Ce se înțelege prin expresia „blasfemie împotriva Spiritului Sfânt”?

ChurchPOP

Întrebare: Ce se înțelege prin expresia „blasfemia împotriva Spiritului Sfânt”?

Biserica ne spune foarte clar că „Îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini” (CBC 1864). Isus Cristos a murit pentru păcatele tuturor, și oricine se căiește pentru păcatele sale și îl urmează pe Cristos poate primi iertare și viață nouă. De ce spune atunci Isus în Evanghelie că „dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Spiritului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veșnic” (Marcu 3,29)? Este aceasta un fel de excepție la care trebuie să fim atenți? Da, dar nu în felul în care te-ai aștepta. Și vom vedea de ce.

Mai întâi însă, haide să vedem ce a spus mai exact Cristos. Ceea ce Domnul nostru ne învață despre „blasfemia împotriva Spiritului Sfânt” se găsește în cele trei Evanghelii sinoptice. În Marcu, Isus spune: „Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele și blasfemiile, oricâte ar fi zis, dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Spiritului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veșnic” (Marcu 3,28-29). Matei și Luca au ceva asemănător.

Cum înțeleg creștinii aceasta? Din fericire, Catehismul abordează direct această învățătură: „Îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini, dar cel care refuză în mod deliberat să o primească prin căință respinge iertarea păcatelor sale și mântuirea oferită de Spiritul Sfânt. O asemenea împietrire poate duce la nepocăința finală și la pierzarea veșnică” (CBC 1864).

Cu alte cuvinte, Catehismul spune că „blasfemia împotriva Spiritului Sfânt” înseamnă să respingi iertarea lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții tale. Este blasfemie împotriva Spiritului Sfânt deoarece mântuirea este oferită fiecărei persoane de Spiritul Sfânt. (Dar nu toate cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi oferă mântuire? Vezi principiul conform căruia atribuim fiecărei Persoane din Preasfânta Treime anumite nume, calități sau acțiuni, însă nu excluzându-le pe celelalte, ci în preferință față de celelalte).

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a explicat aceasta în Enciclica sa despre Spiritul Sfânt, Dominum et vivificantem: „Pentru ce hula împotriva Spiritului Sfânt este de neiertat? […] Sfântul Toma d’Aquino răspunde că este vorba de un păcat ‘de neiertat prin însăși natura lui, întrucât exclude elementele datorită cărora are loc iertarea păcatelor’. După o astfel de exegeză, ‘hula’ nu constă propriu-zis într-o ofensă adusă Spiritului Sfânt în cuvinte; ea constă mai degrabă în refuzul de a accepta mântuirea pe care Dumnezeu o oferă omului prin Spiritul Sfânt, acționând prin puterea Crucii.”

Trebuie așadar să fim atenți să nu comitem păcatul de blasfemie împotriva Spiritului Sfânt? Nu în sensul că ar trebui să fim îngrijorați să nu comitem un păcat atât de grav încât Dumnezeu nu ni-l va putea ierta chiar dacă ne pare rău. Nu există un asemenea păcat. Dar trebuie să fim atenți să nu refuzăm iertarea lui Dumnezeu. După ce murim, nu va exista o a doua șansă. În iubirea Sa binevoitoare, Dumnezeu ne-a oferit o șansă pentru mântuire. Cu smerenie și fără întârziere, trebuie să ne căim de păcatele noastre și să acceptăm darul gratuit al harului lui Dumnezeu.

trad. Matei Capan

[etichete]