Autobiografia pr. Mike

pr. Mike Schmitz

Acest material video nu este o autobiografie a pr. Mike Schmitz. Este despre autobiografia fiecăruia dintre noi, care e – într-un cuvânt – crucifixul. Moartea lui Isus pe cruce rezumă istoria fiecăruia dintre noi, deoarece arată efectele păcatelor noastre și puterea lui Dumnezeu de a le ierta, pentru ca viețile noastre să fie definite de iubire, nu de rușine. În Vinerea Mare, lăsați jertfa lui Dumnezeu să fie identitatea voastră.

Clipul a fost subtitrat de cristofori. Dacă subtitrarea nu apare, activați-o.

Durată: 6 min 28 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete: *

AUTOBIOGRAFIA PR. MIKE

Salut, sunt pr. Mike Schmitz și suntem la Ascension Presents. Am încercat să scriu în ultima vreme… zilele acestea. Am scris sau am colaborat la câteva cărți. Iată una: „Nu vă fie teamă să îi spuneți DA lui Dumnezeu”. E o colecție de citate din Papa Francisc, iar eu am scris câteva rânduri despre acestea. La Editura „Word Among Us”. Am scris și o carte „Făcuți pentru iubire”, apărută la Ignatius Press. E despre Biserica Catolică și atracțiile între persoane de același sex. Și am contribuit și alte cărți… Ceea ce… nu e mare lucru. De fapt nu: trebuie să lucrezi din greu la așa ceva.

Dar ceea ce probabil nu știți e că am și o autobiografie. Dar e o autobiografie de care nu sunt prea mândru. Și la fel și tu. Cu ani în urmă, Arhiepiscopul Fulton Sheen vorbea despre autobiografia pe care eu am scris-o și despre autobiografia pe care tu ai scris-o. Și… Iat-o. Am scris cărți, dar aceasta e autobiografia: istoria vieții mele. Chiar aici. Și din păcate eu am scris această istorie. Și cred că și tu ai scris această istorie. Când mă uit aici văd: „Da, sunt eu. Eu am scris-o.” De exemplu, când mă uit la Isus și la coroana Sa de spini înțeleg că eu am scris aceasta de fiecare dată când m-am ales pe mine, mândria mea; dorind să fiu deasupra altora, să mă pun înaintea lui Dumnezeu, dorind să fiu remarcat, să fiu admirat. I-am pus lui Isus o coroană de spini. El e Regele, iar eu… eu am scris aceasta… De câte ori văd buzele lovite ale lui Cristos… Oamenii l-au bătut… Mă gândesc la toate momentele când am zâmbit batjocoritor la alții, privindu-i nu cu onoare, nu cu demnitate, ci i-am privit cu dispreț. În toate acele momente, când mă gândesc la Cristos, mi-l imaginez lovit în față și mușcându-și limba. Mă gândesc la toate momentele când am spus lucruri împotriva altora ce nu trebuiau spuse; la toate bârfele ce le-am rostit; la momentele când am luat numele Domnului în van. Dinții lui Cristos mușcându-i limba când cineva îl lovea: eu am făcut aceasta! Eu am scris aceasta!

Și mâinile bătute în cuie pe cruce: sunt momentele când eu, poate și tu, m-am întins să iau ceva ce nu îmi aparținea. E parte din istoria mea. Când brațele lui Isus sunt dislocate pe cruce, mă gândesc la toate momentele când am întors altora spatele când mi s-a cerut să le duc greutățile, să îi ajut, iar eu am spus: „Nu, am altele de făcut!” Văd aceasta în umerii Săi dislocați… Văd scuipatul, picurând de pe capul Său. Oamenii l-au scuipat, și mă gândesc la oamenii, la situațiile când am auzit poate de necazurile cuiva, dar am ales să îl tratez nu ca pe un fiu al lui Dumnezeu, ci ca pe unul pe care nici măcar nu l-aș scuipa. Am făcut aceasta, am scris aceasta în istoria mea. Mă gândesc la picioarele lui Isus bătute în cuie pe cruce și la momentele când am spus: „Nu, voi face ce vreau eu, voi merge unde vreau eu, și astfel am țintuit picioarele lui Cristos pe cruce. Mă gândesc la Isus dezbrăcat pe cruce. Căci știm că fâșia de pânză care e pe Isus, nu e… nu așa au stat lucrurile istoric. E pusă pentru noi, nu pentru El… A fost dezbrăcat gol pe cruce. De câte ori ne-am uitat la cineva cu poftă, dorindu-l cu privirea sau poate chiar cu fapta… Eu am scris aceasta în autobiografia mea. E parte din istoria mea.

Aceasta e deci autobiografia mea. Și e autobiografia ta. Țin în mână această autobiografie ca semn spre ocara mea. Chiar așa e: un semn spre ocara mea. De aceasta mi-e rușine, căci eu am făcut aceasta. Dar Dumnezeu, Isus a făcut ceva extraordinar! A transformat semnul ocării noastre în simbolul speranței noastre, cum a spus pr. Dave Pivonka. Isus a putut să transforme semnul ocării noastre în simbolul speranței noastre. Autobiografia mea și a ta, care e atât… atât de rușinoasă, atât de… Nu vreau ca aceasta să fie viața mea! Dar ceea ce a făcut Isus în Vinerea Mare, Sâmbăta Mare și Duminica Paștelui, a fost să transforme aceste semne ale rușinii mele aceste semne ale păcatului, ale slăbiciunii mele le-a transformat în semn al speranței, ca să recunoaștem că da, am făcut toate acestea dar nimic din acestea nu a putut opri iubirea Sa de neoprit. Nimic nu a putut opri iubirea Sa de neoprit pentru mine sau pentru tine.

Mă uit deci la acesta, atârnă în dormitorul meu. Mă uit la el de fiecare dată când trec și spun: „e un semn al ocării mele dar și al speranței mele”. E simbolul speranței tale, a autobiografia mea și a ta. Dar și al iubirii lui Dumnezeu, al iubirii Sale de neoprit. El e cel ce poartă ocara și a transformat semnul ocării noastre într-un simbol al speranței noastre. Urăsc acest lucru… Dar îl și iubesc. Căci am nevoie de el. Iată ceva la ce să reflectați în Săptămâna Mare rugându-vă cu Isus, pe Calea Crucii, mergând alături de Isus când transformă autobiografia noastră rușinoasă în istoria Sa glorioasă. Din partea Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze.