Bucurie pentru cei cu inima zdrobită

Episcopul Robert Barron

Prieteni, astăzi este Duminica Gaudete. Avem ordin să ne bucurăm, pentru că Isus ne-a îmbogățit prin intrarea Sa în sărăcie. Atât Papa Francisc, cât și lectura Evangheliei, ne amintesc că trebuie să ajungem la cei de la periferie, care suferă de sărăcie – fie ea economică, politică sau existențială – la fel cum a făcut Cristos pentru noi. Păcatul nostru ne îngroapă în noi înșine, dar prin Cristos suntem eliberați pentru a merge în iubire spre Dumnezeu și spre aproapele. Ne putem bucura pentru că Mesia a venit să ne înfășoare într-o mantie a dreptății și într-o haină a mântuirii.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 14 min 34 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]

Pacea să fie cu voi! Prieteni, a treia duminică a Adventului e numită în mod tradițional Duminica Gaudete. Gaudete este un imperativ în latină, este un ordin. Biserica ne spune deci să fim veseli. Și ne oferă în prima noastră lectură, din minunatul cap. 61 din Isaia, motivele pentru care trebuie să ne bucurăm. Din timpul Părinților Bisericii, Isaia a fost considerat ca un fel de Evanghelie în miniatură a Vechiului Testament. Sunt atât de multe trăsături la Isaia care anticipează viața lui Cristos și teme ale Evangheliei. Gândiți-vă, de exemplu, la tema slujitorului suferind din Isaia, care a fost folosit de Părinții Bisericii pentru a interpreta crucea etc. Dar sunt și altele. Am auzit în urmă cu câteva săptămâni despre Cyrus că este numit „unsul” Domnului, deci o temă mesianică. Temele mesianice, desigur, traversează Isaia.

Iar pasajul de astăzi din Isaia 61 este un exemplu frumos al acestei conștiințe mesianice. Ascultați: „Duhul Domnului Dumnezeu e asupra mea; de aceea Domnul m-a uns.” Iată aspectul interesant aici: în Vechiul Testament, avem preoții unși și regii unși, dar profeții nu sunt de obicei unși. Prin urmare, Isaia nu vorbește aici despre el însuși, iar vechea tradiție evreiască a observat acest lucru. El își asumă, ca să zicem, vocea Celui uns prin excelență, Mashiach, Mesia. Și, desigur, Isus însuși e cel care confirmă această interpretare, pentru că la începutul vieții Sale publice, când se ridică în sinagogă și are dreptul să aleagă textul Scripturii și să îl comenteze, ce alege dacă nu tocmai acest text pe care îl citim în Duminica Gaudete. De aceea este atât de sacru în tradiția noastră. Isus însuși îl alege! Și amintiți-vă cum spune atât de memorabil: „Și aceasta s-a împlinit în auzul vostru”. Deci, El și-l revendică drept programul propriei Sale identități și lucrări mesianice. Descrie, și e din propria Sa alegere, descrie cine este și ce face. Prin urmare e atât de important pentru noi să fim atenți la acest pasaj. Din nou, rețineți: Gaudete! Bucurați-vă! Deci întregul scop aici e să ne dea motive să ne bucurăm.

Permiteți-mi așadar să vedem doar câteva dintre trăsăturile cheie. „Duhul Domnului […] m-a uns”. Bine. Și „m-a trimis să aduc vestea cea bună celor săraci”. „Vești bune” – e o sintagmă minunată, nu-i așa, în Biblie? Euangelion ar fi redarea în greacă din Noul Testament al acestuia. „Vești bune”, Godspell (eng. veche), Gospel (Evanghelie). Vești bune mai exact pentru cine? Pentru săraci. Isus – Isaia e aici, dar Isus își asumă aceasta – vorbește despre săracii din punct de vedere economic? Da, așa este! Gândiți-vă la toate momentele în care Isus merge la cei care se află la limită din punct de vedere economic și politic, cât de mult pare să i se frângă inima pentru soarta acestora. Dar vorbește oare și despre cei săraci spiritual? Într-adevăr, auzim așa ceva la Matei, în Predica de pe munte? „Fericiți sunt cei săraci cu duhul!”

Ce înseamnă să fii sărac cu duhul? Papa Francisc, chiar la începutul pontificatului său a vorbit despre a merge în întâmpinarea celor de la periferie. Și s-a referit la cei de la periferia economică și politică, dar apoi a specificat: și cei de la periferiile existențiale. Și ce a vrut să spună era: cei care sunt departe de Dumnezeu, cei care și-au pierdut simțul sensului și al scopului. Ce e în centrul vieții lui Isus? Este anunțarea Veștii cele Bune – Euangelion, Godspell, Evanghelia – celor săraci economic, da, și celor săraci existențial. Care este Vestea Bună? Vestea Bună a călătoriei lui Dumnezeu până la capăt, în starea lor de ființe. Ce auzim la Paul dacă nu faptul că Isus a renunțat la bogățiile Sale, pentru ca, prin sărăcia Sa, noi să devenim bogați. Isus, Fiul lui Dumnezeu, extraordinar de bogat în toate sensurile, dar se golește pe sine, intră în sărăcia noastră, atât economică cât și spirituală, pentru ca astfel să ne facă pe noi bogați. De aceea ne bucurăm. Pentru că toți cei care suntem săraci în diferite grade am fost vizați de această Veste Bună.

Ascultați, cum continuă Isaia, Isus revendicând acest pasaj: „[El] m-a uns… să îi vindec pe cei cu inima zdrobită”. Vorbim despre inimă zdrobită ca despre un fel de suferință emoțională și, într-adevăr, este așa. Dar țineți cont că inima în Biblie semnifică cel mai profund centru al gândirii, al sentimentului și al acțiunii. Este mai aproape probabil de ceea ce noi înțelegem prin cuvântul „suflet”. Este chiar centrul unei persoane. Gândiți-vă deci la toate lucrurile în care suntem implicați: relațiile noastre, familiile noastre, munca noastră, divertismentul și tot ce facem. Dar sub toate acestea, la baza tuturor acestor lucruri, este inima, iar inima este menită să fie în uniune cu Dumnezeu, astfel încât iubirea lui Dumnezeu să modeleze tot ce facem.

Deci cine sunt cei cu inima frântă? Ei bine, confrați păcătoși, suntem noi toți; noi toți ale căror inimi s-au înstrăinat de Dumnezeu, și care, prin urmare, experimentează – și voi vorbi, știu aceasta pentru fiecare persoană care mă urmărește acum – cu toții experimentăm o profundă tristețe din cauza compromiterii inimilor noastre. Ce a venit Isus să facă? Să îi vindece pe cei cu inima zdrobită! Să vindece, să salveze, salve (în latină). Salvator – El e Mântuitorul; vin din latinul salus, adică sănătate. El a venit, ascultați, pentru a ne vindeca la cel mai fundamental nivel al ființei noastre, pentru a ne restabili în prietenia cu Dumnezeu. Și când experimentăm aceasta – ei bine, Gaudete! Bucurați-vă! Acesta este un motiv pentru care a venit.

În al treilea rând, a fost uns „să vestesc eliberare celor captivi și deschidere a porților celor închiși”. Ah! E una dintre minunatele metafore ale păcatului din Biblie, nu-i așa? Captivitatea. A fi închis. Vedeți de ce? Sufletul este menit să zboare. De aceea imaginea îngerilor cu aripi este atât de importantă. Nu luați ad litteram acest lucru, dar semnifică zborul spiritului tot mai sus. Sufletul este menit să ajungă în lumea largă în relații de iubire, să ajunge la transcendent, să ajungă, în cele din urmă, la Dumnezeu. Este menit să zboare. Ce face păcatul? Amintiți-vă că Augustin îl numește curvatus in se. Înseamnă absorbit de mine însumi. Nu caut relații, nu caut prietenia cu Dumnezeu. Sunt atât de preocupat de propriile mele interese, încât am devenit absorbit de mine însumi, și m-am închis, prin urmare, într-o închisoare. Nu vă place cum în Psalmul 142… Apare cam tot la a treia săptămână în oficiile cu care mă rog ca preot: „O Doamne, scapă-mă din această închisoare. Scoate-mă din această închisoare.” Ei bine, despre așa ceva vorbește: nu o închisoare în sens literal, ci această închisoare spirituală în care suntem noi toți păcătoșii.

Sau gândiți-vă… Mulți dintre cei ce mă ascultă acum știu, știu, sunt prinși într-un fel de dependență. Fie că sunteți dependent de alimente sau băuturi, de alcool sau de pornografie sau de sex sau orice altceva – când ești prins într-un astfel de tip de dependență, ești în închisoare. Nu poți ieși. Ce a venit Mesia să facă dacă nu să ne elibereze din toate aceste forme de închisoare autoimpusă. Cum o face? Mergând chiar în locul închisorii noastre. Pe cruce Cristos devine păcat astfel încât să aducă milostivirea divină și iertarea și eliberarea chiar și în acele locuri întunecate. Din nou, toți cei ce ascultă acum – pentru că noi toți păcătoșii suntem în diferite grade în închisoare și dependenți, pentru că orice păcat este un tip de dependență. Inserați-vă în acest spațiu: „Doamne, știu că sunt în închisoare, așa că aștept Vestea Bună că ai venit să mă eliberezi”. Și, drept urmare, Gaudete! Bucurați-vă!

Și continuă: am fost uns „să vestesc un an de bunătate a Domnului”. Este frumos. Orice evreu din sec. I care auzea aceasta, sau evreu din antichitate care auzea astfel de la Isaia, ar fi înțeles. În Cartea Leviticului găsim proclamarea anului jubiliar. Anul jubiliar, o dată la 50 de ani, era un moment în care, ca un mare har, sclavii erau eliberați, datoriile erau iertate. Jubileu! De aceea acel cuvânt pentru noi e încă un cuvânt încărcat cu veselie. Este un moment de eliberare de aceste poveri cumplite. Ce este păcatul? Păcatul este un tip de înrobire. Sunt înrobit de propria-mi mândrie și de propria-mi invidie, de propria-mi furie, de propria-mi zgârcenie – alegeți-vă otravă, oricare v-ar fi păcatul. Este ca o înrobire. Și apoi acea imagine frumoasă: este ca și cum am fi datori. Știți când ai datorii și încerci să ieși din impas, dar cu cât încerci mai mult, cu atât devii mai scufundat în datorii. Pur și simplu se tot adună în cursul vieții tale și poate chiar le transmiți această datorie copiilor tăi. De aceea este o minunată metaforă pentru puterea păcatului. Am fost uns, spune Mesia, „să vestesc un an de bunătate a Domnului”. Jubileul! Ce reprezintă Isus? Primii creștini au simțit acest lucru până în măduva oaselor. Crucea și Învierea Lui le-au resimțit ca o complet nemeritată iertare a păcatelor lor și o scutire de datoria lor, o eliberare de sclavia lor; o eliberare. Așa că toți care mă ascultați: cu toții simțim în măsuri diferite că suntem înrobiți, că suntem sub povara datoriilor. Cristos vine să ofere un Jubileu.

Și o ultimă imagine. Cum face ca toate acestea să se întâmple? Iată din nou Isaia: îmbrăcându-l pe Mesia cu „o haină a mântuirii” și înfășurându-l „într-o mantie a dreptății”. Deci Mesia a îmbrăcat haina mântuirii – din nou, înseamnă vindecare. În jurul său are o manta a dreptății. Ce este dreptatea? Corectarea lucrurilor. Dar iată ce trebuie să vedeți. Are Mashiach nevoie de aceasta? Ei bine, nu; nu are nevoie de vindecare sau eliberare. El nu are nevoie de corectarea a ceva nedrept. Prin urmare, El ne va înfășura pe noi în aceste lucruri. Ce a venit să facă? Din nou: mergeți la Paul. Cel care era bogat, prin sărăcia Sa ne-a făcut pe noi bogați. El a coborât astfel încât pe noi să ne ridice. Deci Mashiach care e înfășurat în această frumoasă haină a mântuirii, în mantia dreptății, acum ne va înfășura pe noi în ele, ca noi să putem beneficia de ceea ce are El. „Ca un mire împodobit cu o diademă”, spune Isaia. Avem această imagine: Cristos Mirele, Biserica Mireasă. Mireasa, odată căsătorită, ia numele și privilegiul mirelui și stasul… Poate sună puțin sexist în termenii de azi, dar cu siguranță în lumea antică o mireasă lua toate aceste calități de la mire. El o înfășoară în prerogativele sale, în valoarea sa. Așa se simte, oameni buni, să fii salvat.

Deci, ca mod de pregătire pentru Crăciun, parcurgeți acest pasaj din Isaia. Mergeți pas cu pas. Inserați-vă în spațiul psihologic și spiritual al celor săraci, al celor cu inima zdrobită, al celor captivi, închiși, celor care sunt sub povara datoriilor. Și apoi bucurați-vă, pentru că Mesia a venit să vă înfășoare într-o mantie a dreptății și într-o minunată haină a mântuirii. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.