Ce este păcatul?

pr. Mike Schmitz

Pr. Mike explică nu doar ce este păcatul, ci și ce nu este el. De asemenea explică diferenţa dintre regret şi căinţă, și cum răul este de fapt absența binelui.

Clipul a fost subtitrat de Rosana Bălănescu și Maria Chiorean. Dacă subtitrarea nu apare, activați-o.

Durată: 5 min 59 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete: *

Ce este păcatul?

Vă salut, sunt pr. Mike Schmitz, iar acest clip este oferit de Ascension Presents.

Multă lume mă întreabă: „Părinte, ce este un păcat? Ce face ca o faptă să fie păcat?” Pentru că poți spune: „N-am rănit pe nimeni! Nu pare că ar fi cineva afectat de unele păcate, chiar deloc.” Este o întrebare grozavă. Uite cum stau lucrurile: cred că de multe ori ne gândim la bine și la rău, care se luptă între ele adică aici e binele, aici e răul și se luptă între ele, iar uneori așa le experimentăm. Dar, pe vremuri, Sf. Augustin (sec. IV-V) spunea că a înțeles acestea, a discernut acestea, a spus că răul, în sine, nu este un lucru: este fie absența a ceva, fie distorsiunea sa.

Deci singurul lucru care există este binele. Bunătatea, adevărul, frumusețea, acestea sunt lucruri care există. Răul întotdeauna va fi absența binelui sau distorsiunea sa, deformarea voită, intenționată, a binelui. Spre exemplu: orbirea nu este ceva în sine. Există vederea, care e un lucru bun, orbirea este doar absența acestuia. Sau distorsiunea unui lucru bun: spre exemplu comunicarea, a putea vorbi cu o altă persoană. Poți avea absența acesteia, izolarea, care nu e un lucru bun, dar poți și să denaturezi limbajul, comunicarea astfel încât să devină o minciună sau să manipuleze pe cineva, și aceasta ar fi o folosire greșită a unui lucru bun.

Vedeți, răul în sine nu există. E mereu lipsa, folosirea greșită sau distorsiunea intenționată a unui lucru bun. De aceea te simți bine păcătuind. De fapt, e interesant: singurul păcat care nu e asociat cu niciun sentiment plăcut e invidia. Din toate celelalte păcate obții ceva, o mică recompensă, dar singurul din care nu obții nimic, nicio recompensă, este invidia. Nu a făcut pe nimeni să se simtă bine, niciodată, dar noi încă îl facem. Dar aceasta e o altă poveste, doar am menționat-o.

Observăm că nu doar ne uităm în jur la lumea aceasta și vedem ce e bine, iar apoi… ne dăm seama singuri, ci avem și Revelația, prin care Dumnezeu ne revelează nu doar ce este bine și ce este rău, ci mai profund de atât. Dumnezeu ne revelează voința Sa, ne revelează inima Sa. Dumnezeu este bunătate, adevăr, frumusețe, milostivire, dreptate, iubire. Bineînțeles, atunci când acestea lipsesc, sau când le încălcăm intenționat, le folosim greșit în mod voit, atunci păcătuim. Dar cel mai puternic lucru este acesta: când Dumnezeu își revelează voința Sa, inima Sa atunci dintr-odată păcatul nu mai este încălcarea unei reguli, nu mai este violarea unei porunci, și dintr-odată devine extrem de personal.

Tuturor ni s-a întâmplat să ne rănim din greșeală un prieten sau un prieten de-al nostru ne-a rănit din greșeală. A fost o rană adevărată acolo, dar dacă înțelegem că a fost doar un accident atunci, deși suntem răniți, relația noastră este încă intactă. Același principiu se aplică în cazul lui Dumnezeu. Pot accidental încălca o regulă. Pot accidental încălca o poruncă. Dar când Dumnezeu îmi arată: „Aceasta este Voia Mea”, când cunosc voia Lui și aleg intenționat să fac ceea ce oricum vreau să fac, atunci nu doar încalc o regulă, nu doar încalc o poruncă, ci stric relația. În cele din urmă, păcatul este a spune: „Doamne, cunosc voia Ta, dar nu îmi pasă, vreau să fac voia mea.” Tocmai aceasta este păcatul: nu e un accident, nu e o greșeală, nu doar încălcarea unei porunci. Este: „Doamne, știu ce vrei Tu, dar nu îmi pasă, voi face ce vreau eu.” Sau chiar: „Doamne, știu ce vrei, și prețuiesc mult aceasta. Dar știi la ce țin mai mult? La ce vreau eu.”

De aceea, opusul păcatului, căința, răstoarnă aceasta. Căința nu e doar: „Îmi pare rău!” sau: „Ah, chiar mă simt prost”. Nu, nu este nici măcar a te simțim prost; nu este același lucru cu regretul. Căci Iuda a regretat ceea ce făcuse; Petru a regretat și el ceea ce făcuse. Numai unul dintre ei s-a căit. Căința este: „Doamne, știu ce vrei să fac, știu ce am ales să fac, dar acum aleg voia Ta. Știu ce vreau eu, însă acum vreau, aleg ceea ce vrei Tu.” Când spunem aceasta, când ne căim, renunțăm la propria voință și spunem „da” voinței Tatălui, facem loc pentru iertarea lui Dumnezeu, care ne poate schimba. El întotdeauna vrea să ne ierte. Dar când spunem: „Nu voia mea, ci a Ta să se facă”, aceasta permitem iertării, pe care El ne-o oferă mereu, să intre în sfârșit în inimile noastre.

Dorința lui Dumnezeu este să te ierte – știai aceasta? Că dorința Lui este să îți ofere milostivire, să te iubească? Dorința Lui este să te elibereze de păcatele tale. Câtă vreme spun: „Voia mea, nu a Ta, să se facă”, nu îi permit să mă ierte. Pentru a experimenta acea iertare, când spune: „Iertate îți sunt păcatele”, mergi la Spovadă și lasă-l să îți dea îndurarea pe care oricum vrea să ți-o dea. Aceasta spui când mergi la Spovadă: „Doamne, știu ce vrei. Vrei să îmi oferi îndurare. Ai permisiunea mea să îmi dai îndurare.” Pentru ca relația să înceapă să fie reparată. Fiindcă mai există un aspect: când iertăm pe cineva, relația nu se repară automat, ci trebuie să facem un drum împreună dacă vrem să reparăm relația. Pot spune: „Îți iert greșeala, dar nu mai vreau să am o relație cu tine”. Dumnezeu poate spune: „Te iert”, dar dacă vrem să avem o relație cu El, atunci trebuie să mergem alături de El, ca fiu sau fiică iertată a lui Dumnezeu Tatăl. Mergeți înainte, alergați înainte în viață, cu Dumnezeu alături de voi.

Din partea noastră, a celor de la Ascension Presents: numele meu e pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze!