Cheia pentru înflorirea umană

Episcopul Robert Barron

Prieteni, între imaginile biblice, via simbolizează poporul lui Dumnezeu. Domnul ne hrănește și se îngrijește de noi, dar dorește (chiar cere) să dăm roade bune. Liturghia, Euharistia, magisteriul Bisericii, preoții și Episcopii – prin aceste mijloace și prin Biserică, Dumnezeu își cultivă via.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 1 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]
Pacea să fie cu voi! Prieteni, prima lectură pentru această duminică e luată din capitolul 5 al profetului Isaia. Isaia e poate profetul din care citim cel mai des, din Vechiul Testament, de-a lungul anului liturgic. Repet: când aveți șansa, luați-vă Biblia și luați poate un comentariu bun, parcurgeți cartea profetului Isaia. El e prezent în mod proeminent în multe lecturi liturgice. Iar imaginea din lectura de astăzi e una clasică în tradiția israelită. Și mă refer aici la imaginea viei ca evocare a poporului Israel. E interesant: de când am venit aici, în sudul Californiei, locuiesc într-o zonă viticolă, căci stau în Santa Barbara, și puțin mai la nord sunt unele dintre cele mai faimoase podgorii și centre de degustare a vinului și altele. Astfel, când traversez regiunea, trec tot timpul pe lângă vii. La această imagine rezonez deci ceva mai mult, acum că sunt aici.

Ce avem, ne spune Isaia, e un fel de cântec de iubire între stăpânul viei și via lui. Dar e un cântec de iubire ce subliniază, să spunem așa, exigența iubirii. Iată ce vreau să spun. Ascultați ce scrie el. Stăpânul viei construiește în primul rând pe un deal fertil. Am văzut aceasta aici, în California: condițiile perfecte pentru cultivarea viței de vie. Apoi a lucrat pământul asiduu. Citez acum: „A săpat-o, a curățat-o de pietre”. Cine a făcut vreodată o astfel de muncă, chiar și astăzi, să încerci să scoți pietrele dintr-un câmp… Ce dificil este! Cât timp consumă! Ce eforturi epuizante cere! Apoi auzim că a plantat via într-o zonă bine aleasă, plantând cea mai bună viță pe care a putut-o găsi. Nu se uită deci la costuri. Lucrează serios. Ia cea mai bună viță pentru a o planta în acest pământ cel mai bun.

Mai mult: în vie, ni se spune, „a construit un turn de veghe și a pus un teasc în ea”. Pentru ce este turnul de veghe? Să supravegheze acest pământ prețios și să se asigure că nu e prădat de hoți și altele… Dar teascul? E în anticiparea unui recolte bogate de struguri. În fine, ni se spune că a construit un zid în jurul viei sale, pentru a-l proteja și mai mult de prădători, de animale ș.a. Iată acum ideea la toate acestea. Stăpânul, prietenul, s-a făcut luntre și punte. A făcut tot ce a putut pentru a cultiva această vie. A iubit-o, a savurat-o, a protejat-o, i-a acordat toată atenția – iar apoi, în cele din urmă, a așteptat lucruri minunate de la ea.

Ei bine, acesta este Domnul Dumnezeul lui Israel în raport cu poporul Său sfânt. Acesta e Domnul față de Israel. Toată munca grea, protejarea și îngrijirea – toate acestea evocă miile de moduri prin care Dumnezeul lui Israel și-a „cultivat” poporul. Trebuie deci să ne gândim la Scripturi, la Lege, la legăminte, la marii patriarhi, la profeți, la Templu și la ritualurile sale – toate căile prin care Dumnezeu a intrat în relație cu Israelul, toate căile prin care a „cultivat” viața poporului Său sfânt. Trebuie poate, mai ales, să ne gândim la marele act de eliberare prin care Dumnezeu l-a scos pe Israel din Egipt. Sunt toate căi prin care a pregătit, pe acest deal frumos și fertil, această frumoasă vie. Bine.

Dar apoi imaginea ia o întorsătură destul de întunecată. De ce? În ciuda tuturor eforturilor sale, ni se spune, proprietarul viei este frustrat. De ce? Pentru că atunci când vine să își găsească recolta de struguri, găsește doar, și citez: „aguridă” – unii sugerează că sensul în ebraică e „struguri putrezi”. Deci struguri care nu s-au dezvoltat, în ciuda tuturor eforturilor sale. Când vine să culeagă, tot ce găsește sunt struguri putrezi. Care e ideea dureroasă? Și aici e profetul Isaia, dar o puteți auzi la toți profeții, în întreaga literatură profetică. Dumnezeu s-a dăruit cu toată inima acestui popor, dar poporul Său nu a răspuns. Da, ei cunosc Legea, le-au fost date legămintele, au Templul, au beneficiat de exodul din Egipt… Și totuși nu au răspuns.

Iată adevărul spiritual – și îl voi exprima în terminologia catolică: totul este har; harul vine mai întâi – absolut! Dumnezeu își revarsă iubirea și harul, iubirea Sa nemeritată asupra noastră. Dar apoi, noi trebuie să cooperăm cu acel har. Harul lui Dumnezeu în sine nu e o garanție că recolta va fi roditoare și abundentă. Este nevoie de un răspuns dat harului. Vreau acum să subliniez ceva: am spus că „noi” trebuie să facem. Să nu credeți vreo clipă că această poveste e doar despre vechiul Israel. „Acești oameni din vechime, săracii de ei, nu au cooperat cu Dumnezeu.” Sf. Paul se referă la Biserică drept noul Israel. Vedeți întreaga noastră tradiție. Tot felul de voci profetice s-au ridicat tocmai în acest mod: spunând că, deși Dumnezeu a revărsat harul Său peste noul Israel, Biserica, de prea multe ori noi nu am cooperat.

Gândiți-vă puțin – din nou, spun din perspectiva catolică – la Sacramente, la Liturghie, la Euharistie, la exemplul sfinților, la magisteriul Papei și al Episcopilor… Ce sunt acestea dacă nu căi prin care Dumnezeu continuă să își „cultive” via? Aceasta e munca grea, îndepărtarea pietrelor și ridicarea zidului, a turnului și a teascului… Sunt căi prin care Dumnezeu și-a revărsat harul asupra noastră. Dar… dar… când vine pentru recoltă, găsește struguri buni sau struguri sălbatici, putrezi? Ei bine, ține de cooperarea noastră cu harul Său.

Din nou și din nou, oameni buni, Evangheliile ne amintesc că există o miză înaltă în viața spirituală. Nu avem nici un motiv să fim indiferenți față de aceasta. Am declarat public și am stârnit ceva agitație pentru că am susținut că putem spera că toți oamenii vor fi mântuiți. Aceasta se bazează pe Catehism, Catehismul spune că cu speranță, Biserica se roagă pentru mântuirea tuturor. Deci da, sperăm aceasta. Și această speranță se bazează pe milostivirea și harul lui Dumnezeu. Dar speranța nu e același lucru cu așteptarea. Speranța nu e același lucru cu încrederea oarbă – deloc! Toma de Aquino spune: „Sperăm doar privitor la lucrurile dificile”. Sigur, sper ca toți să se mântuiască. Se vor mântui toți? Nu știu. Nu sunt în poziția de a spune aceasta.

Ce va găsi Dumnezeu când va veni să strângă recolta din viața mea în Biserică, pe care El a „cultivat-o” în toate aceste moduri diferite? Ei bine, trebuie să cooperez cu harul Lui; trebuie să răspund. Acum, întoarceți-vă la imaginea din Isaia. Care e consecința lipsei de cooperare a Israelului? Ascultați! Domnul spune: „îi voi îndepărta gardul și va fi devastată; îi voi distruge zidul și va fi călcată în picioare. Da, o voi face în ruină; nu va mai fi tăiată și nici săpată și vor crește mărăcini și spini.” Iată deci această vie frumos cultivată pe un deal fertil, căreia Dumnezeu i-a dat totul. Dar când găsește acești struguri sălbatici, putrezi, iată consecința. Totul cade în ruină.

Atenție – am mai spus aceasta: nu citiți niciodată un astfel de text ca și când Dumnezeu ar avea o criză de furie; Dumnezeu se înfurie acum ca un tată disfuncțional. Nu, nu! Aceasta este dinamica spirituală. Când cooperăm cu harul, înflorim – aceasta e ideea! Dumnezeu ne copleșește cu iubirea Sa și când cooperăm cu această iubire consecința este înflorirea și rodnicia. Când nu cooperăm cu acel har, îl refuzăm, ne închidem în noi înșine… Augustin spunea că păcatul este a fi „incurvatus in se”. Mă închid în mine însumi, fără să mă deschid către har. Care e consecința? Aceasta este. Această vie frumos cultivată cade acum în ruină. Zidul e dărâmat – înseamnă că oricine poate să intre și să o jefuiască. Nu e vorba că Dumnezeu e arbitrar. Acesta e dinamica spirituală. Așa se întâmplă atunci când nu cooperăm cu harul.

Am mai spus și aceasta, oameni buni: statisticile au arătat, de mulți ani deja, că aproximativ 70% dintre catolici stau departe de Liturghie în mod regulat. Înseamnă că nu primesc Euharistia, nu aud Cuvântul lui Dumnezeu, nu se adună ca o comunitate. Ei stau departe de izvorul și culmea vieții creștine. Acum un sfert din țara noastră spune că nu aparține nici unei religii. La catolici este la fel de rău; între catolicii mai tineri, e chiar mai rău decât în populația generală. Circa 40-50% dintre tinerii catolici sub 30 de ani spun acum că nu aparțin nici unei religii.

Dumnezeu își copleșește via cu iubirea Sa: vechiul Israel și noul Israel, Biserica. Dumnezeu lucrează, protejează și îndepărtează pietrele, sapă pământul și cumpără cele mai bune vițe. Dar dacă stăm departe de Liturghie în număr mare, ne repudiem legătura cu religia, refuzăm să auzim Cuvântul lui Dumnezeu, stăm departe de Euharistie…? Amintiți-vă studiul Pew Forum de acum doar un an: 70% dintre catolici nu cred în Prezența Reală. Ei bine, toate acestea sunt un semn al lipsei de cooperare cu harul. Care e consecința? Totul cade în ruină. Și mă refer la via pe care o cultivă Dumnezeu, mă refer la via din fiecare dintre noi, propria noastră identitate spirituală.

Încheind deci acum, oameni buni, rămâneți cu această imagine din cap. 5 din Isaia. Deoarece e foarte frumoasă, e pozitivă pe de o parte. E frumos cum Dumnezeu își iubește și „cultivă” poporul sfânt. Dar nu este un har ieftin. Nu este o iubire frivolă. Este o iubire exigentă și care solicită de la noi un răspuns cooperant. Când cele două iubiri se întâlnesc, când iubirea divină și iubirea umană se întâlnesc, atunci avem înflorirea acestei minunate vii. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.