl luau în râs”. Sunt sigur că au fost supărați pe El, sunt sigur… „Îți bați joc de noi? Este moartă. Noi știm când cineva a murit. Și Tu ne spui că doarme?” L-au luat în râs.

„Însă El i-a dat pe toți afară, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei”, a intrat în cameră… Și apoi această frumoasă precizare, și repet, e un semn, oameni buni, că această relatare… ei și-au amintit-o foarte clar și au transmis-o mai departe cu atenție, căci este una dintre cele trei instanțe din Evanghelii când originalul aramaic al lui Isus este reținut. Evangheliile, desigur, au fost scrise în greacă. Dar aici, El se apleacă, prinde copila de mână și spune: Talitha qum!, care este în aramaică, limba maternă a lui Isus. „Fetiță, scoală-te!” Și 2.000 de ani mai târziu, suntem uimiți dincolo de cuvinte de această relatare. Și fata, o copilă de 12 ani… Vă amintiți, apropo, că femeia a avut hemoragie timp de 12 ani? Această fetiță are 12 ani. Acest detaliu leagă cele două episoade împreună. Copila de 12 ani s-a ridicat îndată și a început să umble. Și apoi o afirmație modestă: „Iar ei erau uimiți peste măsură”. Sunt sigur! Și apoi acest alt detaliu care îmi spune că și-au amintit – aceste detalii neobișnuite. El a spus: „Nu spuneți nimănui despre aceasta, dar dați-i ceva să mănânce.” De ce ai pune detaliul acesta acolo decât dacă și l-au amintit clar drept ceva ce chiar s-a întâmplat?

Bine. Permiteți-mi acum, cu acest episod, să fac puțin ce am făcut cu celălalt episod. Femeia cu hemoragie reprezintă pe cineva care este la capătul puterilor. A suferit enorm, e înstrăinată, dar are cel puțin un minim de credință. Și cu această încredere, ea întinde mâna pentru a atinge ciucurii mantiei Lui. Ea este, probabil, ca mulți dintre voi, cei ce mă ascultați acum. Dar fetița care este deja moartă, pe cine reprezintă ea? Ea reprezintă oamenii care sunt cu adevărat morți, spiritual vorbind. Adică sunt atât de înstrăinați de Dumnezeu încât au pierdut chiar și acel minim de credință. Vorbim despre păcatul de moarte: este o descriere foarte bună și exactă. Sunt anumite păcate care ne conduc pe calea spre moartea spirituală. Și dacă vă îndoiți de aceasta, nu sunteți pe planeta Pământ de foarte mult timp. Există oameni care au mers pe această cale. Așadar, fata care a murit mi se pare că reprezintă acest fel de moarte spirituală. Așadar, renunțăm? Nu, nu! Observați: a fost credința lui Iair cea care l-a adus pe Isus la ea. În primul caz, cu femeia: „Credința ta, încrederea ta te-a mântuit”. Minunat! Fetița care este moartă spiritual – ea nu poate face aceasta. Dar tatăl ei, tatăl ei a avut credința, tatăl ei a avut încrederea și l-a adus pe Isus la ea.

Iată deci lecția pentru noi toți: cu toții cunoaștem oameni în jurul nostru care sunt morți spiritual. Ei nu-și pot aduna credința, nu sunt capabili să și-o adune, dar poate au nevoie de credința voastră. Poate au nevoie de credința voastră! Poate credința voastră nu e atât de mult pentru voi, cât pentru ei. E o persoană în viața voastră, pe care o cunoașteți, care a mers cu adevărat pe această cale teribilă? Ea nu își poate aduna credința, dar credința voastră îl va aduce pe Isus la ea. Desigur, oameni buni, citim aceste texte ca pe minuni extraordinare ale lui Isus. Dar ele sunt menite să vorbească despre miracolul harului care continuă încă în viața Bisericii de astăzi. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!