Cele șapte daruri ale Duhului Sfânt

Pacea să fie cu voi! Prieteni, pentru Duminica a 2-a din Advent, avem această lectură magnifică din Isaia, cap. 11. Este o descriere a venirii lui Mesia, ieșind din rădăcina lui Iese. Și apoi, ajungând la expresia deplină în Mesia, sunt darurile Duhului Sfânt. Am fost recent la Catedrala din Chartres vara trecută, filmând – unul dintre locurile mele preferate din lume. Pe fațada vestică există o reprezentare a acestui lucru, pur și simplu superbă: îl arată pe Iese adormit și din coapsele sale, se înalță un pom mare, iar pe el se află aceste figuri, strămoșii lui Isus, iar în vârful pomului, ca o floare, este figura lui Cristos. Și în jurul capului Său sunt șapte porumbei, simbol al celor șapte daruri ale Duhului Sfânt. Așadar, această imagine din Franța medievală își are temelia în Israelul antic.

Și acest pasaj, din prima noastră lectură: „În ziua aceea [ziua cea mare a Domnului, da?], va ieși o mlădiță din trunchiul lui Iese [adică din rădăcina lui Iese] și din rădăcinile lui un vlăstar se va ridica. Duhul Domnului se va odihni peste el…” Deci Isaia îl anticipează pe Mesia, Mashiach, Unsul, care va veni din linia lui David și va avea aceste daruri, și anume: „duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul științei și al fricii de Domnul”. Aceasta este rădăcina acestei mari tradiții care vine din Biblie la Părinți și la marii teologi. Gândiți-vă la Grigore cel Mare, Augustin, Toma de Aquino – toți aceștia contemplând aceste daruri ale Duhului Sfânt. Și merită urmărite și mai departe, până la ultima omilie de Mir pe care am ținut-o, ce a fost acum câteva săptămâni, când înregistrăm aceste cuvinte. Le-am vorbit copiilor despre darurile Duhului Sfânt, pentru că noi spunem Mirului Confirmare – atunci sunt confirmați, întăriți cu prezența Duhului. Întotdeauna le spun că Duhul nu vine niciodată cu mâna goală, ci vine purtând daruri. Ei bine, această predică își are temelia, înapoi în timp, prin marea Tradiție, în Isaia cap. 11. Așadar, ca lectură de Advent, în timp ce așteptăm din nou venirea lui Mesia, Cel care vine purtând aceste daruri, Cel care ne cheamă, atenție, în viața Sa, astfel încât să putem împărtăși aceste daruri, este bine pentru noi să reflectăm asupra acestor șapte daruri.

1. Deci, primul dar al Duhului Sfânt în marea Tradiție este înțelepciunea. Sapientia în latină, sophia în greacă. Ce este înțelepciunea? Mi-a plăcut descrierea făcută de Toma de Aquino. Înțelepciunea nu este doar cunoaștere sau intuiție științifică. Înțelepciunea este viziunea din vârful dealului, spune el, adică din punctul de vedere al Cauze celei mai înalte sau prime. Mă pot uita la lumea mea din perspectivă științifică, economică, politică… Pot recepta ce este în jurul meu. Dar să văd totalitatea experienței mele din punctul de vedere al celei mai înalte Cauze, să o văd, folosind acea veche expresie, sub specie aeternitatis, din perspectiva veșniciei, să o văd așa cum Dumnezeu o vede – aceasta este înțelepciunea. Mă gândesc adesea la aceasta când decolez cu avionul: ești la sol, te uiți în jur, avionul decolează și te ridici atât de repede. Să spunem că pleci dintr-un oraș mare și poți vedea întregul oraș. Și îl privești dintr-o perspectivă complet diferită – vezi tot orașul. Ei bine, înțelepciunea este cumva similară. Este să îți vezi viața așa cum o vede Dumnezeu. Știți cu toții: acesta este un lucru destul de rar. Este cu adevărat un dar să ai această viziune. Pentru că majoritatea dintre noi ne târâm prin viață uitându-ne la ce este imediat sub nasul nostru. Dar să te uiți la întreaga ta viață din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta este înțelepciunea.

2+3. În continuare avem – și de obicei sunt luate împreună – înțelegerea și știința. Le spun adesea copiilor de la Mir: când primiți aceste daruri, nu înseamnă că veți înțelege automat toată trigonometria. Ele au de a face, ne spune Aquino, cu pătrunderea lucrurilor sfinte, pătrunderea semnificației lucrurilor sfinte. Acestea sunt înțelegerea și știința. Din nou, majoritatea dintre noi trecem prin viață și știm tot felul de lucruri. Ne folosim mintea, rațiunea, pentru a ne croi drum economic sau politic sau în relațiile noastre și în alte direcții. Bine. Dar cât timp petrecem aprofundând semnificația lucrurilor cu adevărat sfinte? Euharistia, Prezența reală a lui Isus în Euharistie. Întruparea, faptul că Dumnezeu devine unul dintre noi. Semnificația Crucii, faptul că prin sângele Crucii Sale, Isus ne mântuiește de păcatele noastre. Ce înseamnă aceasta? Treimea! Tatăl l-a trimis pe Fiul până în dezolarea noastră, astfel încât noi putem fi adunați în iubirea Duhului Sfânt. Bine, mai profund de atâta nu se poate!

Ce înseamnă aceste lucruri? Le cercetăm noi oare? Ne petrecem timpul căutând să le înțelegem și apoi savurând ceea ce înțelegem? Părerea mea este că rareori. Și îmi imaginez chiar în timp ce le enumăr, îmi imaginez oameni dându-și ochii peste cap: „Hei! Am destule lucruri ce mă preocupă în viața aceasta fără să îmi fac griji pentru lucrurile acestea”. Da, dar gândiți-vă la ceva: politică, economie, prietenii, relații – da, acestea ne preocupă pentru cele câteva decenii cât suntem aici, pe pământ. Dar lucrurile cu adevărat sfinte ne vor preocupa pentru toată veșnicia. Ce este mai important? La ce este mai important să te gândești? Vedeți, de aceea aceste daruri ale înțelegerii și științei sunt un fel de pregustare a raiului. Raiul este o veșnicie de scrutare a lucrurilor profunde și misterioase și sfinte ale lui Dumnezeu. Vom lăsa în urmă toate aceste lucruri mărunte care ne preocupă în această viață. De ce aș spune vreodată: „Acestea sunt lucrurile importante”? Ele nu sunt! Nu sunt! Relativ vorbind, sunt lucruri foarte puțin importante. Știința și înțelegerea mă orânduiesc, mă orientează spre ceea ce contează cu adevărat. Sunt daruri ale Duhului Sfânt.

4. Apoi, avem darul sfatului. Sfatul – ce este acesta? Ei bine, este un dar practic. Dacă înțelepciunea este o atitudine contemplativă – voi vedea lumea din punctul de vedere al lui Dumnezeu; știința și înțelegerea – voi căuta sensul adevărurilor divine. Acestea sunt mai mult meditative. Sfatul este practic. Toma de Aquino se referă la ceea ce el numește recta ratio agibilium. Aceasta înseamnă, cu o afirmație tipic scolastică, rațiune corectă în ceea ce privește lucrurile care trebuie făcute. Cum știi care este lucrul corect de făcut, în diferite domenii ale vieții? Să spunem că ești tâmplar, că ești economist, un om al finanțelor. Ai un simț al lucrului corect de făcut în acele domenii, al acțiunii corecte de făcut. Dar care este acțiunea corectă de făcut atunci când vine vorba de relația noastră cu Dumnezeu? Cea mai profundă și mai importantă relație pe care o avem. Care este lucrul moral corect de făcut? Ce ar vrea Dumnezeu să fac în această situație? Sfatul este un fel de simț practic în acest sens.

Sunt un jucător de golf foarte slab, ca aproape toți amatorii. Sunt destul de fericit când lovesc mingea de golf și ea se duce înainte pe teren. Da, sunt destul de mulțumit atunci. Dar gândiți-vă la un jucător profesionist de golf. Și ei vorbesc despre gestionarea terenului. Cei mai buni jucători de golf își gândesc drumul pe un teren. Ei știu exact cât de departe pot lovi cu driverul; că pentru a doua lovitură cel mai bine la această gaură este să fie poziționați pe partea dreaptă a fairway-ului. Și trebuie să treci peste acel buncăr. Dacă ești în fața buncărului, nu vei reuși în lovitura a doua. Iar la atacarea acelui green, ei bine, există o pantă de la stânga la dreapta. Așa că nu vreau să ajung pe partea greșită a pantei, căci altfel dau de probleme pe dreapta. Așa că marja de eroare este pe stânga. Din nou, eu doar lovesc mingea, sperând că se ridică de pe pământ. Dar un jucător de golf adevărat exercită un fel de formă de rațiune practică.

Aplicați aceasta la sfera morală. Dacă ne gândim că golful este complicat – și așa este – și că a avea un fel de abilitate la acest joc este ceva admirabil, cu cât mai mult a avea o abilitate în ceea ce privește ceea ce contează cel mai mult? Relația mea cu Dumnezeu, a trăi conform planurilor lui Dumnezeu. Gândiți-vă aici la Mica Floare, cu Calea ei Mică. Să găsești calea iubirii în momentul prezent – acesta este cineva care are darul sfatului, care simte care ar fi cel mai iubitor lucru de făcut. Acesta este un dar al Duhului Sfânt.

5. Următorul: tăria. Uitați-vă în fiecare poveste cu supereroi. Fiecare supererou are nevoie de curaj sau tărie. De ce? Pentru că va fi diferit în lumea de dincolo, dar în această lume, să faci ceea ce trebuie va fi întotdeauna dificil. Cu cât îmbătrânesc, cu atât mai mult cred aceasta. Spun aceasta fără teama de a fi contrazis. Să faci ceea ce trebuie în această lume căzută în păcat, în această lume conflictuală căzută în păcat, va costa întotdeauna. Întotdeauna va implica ceva de genul luptei. Cineva vă va sta împotrivă, credeți-mă! Și cu cât mergeți mai mult pe calea Domnului, cu atât mai mult ar trebui să vă așteptați la acea opoziție. Prin urmare, toți cei care încearcă să trăiască conform voinței lui Dumnezeu au nevoie de darul curajului, al tăriei. Le spun mereu tinerilor de la Mir/Confirmare: confirmare înseamnă în latină „a întări”. Este un Sacrament al întăririi, iar tăria este curajul de care avem nevoie pentru a merge pe calea Domnului.

6. Urmează evlavia. Aceasta cred că este cel mai des trecută cu vederea, pentru că evlavia are un fel de conotație negativă. „O, acea persoană este foarte evlavioasă!” Pare să indice un fel de religiozitate superficială și pretențioasă. Ca în genul evlaviei doamnei bisericoase interpretate de Dana Carvey. Cine vrea să fie numit evlavios? Dar evlavia este un cuvânt foarte puternic, de fapt, în tradiția noastră. Gândiți-vă la Eneas și la măreața Eneida. Adjectivul lui este pius, pios, evlavios. La ce se referă aici? Înseamnă ceva de genul unui simț acut a ceea ce îi datorăm lui Dumnezeu. Toma de Aquino spune că religia este o virtute a dreptății. De ce? Pentru că religia înseamnă a-i da lui Dumnezeu – este vorba de cult și laudă – ceea ce îi datorăm. Vedeți, dreptatea înseamnă a da fiecăruia ceea ce i se cuvine. Este definiția clasică. Ei bine, ce i se cuvine lui Dumnezeu, care ne-a creat, care ne susține în existență? Ce i se cuvine lui Dumnezeu este lauda. De aceea faptul că 75% dintre confrații mei religioși, catolici, nu merg la Liturghie în mod regulat – acesta este un eșec al evlaviei. Este un eșec al religiei, ceea ce înseamnă un eșec al dreptății. Persoana evlavioasă știe ce îi datorează lui Dumnezeu și intră cu entuziasm în actul de cult.

7. Ultima este, de fapt, preferata mea: se numește frica de Dumnezeu. Timor Domini, frica de Domnul. Și din nou, nu înseamnă că vă este frică de Dumnezeu. Ce înseamnă atunci? Voi spune așa: frica de Domnul înseamnă că mi-e mai frică de a nu face voia Domnului decât de orice pericol din lume. A face voia lui Dumnezeu înseamnă că nu vei fi popular. Nu-mi pasă! Mi-e mai frică să nu fac voia lui Dumnezeu. A face voia lui Dumnezeu înseamnă că toți te vor urî. Îți vei pierde locul de muncă. Îți vei pierde reputația. Da, știu! Dar mi-e mai frică să nu fac voia lui Dumnezeu. Sau să ducem lucrurile la extrem: a face voia lui Dumnezeu înseamnă că te vor ucide. Priviți la fiecare martir din tradiția noastră. Un număr extraordinar de martiri. De fapt, sec. XX a avut mai mulți martiri decât toate secolele anterioare la un loc. Martiriul face parte din viața catolică, din viața creștină. Ce spune un martir? Mi-e mai frică să nu fac voia lui Dumnezeu decât să fiu ucis. Știți ce este aceasta, oameni buni? Se numește frica de Dumnezeu. Aceasta este frica de Dumnezeu. Și este un dar al Duhului Sfânt.

Bine, Isaia capitolul 11 – aruncați o privire! Mergeți și căutați pe Google: căutați darurile Duhului Sfânt. Ele vin cu Mesia. Vin cu El. Și astfel, în timp ce așteptăm sosirea lui Mesia la Crăciun, tânjim după aceste daruri. Cel mai bun lucru pe care îl putem face? Să fim atenți la ele, să le așteptăm, să ne rugăm pentru ele. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!