Cine este Dumnezeu?

Episcopul Robert Barron

Prieteni, în această a treia duminică din Postul Mare, avem privilegiul de a citi unul dintre cele mai importante texte din Biblie: Dumnezeu vorbindu-i lui Moise din rugul aprins. În acest pasaj, adevăratul Dumnezeu își manifestă propria identitate: El este mai aproape de tine decât ești tu însuți, dar mai presus de tot ceea ce îți poți imagina. Și își dă un nume: „Eu sunt Cel ce sunt” – nu o ființă printre ființe, ci însăși Ființarea.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 15 min 40 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:
Pacea să fie cu voi! Prieteni, am ajuns la a treia duminică din Post și avem privilegiul de a citi unul dintre cele mai importante texte din Biblie – punct. Ne aflăm în al treilea capitol al cărții Exodului. Este textul în care Dumnezeu își dă Sieși un nume – dacă vreți, se definește, dar după cum vom vedea, într-un mod care nu este deloc o definiție, ci manifestarea de către Dumnezeu a propriei Sale identități. Suntem deci pe un teritoriu foarte sfânt cu acest episod. Permiteți-mi să intru în el repetând puțin din narațiune.

Autorii biblici, cu laconismul și discreția tipică, adesea vor schița doar un personaj, în câteva linii iscusite. Moise… Ce știm despre Moise? Ei bine, este găsit de fiica lui Faraon – acest copil mic într-un coș. Astfel a fost crescut în rândul clasei superioare a nobililor egipteni. Nu trebuie să credem toate cele imaginate de Cecil B. DeMille, dar Moise a fost crescut în cultura foarte elevată a Egiptului. Acest fapt pare clar. Și probabil ca mulți dintre aristocrați, era obișnuit să i se facă voia. Așa că atunci când îl vede pe acest egiptean maltratând pe unul dintre evreii săi, îl ucide imediat și îl îngroapă. Acesta nu este tocmai un bărbat care se poate controla emoțional. Și atunci când află că s-a dus vestea, părăsește țara și pleacă în pustiu.

Avem așadar această figură aristocratică, cu siguranță, un om obișnuit să i se facă voia, dând brusc de necaz. Și acum trebuie să treacă prin ceea ce trec atâtea figuri biblice: un timp de încercare și testare. Și locul tipic pentru așa ceva, am văzut acum câteva săptămâni cu însuși Domnul, locul tipic pentru aceasta este pustiul. Așa că Moise, timp de ani de zile, acest aristocrat egiptean, trăiește viața simplă de păstor în pustiu. Ce se întâmplă? Ei bine, purificarea personalității sale, limitarea păcătoșeniei sale. Gândiți-vă la Iosif, care a trebuit să petreacă ani de zile într-o închisoare egipteană înainte de a fi gata să își asume rolul de vizir al Egiptului. Așa că Moise, înainte de a-și putea asuma sarcina de a-și elibera poporul, trebuie să îi fie netezite „marginile” aspre ale personalității sale. Și abia după acest lung timp de încercare i se arată Domnul.

Și iată acest episod, atât de faimos și frumos povestit. „Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc din mijlocul rugului. El s-a uitat și, iată, rugul ardea cu foc, dar rugul nu se mistuia.” Trebuie să ne oprim aici: e un moment atât de important. Focul prezenței lui Dumnezeu – da, într-adevăr! Dar nu consumă rugul! De fapt, pur și simplu face rugul mai luminos și mai strălucitor și mai frumos. Așa stau lucrurile, oameni buni, cu Dumnezeul Bibliei. Spre deosebire de zeii vechilor greci și romani, care, atunci când intrau în treburile umane, distrugeau lucruri, incinerau oameni… – pentru că erau într-o relație competitivă cu această lume. Pentru ca zeii să se afirme, ceva din această lume trebuia să cedeze. Nu așa este cu Dumnezeul Bibliei. De ce? Ei bine, este foarte clar. Pentru că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. Nimic din această lume nu poate concura cu Dumnezeu. Dumnezeu a dat tot ce are lumea. Dumnezeu nu este „încă un element din lume”. Pot să mă uit prin această cameră și să văd diverse lucruri în ea. Ce nu văd? Pe cel care a proiectat această cameră. Nu este aici, nu este în cameră. Așadar Dumnezeu, Proiectantul și Creatorul întregului univers, nu este în competiție cu noi, ci mai degrabă, ascultați-mă, ascultați, pe măsură ce Dumnezeu se apropie de tine, tu devii mai luminos și mai frumos și mai strălucitor. Acesta este Dumnezeul care se manifestă acum lui Moise.

Dar acum, urmăriți această dinamică foarte interesantă, care încapsulează în multe feluri o dinamică pe care o puteți vedea de-a lungul narațiunilor biblice. „Când Domnul a văzut că el a mers să vadă…” Moise a spus: „Hei! Ce se întâmplă? Hai să aflu.” Iată-l pe aristocratul Moise, obișnuit să se facă cum vrea el. „Iată ce chestie ciudată. Hai să mă duc să investighez.” „Când Domnul a văzut că el a mers să vadă, l-a strigat din mijlocul rugului: «Moise! Moise!»” Acesta este Domnul care îl cunoaște pe acest păstor, acest nimeni care păzește oile în acest lanț muntos din Peninsula Sinai. Acest Dumnezeu trebuie să fie unul local, foarte familiar, apropiat. Da. Adevărat. Moise răspunde: „Iată-mă!” Și Dumnezeu spune: „Nu te apropia aici! Scoate-ți sandalele, căci ești pe pământ sfânt.” Iată ritmul pe care doresc să îl observați. Este Dumnezeu aproape de noi? Da!

Vedeți, noi nu credem într-un Dumnezeu deist, adică într-o cauză îndepărtată a universului care atunci în trecut sau acolo sus undeva și-a făcut acțiunea cauzală și apoi s-a retras; unul care nu prea cunoaște lumea. Vedem numeroase curente mistice, în care divinul este un fel de principiu sau o forță, dar care nu ne cunoaște cu adevărat. Vedeți mitologia din Războiul Stelelor, care rezumă multe dintre tradițiile spirituale a lumii. Desigur există o forță ce poate fi folosită pentru bine sau pentru rău, dar forța nu mă cunoaște; forța nu îmi știe numele. Îndepărtata cauză deistă nu îmi știe numele, dar Dumnezeu știe numele acestui om neimportant ce îngrijește oi în Peninsula Sinai, pentru că adevăratul Dumnezeu, Augustin formula astfel, este intimior intimo meo – mai aproape de mine decât sunt de mine însumi. Vedeți de ce? De ce? Pentru că Dumnezeu este aici și acum, aducând toate lucrurile la existență. Creatorul nu a făcut ceva cu mult timp în urmă, apoi s-a retras. Nu, nu! Dumnezeu creează continuu universul. Toate lucrurile, moment de moment, depind de influența cauzală a lui Dumnezeu. Așa că evident că Dumnezeu mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu însumi. Evident că Dumnezeu știe numele meu și știe numele voastre. Ce spune Isus? Fiecare păr de pe capul tău este numărat. Atât de îndeaproape ne cunoaște Dumnezeu. Frumos. Frumos.

Dar așteptați, așteptați. Ca nu cumva aceasta să mă atragă într-un fel de intimitate prea la cataramă cu Dumnezeu: „Dă-te înapoi, Moise. Scoate-ți sandalele pentru că ești pe pământ sfânt.” De ce te-ai descălța când ești pe pământ sfânt? Ce vă permit încălțările să faceți? Ele vă permit să mergeți oriunde. Dacă am încălțăminte, pot merge cu încredere pe tot felul de teren. Eu sunt la comandă. Scoateți-vă încălțările și, ei bine, sunteți mult mai vulnerabil, nu? Teren stâncos. Nu poți urca acolo cu tălpile goale. „Scoate-ți încălțările, Moise! Nu tu ești în control aici. Ești pe pământ sfânt.” Acel cuvânt, sfânt, kadosh în ebraică. Îngerii din Isaia 6: kadosh, kadosh, kadosh – sfânt, sfânt, sfânt. Știți ce înseamnă? Înseamnă „altceva”. Altceva. Altceva. Diferit. Transcendent. „Păi tocmai ne-ați spus că este apropiat de noi. El ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine.” Da… Adevărat. Și, în același timp, așa cum a spus Augustin, El este superior summo meo. Este mai mare decât orice îmi pot imagina. Vedeți de ce? Creatorul universului nu este un element din univers. Cel ce dă naștere întregii ființări a lumii finite nu este El însuși o ființă între ființe. Huh. Adevăratul Dumnezeu, care apare în rugul aprins în așa fel încât sporește și face mai frumos de ce se apropie, acel Dumnezeu este în același timp intimior intimo meo et superior summo meo. Mai aproape de mine decât sunt eu de mine însumi și mai mare decât orice îmi pot imagina. Iată despre ce vorbim! Acesta este adevăratul Dumnezeu.

Acest joc de iminență și transcendență continuă. Ascultați ce spune Domnul: „Eu sunt Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob”. „Știu numele tău. Știu numele strămoșilor tăi. Știu numele patriarhilor poporului tău.” Mai mult: „Am văzut necazul poporului Meu în Egipt. Le-am auzit strigătul de plângere. Le cunosc bine suferința.” Gândiți-vă puțin. Cine este cel mai ignorabil popor din Orientul Apropiat antic? Ar fi fost acest amărât și sclav trib al evreilor din Egipt. Nu sunt un mare imperiu. Nu sunt o mare forță culturală. Erau niște nimeni sclavi. Și totuși Dumnezeu îi cunoaște și le-a auzit strigătul de plângere. Și continuă: „Am coborât ca să îl scot din mâna egiptenilor și să îl fac să urce într-o țară bună și întinsă, în care curge lapte și miere”. Uau! Cât de apropiat, de implicat, de conștient de poporul lui Israel este acest Dumnezeu. Ok. Moise s-ar putea așadar gândi așa: „Bine. Mi-a spus să îmi scot încălțările și că sunt pe pământ sfânt și toate acestea, dar acum pare din nou, destul de apropiat.”

Și ce face atunci Moise? Aici ajungem la punctul culminant al episodului. El spune: „Bine! Dacă mă trimiți în Egipt să scot acest popor și ei mă întreabă: «Care e numele Dumnezeului ce ți-a vorbit?», ce le voi spune?” Desigur, este o întrebare rezonabilă. „Ce nume?” Adică: „Cine ești? Ce fel de ființă ești?” Daca mă întrebați de numele meu, îl voi indica. Sunt o ființă umană foarte, foarte particulară. Sunt Episcopul Robert Barron. M-am născut în momentul x și în locul y și locuiesc în z. Precizez exact cine sunt atunci când vă dau numele meu. Deci Moise pune o întrebare rezonabilă: „Bine, Doamne. Care este numele Tău?” Și acum vine versetul care este cel mai faimos verset Este fundamentul, în multe privințe, oameni buni, pe care se bazează revelația biblică. Ce spune Dumnezeu? „Eu sunt Cel ce sunt.” Ați putea spune că este cumva ca: „Scoate-ți încălțările! Ești pe pământ sfânt.” E ca și cum ar spune: „Hei, Moise, nu mai pune întrebări atât de stupide. Eu sunt Cel ce sunt.” Dar să mergem mai în profunzime. „Cum te numești? Cine ești tu? Cum pot să te indic? Care ființă ești dintre multele ființe ale lumii? Care zeu ești? Există un zeu al râului, zeul muntelui, zeul acestui popor, zeul acelui popor. Ei bine, în mod clar ești un zeu. Care anume? Cum te numești?” Nu, nu. Nu, nu, nu. Nu, nu, nu. Dumnezeul cu care are de-a face Moise nu este una dintre acele zeități mărunte, nu un mic suveran divin între mulți alții. Creatorul universului, așa cum am spus, nu este un element din univers.

„Eu sunt Cel ce sunt.” Eu sunt o ființă umană. Eu sunt Episcopul Robert Barron. Eu sunt unul care locuiește în Santa Barbara. Eu sunt unul care vă ține o predică. Ceea ce am făcut cu acel „eu sunt” este să specific și să definesc exact ce fel de ființă sunt. Așa ceva Dumnezeu nu va face, nu poate face. „Eu sunt Cel ce sunt.” A fi Dumnezeu înseamnă a fi „a fi”. Așa spune Toma d’Aquino. În Dumnezeu, spune Toma, esența și existența coincid. Ce înseamnă acest limbaj extrem de abstract? Gândiți-vă: este această cameră de filmat în fața mea la care vorbesc. Acesta este un tip de ființare. Există. Ea există într-un fel anume. Are forma camerei de filmat. Sunt toate aceste lucruri dimprejur pe care le văd. Sunt oameni în jurul meu pe care îi văd, care sunt tipuri de ființare. Pot privi planeta Marte, Jupiter, pot privi Calea Lactee și pot spune că toate acestea sunt tipuri de ființare. Le pot numi. Le pot defini. Existența lor este primită și delimitată după anumite principii esențiale. Iertați filozofia, dar acesta este modul în care tradiția noastră a tradus acest limbaj. Toate sunt ființări de un anume fel. Și apoi este Dumnezeu. „Eu sunt Cel ce sunt.” A fi Dumnezeu nu înseamnă a fi aceasta sau cealaltă, sus sau jos, aici sau acolo, mare, mic. A fi Dumnezeu înseamnă a fi „a fi”.

Dar unde este această însăși Ființare? Ei bine, peste tot în această cameră, desigur, pentru că nimic în această cameră nu ar exista separat de Dumnezeu. Unde este Dumnezeu? El este în tine, în cel mai intim mod posibil. Bine. Unde este acest Dumnezeu care este însăși Ființarea? Nicăieri. Nicăieri, pentru că nimic din această cameră nu este Dumnezeu. Nimic din tot acest cosmos nu este Dumnezeu. El este intimior intimo meo et superior summo meo, mai aproape decât suntem noi înșine, mai mare decât orice ne putem imagina. Și vedeți, oameni buni, acest Dumnezeu, pe care nici nu îl putem controla, nici de care să ne ascundem, este Cel care i se adresează lui Moise în rugul aprins. Cele două căi ale păcătoșilor, apropo, și le parcurgem tot timpul: încercăm să îl controlăm pe Dumnezeu pentru scopurile noastre sau încercăm să îl evităm. Renunțați: ambele sunt căi fără speranță! Mai degrabă încredințați-vă lui Dumnezeu care este mai aproape de tine decât ești de tine însuți, mai mare decât orice îți poți imagina. Și știți ce vrea să facă? Vrea să vă incendieze cu propria Lui prezență pentru a vă face cât mai radiant și frumos. Acesta e Dumnezeul care i-a vorbit lui Moise. Acesta e Dumnezeul despre care vorbim. Și fie ca acel Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.