Cam jumătate dintre ei

Sf. Papă Ioan al XXIII-lea

1. Vizitând un spital, l-a întrebat pe un băiat ce doreşte să fie când va fi mare. Băiatul i-a spus că ar vrea să fie poliţist sau Papă. „Dacă aş fi în locul tău, aş alege să fiu poliţist”, a spus Sfântul Părinte. „Oricine poate deveni Papă, uită-te la mine!”

2. „Mi se întâmplă adesea să mă trezesc noaptea şi să încep să mă gândesc la problemele grave care tulbură omenirea şi îmi spun: trebuie să vorbesc cu Papa despre ele. Apoi, a doua zi, când mă scol, îmi amintesc să eu sunt Papa.”

3. Unui reporter care l-a întrebat: „Cât de mulţi oameni lucrează în Vatican?”, se spune că i-ar fi răspuns: „Cam jumătate dintre ei”.

4. Când un Cardinal s-a plâns că o creştere a salariilor în Vatican însemna ca un anumit portar să câştige la fel de mult ca un Cardinal, Papa a răspuns: „Acel portar are 10 copii; sper că un Cardinal nu are”.

5. Când şi-a vizitat, într-o seară, un prieten, la Spitalul Santo Spirito din apropiere, călugăriţa care a răspuns la poartă a spus: „Sfinte Părinte, sunt maica superioară a Spiritului Sfânt”. El i-a răspuns: „Ce noroc! Ce funcţie! Eu sunt doar ‘slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu’”.

6. Nu la mult timp după ce a fost ales Papă, Fericitul Ioan al XXIII-lea mergea pe străzile Romei. O femeie care a trecut pe lângă el i-a spus prietenei ei: „O, Doamne, ce gras este!” Auzind ceea ce a spus femeia, s-a întors şi i-a replicat: „Doamnă, cred că înţelegeţi că conclavul papal nu este tocmai un concurs de frumuseţe”.

7. Odată a scris: „Există trei modalităţi de a ajunge la ruină: femeile, pariurile şi agricultura. Tatăl meu a ales-o pe cea mai plictisitoare.”

8. Pe când era Cardinal şi Patriarh de Veneţia, viitorul Papă vorbea cu un locuitor bogat al oraşului, căruia i-a spus: „Noi doi avem un lucru în comun: banii. Tu ai mulţi şi eu nu am deloc. Diferenţa este că mie nu îmi pasă.”

9. Când un jurnalist l-a întrebat, pe când era Patriarh de Veneţia, ce şi-ar dori să fie dacă şi-ar putea retrăi viaţa de la început, viitorul Papă i-a spus: „Jurnalist”. Apoi a continuat zâmbind: „Acum să vedem dacă ai curajul să îmi spui că, dacă tu ai putea să o iei de la început, ai vrea să fii Patriarh!”

10. Un oficial al Vaticanului i-a spus Papei Ioan al XXIII-lea că este „absolut imposibil” să deschidă Conciliul Vatican II în 1963. „În regulă, îl vom deschide în 1962”, a răspuns el. Şi a făcut-o.

Papa Ioan al XXIII-lea
(sursa: știre Catholica.ro)

[etichete]

Fii Cristofor!

[share]

Alte informații

Cunoști viața Sfântului Papă Ioan al XXIII-lea?

Citește despre viața lui

Tehnice

Realizare grafică: Radu C. Cristofor
Data publicării: 11 octombrie 2016
ID intern: 00328